ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1012/A din data de 25 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 568/06.05.2022 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/2019 în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

Conform art. 93 C. pen.. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vrancea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.. pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va executa obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele entități din comunitate - Biserica "B." sau Școala cu clasele I-VIII și Grădinița din jud. Vrancea (entitatea și tipul de activitate va fi decis de către consilierul de probațiune). Supravegherea executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse inculpatului se va realiza de către Serviciul de Probațiune Vrancea.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prev. de art. 96 C. pen. - nerespectarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, săvârșirea unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 19, 20, 25 alin. (1), (84) alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborate cu art. 1357 C. civ., s-a respins acțiunea civilă intentată de părțile civile C., D., E..

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 1600 RON cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale).

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpatul A. și partea civilă D..

Prin decizia nr. 1012/A din 25 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, au fost respinse ca fiind nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă D., împotriva sentinței penale nr. 568/06.05.2022 pronunțată de Judecătoria Focșani.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați apelantul - inculpat A. și apelanta - parte civilă D., la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Curtea de Apel Galați, ca situație de fapt, a reținut că inculpatul A., la data de 09.08.2018, a condus autoutilitara marca x, cu numărul de înmatriculare x pe DJ205 D, pe raza localității Năruja, județul Vrancea, din direcția Valea Sării - Nereju și datorită încălcării dispozițiilor art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv nu a luat măsuri pentru a depăși pe pietonul F. la o distanță de siguranță, a produs un accident rutier soldat cu decesul numitului F..

Potrivit art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private, regulă pe care nu au respectat-o, atât conducătorul auto, cât și pietonul.

În acest context, potrivit art. 72 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers; când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers, iar potrivit art. 166 din același act normativ, pe timp de noapte, pietonul sau persoana similară acestuia care circulă pe partea carosabilă a drumului care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte, accesorii fluorescent reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină vizibilă din ambele sensuri.

Pe de altă parte, potrivit art. 118 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Regulamentul de punerea în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea în vigoare la data faptei, conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit și se recomandă ca la depășirea unei biciclete distanța laterală să fie de minimum 1,5 m.

Or, o astfel de distanță de siguranță s-ar fi impus să aibă autovehiculul condus de inculpat la momentul ocolirii pietonului.

În lumina acestor texte de lege, prin raportare la probele cauzei, s-a reținut culpa inculpatului care nu a ocolit suficient pietonul deși l-a observat din timp (de la aproximativ 100 metri, conform propriilor declarații, pe timp de seară, în amurg, circulând cu o viteză redusă de până la 37 km/h, având totodată și lumina farurilor setată pe faza lungă) și ar fi putut efectua manevra de ocolire în condiții de siguranță, precum și culpa concurentă a victimei care era îmbrăcată în negru, în stare de ebrietate, nu purta elemente reflectorizante și circula incorect pe partea dreaptă a drumului în același sens de mers cu autovehiculul condus de inculpat, punând în pericol siguranța traficului.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 28 octombrie 2022, iar data până la care acesta avea posibilitatea să declare recurs în casație este 28 noiembrie 2022, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs în casație, la data de 2 noiembrie 2022, inculpatul A., prin apărător ales (conform împuternicirii avocațiale seria x nr. x din 2 noiembrie 2022, dosarul de recurs în casație).

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat de recurentul că a fost condamnat pentru încălcarea dispozițiilor art. 356 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, deși încălcarea acestor norme poate atrage răspunderea contravențională, în concordanță cu dispozițiile art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților.

Până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25 noiembrie 2022.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

La data de 12 ianuarie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2023, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a fixat termen la date de 14 februarie 2023 în vederea judecării acestui recurs în casație.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele inculpatului recurent, în esență, în sensul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă pentru care acesta a fost condamnat, sunt nefondate, în speță fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă, astfel cum este incriminată de art. 192 alin. (2) din C. pen.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., constă în aceea că inculpatul A., la data de 09.08.2018, a condus autoutilitara marca x, cu numărul de înmatriculare x pe DJ205 D, pe raza localității Năruja, județul Vrancea, din direcția Valea Sării - Nereju și datorită încălcării dispozițiilor art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv nu a luat măsuri pentru a depăși pe pietonul F. la o distanță de siguranță, a produs un accident rutier soldat cu decesul numitului F..

În consecință, Înalta Curte reține că recurentul inculpat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., ce constă în "uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități".

În cauză, în raport de situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului s-a concretizat în acțiunea de ucidere din culpă a F. ca urmare a neluării de măsuri pentru a depăși victima la o distanță de siguranță, cu încălcarea dispozițiilor art. 118 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Așadar, s-a reținut, pe baza probelor, săvârșirea de către inculpat a unei acțiuni de ucidere din culpă a victimei F. ca urmare a neluării de măsuri pentru a depăși victima, fără respectarea prevederilor legale, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Recurentul inculpat solicită reaprecierea materialului probator administrat încât să se constate că fapta dedusă judecății are un alt conținut și, în raport cu acesta, să se observe că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în realitate, prin criticile formulate, se contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Natura criticilor formulate de recurent țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, existența infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective a acesteia.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1012/A din data de 25 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1012/A din data de 25 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 februarie 2023.

GGC - MM