ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4235/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș cu nr. 353/P/2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că la data de 22 aprilie 2011 a încercat să suprime viața părții vătămate R.E.M. aplicându-i în zona toracelui mai multe lovituri cu un cuțit, precum și cu o bâtă de baseball peste picioare.

Prin Sentința penală nr. 372 din 7 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 5382/100/2011, a fost condamnat inculpatul P.A., arestat preventiv în Penitenciarul Gherla - pentru infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind înlăturată aplicarea interzicerii exercitării unor drepturi ca pedeapsă complementară.

Cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 C. pen. lit. a) teza a II-a C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu 5 mai 2011 la zi, cu menținerea stării de arest a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un cuțit corp delict înregistrat la poz. 28/2011 în registrul de corpuri delicte aflat la instanță.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile R.E.M., despăgubiri civile după cum urmează: 10.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și 10.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:

Părțile se cunosc încă din anul 1996 când ambii s-au aflat încarcerați în penitenciar, păstrând o relație de prietenie și după liberarea lor.

În contextul acestor relații, în anul 2010 partea vătămată R.E.M. a aflat că soția sa are o relație extraconjugală cu inculpatul, care s-a concretizat prin aceea că la începutul anului s-a mutat cu acesta. Nemulțumit că a rămas cu cei patru copii în întreținere, cei doi au avut mai multe altercații și chiar amenințări.

Pe fondul acestor neînțelegeri, la data de 22 aprilie 2011, partea vătămată aflată sub influența băuturilor alcoolice a ajuns în casa în care locuia inculpatul cu mama sa și unde a început să-i reproșeze relația cu soția sa, provocând un conflict.

Enervat și nemulțumit, inculpatul a luat un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri, iar apoi pe scările de la ieșirea din casă i-a mai aplicat o lovitură cu o bâtă peste picioare, fracturându-i-le.

Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 420 din 4 mai 2011 ale Serviciului Medico-legal Județean Baia Mare, s-a concluzionat că partea vătămată R.E.M. a prezentat plăgi tăiate înțepate, penetrante hemitorace drept cu hemopneumotorax masiv, fractură de femur drept; leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător și lovire cu un corp contondent dur și au necesitat pentru vindecare 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus în primejdie viața părții vătămate.

Instanța a stabilit că fapta inculpatului P.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. comisă în stare de provocare, faptă pe care inculpatul a recunoscut-o solicitând să fie judecat doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Așa fiind, Tribunalul, făcând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., raportat la poziția inculpatului, potrivit alin. (7) al acestui articol, a redus cu o treime limitele de pedeapsă, pedeapsă care apoi a fost redusă și ca efect al reținerii circumstanței atenuante a provocării conform art. 76 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, inculpatul P.A.

În susținerea apelului, inculpatul a criticat sentința atacată, precizând că în cauză era incidentă legitima apărare, însă aceasta nu a fost reținută fiindcă s-au avut în vedere doar declarațiile părții vătămate.

A mai învederat că se impune reducerea pedepsei prin luarea în considerare a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) și c) C. pen. și art. 74 lit. b) C. pen., având în vedere recunoașterea faptei.

În memoriul scris, apelantul a menționat că zgârieturile provocate părții vătămate cu propriul cuțit nu i-a pus viața în pericol victimei care a intrat în casă prin efracție pentru a-i suprima viața inculpatului, pe fondul unor divergențe mai vechi; în final, a apreciat că pedeapsa aplicată este prea mare.

Examinând sentința apelată din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat, cu menținerea stării de arest și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii pronunțată de instanța de control judiciar, inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prevăzută de art. 182 alin. (2) și reținerea circumstanței provocării și, în subsidiar, reducerea pedepsei, iar pe latură civilă reducerea despăgubirilor la care a fost obligat.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată că:

- în recurs inculpatul nu a propus alte probe pe situația de fapt;

- motivele de recurs sunt de fapt apărări pe fond, instanțele examinând ansamblul probator administrat;

- inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.;

- cazurile de casare în care pot fi încadrate motivele de recurs sunt cele prevăzute în dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele motive:

Ambele instanțe, cu argumentele rezultate din probatoriul administrat și cu argumente juridice pertinente au dispus în sensul celor arătate anterior.

Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativa la omor calificat ori vătămare corporală gravă, este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta. Dacă în cazul vătămării corporale grave, se acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor se acționează cu intenția de a ucide.

Astfel există tentativă la omor și nu vătămare corporală gravă, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile procesuale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona vitală vizată, comportamentul inculpatului etc.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de ambele instanțe, în motivarea hotărârii au arătat că fapta s-a produs pe fondul unui conflict între inculpat și victimă, prin deplasarea inculpatului la locuința sa, folosirea unui obiect apt de a produce moartea (cuțit), prin aplicarea de lovituri în zone vitale, ceea ce exclud apărarea inculpatului în sensul că ar fi acționat fără intenția de a omorî ci cu intenția generală de vătămare, fapta care – în opinia sa – ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit și neprevăzut de el (punerea în primejdie a vieții victimei) apreciindu-se ca atare, neîntemeiată apărarea inculpatului sub aspectul schimbării încadrării juridice.

Sub aspectul pedepsei aplicate, se constată că instanțele au avut în vedere criteriile generale și speciale prevăzute de art. 72 C. pen. în condițiile în care în favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării dar și poziția sinceră a inculpatului în condițiile în care au fost reținute și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., încât o nouă reducere de pedeapsă nu se justifică în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei și norma apărată de legiuitor, respectiv „viața” cel mai de preț bun al omului.

Așa fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul inculpatului, va deduce din pedeapsă timpul arestării și văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 24 august 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 5 mai 2011 la 13 decembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 decembrie 2011.