ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1781/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 15 august 2008 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta V.I. a chemat în judecată

pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pentru ca prin sentința ce se va

pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 23089 din 20 iunie 2008, emisă de

pârâtă, cu consecința recunoașterii în favoarea acesteia a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a arătat că

hotărârea pârâtei este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea

acesteia, întrucât părinții săi au fost refugiați, datorită persecuțiilor

etnice, reclamanta născându-se la data de 21 iulie 1942, în localitatea de

refugiu a părinților săi.

Astfel, a susținut reclamanta că părinții

săi s-au refugiat din localitatea Săvădisia în localitatea Cluj, ca urmare a

cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena, iar reîntoarcerea din refugiu având loc în luna martie 1945.

Reclamanta a precizat că a făcut dovada

celor susținute prin acte de stare civilă și declarațiile martorilor M.P.V. și K.V.I.,

autentificate de notarul public.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a

depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând că reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea

unde s-au refugiat părinții săi, anterior nașterii sale, astfel încât nu a

suferit persecuții din motive etnice, născându-se pe un teritoriu aparținând

Statului Român.

Prin sentința nr. 698 din 6 noiembrie

2008, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea reclamantei V.I., a dispus anularea

hotărârii nr. 23089 din 20 iunie 2008, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii

Cluj.

A fost obligată pârâta să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat în perioada 21 iulie 1942-6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2008.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de

refugiat, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

iar prin hotărârea nr. 23089 din 20 iunie 2008, pârâta a respins cererea,

motivând că aceasta nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea 189/2000.

Din coroborarea dispozițiilor art. 1

din Legea 189/2000 și art. 100 C. fam., a apreciat că beneficiază de

prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și copiii minori ai persoanelor

refugiate, întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt

domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat

implicit și pe copiii lor minori.

S-a avut în vedere că, de altfel, nici

legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii,

întrucât nu le-a inclus în categoria excepțiilor menționate expres.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, arătând că Legea 189/2000 (art. 1)

și H.G. nr. 127/2002 (art. 1 și art. 2) prevăd în mod expres și limitativ

categoriile de persoane care beneficiază de aceste drepturi, iar reclamanta nu

se încadrează în aceste categorii.

A susținut recurenta că reclamanta

nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu,din

părinți care s-au refugiat anterior nașterii sale în această localitate și de

asemenea nu a suferit persecuții din motive etnice, fiind născută pe un

teritoriu aparținând Statului Român.

Intimata reclamantă a depus

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Examinând motivele de recurs,

situația de fapt stabilită în cauză și legislația aplicabilă, Înalta Curte

reține următoarele:

Casa Județeană de Pensii Cluj a

respins, prin Hotărârea nr. 23089 din 20 iunie 2008, cererea formulată de

reclamanta V.I., pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000, cu

motivarea că aceasta s-a născut pe teritoriul Statului român, după data

refugiului părinților săi, așa încât, nefiind născută la data refugiului, nu se

încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea 189/2000.

Reclamanta V.I. este fiica lui B.L.I. și B.I.L.,

fiind născută la 21 iulie 1942 în localitatea Cluj.

Din declarațiile martorilor M.P.V. și K.V.I.,

autentificate la notarul public J.E., dar și din audierea nemijlocită a

martorei K.V.I., rezultă că familia reclamantei s-a refugiat în luna martie

1941 din motive etnice, din comuna Săvădisla , Județul Cluj, în orașul Cluj, ca

urmare a cedării Ardealului de Nord, prin dictatul de la Viena.

De asemenea, din probele cauzei rezultă

că reclamanta s-a născut la 21 iunie 1942 în orașul Cluj.

Martorii care au formulat declarații în

formă autentică au fost și ei refugiați în aceeași localitate.

În ceea ce-l privește pe martorul M.P.V.,

prin sentința civilă nr. 650 din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin respingerea recursului de către ÎCCJ, s-a stabilit în

mod irevocabil că acesta au avut calitatea de refugiat în perioada 1940-6

martie 1945.

Față de probatoriul analizat mai sus,

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a apreciat în mod temeinic și

legal că reclamanta se încadrează în categoriile de persoane, cărora li se

aplică măsurile reparatorii prevăzute de Legea 189/2000.

De altfel, recurenta pârâtă nu

contestă strămutarea părinților reclamantei, ci numai susține că reclamanta s-a

născut la Cluj, după data refugiului părinților, așa încât nu are calitatea de

persoană strămutată.

Înalta Curte precizează că potrivit

prevederilor art. 1 din Legea 189/2000, beneficiază de prevederile Ordonanței

105/1999 cetățeanul român care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 martie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, între aceste persecuții fiind enumerată la lit. c) strămutarea într-o altă

localitate decât cea de domiciliu.

Norma metodologică din 14 februarie 2002,

adoptată de Guvernul României pentru aplicarea prevederilor O.G. 105/1999,

stabilește în art. 2 ce se înțelege prin persoană strămutată.

În acest sens, actul normativ precizat

arată că prin persoană strămutată în altă localitate se înțelege persoana care

a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice, categorie în care se înscriu și persoanele care

s-au refugiat din localitatea de domiciliu în altă localitate.

Cu privire la reclamantă, este cert că

părinții acesteia s-au refugiat din localitatea de domiciliu în altă localitate

și că aceasta s-a născut în timpul refugiului.

Înalta Curte precizează că situația

juridică a copiilor minori este identică cu aceea a părinților, având în vedere

și prevederile art. 100 C. fam., text potrivit căruia copilul minor locuiește

la părinții săi.

În continuarea argumentelor care

justifică acordarea drepturilor copiilor, născuți în timpul refugiului

părinților, se circumscriu și prevederile art. 7 din Decretul 31/1954, text

potrivit căruia d

repturile copilului sunt recunoscute, de la

concepțiune, însă numai dacă el se naște viu.

Reclamanta s-a născut în

perioada refugiului, așa încât situația părinților săi, de persoane refugiate,

persecutate din motive etnice, se extinde și asupra acesteia, pentru că ea nu

ar fi putut să aibă o altă situație decât aceea a părinților săi, care și-au

schimbat domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Față de situația de fapt

și de prevederile legale aplicabile în cauză, precum și de considerentele

expuse în prezenta hotărâre, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge

recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj

împotriva sentinței nr. 698 din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

martie 2009.