ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4506/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4506/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Procedura în fața primei
instanțe
Prin acțiunea formulată,
reclamantul V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației
și Internelor București, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care acesta
să fie obligat, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,
să emită un ordin privind sprijinirea tuturor polițiștilor, inclusiv a celor pensionați
după apariția Legii nr. 360/2002, care nu au fost sprijiniți în cumpărarea sau construirea
unei locuințe proprietate personală și să-i acorde sprijin în achitarea ratelor
pe care le are la B.C.R.
În drept, reclamantul
a invocat prevederile art. 32 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, precum și O.U.G.
nr. 63/2003 și Legea nr. 554/2004.
Reclamantul a arătat că
pârâtul și-a încălcat în mod continuu obligația de a emite ordinul, vătămându-l
într-un drept statuat de lege, nefiind ajutat să-și achiziționeze locuință personală.
Nefiind emis ordinul respectiv,
în luna mai 2005 a contractat un împrumut la B.C.R., filiala Tecuci, în sumă de
36.000 RON, cumpărându-și o locuință. Ulterior, a ieșit la pensie pentru a încasa
salariile compensatorii conform O.U.G. nr. 38/2003, banii luați din împrumut fiind
insuficienți.
Prin întâmpinarea formulată,
pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere prevederile
art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, susținând că nu orice fel de refuz
al unei autorități administrative atrage competența instanței de contencios administrativ.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă
nr. 233 din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ
și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția
inadmisibilității acțiunii, instanța a apreciat-o ca nefondată având în vedere prevederile
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. (1) din același act normativ.
Instanța de fond a mai
constatat că din adresa din 01 aprilie 2009 emisă de I.G.P.R., urmare a petiției
reclamantului înregistrată la secretariatul general al M.A.I. în 10 martie 2009
și la Direcția Cabinet a I.S.P.R. în 12 martie 2009 rezultă că a fost înaintat spre
promovare un proiect de lege pentru crearea unui cadru legal aplicabil polițiștilor
în vederea sprijinirii acestora în construirea sau cumpărarea unei locuințe proprietate
personală.
Având în vedere însă complexitatea
juridică a situației, generată de cadrul legal existent, precum și impedimentele
de ordin economic reprezentate de insuficiența fondurilor alocate de la bugetul
de stat, demersurile întreprinse de pârât nu s-au finalizat.
Recursul declarat de
V.G.
Împotriva hotărârii instanței
de fond a declarat recurs reclamantul V.G., invocând motivul de modificare prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susține că
au fost complet ignorate de judecătorul fondului dispozițiile art. 81 alin. (1)
din Legea nr. 360/2002 care îl obligă pe intimat, prin ministru, să emită ordinul
solicitat în termen de 60 de zile. În acest mod sunt încălcate și prevederile
art. 32 din același act normativ care le conferă polițiștilor, precum și celor pensionați
din sistem după data intrării în vigoare a actului normativ, dreptul de a fi sprijiniți
în cumpărarea sau construirea unei locuințe proprietate personală. De asemenea,
mai arată recurentul, prin modul în care s-a soluționat acțiunea a fost privat de
ajutorul pe care intimatul ar trebui să i-l acorde pentru achitarea ratelor la
B.C.R.
Apărările formulate
de Ministerul Administrației și Internelor
Prin întâmpinarea înregistrată
la data de 20 august 2010, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a arătat că
instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art. 32 alin. (1) din
Legea nr. 360/2002.
Pornind de la conținutul
reglementării invocate de recurent, intimatul a arătat că acesta nu a făcut dovada
unui drept subiectiv recunoscut de lege în favoarea sa și, în plus, el nu se poate
erija de reprezentantul tuturor polițiștilor ale căror interese ar putea fi afectate
prin neemiterea actului normativ în discuție.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma recursului formulat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub
toate aspectele, în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată
că soluția de respingere a acțiunii ca nefondată este corectă însă considerentele
Curții de apel vor fi substituite cu motivarea instanței de recurs, după cum se
va arăta în continuare:
Argumente de fapt și
de drept relevante
Recurentul-reclamant V.G.
a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în
esență, constatarea refuzului nejustificat al intimatului-pârât Ministerul Administrației
și Internelor de a emite un ordin cu caracter normativ prin care să se asigure aplicarea
art. 32 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și, consecutiv,
să fie obligat la emiterea acestuia.
Potrivit dispozițiilor
legale invocate, „polițistul va fi sprijinit în construirea sau cumpărarea, o singură
dată în timpul carierei, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în
care își are sediul unitatea de poliție la care este încadrat, în condițiile legii”.
Prin urmare, destinatarul
normei citate este „polițistul” și anume polițistul în funcție, pentru că numai
acesta poate să se raporteze la „unitatea de poliție la care este încadrat”.
Recurentul-reclamant V.G.
este fost polițist, fiind pensionat potrivit propriei declarații din cererea de
chemare în judecată, începând cu data de 15 octombrie 2005.
Așa fiind, nefăcând parte
din sfera persoanelor care ar avea vocație la acordarea sprijinului prevăzut de
textul de lege citat, recurentul-reclamant nu poate proba existența unei vătămări
în drepturile sau interesele sale legitime, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, și, din această perspectivă, acțiunea sa este nefondată.
De asemenea, după cum
bine a sesizat intimatul, recurentul nu se poate erija în apărătorul drepturilor
tuturor polițiștilor pentru că o atare împuternicire nu există și, în orice caz,
potrivit art. 8 alin. (1
1
) din Legea nr. 554/2004, invocarea apărării
unui interes legitim public se poate realiza numai în subsidiar, „în măsura în care
vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv
sau a interesului legitim privat”.
Temeiul legal al soluției
instanței de recurs
Pentru considerentele
expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea
nr. 554/2004, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de V.G. împotriva sentinței civile nr. 233 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel
Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 octombrie 2010.