ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3200/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3200/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia penală nr. 2181 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova în dosarul nr. 15807/318/2009,

s-a

admis recursul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Craiova împotriva sentinței penale nr. 375 din 2 martie 2011,

pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. 15807/318/2009.

A fost casată sentința cu privire la individualizarea

judiciară a pedepselor și la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 191 alin.

(3) C. proc. pen. și, rejudecând:

I.

S-au

majorat la câte 5 ani închisoare, pedepsele principale aplicate inculpaților

M.G.G. și M.G., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen.,

pedepse ce urmează a fi executate în regim de detenție, potrivit art. 57 C.

pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis

celor doi inculpați, după executarea pedepselor principale, drepturile prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. (respectiv dreptul

de a fi administrator al unei societăți comerciale), timp de 2 ani, cu titlul

de pedeapsă complementară.

Au fost înlăturate dispozițiile prev. de art. 86

1

,

art. 86

3

, art. 86

4

și art. 71 alin. (5) C. pen., aplicate

față de cei doi inculpați, menținându-se dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen., aplicate de instanța de fond, pe durata prev. de

art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

II.

Au

fost înlăturate dispozițiile prev. de art. 81, art. 82, art. 83 și art. 71

alin. (5) C. pen., aplicate față de inculpatul lovită Ion, urmând ca acesta să

execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

241/2005, cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., în regim de detenție,

potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis

inculpatului respectiv, după executarea pedepsei principale, drepturile prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani,

cu titlul de pedeapsă complementară.

S-au menținut dispozițiile prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., art. 71 alin. (1), (2) C. pen.,

aplicate de instanța de fond față de inculpat.

III.

S-a majorat la 3 ani închisoare, pedeapsa principală

aplicată inculpatului S.G., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.26 rap.

la art.9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 13 C. pen.

S-a constatat că

această infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a

fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 3526 din 13 noiembrie 2007 a

Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă.

În baza art. 36 alin.

(2) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru

infracțiunea dedusă judecății, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 3526 din 13 noiembrie 2007 a Judecătoriei Târgu Jiu,

definitivă, inculpatul S.G. având de executat 3 ani închisoare, în regim de

detenție, potrivit art. 57 C. pen.

Au fost menținute

dispozițiile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

aplicate inculpatului.

S-au menținut

dispozițiile vizând interzicerea, timp de 2 ani, a dispozițiilor prev. de art.

64 alin. (1)

lit.

a) teza a II-a, lit.

b) și c) C. pen., cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 191

alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpații M.G.G., M.G.,

I.I. și S.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.A. SRL Târgu

Jiu, la 3.000 lei cheltuieli judiciare statului la instanța de fond.

S-au menținut restul

dispozițiilor sentinței.

IV.

S-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de

A.N.A.F, D.G.F.P Gorj și de inculpații M.G.G., M.G., I.I. și S.G.

Au fost obligați la

câte 100 lei inculpații M.G.G., M.G. și I.I. și la 400 lei inculpatul S.G. (din

care 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu în recurs),

cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei

decizii au formulat contestație în anulare inculpații M.G.G. și M.G.,

invocând ca motive ale căii extraordinare de atac

promovate cele prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen.

S-a susținut că

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal invocată de către inculpați, respectiv prescripția răspunderii penale pentru

faptele deduse judecății și, de asemenea, că inculpații nu au fost audiați la

instanța de recurs deși aceștia au fost prezenți, audierea lor fiind

obligatorie.

Prin decizia penală

nr. 984 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori,

a fost respinsă, ca

nefondata, contestația în anulare formulată de inculpații M.G.G. și M.G.

împotriva deciziei penale nr. 2181 din 12 decembrie 2011, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova în dosarul nr. 15807/318/2009.

A fost obligat

fiecare contestator la câte 200 lei reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu și la câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Analizându-se

motivele contestației în anulare promovate de cei doi contestatori, în temeiul

art. 392 C. proc. pen., s-a constatat că aceasta este neîntemeiată.

Primul caz invocat de

contestatori în calea extraordinară de arac promovată a fost cel prev. de art.

386 lit. c) C. proc. pen., potrivit căruia împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute

în art. 10 alin. (1) lit. f)-i)

1

C. proc. pen., cu privire la care

existau probe în dosar.

În cauză s-a susținut

de către contestatori că a intervenit prescripția răspunderii penale, caz

prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., aflat între cele enumerate

în art. 386 lit. c) C. proc. pen., situație cu privire la care în momentul judecării

recursului existau probe la dosar.

S-a constatat, insă,

că excepția prescripției răspunderii penale nu a fost ridicată cu prilejul

soluționării recursului și nici nu a format obiectul vreunui motiv de casare,

ridicat de către cei doi contestatori.

Cu toate acestea, s-a

constatat că soluționarea recursului în procesul penal este guvernată de

principiul rolului activ al instanței de recurs, precum și de caracterul

devolutiv al căii de atac ordinare, în cadrul căreia instanța este obligată, în

afară de temeiurile și cererile invocate de recurent, să examineze cauza sub

toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen.

Astfel, față de

obligațiile impuse de lege, in condițiile în care verificarea existenței

cauzelor de încetare a procesului penal se realizează din oficiu, prescripția

fiind analizată în cadrul cazului de casare prev. de art. 385

9

pct.

15 C. proc. pen., așa cum se arată în dispozițiile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., s-a observat că nu se poate vorbi de nepronunțarea instanței

de recurs asupra acestei cauze de încetare a procesului penal.

În ceea ce privește

cel de-al doilea motiv invocat de contestatori, s-a constatat că potrivit

dispozițiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului

sau la judecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a

fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie conform art. 385

14

alin. (1)

1

ori

art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, s-a

observat că cei doi contestatori au fost ascultați cu prilejul soluționării

cauzei pe fond, iar împotriva acestora s-a pronunțat o hotărâre de condamnare,

ceea ce face inaplicabile dispozițiile legale mai sus invocate și care ar atrage

aplicarea cazului de promovare a căii extraordinare de atac prev. de art. 386

lit. e) C. proc. pen.

Împotriva deciziei

penale nr. 984 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, au declarat recurs contestatorii M.G.G. și M.G.,

fără a indica motivele ce stau la baza promovării

caii de atac.

La termenul din data

de 8 octombrie 2012, Înalta Curte, luând act de împrejurarea că recurenții

contestatori au depus la dosar, prin registratură, o declarație în sensul că

înțeleg să-și retragă recursurile promovate, insă constatând că aceștia nu sunt

prezenți m instanță, iar declarația pe care au depus-o la dosar îmbracă forma

unui înscris sub semnătură privată, iar nu a unui înscris autentic, a apreciat

că nu se poate lua act de manifestarea de voință exprimată în acest mod și, din

oficiu, a pus in discuție excepția inadmisibilității recursurilor.

Concluziile

reprezentantului parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru

recurenții contestatori au fost consemnate în partea introductivă a hotărârii,

urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate de contestatori, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt inadmisibile pentru

considerentele care urmează.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații

juridice identice.

Codul de procedură

penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile

de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de

declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile

judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care

sunt supuse recursului.

În speță,

contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 984 din 27

aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

hotărâre care, însă, este definitivă.

Astfel, dacă s-ar

recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de

lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac

consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de

contestatorii M.G.G. și M.G.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, in care se va include și onorariul pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de contestatorii M.G.G. și M.G. împotriva

deciziei penale nr. 984 din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții

contestatori la plata sumelor de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariile pentru

apărătorii desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 octombrie 2012.