ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3414/2011

Asupra recursurilor penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 46 din 07 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus în baza art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., condamnarea inculpaților P.V.A.  și B.P.A.  la câte 5.000 RON (cincimii) amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen.

Constată că partea vătămată M.R.V. nu a formulat pretenții civile în cauză.

Obligă pe inculpați la câte 500 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în fapt următoarele:

La data de 19 mai 2009 partea vătămată M.R.V., arestat preventiv la acea dată, a fost scos din arest și condus, de la Sediul I.P.J. Cluj la Sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca, pentru efectuarea unor confruntări, escorta fiind formată din inculpatul P.V.A. și martorul F.P., în cursul aceleiași zile, s-a procedat la confruntarea părții vătămate M.R.V. cu martorul T.D.V., ambii având calitate de inculpați în dosarul în care erau cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, confruntarea desfășurându-se în biroul nr. 7 din Sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca.

Confruntarea a fost condusă de martorul F.P., iar pe parcursul desfășurării ei, inculpatul P.V.A. i-a atras atenția părții vătămate M.R.V. să spună adevărul, făcând referire la conținutul interceptărilor telefonice. La un moment dat, între cei doi a avut loc o discuție contradictorie, după ce partea vătămată i-a atras atenția inculpatului că a comis unele greșeli gramaticale. Aceste aspecte au fost contestate de inculpatul P.V.A. care a susținut că pe parcursul derulării confruntării a avut discuții cu partea vătămată pe marginea interceptărilor existente în cauză, cu privire la conținutul acestora, iar cu apărătorul ales al părții vătămate în ceea ce privește respectarea orelor fixate pentru efectuarea actelor de urmărire penală. Împrejurarea că între inculpatul P.V.A., pe de o parte, și partea vătămată M.R.V. și apărătorul acestuia s-au purtat unele discuții contradictorii ce vizau actul procedural în curs de desfășurare, dincolo de faptul că nu este contestată nici de inculpatul P., este susținută și de depozițiile martorilor T.I.E. și V.R.M.

După încheierea confruntării, martorul T.D.V. a fost condus într-un alt birou de către F.R., iar partea vătămată M.R.V. a rămas în biroul nr. 7 împreună cu cei doi inculpați. Potrivit declarațiilor părții vătămate, acesta a rămas singur în birou după încheierea confruntării aproximativ 30 secunde - 1 minut, apoi în birou a intrat inculpatul P., care l-a întrebat ironic „dacă este profesor de română", având în vedere discuțiile contradictorii purtate anterior, i-a solicitat să ia loc pe scaun, apoi i-a aplicat câteva palme și o lovitură cu piciorul în tibia piciorului stâng. În aceste împrejurări a intervenit și inculpatul B.P.A., care i-a aplicat o lovitură de picior în zona ochiului drept.

Tot potrivit declarațiilor părții vătămate, inculpatul P.V.A. l-a înjurat pe partea vătămată și, de asemenea, i-a adresat cuvinte jignitoare. Ulterior, în birou a intrat martorul F.P., acesta afirmând că a auzit cum partea vătămată striga „mă bate", iar în momentul în care a intrat în birou, a observat că partea vătămată făcea gălăgie și i-a solicitat acestuia să se liniștească. Apoi partea vătămată a fost încătușată cu mâinile la spate, a fost scos din biroul cu nr. 7 și condus pe coridor spre biroul cu nr. 3, situat pe același coridor. În momentul în care partea vătămată era condusă spre biroul cu nr. 3 de către inculpatul P.V.A., acesta a trecut pe lângă biroul în care se găsea T.D.V., unde acesta a fost introdus după încheierea confruntării de către martorul F.P. Potrivit declarației martorului T.D.V., în momentul în care partea vătămată a trecut prin dreptul biroului în care se găsea, fiind ușa deschisă, partea vătămată i-a atras atenția că este lovit și, uitându-se la el, a observat că acesta avea o vânătaie în zona ochiului drept.

După ce partea vătămată a fost introdusă în biroul nr. 3, i s-a solicitat acesteia să se așeze pe un fotoliu de joasă înălțime, inculpații susținând că acesta este momentul în care partea vătămată, având mâinile încătușate la spate în biroul nr. 3, și-a aplicat o lovitură cu genunchiul în zona ochiului drept. Tot în aceste împrejurări martorul F.P. a încheiat un proces-verbal din cuprinsul căruia rezultă că partea vătămată a folosit expresii jignitoare la adresa sa și a celor doi inculpați și că acesta s-a lovit cu genunchiul piciorului drept.

Ulterior, partea vătămată a fost condusă la arestul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj din Sediul B.C.C.O., fiind escortat de martorii P.I. și M.S.

În momentul preluării părții vătămate din arestul I.P.J. Cluj de către șeful de schimb L.R., acesta a întocmit un raport, în care a consemnat că potrivit declarației martorului P.I., partea vătămată ar fi avut o cădere nervoasă în timpul anchetei și a încercat să se automutileze. De asemenea, partea vătămată M.R.V. i-a comunicat martorului L.R., aspect ce rezultă și din cuprinsul raportului întocmit în cauză, că în timpul cercetărilor ar fi fost agresat. În consecință, martorul L.R. l-a încunoștințat de îndată pe șeful său, D.C., care s-a deplasat la sediul unității și a discutat cu partea vătămată.

În raport de probele administrate, instanța a reținut că fapta inculpaților P.V.A. și B.P.A., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat recurs inculpații P.V.A. și B.P.A., solicitând casarea acestuia și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, achitarea acestora în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 12, 17

2

și 18 C. proc. pen.

În motivele scrise și în susținerile orale, inculpații - prin apărătorii aleși - au solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare în condițiile în care instanța de fond era obligată să procedeze la o examinare proprie a cauzei, să răspundă cu argumente la fiecare critică și la fiecare apărare formulată în cauză.

Din această perspectivă hotărârea nu este motivată astfel că, devin incidente prevederile art. 385

9

pct. 9 C. pen., ceea ce impune casarea sentinței și trimiterea acesteia spre rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar, au solicitat casarea hotărârii și achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În opinia apărării - în motivele scrise, făcându-se o analiză proprie a probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești - prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată astfel că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapte.

Punctual se arată că în ceea ce îl privește pe inculpatul B.P.A., partea vătămată a arătat că nu a avut nici o discuție cu acesta.

Pentru inculpatul P.V.A., apărarea invocă faptul că, în timpul efectuării confruntării din data de 19 mai 2009, între acest inculpat și partea vătămată nu a existat nici un schimb de replici în prezența altor persoane; nu există nici o probă care să confirme altercația verbală sau violentă dintre partea vătămată și inculpatul P.V.A., astfel că presupusele acțiuni de lovire nu se regăsesc în certificatul medico-legal.

În opinia apărării, leziunile descrise în actele medicale sunt rezultatul unor acte de autoagresiune produse pe perioada încarcerării părții vătămate.

Apărarea, în motivele scrise, analizează probele care au stat la baza stabilirii vinovăției inculpatului B.P.A., susținând însă că între acest inculpat și partea vătămată nu au avut loc nici un fel de discuții ori schimb de replici; lipsește mobilul pentru care partea vătămată a fost lovită în maniera descrisă de acesta, de către inculpatul B.P.A.; sunt invocate, în susținerea apărării, raportul șefului de tură L.R., raportul de constatare medico-legală care arată că leziunile cuprinse în certificatul medico-legal sunt consecința unei acțiuni solitare de lovire și că este puțin probabil ca o lovitură de picior să determine leziunile părții vătămate.

Concluzionând, apărarea, (invocând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului), susține că infracțiunea reținută în sarcina celor doi inculpați nu a fost săvârșită de aceștia iar hotărârea care se impune este aceea a achitării, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursurile prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, cauza, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că partea vătămată M.R.V. era cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

La data de 19 mai 2009, partea vătămată M.R.V. a fost scoasă din arest și condusă de la sediul I.P.J. Cluj la sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca, pentru efectuarea de confruntări, escorta fiind formată din inculpații P.V.A. și F.P.

Confruntarea dintre partea vătămată M.R.V. și martorul T.D.V. - ambii având calitatea de inculpați în dosarul în care erau efectuate cercetări pentru infracțiunea de trafic de droguri - s-a realizat în biroul nr. 7 din sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca.

Confruntarea a fost condusă de martorul F.P., prezent fiind inculpatul P.V.A., căruia partea vătămată M.R.V. i-a atras atenția asupra unei greșeli gramaticale. După finalizarea confruntării, martorul T.D.V. a fost condus de ofițerul de poliție F.P. într-un alt birou, partea vătămată M.R.V. rămânând în continuare în biroul nr. 7 împreună cu inculpații P.V.A. și B.P.A. În aceste împrejurări, inculpatul P.V.A. i-a cerut părții vătămate să ia loc pe un scaun după care i-a aplicat mai multe palme și o lovitură cu piciorul, în piciorul stâng al victimei. La rândul său inculpatul B.P.A., prezent fiind în același birou, a lovit partea vătămată, cu piciorul în zona ochiului drept. La scurt timp a revenit în birou martorul F.P., observând o stare de agitație a părții vătămate, cerându-i să se liniștească.

Partea vătămată a fost ulterior încătușată cu mâinile la spate și condusă din biroul nr. 7 în biroul nr. 3 situat pe același palier. În timp ce partea vătămată se îndrepta spre biroul nr. 3 a fost văzută de martorul T.D.V. care a sesizat că aceasta era lovită în zona ochiului drept.

După întocmirea procesului-verbal de către martorul F.P., fiind inserat în cuprinsul acestuia că partea vătămată a folosit expresii jignitoare la adresa sa și a celor doi inculpați și că s-a lovit cu genunchiul piciorului drept, victima a fost condusă în arestul I.P.J. Cluj. Aici, martorul L.R. a întocmit un raport în care s-a consemnat, potrivit declarației martorului P.I., că partea vătămată a avut o cădere nervoasă, în timpul audienței încercând să se automutileze. În aceeași împrejurare, partea vătămată M.R.V. i-a adus la cunoștință martorului L.R. că a fost agresat în timpul cercetărilor, context în care a fost anunțat martorul D.C. care s-a deplasat la sediul unității și a discutat cu partea vătămată.

Din certificatul medico-legal întocmit de I.M.L. Cluj rezultă că partea vătămată M.R.V. a suferit leziuni corporale vindecabile în 5 - 6 zile îngrijiri medicale.

Înalta Curte, urmare propriei analize a probelor administrate, apreciază că, în cauză, prezumția de nevinovăție a fost înlăturată.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate.

În virtutea acestor dispoziții orice infracțiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar și-a format convingerea că a stabilit în mod cert, starea de fapt și implicit încadrarea juridică a faptei.

Pe de altă parte, prezumția de nevinovăție, astfel cum este argumentată de dispozițiile art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecințe:

a) în privința organelor judiciare care trebuie să manifeste prudență în examinarea actului de trimitere în judecată și să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea și în defavoarea inculpatului;

b) în privința inculpatului, prezumția de nevinovăție implică dreptul acesteia de a propune probe în apărarea sa și acela de a nu depune mărturie contra lui însuși.

În sistemul nostru de drept, prezumția de nevinovăție - astfel cum este reglementată în dispozițiile art. 5

2

C. pen. și art. 66 alin. (1) C. proc. pen., îmbracă două coordonate: administrarea probelor și interpretarea acestora. În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumția de nevinovăție, este necesar să se înlăture eventualitatea, bănuielile, supozițiile, aproximațiile, pentru că atunci când infracțiunile nu sunt stabilite cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedică pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Pe de altă parte, instanța nu este ținută, în mod particular, de nici o probă, convingerea sa reprezentând corolarul esențial al puterii de apreciere a probelor, evident, numai pe baza probelor administrate în limitele legii. În virtutea acestui drept, instanța nu este legată de recunoașterea inculpatului care este lăsată la aprecierea judecătorului, putându-se trece peste aceasta urmând a fi luate în considerare celelalte declarații, dacă ele sunt coroborate cu alte elemente de probă.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății, demonstrează, fără echivoc, vinovăția inculpaților P.V.A. și B.P.A., sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen.

Nu este contestat, în cauză, faptul că în data de 19 mai 2009, partea vătămată M.R. a fost condusă din arest, în biroul nr. 7 al B.C.C.O. Cluj-Napoca, pentru a fi efectuată o confruntare cu martorul T.D.V., ambii având calitatea de inculpați într-un dosar în care erau cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

Nu este contestată nici împrejurarea că această confruntare a fost condusă de martorul F.P. în biroul nr. 7 și că pe toată durata desfășurării confruntării a fost prezent și inculpatul P.V.A.

Sunt contestate însă, într-o primă fază, discuțiile contradictorii dintre partea vătămată M.R.V. -care i-a atras atenția inculpatului P.V.A. că nu cunoaște reguli gramaticale - și mai apoi exercitarea actelor de violență, în biroul nr. 7 de către cei doi inculpați.

Cu privire la primul aspect - care constituie motivul agresiunii exercitată ulterior de cei doi inculpați - Înalta Curte are în vedere declarațiile părții vătămate - acestea fiind identice, pe aspectele esențiale ale cauzei, în care se arată că în biroul de audiență se afla inspectorul de poliție F.P., persoanele confruntate fiind asistate de apărătorii R.D.A. și C.L. În același birou se aflau inculpații P. și B.

Pe durata efectuării confruntării dintre partea vătămată și martorul T.D.V., inculpatul F.P. a intervenit sugerându-i victimei să relateze aspecte care să coincidă cu notele de redare a convorbirilor telefonice aflate în dosarul în care era cercetat pentru trafic de droguri. În acest context, susține partea vătămată, i-a atras atenția inculpatului P. că a folosit o expresie „negramaticală", inculpatul întrebându-l dacă este cumva profesor de română.

După întocmirea procesului-verbal de confruntare, ambii inculpați au părăsit biroul nr. 7, de asemenea și martorul T.D. care a cerut să fie însoțit la toaletă. Partea vătămată a rămas singură în biroul nr. 7 și după câteva minute a revenit inculpatul P.V.A. care s-a apropiat, i-a cerut părții vătămate să ia loc și vădit iritat de întrebarea pe care i-a adresat-o referitor la cunoștințele sale gramaticale, a lovit victima cu pantoful în piciorul stâng, de trei - patru ori. I-a aplicat și alte lovituri cu palmele, peste obraz și în acest interval scurt de timp a intrat inculpatul B.P.A. care i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona ochiului.

Existența unor discuții contradictorii, urmate de injurii aduse de partea vătămată inculpatului P.V.A., rezultă chiar din conținutul procesului-verbal încheiat de cei doi inculpați la data de 19 mai 2009 arătând că „acesta a folosit expresii jignitoare". Acestea se coroborează cu declarațiile martorului T.D.V. în care se arată că „în timpul confruntării, M.R. și-a permis la un moment dat să-l corecteze pe numitul P.V.A. care a comis o greșeală gramaticală" dar și cu declarația martorilor T.I.E., respectiv V.R.M.

Cu privire la actele de violență exercitate la inculpații P.V.A. și B.P.A., se are în vedere, pe de o parte, declarațiile contradictorii date de aceștia în cursul procesului - element ce relevă nesinceritatea acestora asupra derulării evenimentelor - iar pe de altă parte, declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor și cu actele medicale existente la dosarul cauzei.

Inculpații P.V.A. și B.P.A., audiați în faza de urmărire penală arată că partea vătămată M.R. s-a autoagresat în biroul nr. 3, fiind observat că acesta s-a lovit cu genunchiul de trei sau patru ori în zona feței în condițiile în care în procesul-verbal încheiat la 19 mai 2011 - după finalizarea confruntării care a avut loc în biroul nr. 7 - aceștia au arătat că partea vătămată „a urlat că este bătut, gesticulând în mod agresiv și proferând injurii la adresa noastră motiv pentru care am procedat la imobilizarea și mutarea inculpatului în alt birou în care s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept".

Exercitarea actelor de violență, de către cei doi inculpați în acest birou - fiind înlăturată astfel versiunea prezentată de inculpați - rezultă și din declarațiile martorului T.D.V. care a observat victima când a ieșit din biroul nr. 7 fiind vânăt la ochi iar ulterior, când a ajuns în arest, partea vătămată i-a confirmat că a fost lovit de cei doi inculpați.

Din aceeași perspectivă, relevante sunt și imaginile din folderul AVI „20090519- 160447-CH-00", depuse în dosarul de urmărire penală care a surprins momentul în care inculpatul P.V.A. a ridicat mâna asupra părții vătămate cu intenția de a-l lovi dar, fiind camere de supraveghere, a renunțat, conștient fiind că aceasta poate constitui o probă incriminatoare.

Leziunile suferite de partea vătămată sunt descrise în certificatul medico-legal în care se arată că numitul M.R.V. prezintă leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, la data de 19 mai 2009, necesitând pentru vindecare un număr de 5 - 6 zile îngrijiri medicale. Au fost constatate echimoze, mai ales suborbital, cu o excoriație liniară, orizontală superficială de 1/0,2 cm.

Despre leziunile suferite de partea vătămată s-a făcut referire și în raportul șefului de schimb de la arest, dar și în raportul medicului de serviciu, fiind constatate leziuni și în zona gambei stângi.

În același sens, prezintă relevanță, pe de o parte fișa medicală pentru persoanele reținute, întocmită la data de 27 martie 2009 în care nu apar ca fiind constatate tendințe de automutilare iar, pe de altă parte, declarația martorei V.L. care consultând partea vătămată a observat existența unei echimoze și o „tumefacție periorbitală și de asemenea o umflătură și o roșeață pe gamba stângă". Aceeași martoră arată că la introducerea în arest, se menționează în fișa medicală, toate semnele și cicatricile pe care le prezintă o persoană și dacă partea vătămată ar fi fost cunoscută cu tendințe de automutilare, acest lucru ar fi rezultat din fișă.

În fine, martorii propuși de cei doi inculpați - lucrători de poliție - au arătat că nu au observat că partea vătămată să se fi lovit singură, cu genunchiul în față.

Analizând astfel toate probele administrate Înalta Curte apreciază că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată, hotărârea de condamnare, dispusă de instanța de fond, având ca fundament probe certe care confirmă vinovăția inculpaților.

Ca atare, criticile invocate de inculpați, sub aspect probatoriu, nu sunt fondate.

Nefondată este și critica circumscrisă cazului de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Hotărârea instanței de fond este motivată în fapt și în drept, permițând instanței de recurs să examineze legalitatea și temeinicia acesteia.

Cât privește încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta a fost corespunzător stabilită de instanța de fond având în vedere că ipoteza prevăzută la alin. (3) face trimitere expresă la alin. (1) din norma de incriminare, lovirile sau alte acte de violență trebuind a fi comise de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cum este și cazul în speță.

Așa fiind, și în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.V.A. și B.P.A., împotriva Deciziei penale nr. 46 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.V.A. și B.P.A. împotriva Sentinței penale nr. 46 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală de minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 octombrie 2011.