ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4575/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 43 din 16 martie 2009

a Curții de Apel Bacău a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei D.G.F.P. Bacău și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții V.G.M.,

P.N. și SC M.E. SA Bacău împotriva acestor pârâte.

A fost admisă acțiunea

reclamanților V.M., P.N. și SC M.E. SA Bacău reprezentată de lichidatorul judiciar

L.C. & H. SPRL Bacău și anulată decizia nr. 7 din 11 martie 2008 și în parte

decizia nr. 1 din 16 noiembrie 2007 emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău, în ceea ce privește angajarea răspunderii

solidare cu debitoarea SC M.E. SA Bacău.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 1 din 16 noiembrie 2007

emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău a

fost dispusă angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC E. SA a persoanelor

juridice SC M.E. SA Bacău, SC M.B. SA Buhuși și a persoanelor fizice V.M., P.N.,

R.M., C.M.A. și S.M.D. pentru obligațiile fiscale de plată în cuantum de 21.087,798

RON ale debitoarei SC E. SA.

Astfel, instanța de fond

a reținut că în urma divizării parțiale a SC E. SA au luat naștere 4 societăți comerciale,

respectiv SC M.E. SA Bacău, SC M.U. SA Bacău, SC M.B. SA Buhuși și SC M. SA Bacău,

iar la data divizării datoriile restante la bugetul general consolidat erau de 26.406.257

RON, iar toate bunurile mobile și imobile erau sechestrate de organul fiscal teritorial.

Instanța a reținut că

procedura de executare a bunurilor SC E. SA nu a dus, până la data divizării, la

recuperarea în totalitate a datoriilor acesteia din bunurile rămase după divizare,

astfel încât executarea s-a extins asupra bunurilor rămase după divizare având în

vedere existența drepturilor de gaj și de ipotecă instituite anterior divizării.

Au fost valorificate toate

bunurile SC M. SA și SC M.U. SA și parțial bunurile celorlalte două societăți.

Instanța a reținut că

prin încheierea din 27 iulie 2007 a Tribunalului Bacău a fost admisă cererea debitoarei

SC M.E. SA și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, fiind desemnat ca administrator

judiciar Insolvexpert SPRL Bacău.

În ședința Adunării Generale

a Acționarilor convocată de administratorul judiciar Insolvexpert SPRL, reclamantul

V.M. a fost desemnat administrator special care să reprezinte interesele societății

și ale acționarilor, să participe la procedură pe seama debitorului.

Instanța a reținut că,

în această calitate de administrator special, V.M. a formulat în numele SC M.E.

SA prezenta acțiune.

Instanța de fond a reținut

că actele administrative atacate în cauza de față sunt emise de Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău și numai această parte are calitate

procesuală pasivă, motiv pentru care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei D.G.F.P. Bacău.

Instanța de fond a reținut

că pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile

prevăzute de lege, răspund solidar cu acesta administratorii, asociații, acționarii

și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare

prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile

și imobile proprietatea acesteia.

În cauza de față cei doi

reclamanți V.M. și P.N., au avut calitatea de președinte, respectiv membru al Consiliului

de administrație al debitoarei SC E. SA Bacău în perioada 8 decembrie 1999 - 7 decembrie

2003, iar operațiunea prin care organul fiscal a considerat că a avut loc o înstrăinare

a bunurilor mobile și imobile proprietatea SC E. SA o constituie divizarea care

a avut loc la data de 31 martie 2004 și al cărei proiect a fost adoptat la data

de 14 noiembrie 2003 și publicat în M. Of. din 2 decembrie 2003, iar Curtea nu a

reținut în cauză reaua-credință a reclamanților.

Instanța a reținut că

divizarea parțială/desprinderea nu reprezintă voința reclamanților persoane fizice,

ci voința societății exprimată, în condițiile art. 240 din Legea nr. 31/1990, de

Adunarea Generală a Acționarilor SC E. SA.

S-a reținut că temeiul

angajării răspunderii solidare a reclamanților V.M. și P.N., reținut în deciziile

contestate, îl reprezintă art. 27 alin. (2) lit. a)-c) C. proc. fisc., iar instanța

a constatat că aplicabilitatea acestui text presupune îndeplinirea tuturor cerințelor

rezultând din alin. (1) cumulat cu cel puțin una din condițiile prevăzute de

alin. (2), iar în cauza de față nu au fost dovedite condițiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii

Mijlocii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta critică soluția

în întregul său și arată în primul rând că nu au fost respectate normele procedurale,

respectiv procedura de citare cu reclamanta SC  M.E. SA a fost viciată, atât cu

privire la numele lichidatorului, cât și la sediul acestuia (a fost citat lichidator

C.G. la adresa din Bacău, strada R. și nu L.C. & H. SPRL Bacău, strada N.T.,

cu toate ca din minuta și din sentința rezulta ca instanța avea cunoștința de denumirea

corectă a societății de lichidare, ceea ce a avut drept consecință nerespectarea

unui principiu fundamental, cel al contradictorialității.

Cu privire la cererea

de renunțare la acțiune a reclamantului V.M. precizează recurenta că în virtutea

rolului său activ și în vederea prevenirii oricăror greșeli a părților instanța

avea obligația ca înainte de a lua act de renunțare să prezinte părților consecințele

juridice ale renunțării, să verifice dacă partea are capacitatea de a face acte

de dispoziție și în situația în care constată lipsa capacității de a exercita acest

act, trebuia să pună în discuția părților acest aspect și să respingă cererea de

renunțare.

Recurenta invocă excepția

lipsei calității procesual active a reclamantei SC M.E. SA, având în vedere că la

data de 6 mai 2008 era declanșată împotriva sa procedura de lichidare judiciară

în temeiul Legii nr. 85/2006, precum și excepția lipsei de interes cu motivarea

că suma stabilită prin decizia nr. 1 din 16 noiembrie 2007 (titlu executoriu) pe

care o contestă constituie o creanță cu care creditorul bugetar AFPCM Bacău a fost

înscris de lichidatorul judiciar în tabloul definitiv consolidat al creditorilor

și care nu a fost contestată de niciun creditor sau altă persoană interesată, în

speță de reclamanta SC M.E. SA prin administratorul special.

Referitor la angajarea

răspunderii solidare a SC M.E. SA Bacău, recurenta critică hotărârea primei instanțe

pentru depășirea rolului activ al instanței și interpretarea și aplicarea greșită

a prevederilor art. 27 C. proc. fisc.

Apreciază recurenta că

erau îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamanților,

persoane fizice, iar soluția dată este rezultatul unei interpretări eronate a situației

de fapt, a proiectului de divizare și a raportului de evaluare întocmit de salariații

SC E. SA și nu de un expert evaluator.

Prin întâmpinare intimata

L.C. & H. SPRL Bacău a solicitat respingerea recursului, arătând că procedura

de citare cu aceasta a fost efectuată, că a avut cunoștința de contestația formulată

de administratorul special al debitoarei M.E. SA Bacău, acțiune care a însușit-o

în calitate de lichidator judiciar al M.E. SA Bacău, atât ca și cabinet individual

de insolvență C.G. (până la 26 septembrie 2009) cât și ca practicant coordonator

al L.C. & H. SPRL (după 26 septembrie 2008, data substituirii cabinetului individual

de insolvență, de către societatea profesională L.C. & H. SPRL Bacău).

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește critica

formulată de recurentă privind soluționarea cauzei în condițiile lipsei de procedură

cu reclamanta SC M.E. SA se constată că este nefondată în raport de faptul că lichidatorul

judiciar prin întâmpinare a confirmat că a fost legal citat, făcând trimitere la

citația emisă la 10 februarie 2009, primită prin agent procedural și semnată pentru

luare la cunoștință, precum și faptul că își însușește contestația formulată de

administratorul special M.V.

Curtea constată sub acest

aspect că motivul privind vicierea procedurii de citare putea fi invocat de partea

care a fost vătămată, căreia i s-ar fi încălcat dreptul de apărare în speță reclamanta

prin lichidatorul judiciar.

Aceeași este situația

și în privința motivelor vizând renunțarea la judecată a reclamantului V.M. în calitatea

sa de administrator special al SC M.E. SA conform art. 246 C. proc. civ. și citarea

lichidatorului judiciar cu mențiunea dacă își însușește acțiunea.

Administratorul special

în procedura insolvenței avea posibilitatea de a face acte de administrare ori conservare

a patrimoniului SC M.E. SA, deci inclusiv de a contesta legalitatea deciziilor emise

de recurentă, neputându-se reține că nu avea calitate procesual activă în condițiile

Legii nr. 85/2006 pentru creanțele acestei societăți și contestarea angajării răspunderii

acestei societăți aflată în procedura insolvenței.

În privința angajării

răspunderii solidare a reclamantei SC M.E. SA Bacău și reclamanților persoane fizice

în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a dovedit că insolvabilitatea SC

E. SA a fost provocată prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice

formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia, și nici reaua-credință

a celor doi reclamanți, chiar dacă divizarea, astfel cum era aceasta reglementată

de art. 233 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ar putea fi considerată o înstrăinare

a unora dintre bunurile mobile și imobile proprietatea SC E. SA.

Conform art. 27 C.

proc. fisc. nu se poate pune în discuție cuantumul, legalitatea stabilirii obligațiilor

de plată restante ale debitorului și modul lor de executare, ci doar îndeplinirea

condițiilor în care pentru aceste obligații pot răspunde alte persoane decât debitorul.

Astfel, pentru obligațiile

de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile codului răspund

solidar cu acesta administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane

care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea

sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea

acesteia.

Prima instanță a reținut

că angajarea răspunderii solidare a uneia dintre societățile desprinse din SC E.

SA este lipsită de interes în condițiile în care bunurile care ar putea fi executate

în temeiul deciziei nr. 1 din 16 noiembrie 2007 sunt aceleași pe care organul fiscal

le putea oricum executa ca urmare a faptului că fuseseră indisponibilizate anterior

divizării.

S-a avut în vedere totodată

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceleași dispoziții legale C.

proc. fisc. pentru obligarea răspunderii juridice solidare a persoanei juridice

cu debitorul declarat insolvabil respectiv art. 27 alin. (1) și (2).

Astfel, este necesară

îndeplinirea cerințelor prevăzute la alin. (1) din art. 27 și a cel puțin uneia

din condițiile prevăzute la alin. (2) din lege, ceea ce nu a rezultat în cauză,

în condițiile în care a operat o desprindere și nu o înstrăinare a bunurilor societății

mamă.

Pentru toate aceste considerente,

constatând totodată, că rolul activ al instanței conform art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., nu poate suplini obligația și disponibilitatea părții în solicitarea

și dovedirea în speță a condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii

solidare cu debitoarea, în temeiul art. 27 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., Înalta

Curte constată că soluția recurată în raport cu ansamblul probator administrat în

cauză, este temeinică și legală, motiv pentru care conform art. 312 C. proc.

civ., a respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului declarat.

Respinge recursul declarat

de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Bacău împotriva

sentinței civile nr. 43 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2009.