ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2018/2012

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6148 din 13

mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 36105/3/2009, a admis excepția de

netimbrare și a anulat ca netimbrată acțiunea în pretenții formulată de

reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În motivarea

hotărârii, prima instanță a reținut că cererea are caracter evaluabil în bani

și, ca atare, este supusă obligației satisfacerii taxei de timbru la valoare,

obligație căreia nu i s-a conformat, deși a fost citată cu această mențiune și

în baza dispozițiilor art. 20 și art. 2 din Legea nr. 146/1997, precum și a

art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, a sancționat cererea reclamantei,

anulând-o pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru.

Împotriva

sentinței comerciale nr. 6148 din 13 mai 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a declarat apel SC A. SRL, criticând-o

pentru încălcarea dreptului privind liberul acces la justiție din perspectiva

cuantumului taxei de timbru, care a funcționat, în ceea ce o privește, ca

element prohibitiv, având în vedere cuantumul exorbitant al acesteia și faptul

că societatea nu a avut activitate, până la data sesizării instanței

nerealizând niciun profit.

A invocat în

sprijinul acestei susțineri jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

respectiv hotărârile pronunțate în cauzele Iorga, Weissman, Iordache și Larco

împotriva României, în cadrul cărora Curtea a subliniat ignorarea rolului activ

de către instanțe și încălcarea proporționalității între scopul legii și

sancțiunea aplicată.

Prin decizia

civilă nr. 469 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

a anulat ca netimbrat apelul reclamantei, admițând excepția netimbrării căii de

atac, pe care a invocat-o din oficiu.

În motivarea

soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că cererea de apel dedusă

judecății se timbrează, conform art. 11 alin. (2) și art. 3 din O.G. nr.

32/1995, cu taxa de timbru de 4 RON și timbru judiciar de 0,15 RON, reclamantei

fiindu-i pusă în vedere această obligație atât prin rezoluția de primire a

cererii, cât și prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 25

octombrie 2011.

În considerarea

dispozițiilor art. 34 și 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997

și pe cele ale art. 21 alin. (1) din Legea privind taxele judiciare de timbru, potrivit

cărora stabilirea timbrajului reprezintă o sarcină administrativă a instanțelor,

ce nu face parte din categoria activităților de judecată, instanța de apel a reținut

că obligația timbrării cererilor de chemare în judecată și a căilor de atac se impune

premergător oricărui act de procedură și reprezintă o condiție a legalei învestiri

a instanței și având în vedere că reclamanta nu a îndeplinit obligația stabilită

în sarcina sa în acest sens, în ciuda caracterului perfect accesibil al sumei, a

aplicat căii de atac formulate de aceasta sancțiunea nulității prevăzute de dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 146/1997 și respectiv ale art. 35 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 146/1997.

Împotriva deciziei

civile nr. 469 din 25 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a VI-a civilă, a declarat în termen legal recurs reclamanta SC A. SRL Bârlad, criticând-o

pentru motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C.

proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, fără să formuleze pretenții asupra cheltuielilor

de judecată efectuate în această fază procesuală.

de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia

recursul este admisibil atunci când prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., reclamanta a susținut că instanța de prim control judiciar a pronunțat

decizia atacată cu încălcarea normelor legale în materia citării, având în vedere

că societatea nu și-a schimbat sediul social, restituirea la dosar a dovezii de

îndeplinire a procedurii de citare cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă”,

constituind o eroare a anagajatului Poștei, mențiune ce nu reflectă realitatea și

a împiedicat-o să-și îndeplinească obligația de timbrare, fără a avea însă vreo

culpă în acest sens.

De asemenea, având

în vedere că nu i-a fost remisă citația și în considerarea faptului că dovada de

îndeplinire a procedurii de citare restituită la dosar, cuprinde mențiuni care nu

corespund realității, reclamanta a susținut că nu îi este aplicabilă sancțiunea

prevăzută de art. 98 C. proc. civ.

privește critica încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., care dispune modificarea hotărârii atacate atunci când aceasta

nu cuprinde argumentele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii, reclamanta a susținut că instanța de apel nu a pus

în discuția părților excepția netimbrării căii de atac și nu a verificat realitatea

consemnărilor din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, deși avea

pozibilitatea verificării sediului.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și

a normelor legale incidente, reține că argumentele invocate de reclamantă, subsumat

motivului de recurs prevăzut la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu pot fi circumscrise

normei indicate și în baza art. 306 alin. (3) din același cod, apreciind că acestea

pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la pct. 9 al aceluiași text legal,

va cenzura hotărârea atacată din perspectiva acestuia.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente:

critica vizând nulitatea deciziei atacate pentru neîndeplinirea procedurii de citare

a reclamantei la termenul la care cauza a rămas în pronunțare, Înalta Curte reține

că este nefondată având în vedere că reclamantei i s-a adus la cunoștință termenul

de judecată și obligația achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit prin rezoluția

de primire a memoriului de apel și că aceasta a fost legal citată la sediul pe care

și l-a indicat în declarația de apel, instanței nerevenindu-i obligația verificării

realității consemnărilor din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare.

De asemenea,

Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 100 alin. (4) C.

proc. civ., potrivit cărora procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare

face dovada deplină până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate

personal de cel care l-a încheiat și constatând că SC A. SRL Bârlad nu a formulat

cerere de înscriere în fals, va respinge această critică ca nefondată, reținând

că procedura de citare a reclamantei a fost legal îndeplinită pentru termenul la

care instanța de apel a reținut cauza spre soluționare pe excepția netimbrării.

privește critica privind încălcarea principiului contradictorialității cu ocazia

soluționării excepției netimbrării apelului și a dispozițiilor art. 129 alin. ultim

C. proc. civ. care reglementează rolul activ al instanței, pentru neverificarea

realității consemnărilor agentului procedural din cuprinsul dovezii de îndeplinire

a procedurii de citare, Înalta Curte le aprecaiză ca nefondate și le va înlătura

motivat de următoarele:

La termenul de

judecată din 25 octombrie 2011, instanța de apel, așa cum rezultă din practicaua

hotărârii atacate, a invocat din oficiu excepția netimbrării căii de ordinare de

atac și a acordat părții prezente prin consilier juridic, respectiv intimatei Ministerul

Agriculturii, cuvântul pe excepție, aceasta punând concluzii de admitere a excepției

și anulare a apelului ca netimbrat, astfel încât nu se poate reține că excepția

de netimbrare nu a fost pusă în discuția părților.

Se reține totodată

că obligația respectării principiului contradictorialității în cadrul procesului

revine instanțelor de judecată în raport de părțile prezente, hotărârea atacată

fiind astfel pronunțată cu respectarea principiului menționat.

Astfel,

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată critica referitoare la încălcarea principiului

rolului activ al instanței de judecată, în considerarea argumentelor deja expuse

în motivarea respingerii primei critici formulate de reclamantă, astfel încât nu

va mai relua dezvoltarea acestora, adăungând că rolul activ al instanței se subsumează

principiului disponibilității în procesul civil, „probatio incumbit actori” care

statuează că sarcina probei revine celui care face o susținere în fața instanței.

Ca atare,

Înalta Curte reține că dovada lipsei de veridicitate a mențiunilor din procesul-verbal

de îndeplinire a procedurii de citare revenea reclamantei, care avea posibilitatea

procedurală de a se înscrie în fals împotriva acestuia, dar nu a înțeles să uzeze

de această cale.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii hotărârii

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Bârlad împotriva deciziei civile nr. 469

din 25 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2012.