ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții G.I., G.E., I.G., G.A. și G.Ș. au chemat în judecată Mitropolia Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi B., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea hotărârii Sfântului Sobor din 25 octombrie 2004 privind excomunicarea și înlăturarea sa și a familiei sale din Biserica Ortodoxă de Rit Vechi. În motivarea acțiunii reclamantul G.I. a arătat că a slujit ca preot și că, datorită unor neînțelegeri, s-a judecat cu sus menționata biserică. A mai arătat că pe parcursul timpului s-a considerat că atitudinea sa este contrară canoanelor bisericești, a fost caterisit și i-a fost excomunicată familia din biserică, măsuri pe care le consideră abuzive.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 101/F din 12 septembrie 2007 a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanți, reținând că actul de caterisire și excomunicare a reclamantului și a familiei sale nu este unul cu caracter administrativ a cărui legalitate să poată fi verificată de către instanța de contencios administrativ. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamanții G.I., G.E., I.G., G.A. și G.Ș. Recurenții au susținut în esență că, potrivit dispozițiilor art. 29 pct. 1 din Constituția României, libertatea credințelor religioase este consacrată ca drept fundamental, care nu poate fi îngrădit, astfel încât măsura administrativă dispusă de Soborul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi B. față de familia lor este abuzivă.

Consideră recurenții că instanța de fond a apreciat greșit că dreptul laic nu poate cenzura măsurile abuzive și ilegale ale Mitropoliei, deoarece în acest mod ar trebui să le fie recunoscut autorităților bisericești dreptul de liber arbitru. Recursul nu se fondează. 1. Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Constituția României nu sunt aplicabile în speță, întrucât recurenților nu le-a fost îngrădit dreptul de a adera la o credință religioasă. Dimpotrivă, reclamantul G.I. a fost chiar preot ortodox de rit vechi, iar membrii familiei sale au fost practicanți ai aceluiași rit vechi ortodox. În speță, își găsesc însă aplicarea dispozițiile art. 29 alin. (5) care prevăd că, în România, cultele religioase sunt autonome față de stat.

Acest text constituțional este cel care, în mod expres, scoate de sub controlul justiției laice orice măsură a Bisericii și face aplicabil, în exclusivitate, dreptul canonic. Chiar Statutul Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România prevede, în consonanță cu Constituția României, la art. 14 lit. a) și art. 18 lit. e), că soluționarea plângerilor clericilor sunt de competența Soborului Mic, iar competența pentru cercetarea, aprobarea, completarea sau anularea hotărârilor Soborului Mic revine Soborului Mare. 2. Asupra problemelor de natură civilă în sens larg poate hotărî o instanță civilă, în vreme ce în chestiunile de drept ecleziastic și canonic, jurisdicția este o componentă a stării de har, rezervată ierarhiei Bisericii Ortodoxe, ca o concretizare a principiului autonomiei cultelor în cadrul statului, ceea ce nu se confundă cu noțiunea de „liber arbitru”, ci, dimpotrivă, ilustrează pe deplin un drept constituțional.

3. În fine, sub incidența aceluiași principiu constituțional al autonomiei cultelor, se constată că ierarhia bisericii în cadrul unui anumit cult, inclusiv cea a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, nu are nimic comun cu noțiunea de „autoritate administrativă” astfel cum este ea definită de Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.I., G.E., I.G., G.A. și G.Ș. împotriva sentinței civile nr. 101/F din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.