ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 136 din 30.01.2019 a Judecătoriei Focșani, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen.

În baza art. 20 C. proc. pen., au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile civile formulate de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

În esență, prima instanță a reținut că prin rechizitoriu nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, inculpatul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, fapta prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reținut că începând cu lună martie 2016, după ce a fost caterisit prin Hotărârea nr. 5 din 19.04.2016 a Consistoriului Eparhial Buzău, hotărâre ce a rămasă definitivă, a continuat să exercite activități specifice profesiei de preot.

Instanța de fond a considerat că faptele inculpatului așa cum au fost reținute în rechizitoriu, desfășurate în spațiu public, dar și cele din spațiu privat, fără nici o legătură cu activitatea din parohii, care nu au fost săvârșite cu intenția profesării meseriei de preot în cadrul cultului ortodox, cu drepturile și obligațiile prevăzute în Statutul pentru organizarea și funcționarea Biserici Ortodoxe Romane, nu prezintă gradul de pericol social pentru ordinea publică specific infracțiunii prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen. ori pentru ordinea din Biserica Ortodoxe Romane, ci doar reprezintă o manifestare a credinței inculpatului cât și dorința acestuia de a rămâne în continuare slujitor potrivit propriilor sale convingeri și care nu poate fi realizată altfel.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Prin Decizia penală nr. 1276/A din data de 8.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei împotriva Sentinței penale nr. 136/30.01.2019 a Judecătoriei Focșani.

A fost desființată, în totalitate, sentința penală apelată și, în rejudecare, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1200 RON (120 zile amendă cu 10 RON ziua amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 raportat la art. 348 C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

Au fost respinse, ca nefondate, pretențiile civile formulate de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancea.

În apel, s-a concluzionat că inculpatul A. a exercitat fără drept atribuțiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, acționând cu vinovăție sub forma intenției - faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen. ("exercitarea fără drept a unei profesii sau activități").

*****

Împotriva deciziei din apel, la data de 13.12.2019, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat B., în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La data de 30.12.2019 au fost înregistrate la dosarul cauzei concluziile scrise asupra recursului în casație formulate de intimata parte civilă Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 02.06.2020, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 03.07.2020, dată până la care, de asemenea, s-a depus raportul de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Constatând că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 03 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu, cererea de recurs în casație, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

La termenul acordat în acest sens, 11 septembrie 2020, Înalta Curte a luat concluziile apărării și acuzării asupra recursului în casație de față, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanța de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 raportat la art. 348 C. pen. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1200 RON (120 zile amendă cu 10 RON ziua amendă).

Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, criticile acestuia fiind întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin cererea formulată, în temeiul cazului de casare invocat, apărarea inculpatului a susținut că Decizia nr. 1276A/8.11.2019 a Curții de Apel Galați este nelegală, inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate, cu consecința achitării inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. și art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

În esență, s-a arătat că fapta unui preot care este exclus din cadrul unui cult de a sluji pentru membrii unei grupări religioase nu este o faptă prevăzută de legea penală. Astfel, s-a menționat că după ce a fost caterisit, inculpatul împreună cu alte persoane, a înființat la data de 15.03.2016 gruparea religioasă ortodoxă X., fiind desemnat preot slujitor ortodox de către gruparea religioasă, conform încheierii notariale din 15.03.2016.

Inculpatul a susținut că nu există nicio lege care să declare ilegalitatea sau exclusivitatea portului de veșminte preoțești ortodoxe sau folosirea vaselor liturgice ortodoxe folosite de cultele recunoscute din România. Aceste veșminte și vase liturgice sunt comune celorlalte Culte și Asociații religioase care practică credința ortodoxă.

În opinia apărării, mențiunea rechizitoriului "folosind veșminte și obiecte liturgice specifice cultului BOR" excede libertății de manifestare religioasă acordată de Constituție, art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Legea nr. 489/2006. De asemenea, s-a susținut că B.O.R. nu are un monopol asupra "credinței creștin ortodoxe" și oricine este liber să creadă și să practice credința creștin ortodoxă și în afara cultului BOR.

În motivarea cererii de recurs în casație s-a mai arătat că la data presupuselor fapte infracționale A. nu mai era preot, angajat sau subordonat canonic BOR. Raporturile de muncă au fost încheiate la data de 1.01.2016, dar salarizarea a fost întreruptă încă din 1.08.2015, iar până la data de 1.03.2016 a fost păstrat doar raportul canonic, acesta încetând la cererea scrisă adresată de inculpat administrației Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, parte a BOR.

Astfel, s-a susținut că din data de 1.03.2016 s-au încheiat și raporturile canonice între inculpat și BOR, moment în care a solicitat dată certă notarială înscrisului de înființare a Grupării religioase X. Focșani.

În apărare a fost invocată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza TOTHPAL și SZABO contra României și totodată s-a arătat că potrivit art. 348 C. pen. cu referire la art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, constituie infracțiune exercitarea fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale.

Așadar, s-a susținut că exercitarea activității de preot în cadrul unei grupări religioase înființate conform legii și a cărei activitate se desfășoară în condițiile Legii nr. 489/2006 și art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu reprezintă o faptă nici ilegală și nici penală.

Concluzionând, apărarea recurentului inculpat a arătat că în cauză condamnarea inculpatului A. s-a făcut în condițiile în care fapta acestuia nu constituie infracțiune.

În raport de motivele de recurs în casație astfel formulate, de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală - conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând obiectul analizei prezentei căi de atac.

Obiectul cenzurii instanței de casație este limitat la chestiuni de drept circumscrise, în speță, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a susținerilor potrivit cărora fapta reținută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de lege și astfel nu constituie infracțiune.

În concret, din cuprinsul recursului în casație, rezultă că susținerile inculpatului A. subsumate noțiunii de aplicare greșită a legii sunt raportate de apărare la o apreciere proprie a stării de fapt din prezenta cauză, întrucât în opinia recurentului inculpat fapta unui preot care este exclus din cadrul unui cult de a sluji pentru membrii unei grupări religioase nu este o faptă prevăzută de legea penală. Astfel, s-a arătat că după ce a fost caterisit, inculpatul împreună cu alte persoane, a înființat la data de 15.03.2016, gruparea religioasă ortodoxă X., fiind desemnat preot slujitor ortodox de către această grupare religioasă, prin urmare la data presupuselor fapte inculpatul nu mai era preot angajat sau subordonat canonic al Bisericii Ortodoxe Române.

Examinând cauza, instanța de casație constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Ca situație de fapt, instanța de apel a reținut că inculpatul A. a absolvit Seminarul Teologic din Buzău în anul 1993. La data de 26.09.1993 a fost hirotonit ca preot și a fost numit ca preot în Parohia (...), Protoieria Panciu. În anul 1997 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, iar în anul 1998 a obținut definitivatul în preoție și a fost transferat la Parohia (...) din Focșani.

La data de 07.05.2015 a fost transferat, la cerere, în postul de preot, la Parohia (...), Protoieria Focșani II.

Prin Hotărârea nr. 8/23.07.2015, Dosar nr. x/2015, Consistoriul Eparhial Buzău a hotărât depunerea din treapta preoției (destituirea inculpatului A.) din slujirea clericală (pierderea dreptului de a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținută clericală, de a se împărtăși în altar; cel destituit nu mai este cleric, are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfășura activități social - filantropice, culturale, educaționale sau de a fi cântăreț, după caz; activitatea și conduita sa vor fi evaluate anual de către C.).

Hotărârea mai sus menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de inculpatul A. - Hotărârea nr. 4/09.12.2015 a Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Decizia nr. 5/20.01.2016, referitor la încetarea raporturilor de muncă privind pe inculpatul A., a decis începând cu data de 01.01.2016, încetarea activității ca urmare a depunerii din treapta preoției, conform hotărâri nr. 8/23.07.2015 a Consistoriului Eparhial Buzău menținută prin hotărârea Consistoriului Mitropolitan nr. 4/2015.

În cauză, s-a reținut că începând cu luna martie 2016, după ce a fost depus (destituit) din slujirea clericală, inculpatul A., deși avea cunoștință de hotărârea Consistoriului Eparhial Buzău, a continuat să oficieze, ca "preot slujitor ortodox", slujbe și servicii religioase, folosind veșminte și obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română, într-un spațiu amenajat ca locaș de cult amplasat la parterul blocului nr. 2 de pe strada x din mun. Focșani sau în alte locuri (cimitir, domiciliul membrilor Grupării religioase ortodoxe "X.").

Astfel, s-a menționat că în data de 12.03.2016 inculpatul A. a oficiat slujba de sfințire a punctului de lucru deschis în str. 8 martie, nr. 2 din mun. Focșani. De asemenea, în calitate de preot a săvârșit Sfânta Liturghie în toate duminicile și sărbătorile religioase precum și toate serviciile religioase de care aveau nevoie membrii grupării.

S-a mai reținut că membrii Grupării religioase ortodoxe "X." împărtășesc religia cultului Biserica Ortodoxă Română și au fost sancționați cu excluderea și oprirea de la Sf. împărtășanie de autoritatea competentă din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Instanța de apel a avut în vedere că potrivit art. 29 alin. (5) din Constituție "cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase" (...) iar potrivit alin. (3) din cuprinsul aceluiași articol "cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii".

În conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/28.12.2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. Cultele recunoscute în România sunt indicate în lista din Anexa 1 a Legii nr. 489/28.12.2006.

De asemenea, potrivit art. 135 alin. (1) din Statut, Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile sale, are responsabilitatea asigurării asistenței religioase și a personalului bisericesc aferent desfășurării acesteia în parohii, în armată, în sistemul penitenciar, în unități medicale, în așezăminte de asistență socială și în unități de învățământ, în condițiile prevăzute de lege, de protocoalele sau acordurile încheiate cu autoritățile publice ori cu alte persoane juridice.

S-a mai reținut de către Curtea de Apel Galați că din conținutul actului constitutiv al Asociației X. Focșani a rezultat că asociația a fost înființată în baza ordonanței Guvernului nr. 26/2000 având ca scop participarea cetățenilor la manifestări comune privind acte caritabile, acțiuni sociale, acțiuni culturale precum și constituirea unui modei de manifestare în societate în domeniile social, cultural, educațional și spiritual.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociații și fundații, cultele religioase nu intră sub incidența ordonanței.

Astfel, s-a arătat că entitățile invocate de inculpat nu au calitatea de cult religios recunoscut în România sau asociație religioasă conform prevederilor Legii nr. 489/2006 și nu pot asigura un cadru legal pentru exercitarea unor activități specific cultelor.

În cauză, s-a apreciat că inculpatul A. a nesocotit hotărârea definitivă prin care a fost destituit (depus din treapta preoției), hotărâre dispusă de instituția competentă potrivit normelor interne (Consistoriul Eparhial Buzău), deși avea cunoștință de limitele și condițiile necesare pentru exercitarea profesiei de preot întrucât a fost hirotonit și a fost de acord să slujească ca preot într-o parohie a Bisericii Ortodoxe Române asumându-și răspunderea de a se supune regulilor respectivului cult.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/28.12.2006, cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări, iar potrivit alin. (4) din cuprinsul acestui articol, exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit C. pen.

Conform art. 348 din C. pen., exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Prin urmare, în concret, instanța de apel a stabilit că ulterior datei de 01.01.2016, după ce au fost încetate raporturile de muncă cu Arhiepiscopia Buzăului și Vrancea, ca urmare a depunerii din slujirea clericală, inculpatul A., deși avea cunoștință de Hotărârea nr. 8/23.07.2015 a Consistoriului Eparhial Buzău (menținută prin hotărârea Consistoriului Mitropolitan nr. 4/2015), a continuat să oficieze ca preot slujbe și servicii religioase, folosind veșminte și obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română. Astfel, s-a reținut că inculpatul A. a exercitat fără drept atribuțiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, acționând cu vinovăție sub forma intenției, fapta acestuia constituind infracțiunea prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen. ("exercitarea fără drept a unei profesii sau activități").

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii extraordinare de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, instanța de apel a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen., dispunând condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1200 RON.

În raport cu stare de fapt reținută cu titlu definitiv, în cauză s-a stabilit că deși nu mai avea dreptul de a sluji ca preot în cultul menționat, cu toate acestea, inculpatul A. a continuat să oficieze slujbe religioase, folosind veșminte și obiecte liturgice ale cultului Bisericii Ortodoxe Române, apreciindu-se că inculpatul a indus persoanelor participante la slujbele menționate senzația că iau parte la manifestări ale cultului Biserica Ortodoxă Română, fără ca acest lucru să fie real.

Recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a făcut referire la starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare care în opinia apărării este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptei reținute în sarcina sa, invocând în apărare faptul că a slujit pentru membrii unei grupări religioase, respectiv gruparea religioasă X. în cadrul căreia a fost desemnat preot slujitor ortodox, astfel că exercitarea activității de preot în cadrul unei grupări religioase înființate conform legii nu reprezintă o faptă ilegală.

Or, contrar susținerilor recurentului inculpat, așa cum s-a arătat în cauză s-a stabilit deja cu titlu definitiv că inculpatul A., acționând cu vinovăție sub forma intenției, a exercitat fără drept atribuțiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, continuând să oficieze, ca preot, slujbe și servicii religioase, folosind veșminte și obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen.

Prin urmare, în condițiile în care fapta reținută de instanța de apel ca fiind comisă de inculpatul A., așa cum a fost descrisă în decizia atacată, este infracțiune și se suprapune pe încadrarea de drept stabilită în cauză, Înalta Curte constată criticile recurentului formulate pe calea recursului în casație de față ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește susținerile recurentului în raport de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului invocată în cauză, se constată că acestea nu pot fi primite în cauză câtă vreme situația de fapt reținută în speță diferă de cele reținute în cauza Curții Europene a Drepturilor Omului invocată și prin urmare, Hotărârea Tothpal și Szabo împotriva României din 19.02.2019 a Curții Europene a Drepturilor Omului nu are incidență în prezenta cauză.

Art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că:

"1. Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerile, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

Astfel, pentru a se verifica dacă se produce o ingerință în dreptul prev. de art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apelează la "testul proporționalității", un principiu avut în vedere de Curte atunci când analizează dacă o măsură luată de autoritățile naționale, care constituie o limitare sau restricție adusă unuia dintre drepturile prev. de Convenție, este compatibilă cu normele europene, prin punerea în balanță a scopului urmărit de autorități, pe de o parte, respectiv a mijloacelor utilizate de acestea pentru a-l atinge, pe de altă parte.

Or, în speță, în raport de cele statuate de instanța de apel, ingerința în dreptul prevăzut de art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (posibila condamnare) este prevăzută de lege, respectiv de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen. și urmărește un scop legitim, de a proteja drepturile Bisericii Ortodoxe Române, precum și pe credincioșii acesteia.

În consecință, criticile recurentului inculpat formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Înalta Curte mai subliniază că prin recursul în casație formulat, recurentul A. nu a invocat aspecte care să vizeze legalitatea hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci în realitate au fost prezentate critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de apel a reținut pe baza probelor din dosar starea de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus soluția de condamnare.

Recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Or, deși în concret prin motivele de recurs în casație formulate recurentul A. nu a criticat baza factuală reținută în cauză, solicitarea de achitare formulată de apărarea recurentului, astfel cum a fost formulată, tinde însă la o reanalizare a situației de fapt ce nu poate fi analizată prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, așa cum au fost invocate, criticile recurentului A. sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală și prin urmare, recursul în casație formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1276/A din data de 08 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1276/A din data de 08 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2020.

GGC - GV