ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1781/2010

Asupra recursurile de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 85 din 10 decembrie

2009, pronunțată de Tribunalul Covasna, inculpatul Ț.Ș.F. a fost condamnat la

pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 19 din Legea nr.

682/2002, relativ la reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege, în

condițiile art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul Ț.Ș.F. a fost surprins

la 6 iunie 2009, imediat după părăsirea domiciliului, cu o cantitate de 248,2

gr. rezină de canabis pe care o deținea fără drept și pe care intenționa să o

comercializeze altor persoane.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna și inculpatul.

Prin Decizia penală

nr. 12/AP din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Brașov, în baza art. 279 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Covasna, a desființat hotărârea cu privire la individualizarea judiciară a

pedepsei aplicate inculpatului și rejudecând cauza în aceste limite, a majorat

pedeapsa aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6 luni

închisoare, menținând în rest dispozițiile hotărârii.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a considerat că prima instanță nu a dat

eficiența cuvenită criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., fiind necesar

pentru anticiparea scopului și funcțiilor pedepsei, conform art. 52 C. pen., să

fie majorat cuantumul pedepsei aplicate, fiind menținute în rest dispozițiile

hotărârii atacate cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe timp de 1 an,

pedeapsa accesorie, și confiscarea specială a 237,60 gr. rezină de canabis și

10,60 gr. rezină canabis, dispusă în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr.

143/2000.

În termen legal,

împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Covasna și inculpatul.

În esență, criticile

procurorului au vizat aspecte de netemeinicie legate de individualizarea

judiciară a pedepsei și de clemența manifestată chiar și de instanța de apel în

această privință, așa încât, pedeapsa astfel stabilită, este inaptă a realiza

prevenția generală și specială, dar și reinserția socială a inculpatului conform

art. 52 C. pen.

Inculpatul personal,

cât și prin apărător, a criticat hotărârile atacate tot cu privire la pedeapsă,

solicitând reducerea ei la limita minimă legală prin eficiența acordată

dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În susținerea motivelor

de recurs atât procurorul cât și inculpatul au invocat dispozițiile cazului de

casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței recurate în raport de totalitatea criticilor formulate,

de cazul de casare invocat, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pentru considerentele ce urmează, recursurile sunt

nefondate urmând a fi respinse, ca atare.

Astfel, instanța de

apel a făcut o apreciere corespunzătoare pedepsei aplicată inculpatului - în

cuantum și modalitate de executare, luând în considerație atât împrejurările

care atenuează răspunderea penală, cât și pe acelea care o agravează.

Reținând în favoarea

inculpatului dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind reducerea

limitelor de pedeapsă, cât și atitudinea procesuală sinceră privind recuperarea

banilor plătiți drept preț din valorificarea drogurilor, instanța de apel, deși

a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6

luni închisoare a menținut cuantumul acesteia sub limita minimă legală de 3 ani

închisoare, astfel stabilită prin dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000.

Pe de altă parte, în

contextul împrejurărilor și datelor ce caracterizează fapta și pe făptuitor

sunt și împrejurări care agravează răspunderea penală, cum ar fi starea de

recidivă postcondamnatorie, redată de numeroase condamnări pentru comiterea

unor infracțiuni de furt și tâlhărie.

Ori, pentru o justă

administrare a justiției, pentru un proces echitabil, inculpatul trebuie astfel

sancționat încât pedeapsa să reflecte cât mai exact pericolul faptei și al

făptuitorului și în același timp, să fie capabilă să realizeze atât prevenția

generală și specială, cât și reinserția socială a făptuitorului.

În sensul acestor

deziderate, se apreciază că pedeapsa stabilită de instanța de apel respectă

atât dispozițiile art. 72 C. pen. cât și pe cele ale art. 52 C. pen.,

neconstatându-se motive care să justifice - în mod real - nicio majorare și

nicio reducere a acesteia.

Cât privește

susținerea procurorului privind inadmisibilitatea recursului declarat de

inculpat, aceasta este nefondată.

Este adevărat că, la

22 februarie 2010 când inculpatului i s-a comunicat la Penitenciarul Codlea

soluția din apel, acesta a declarat că nu face recurs.

Dar, înlăuntrul

termenului de recurs care expira la 5 martie 2010, inculpatul, prin apărător a

declarat recurs, manifestarea de voință a acestuia a fost perfect valabilă,

atâta timp cât, s-a exercitat în condițiile și termenul prevăzut de lege pentru

această cale de atac ordinară.

În consecință, cum

motivele de recurs formulate de procuror și inculpat sunt nefondate pentru

considerațiunile expuse și cum nu se constată nici alte motive de casare,

urmarea examinării din oficiu a hotărârilor atacate, în temeiul art. 385

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ambele recursuri vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul pentru asistența

juridică obligatorie fiind plătit din fondul Ministerului Justiției și

Libertății Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna și inculpatul Ț.Ș.F.

împotriva Deciziei penale nr. 12 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 6 iunie

2009 la 5 mai 2010.

Obligă recurentul

inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 mai 2010.