ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra recursului în casație formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 913/A din data de 09 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017:
Prin Sentința penală nr. 135 din 30 ianuarie 2019 a Judecătoriei Focșani, în baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a-II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 din C. pen.
În baza art. 20 din C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, pretențiile civile formulate de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat în prezenta cauza, au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariu în suma de 260 RON pentru avocat oficiu, B., cu delegația nr. x/2018 eliberată de Baroul Vrancea, a fost avansat acesteia din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut ca situație de fapt că inculpatul A. a funcționat ca preot până la data de 01.03.2015, la Parohia Urechești II, când a fost pensionat, apoi îmbisericit la aceeași Parohie până la data de 19.04.2016 când, Consistoriul Eparhial Buzău a hotărât caterisirea sa. Anterior caterisirii, în timpul efectuării cercetărilor care au dus la luarea acestei hotărâri, în dată de 28.03.2016, inculpatul înființează o grupare religioasă, cu 12 membri fondatori, atestata printr-un înscris notarial cu data certa 28 martie 2018. Tot până în dată de 1 aprilie 2018, inculpatul s-a înscris ca membru în Asociația Religioasă Biserica Ortodoxă Valaha. După caterisire, inculpatul a fost invitat la un cimitir privat din Buzău, unde alături de alți 7 - 8 preoți caterisiți și aceștia, au oficiat o slujbă de sfințire a capelei, și asta în condițiile în care preoții care fac parte din BOR, la care s-a apelat au refuzat oficierea slujbei.
De asemenea, la invitația unor foști enoriași ai inculpatului, respectiv 2 - 3 persoane care cunoșteau situația acestuia, l-au invitat la mormintele unor rude pentru a efectua slujba de pomenire într-o zi de Paște a anului 2016. Totodată, inculpatul mai oficiază slujbe în cadrul grupării religioase constituite, activitate desfășurată în afara bisericii ortodoxe, într-un spațiu privat, închis, unde participa membrii fondatori, fiecare după convingerile sale religioase, fără a afecta într-un vreun fel oficierea slujbelor din biserică.
Potrivit art. 348 din C. pen., exercitarea fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea prevede autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni al un an sau cu amendă.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 "Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrară convingerilor sale, și nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situație de inferioritate pentru credința, apartenența sau neapartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condițiile prevăzute de lege, a libertății religioase". Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, orice persoană are dreptul să-și manifeste credința religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri și prevederile prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cum sunt cultele și asociațiile religioase, cât și în structuri fără personalitate juridică, respectiv grupări religioase.
În art. 15 din C. pen., infracțiunea este definită ca fiind "fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabila persoanei care a săvârșit-o".
Față de dispozițiile legale menționate, s-a constatat că activitatea religioasă a grupării înființate de inculpat care se rezumă la rugăciuni în special, este o activitate legală, iar prin funcționarea sa, în afara bisericii ortodoxe, într-un spațiu privat, nu aduce atingere bunelor moravuri, ordinii publice ori să pricinuiască vreo tulburare în desfășurarea slujbelor religioase din parohii. Că această grupare este coordonată de inculpat, de profesie teolog, a funcționat ca preot ortodox de parohie zeci de ani, cunoscut în această calitate de enoriași, dar și de ctitor de biserică, justifica activitatea sa în rândul grupării, indiferent de titulatura dată de membrii fondatori. Faptul că a fost invitat, alături de alți foști preoți caterisiți pentru a participa la oficierea unei slujbe de sfințire într-un cimitir privat din Buzău, în condițiile în care, preoții care aparțin de BOR au refuzat această slujbă, nu prezintă o faptă cu caracter socialmente periculos, și nici acțiunea de a pomenii numele unor decedați, la un mormânt, două, la invitația rudelor acestora.
Ca urmare, s-a reținut că faptele inculpatului așa cum sunt reținute în rechizitoriu, desfășurate în spațiu public, nu sunt săvârșite cu intenția profesării meseriei de preot în cadrul cultului ortodox, cu drepturile și obligațiile prevăzute în Statutul pentru organizarea și funcționarea Biserici Ortodoxe Romane, nu prezintă gradul de pericol social pentru ordinea publică specific infracțiunii prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 din C. pen., ori pentru ordinea Bisericii Ortodoxe Romane, ci doar sunt o manifestare a credinței inculpatului, în care s-a născut, a studiat și a trăit, cât și dorința acestuia de a rămâne în continuare slujitor potrivit propriilor sale convingeri și care nu poate fi realizată altfel.
Față de cele reținute mai sus, în baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a-II-a din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A.
Împotriva sentinței penale menționate au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
În motivele de apel, Parchetul a precizat că, din analiza probelor coroborate rezultă cu certitudine că fapta este săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală, astfel că se impune condamnarea inculpatului; -partea civilă a menționat că solicită desființarea sentinței instanței de fond și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul de a se constata săvârșirea infracțiunii de "exercitare fără drept a unei profesii sau activități" de către inculpatul A. și totodată să se constate îndeplinirea condițiilor cu privire la constituirea de parte civilă și să se dispună acordarea de daune morale.
Prin Decizia penală nr. 913/A din 09 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei împotriva Sentinței penale nr. 135 din 30.01.2019 a Judecătoriei Focșani. S-a desființat, în totalitate, sentința penală apelată și în rejudecare s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1200 RON, 120 zile amendă cu 10 RON ziua amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 raportat la art. 348 C. pen.. S-a atras atenția inculpatului asupra art. 63 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. S-au respins, ca nefondate, pretențiile civile formulate de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că potrivit art. 29 alin. (5) din Constituție "cultele religioase sunt autonome fată de stat se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase (...) iar potrivit alin. (3) din cuprinsul aceluiași articol cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii". Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/28.12.2006, republicată, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/28.12.2006, republicată, cultele îi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări, iar potrivit alin. (4) din cuprinsul aceluiași articol, exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit C. pen.
Cultele recunoscute în România se regăsesc în lista din Anexa I a Legii nr. 489/28.12.2006, rep. printre acestea fiind indicat cultul Biserica Ortodoxă Română. Potrivit art. 2 alin. (2) din Statutul pentru Organizarea Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2008 "Biserica Ortodoxă Română este autocefală și unitară în organizarea și lucrarea sa pastorală, misionară administrativă".
De asemenea, potrivit art. 135 alin. (1) din statut, Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile sale, are responsabilitatea asigurării asistentei religioase a personalului bisericesc aferent desfășurării acesteia în parohii, în armată, în sistemul penitenciar, în unități medicale, în așezăminte de asistență socială și în unități de învățământ, în condițiile prevăzute de lege, de protocoalele sau acordurile încheiate cu autoritățile publice ori cu alte persoane juridice.
S-a reținut că inculpatul A. a nesocotit Hotărârea nr. 5 din 19.04.2016, definitivă, prin care a fost caterisit, hotărâre dispusă de instituția competentă potrivit normelor interne, respectiv Consistoriul Eparhial Buzău, deși avea cunoștință de limitele și condițiile necesare pentru exercitarea profesiei de preot, întrucât a fost hirotonit și a fost de acord să slujească ca preot într-o parohie a Bisericii Ortodoxe Române asumându-și răspunderea de a se supune regulilor respectivului cult.
Din conținutul adresei Secretariatului de Stat pentru Culte rezultă că gruparea religioasă "Sfântul Nicolae" din com. Urechești, jud. Vrancea nu a solicitat Secretariatului de Stat pentru Culte emiterea avizului consultativ pentru a funcționa ca asociație religioasă. Potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociații și fundații, cultele religioase nu intră sub incidența ordonanței.
Prin urmare, s-a apreciat că gruparea "Sfântul Nicolae" din comuna Urechești, județul Vrancea nu are calitatea de cult religios recunoscut în România sau asociație religioasă conform prevederilor Legii nr. 489/2006, rep., iar această grupare nu poate asigura cadru legal pentru exercitarea unor activități specific cultelor.
În drept, s-a considerat că fapta inculpatului A., constând în aceea că, începând cu luna aprilie 2016, după ce a fost caterisit prin Hotărârea nr. x din 19.04.2016 a Consistoriului Eparhial Buzău, hotărâre care a rămas definitivă, a continuat să exercite activități specifice profesiei de preot, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că situația de fapt și încadrarea juridică a infracțiunii sunt corecte. S-a apreciat că, ulterior datei de 19.04.2016, după ce a fost caterisit, inculpatul A., deși avea cunoștință de hotărârea Consistoriului Eparhial Buzău, a continuat să oficieze, ca preot, slujbe și servicii religioase, folosind veșminte și obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română.
Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, "cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări".
Inculpatul A. a parcurs procedura de numire ca preot în cultul Biserica Ortodoxă Română, precum și faza de excludere (caterisire), nemaiavând dreptul de a sluji ca preot în cultul menționat. Cu toate acestea, s-a reținut că inculpatul A. a continuat să oficieze slujbe religioase, folosind veșminte și obiecte liturgice ale cultului Bisericii Ortodoxă Română. Practic, inculpatul a indus persoanelor participante la slujbele menționate, senzația că iau parte la manifestări ale cultului Bisericii Ortodoxe Române, fără ca acest lucru să fie real. Argumentele referitoare la înființarea unei grupări religioase nu înlătură conduita infracțională a inculpatului, întrucât, după cum s-a arătat, acesta folosea proceduri și bunuri ale cultului menționat, deși nu avea dreptul să o facă după caterisire.
Prin urmare, instanța de apel a reținut că inculpatul A. a exercitat fără drept atribuțiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, acționând cu vinovăție sub forma intenției, faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen., exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
În acest context, s-a constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală, considerentele privitoare la faptul că orice persoană are dreptul să-și manifeste credința religioasă, iar activitatea religioasă a grupării înființate de inculpat se rezumă la rugăciuni, fiind legală, nu are relevanță din perspectiva faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
După cum s-a arătat, acțiunile inculpatului A. au fost specifice unui preot aparținând cultului Biserica Ortodoxă Română și nu unei persoane care-și manifestă credința în mod obișnuit.
Înscrisurile depuse de inculpat, vizând o corespondență cu Serviciul Român de Informații și cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a apreciat că nu sunt de natură a modifica situația de fapt și de drept din prezenta cauză. De asemenea, procedura de soluționare a unei excepții de neconstituționalitate invocată de inculpat, nu împiedică judecarea prezentei cauze, existând remedii procesuale în cazul admiterii acestei excepții.
La individualizarea sancțiunii penale ce a fost aplicată inculpatului A., au fost avute în vedere criteriile generale menționate de art. 74 C. pen.. Inculpatul este la primul impact cu legea penală și s-a prezentat în fața autorităților judiciare. Gradul de pericol social al faptei comise de inculpat nu este unul ridicat, aspect care reiese din modalitatea și împrejurările în care a fost comisă, precum și din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor.
În aceste condiții, Curtea a apreciat că aplicarea unei amenzi penale în sumă de 1.200 RON (120 zile amendă cu 10 RON ziua amendă) este în măsură să asigure atingerea scopului educativ - preventiv al sancțiunii.
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 RON reprezentând daune morale.
Curtea de apel a apreciat că prin fapta ilicită a inculpatului A. nu s-a creat un prejudiciu moral părții civile, nefiind îndeplinite astfel condițiile răspunderii civile delictuale (art. 1349, 1357, 1381 C. civ.).
Activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat într-un cadru restrâns, nefiind de natură a genera un impact negativ semnificativ în comunitate. Nu s-a adus o atingere importantă imaginii cultului Biserica Ortodoxă Română prin Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, astfel încât să poată fi cuantificată în despăgubiri bănești. Sancționarea penală a inculpatului se răsfrânge în mod pozitiv și asupra activităților religioase derulate de partea civilă, acoperind astfel un anumit prejudiciu de imagine. Ca și cheltuieli judiciare în apel, un cuantum de 5.950 RON reiese dintr-o factură seria x, nr. x/13.05.2019, reprezentând onorariul avocatului ales al părții civile.
Având în vedere faptul că acțiunea civilă este nefondată, ținând seama și de complexitatea cauzei, s-a stabilit o sumă de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, pe care inculpatul trebuie să o plătească părții civile, luând în considerare și disp. art. 276 alin. (1), (2), (6) C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 913/A din 09 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație condamnatul A., la data de 17.10.2019.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată către partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei la data de 21.10.2019 și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați la data de 21.10.2019.
Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. în interiorul căruia partea civilă și procurorul puteau depune concluzii scrise, s-a împlinit la data de 01.11.2019.
La dosar, la data de 24.10.2019 au fost transmise concluzii scrise de către partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin care s-a solicitat, respingerea ca nefondat a recursului în casație.
Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 noiembrie 2019. Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 10 decembrie 2019.
Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În motivare, a susținut că la data săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat, nu mai făcea parte din cadrul Personalului Cultelor, în speță din personalul Cultului denumit Biserica Ortodoxă Română, nu putea "exercita fără drept atribuțiile de preot al cultului BOR", pentru că părăsise de facto Biserica Ortodoxă Română și nu a mai practicat preoția în cadrul statutar, instituțional, jurisdicțional și patrimonial al acesteia, așa cum este definit de lege un cult religios.
Din anul 1986 până în 1 martie 2015, data pensionării la limită de vârstă, a avut calitatea de preot în cadrul cultului religios denumit Biserica Ortodoxă Română.
A mai susținut că din data de 28 martie 2016, a părăsit, la cerere, cultul BOR și a notificat cultul BOR privind hotărârea unilaterală de "încetare a relațiilor canonice cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei", înscrisul olograf din 29 martie 2016, se află răspunsul olograf al Arhiepiscopului C., astfel: "29.03.2016 Are libertatea de a părăsi Biserica Ortodoxă Română". După notificarea privind părăsirea cultului BOR, aflând despre înființarea Grupării religioase Sfântul Nicolae din Urechești, a fost judecat de un consistoriu intern al BOR și a fost caterisit în data de 19 aprilie 2016. Actul de caterisire este o normă internă a cultului religios BOR, ce se referă la anularea calității de preot în cadrul exclusiv al B.O.R., iar aceasta nu afectează calitatea de preot din cadrul grupării religioase independente de cultul BOR.
Practic, din 28 martie 2016, când a anunțat părăsirea cultului BOR, și-a exercitat libertatea religioasă și de credință în cadrul Grupării religioase Sfântul Nicolae din Urechești, care a primit "încheiere de dată certă din 28 martie 2016" la Societatea Notarială D. și E. Membrii fondatori l-au desemnat liderul spiritual al Grupării religioase cu titulatura de "preot misionar". În această calitate a slujit la invitații speciale numai în particular, într-un spațiu privat din Focșani și într-un cimitir privat din Buzău care nu aparțin cultului BOR, fapte consemnate și de instanța de apel. A fost condamnat în apel pentru că a rostit rugăciuni în particular și în spații private, ca preot misionar desemnat al unei grupări religioase constituită conform prevederilor legale în vigoare. Anchetarea, punerea sub acuzare și condamnarea unui lider spiritual desemnat ca preot de către o Grupare religioasă, care nu mai are nicio legătură contractuală sau canonică cu Cultul religios BOR pe care l-a părăsit, încalcă prevederile legale și constituționale de garantare a libertății religioase de manifestare a credinței în afara cultelor religioase recunoscute.
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor prevede cadrul legal al practicării unei credințe religioase într-o grupare religioasă, art. 6 alin. (1) garantează libertatea de manifestare în mod colectiv a unei credințe într-o structură religioasă, fără personalitate juridică, intitulată "Grupare Religioasă", iar art. 5 prevede dreptul legal al oricărei persoane de a-și manifesta credința religioasă, în mod colectiv, în structuri religioase cu sau fără personalitate juridică, respectiv culte, asociații religioase sau grupări religioase.
A mai făcut referire la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 care interzic urmărirea penală sau discriminarea pentru apartenența la o grupare religioasă constituită în condițiile prevăzute de lege, arătând că aceasta este esența libertății religioase, în acord cu Uniunea Europeană, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Constituția României, astfel cum prevede la art. 29 alin. (1) "Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.".
A precizat că instanța de apel a ignorat toate textele de lege invocate, concluzionând, în mod eronat și contrar prevederilor legale ale art. 5 și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, care fac referire la exercitarea unei credințe religioase, că "o grupare religioasă nu poate asigura cadrul legal pentru exercitarea unor activități specifice cultelor", arătând că și-a exercitat credința religioasă în cadrul legal al unei grupări religioase. De asemenea, instanța de apel a ignorat și mențiunea Secretariatului de Stat pentru Culte din Adresa nr. x/23.11.2018 trimisă instanței de fond:
"Calitatea de preot nu este constituită cu titlu exclusiv și atribuită doar unui cult, asociații sau grupări religioase" și, totodată, a interpretat în notă proprie manifestarea credinței religioase din cadrul Grupării religioase Sfântul Nicolae ca pe o continuare a exercitării profesiei de preot în cadrul cultului BOR, în condițiile în care a părăsit cultul BOR la cerere, iar Arhiepiscopia l-a exclus din personalul clerical, nefiind probată manifestarea ca preot în biserici aparținând cultului BOR sau cu credincioși înregistrați în cultul BOR. Pretenția cultului religios BOR de a-și da acordul pentru a deține calitatea de preot în cadrul privat al unei Grupări religioase independente, este un amestec abuziv și contravine libertății credinței religioase garantate legal și constituțional.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., arătând că Legea nr. 489/2006 prevede în Cap. II Cultele, Secțiunea a 3-a Personalul Cultelor, art. 23 alin. (4) "Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit C. pen..", însă art. 23 alin. (4) se referă doar la "Personalul Cultelor", din care nu mai făcea parte din 1 martie 2015, data pensionării. Din 28 martie 2016 nu mai era nici membru al Cultului Biserica Ortodoxă Română, ci al Grupării religioase Sfântul Nicolae Urechești. Libertatea activării legale a grupărilor religioase este garantată de prevederile art. 5 și ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Grupările religioase sunt forme de organizare a comunităților religioase, fără personalitate juridică, în care cetățenii își pot manifesta libertatea de credință și pot practica orice credință religioasă. "Calitatea de preot nu este constituită cu titlu exclusiv și atribuită doar unui cult, asociații sau grupări religioase", așa cum a afirmat și Secretariatul de Stat pentru Culte.
În concluzie, a susținut că a fost condamnat în apel în baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, care se referă exclusiv la "personalul cultelor religioase", iar fapta de a exercita calitatea de "preot al unei grupări religioase" nu este prevăzută de legea penală.
În concluziile depuse la dosar, la data de 24.10.2019, partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casație. S-a susținut că, în cauză, pentru a legaliza activitățile, încălcând principiul "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", prin interpretarea eronată a art. 6 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, în baza căruia o grupare religioasă l-a desemnat "preot ortodox", printr-un înscris de dată certă emis de notariat, nu poate fi catalogată decât ca o încercare a acestuia de inducere în eroare a autorităților publice, respectiv, a instanțelor de judecată.
Deși Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor oferă posibilitatea constituirii de grupări religioase fără personalitate juridică, acestea nu au competența de a desemna preoți, în sensul ortodox al cuvântului, pentru săvârșirea unor activități cultice sau liturgice.
O grupare religioasă nu poate asigura cadrul legal pentru exercitarea unor activități specific cultelor respectiv de "preot ortodox" pentru că s-ar goli de conținut Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, practic nu ar mai exista niciun cult aprobat conform dispozițiilor legale, fiind înființate printr-un act de dată certă.
Dovada celor afirmate mai sus, o constituie și adresa nr. x/13.11.2018, emisă de Secretariatul de Stat pentru Culte, aflată la dosarul cauzei, din care se poate constata că, "în ceea ce privește grupările religioase, întrucât acestea nu au personalitate juridică, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, în relația lor cu terții, nu pot folosi denumirea de preot", iar articolul 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 stipulează foarte clar că "exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit C. pen.".
Astfel, rezultă din conținutul acestor texte de lege că, sub aspectul laturii subiective, această infracțiune poate fi comisă cu intenție, directă sau indirectă. Dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, text care prevede în mod expres că exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit C. pen., fără a face distincție cu privire la locul unde sunt exercitate aceste atribuții ori la persoanele care participă la aceste activități ori la împrejurarea dacă prin exercitarea acestor atribuții.
În cazul acestei infracțiuni, urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru relațiile sociale apărate de norma de incriminare, respectiv pentru încrederea publică în practicanții unei profesii pentru care legea impune obținerea prealabilă a unei autorizații. Așadar, pentru a avea dreptul recunoscut de lege de a exercita atribuțiile de preot, este necesar să existe un act de numire, act în ființă, emis de autoritatea competentă.
În cauza de față, nu mai există un act de numire valabil, ci, inculpatul a fost destituit din funcție, prin act administrativ care este în ființă, respectiv Hotărârea de caterisire din 19 aprilie 2016. Această împrejurare nu a fost contestată de către inculpat, însă acesta a precizat, în mod nelegal, că odată numit preot, poate exercita atribuții specifice, nefiind luat harul.
Însă, textul de lege care incriminează infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu face referire la har, ci doar la dreptul de a exercita, drept care nu poate fi cercetat decât prin prisma unor documente valabile emise de autoritățile competente. Or, inculpatul nu a făcut dovada că după ce a fost emisă decizia de excludere din profesie a fost emis un alt act de numire a sa în profesia de preot, ori un alt act care să ateste că ar aparține unui alt cult dintre cele prevăzute în anexa la Legea nr. 489/2006.
Prin Încheierea din 10 decembrie 2019, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 913/A din data de 09 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017 și s-a fixează termen la data de 11 februarie 2020, reținându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, semnătura condamnatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia. În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, în cuprinsul cererii, a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, iar motivele expuse prin cererea de recurs în casație se circumscriu cazului de recurs în casație invocat.
Examinând pe fond recursul în casație declarat de condamnatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a nelegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.
Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.
Recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât la data săvârșirii faptelor nu mai făcea parte din cadrul personalului cultelor pentru că părăsise Biserica Ortodoxă Română, fiind caterisit la data de 19 aprilie 2016.
Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".
În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare în sensul că fapta de a exercita fără drept atribuțiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română și pentru care a fost condamnat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel Galați, nu este prevăzută de legea penală, sunt nefondate.
Inculpatul a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1.200 RON (120 zile x 10 RON ziua amendă), pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor rap. la art. 348 din C. pen., reținându-se că începând cu luna aprilie 2016, după ce a fost caterisit prin Hotărârea din 19 aprilie 2016 a Consistoriului Eparhial Buzău, hotărâre care a rămas definitivă, a continuat să exercite activități specifice profesiei de preot. Astfel, ca situație de fapt s-a reținut, în esență, că a nesocotit hotărârea anterior menționată prin care a fost caterisit, hotărâre dispusă de instituția competentă, respectiv Consistoriul Eparhial Buzău, și deși avea cunoștință de limitele și condițiile necesare pentru exercitarea profesiei de preot, întrucât a fost hirotonit, a fost de acord să slujească ca preot într-o parohie a Bisericii Ortodoxe Române asumându-și răspunderea de a se supune regulilor respectivului cult.
Criticile menționate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpatului în săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prev de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006.
Or, pornind de la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv în cauză, rezultă că ulterior datei de 19.04.2016, după ce a fost caterisit, inculpatul A., deși avea cunoștință de hotărârea Consistoriului Eparhial Buzău, a continuat să oficieze, ca preot, slujbe și servicii religioase, folosind veșminte și obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română, exercitând fără drept atribuțiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, acționând cu vinovăție sub forma intenției.
Prin urmare, criticile formulate de recurentul A. nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casație promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), astfel cum se solicită în calea de atac promovată, nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care recurentul a fost condamnat.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 489/2006, cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări. Personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări. Personalul clerical și cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredințate sau de care a luat cunoștință în considerarea statutului lor. Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit C. pen.
Potrivit art. 348 din C. pen., exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Or, având în vedere criticile formulate, respectiv că la data săvârșirii faptelor nu mai făcea parte din cadrul personalului cultului și că instanța de apel a ignorat textele de lege prevăzute de art. 5 și art. 6 din Legea nr. 489/2006 practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanța de apel, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 din C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate.
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.
Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în raport de situația de fapt expusă și stabilită cu caracter definitiv în considerentele deciziei penale atacate, elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prev de art. 234 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 din C. pen. corespund faptelor reținute în concret inculpatului A., susținerile acestuia în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală fiind stabilite prin legislația primară sunt nefondate.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 913/A din data de 09 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 913/A din data de 09 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.