ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3910/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul S.V.A.C.E. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta A.N.S.V.S.A. suspendarea ordinului nr. 69339 din 19 noiembrie 2009.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat prin ordinul atacat s-a dispus recuperarea unor sume de bani

plătite personalului trimis în străinătate, pe motiv că nu s-a depus un raport în

termenul prevăzut de dispozițiile legale.

S-a mai arătat că pentru

o serie de persoane raportul există și a fost depus în termen de 3 zile sau cu o

zi după împlinirea acestui termen.

De asemenea, s-a mai susținut

și nelegalitatea Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 5/2007, care reglementa posibilitatea

imputării drepturilor bănești în situația nedepunerii raportului în termen de 3

zile în condițiile în care H.G. nr. 518/1995 și C. muncii nu prevăd o astfel de

posibilitate.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 256

din 19 ianuarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând suspendarea

Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 69339 din 19 noiembrie 2009 până la pronunțarea instanței

de fond.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute

de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența unui caz

bine justificat și la necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

recurenta a susținut în esență următoarele [în drept invocându-se prevederile

art. 304 pct. (7) și (9) C. proc. civ.]:

Reclamantul nu a dovedit

nici cazul bine justificat și nici paguba iminentă.

În perioada 21 aprilie

2009-17 iulie 2009, Curtea de Conturi – Departamentul III, Direcția 2, a efectuat

la A.N.S.V.S.A. auditul financiar al contului de execuție pe anul 2008 și a întocmit

decizia nr. 7 din 03 septembrie 2009.

Având în vedere dispozițiile

deciziei nr. 713/07/2009 a Curții de Conturi, Președintele – Secretar de Stat al

A.N.S.V.S.A. a procedat la emiterea ordinului nr. 69274 din 05 octombrie 2009 prin

care s-a dispus constituirea comisiei care va stabili întinderea prejudiciului constatat

de către Curtea de Conturi, precum și persoanele care se fac vinovate de producerea

acestui prejudiciu.

- Instanța de fond a reținut

ca motiv de nelegalitate al actului administrativ lipsa rapoartelor, verificarea

acestui aspect urmează să se facă de către instanța investită cu fondul, rezultând

de aici că nu este dovedit cazul bine justificat.

De asemenea, conformitatea

legalității ordinului cu acte normative cu valoare superioară, respectiv H.G.

nr. 518/1995 și Legea nr. 53/2003, trebuie apreciată de instanța de contencios administrativ

competentă și nu reprezintă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului

administrativ.

- Consideră recurenta

că reclamantul nu a făcut dovada pagubei iminente, simpla menționare a neîncasării

în totalitate a drepturilor salariale nu duce „de facto” la constatarea că există

o pagubă iminentă în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens se arată

că nu s-a procedat la reținerea întregii sume imputate, ci la reținerea a 1/3 din

salariu până la acoperirea prejudiciului constatat de către Curtea de Conturi.

Reclamantul S.V.A.C.E.

a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând

motivele de recurs, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu

art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele

prezentate în cele ce urmează:

- În ceea ce privește

existența unui caz bine justificat, instanța de fond a apreciat corect „pipăind”

fondul actului administrativ a cărui suspendare se solicită, că există o îndoială

serioasă asupra legalității actului.

Astfel, pe de o parte,

dispoziția de la pct. 8 din modelul de mandat prevăzut la Anexa nr. 1 la Ordinul

A.N.S.V.S.A. nr. 5/2007 pare abuzivă în raport de prevederile H.G. nr. 518/1995.

Pe de altă parte, prin

însăși consemnarea în ordinul de imputare, a mențiunii că se impută sumele salariaților

care nu au depus în termen raportul de activitate pentru deplasările externe, iar

în comunicările făcute de pârâtă către fiecare salariat se arată că s-a constatat

că acesta nu a depus sau a depus peste termen, „rapoartele de activitate” rezultă

un caracter arbitrar al măsurii de imputare, cu atât mai mult cu cât la dosar există

dovezi că unii salariați cuprinși în ordinul de imputare chiar au depus rapoartele

de activitate în termenul de 3 zile.

- În ceea ce privește

prejudiciul iminent, se constată că în această condiție este îndeplinită fiind în

strânsă corelație cu cazul bine justificat, nu se poate primi susținerea recurentei

că în cazul anulării ordinului se vor restitui sumele, drepturile salariale cuvenite.

Față de cele reținute

mai sus, Înalta Curte constată că nu există motive de casare sau de modificare a

sentinței de fond, fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței civile nr. 256 din 19 ianuarie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2010.