ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3910/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.V.A.C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. suspendarea ordinului nr. 69339 din 19 noiembrie 2009. În motivarea cererii, reclamantul a arătat prin ordinul atacat s-a dispus recuperarea unor sume de bani plătite personalului trimis în străinătate, pe motiv că nu s-a depus un raport în termenul prevăzut de dispozițiile legale. S-a mai arătat că pentru o serie de persoane raportul există și a fost depus în termen de 3 zile sau cu o zi după împlinirea acestui termen. De asemenea, s-a mai susținut și nelegalitatea Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 5/2007, care reglementa posibilitatea imputării drepturilor bănești în situația nedepunerii raportului în termen de 3 zile în condițiile în care H.G.

nr. 518/1995 și C. muncii nu prevăd o astfel de posibilitate. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 256 din 19 ianuarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând suspendarea Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 69339 din 19 noiembrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unui caz bine justificat și la necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susținut în esență următoarele [în drept invocându-se prevederile art. 304 pct. (7) și (9) C. proc. civ.]: Reclamantul nu a dovedit nici cazul bine justificat și nici paguba iminentă. În perioada 21 aprilie 2009-17 iulie 2009, Curtea de Conturi – Departamentul III, Direcția 2, a efectuat la A.N.S.V.S.A. auditul financiar al contului de execuție pe anul 2008 și a întocmit decizia nr. 7 din 03 septembrie 2009. Având în vedere dispozițiile deciziei nr. 713/07/2009 a Curții de Conturi, Președintele – Secretar de Stat al A.N.S.V.S.A. a procedat la emiterea ordinului nr. 69274 din 05 octombrie 2009 prin care s-a dispus constituirea comisiei care va stabili întinderea prejudiciului constatat de către Curtea de Conturi, precum și persoanele care se fac vinovate de producerea acestui prejudiciu.

- Instanța de fond a reținut ca motiv de nelegalitate al actului administrativ lipsa rapoartelor, verificarea acestui aspect urmează să se facă de către instanța investită cu fondul, rezultând de aici că nu este dovedit cazul bine justificat. De asemenea, conformitatea legalității ordinului cu acte normative cu valoare superioară, respectiv H.G. nr. 518/1995 și Legea nr. 53/2003, trebuie apreciată de instanța de contencios administrativ competentă și nu reprezintă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ. - Consideră recurenta că reclamantul nu a făcut dovada pagubei iminente, simpla menționare a neîncasării în totalitate a drepturilor salariale nu duce „de facto” la constatarea că există o pagubă iminentă în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens se arată că nu s-a procedat la reținerea întregii sume imputate, ci la reținerea a 1/3 din salariu până la acoperirea prejudiciului constatat de către Curtea de Conturi. Reclamantul S.V.A.C.E. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele prezentate în cele ce urmează: - În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, instanța de fond a apreciat corect „pipăind” fondul actului administrativ a cărui suspendare se solicită, că există o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Astfel, pe de o parte, dispoziția de la pct. 8 din modelul de mandat prevăzut la Anexa nr. 1 la Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 5/2007 pare abuzivă în raport de prevederile H.G. nr. 518/1995. Pe de altă parte, prin însăși consemnarea în ordinul de imputare, a mențiunii că se impută sumele salariaților care nu au depus în termen raportul de activitate pentru deplasările externe, iar în comunicările făcute de pârâtă către fiecare salariat se arată că s-a constatat că acesta nu a depus sau a depus peste termen, „rapoartele de activitate” rezultă un caracter arbitrar al măsurii de imputare, cu atât mai mult cu cât la dosar există dovezi că unii salariați cuprinși în ordinul de imputare chiar au depus rapoartele de activitate în termenul de 3 zile.

- În ceea ce privește prejudiciul iminent, se constată că în această condiție este îndeplinită fiind în strânsă corelație cu cazul bine justificat, nu se poate primi susținerea recurentei că în cazul anulării ordinului se vor restitui sumele, drepturile salariale cuvenite. Față de cele reținute mai sus, Înalta Curte constată că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței de fond, fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., astfel că se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței civile nr. 256 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.