ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 171/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 171/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.N. (fost D.), constatarea

calității acestuia de lucrător al Securității, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința nr. 916 din 22

februarie 2010, Curtea de Apel București a constatat existența calității de

lucrător al Securității în privința pârâtului D.N. (fost D.).

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că din actele depuse la dosar reiese, în

mod cert, întrunirea condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, pentru

constatarea calității de lucrător al Securității, respectiv furnizarea de

informații despre activități considerate a fi potrivnice regimului comunist

precum relații ale unor cetățeni cu persoane străine, apologia modului de viață

capitalist, încercări de a părăsi țara.

Instanța de fond a apreciat că furnizarea

informațiilor cuprinse sintetic în nota de constatare nr. S/DI/I/3080 din 9

octombrie 2009 către organele de securitate a condus la expunerea persoanelor urmărite

unor consecințe negative pentru ele, vizând îngrădirea unor drepturi și

libertăți fundamentale.

Împotriva sentinței Curții de apel a

declarat recurs pârâtul D.N., invocând, în drept dispozițiile art. 299 raportat

la art. 304

1

C. proc. pen.

Recurentul și-a structurat motivele

de recurs în patru critici, după cum urmează:

3.1. Nu a fost înștiințat, anterior chemării

sale în judecată, despre situația descrisă în Nota de constatare nr.

S/DI/I/3080 din 9 octombrie 2009.

Acest act, ca și adresa nr. RCG 3681

din 12 ianuarie 2010, i-a fost trimis cu ocazia comunicării acțiunii judiciare.

3.2. Nota de constatare este nulă

pentru că nu a fost semnată de persoanele îndreptățite a-i da caracter oficial.

Ca atare, ea nu poate produce consecințe juridice.

3.3. Instanța de fond a interpretat

greșit înscrisurile administrate în contextul în care recurentul, prin

activitatea desfășurată, nu a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale

omului.

3.4. S-a ignorat contextul socio-politic

în care și-a desfășurat activitatea în perioada 1969-1986. El a fost angajat cu

contract de muncă al Ministerului de Interne și nu a făcut decât să își îndeplinească

sarcinile de serviciu. De altfel, mai arată recurentul, Pactul Internațional cu

privire la Drepturile Civile și Politice ca și Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale nu erau aplicabile în perioada de referință

și, deci, nu pot constitui temei pentru admiterea acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând sentința atacată prin prisma

criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. pen. , Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

relevante

Intimatul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ

competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul

la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect

constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât D.N.

Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant

ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către C.M., potrivit art. 1

alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât

a avut calitatea de ofițer al Securității, aspectele în dispută vizând numai natura

activităților desfășurate în această calitate.

Prima instanță a constatat în mod

corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exercițiul

unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, așa încât sunt incidente

dispozițiile art. 2 lit. a) din ordonanță.

Răspunzând punctual motivelor de

recurs prezentate la pct. I.3 din decizie, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la necomunicarea unor

înscrisuri prealabil formulării acțiunii judiciare.

Recurentul consideră că procedura

demarată la inițiativa Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității ar fi viciată de faptul necomunicării, prealabil introducerii cererii

de chemare în judecată, a notei de constatare emisă de Direcția de investigații

din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu nr.

S/DI/I/3080 din 9 octombrie 2009 și a adresei nr. RCG 3861 din 12 ianuarie 2010.

Cât privește nota de constatare,

Înalta Curte observă că faptul necomunicării acesteia potrivit art. 10 alin. (1)

din O.U.G. nr. 24/2008 nu a provocat recurentului nicio vătămare, câtă vreme,

necontestat, i s-a comunicat odată cu cererea de chemare în judecată, având

posibilitatea contestării, inclusiv pe calea recursului de față.

De altfel, dispoziția legală

invocată nu poate fi izolată de cadrul normativ cuprins în întreaga Secțiune a

3-a „Dispoziții procedurale comune” a ordonanței de urgență, mai ales al dispozițiilor

art. 7 alin. (1) și (2), art. 8 și art. 9, sensul rațional al normei fiind în

sensul comunicării doar a notelor de constatare și adeverințelor prin care s-a reținut

că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de

colaborator al acesteia, pentru că în celelalte situații, respectiv atunci când

nota de constatare este aprobată de Colegiul Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, introducerea unei acțiuni judiciare pentru

constatarea calității respective este obligatorie [art. 8 lit. a)], așa încât

comunicarea prealabilă nu se mai justifică.

Referitor la adresa indicată,

instanța de recurs a constatat că ea nu se află la dosarul cauzei, nici intimatul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și nici instanța de

fond nefăcând vreo referire la acest înscris.

1.2. Referitor la efectele juridice

ale notei de constatare

Potrivit dispozițiilor art. 7 din

O.U.G. nr. 24/2008:

„

(1)

În baza

verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1), direcția de specialitate

întocmește o notă de constatare cu privire la calitatea de lucrător al

Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut

obiectul verificării.

(2)

Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, însoțită de întreaga documentație care

a stat la baza întocmirii ei, precum și de avizul Direcției juridice din cadrul

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

(3)

Nota de constatare va cuprinde: numele, prenumele, numele

conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada activității

în cadrul Securității sau a colaborării cu aceasta, în sensul prezentei

ordonanțe de urgență, precum și lista documentelor pe baza cărora a fost

emisă”.

Este real că nota de constatare

depusă la dosar de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității (filele 11-15, dosar fond), deși poartă mențiunea „conform cu originalul”

nu este semnată de către emitent, însă acest document a fost aprobat de către Colegiul

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității care potrivit art.

8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008:

„aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice introducerea

unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de

colaborator al acesteia” iar dovada aprobării rezultă din Anexa la nota de constatare

(filele 16, dosar fond).

Prin urmare, autoritatea

competentă să învestească instanța de judecată și-a asumat actul întocmit de

Direcția Investigații, ratificând practic concluziile acesteia, iar învestirea

instanței de judecată s-a realizat, în aceste condiții, procedural.

1.3. Referitor la îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

P

otrivit dispozițiilor legale

enunțate, este lucrător al Securității „

orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de

subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale

ale omului”.

În cuprinsul acestui motiv

recurentul reiterează apărările formulate pe fondul cauzei, încercând să acrediteze

ideea că prin activitățile desfășurate în funcția de căpitan în cadrul UM 0620

București nu a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale

omului.

Probele administrate în cauză,

respectiv înscrisurile aflate la filele 18-25, dosar fond, justifică soluția

pronunțată, existând o multitudine de acțiuni, întreprinse în calitatea

arătată, prin care a adus atingere drepturilor și libertăților mai multor persoane.

Astfel, de exemplu, în nota

ofițerului la nota informativă (fotocopie după original, fila 19, dosar fond)

necontestată de recurent sub aspectul autenticității, pe care a întocmit-o și

semnat-o olograf la data de 16 octombrie 1983 a consemnat:

„Aspectele semnalate în material sunt

confirmate și pe alte linii. Sursa a fost instruită să stabilească prin cine

face M. demersuri pentru a obține aprobare de zbor, precum și legăturile sale

în rândul persoanelor ce fac deplasări în exterior. Nota în copie va fi exploatată

de tov. cpt. C.N., care îl are în atenție pe M.C.”

Participarea recurentului la

acțiunea de urmărire a numitului M.C. mecanic de bord la Detașamentul Boeing

707 din cadrul TAROM, în perioada anilor 1982-1984 rezultă și din documentul

MI/UM 0620 nr. 52/14452/5 septembrie 1983 (fila 20, dosar fond) prin care șeful

său ierarhic dispunea: „Tov. cpt. D., până la data de 30 ianuarie 1984

continuați urmărirea operativă în funcție de planul de acțiune din dosar, după

care vom hotărî situația acestuia”, întrucât M.C. este „un element nemulțumit

și pe acest fond profită de anumite evenimente pentru a se manifesta dușmănos

la adresa orânduirii sociale din țara noastră și mai ales a conducerii de

partid și de stat”.

Demersurile organelor de Securitate,

inclusiv ale recurentului care s-a implicat nemijlocit în acest caz, nu au rămas

fără rezultat, întrucât conform Raportului întocmit de cpt. C.N. (fila 21,

dosar fond), lui M.C. „i s-au suspendat documentele nominale de calificare ca personal

navigant pe o perioadă de 6 luni”.

De asemenea, în același document s-a

reținut că „Organele noastre prin adresa nr. 00553489 din 7 iulie 1983

înaintată la UM 0200 și-au retras avizul ca cel în cauză să mai efectueze

deplasări în străinătate”.

Toate aceste împrejurări de fapt

conduc univoc către concluzia că soluția primei instanțe, de constatare a

calității de lucrător al Securității a pârâtului D.N. este justă.

Deși pentru îndeplinirea cerințelor

legii este necesară identificarea unui singur caz în care ofițerul, prin activitatea

sa, să fi suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, Înalta Curte

observă că în cauza de față există dovezi și în ceea ce privește alte dosare

instrumentate de recurent, cum ar fi dosarul nr. R 1126- titular A.P. ori

dosarul nr. R 289443 – titular Ș.I., însă, în contextul recursului de față nu

mai este utilă prezentarea lor.

1.4. Referitor la contextul

socio-politic în care s-au derulat faptele imputate

Recurentul nu se poate apăra

invocând natura muncii desfășurate în baza raporturilor de serviciu și la

ordinele superiorilor întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, s-a definit scopul

reglementării ca fiind : „Continuarea într-un mecanism nou a procesului de

devoalare a activităților exercitate de regimul comunist” care a desfășurat, în

special prin intermediul Securității, „o permanentă teroare împotriva

cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale”.

Curtea Constituțională a reținut

consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie

2009) că „deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor …

contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a

viitorului societății românești” și că „scopul ordonanței răspunde unor

exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat

prin art. 31 din Constituția României”.

De asemenea, nu poate fi ignorată

nici împrejurarea că dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor

era prevăzut la art. 28 din Constituția din anul 1965, așa încât recurentul nu

poate invoca inexistența oricărui cadrul normativ pentru apărarea drepturilor și

libertăților fundamentale anterior anului 1989.

de recurs

Pentru considerentele expuse la pct.

II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. și

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de D.N.

(fost D.) împotriva sentinței nr. 916 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14

ianuarie 2011.