ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 31/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova la 30 octombrie 2006, reclamanta S.V., prin mandatar U.D.S. a chemat în

judecată pe pârâta SC R. SA solicitând anularea deciziei nr. 40 din 4 octombrie

2006, emisă de aceasta și, în subsidiar, în măsura în care se va face dovada de

către pârâtă că restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent în valoare de 6 milioane euro, ce urmează a fi

propuse de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor

Statului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 422 din 1 august 2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului compus din construcții și teren în

suprafața de 1,6 ha și a terenului cultivat cu viță de vie în suprafață de 7,6 ha, situate în Orașul Boldești Scăeni, județul Prahova, ce a aparținut bunicii sale, Rațiu

Marieta. S-a precizat că imobilele au fost preluate prin Legea nr. 187/1945,

deși clădirile aveau destinație de locuință a familiei, iar terenul nu

reprezenta o „exploatare agricolă moșierească” în sensul Decretului nr. 83/1949.

S-a precizat că terenul reprezentând

curți - construcții nu figurează ca fiind preluat prin procesul verbal de

inventariere din 21 martie 1949, subiectul pasiv al deposedării fiind menționat

ca fiind „moșierul Victor Rațiu” și nu Marieta Rațiu, proprietarul de drept.

Pentru toate argumentele indicate,

s-a concluzionat că preluarea de către stat în anul 1949 s-a făcut fără titlu,

în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea nr. 4875 pronunțată

la 11 iulie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a strămutat judecarea cauzei de la Tribunalul Prahova la Tribunalul Argeș.

Prin încheierea de la 22 decembrie

2010, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis cererile formulate de SC R. SA

și R.S.P.R.L., cereri formulate la 11 octombrie 2010, 18 noiembrie 2010 și 10

decembrie 2010, și, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat

judecata cauzei.

Pentru a pronunța această încheiere,

prima instanță a reținut că, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea privind

procedura insolvenței, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, – Biroul Faliment, în Dosarul nr. 4622/105/2010, a admis cererea

debitoarei SC R. SA Valea Călugărească, județul Prahova și a dispus deschiderea

procedurii generale a insolvenței, fiind desemnat administrator judiciar R.S.P.R.L.

Ploiești.

Ca atare, s-a apreciat că, de la

data deschiderii procedurii insolvenței, se suspendă de drept toate acțiunile

judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea

creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale.

Împotriva încheierii menționate a

declarat apel reclamanta S.V., susținând că Legea nr. 10/2001 este o lege

specială care a prevăzut, restrictiv în art. 47, cazurile de suspendare a

procedurii, printre care nu se regăsește și situația art. 36 din Legea nr. 85/2006.

S-a criticat, astfel, soluția primei

instanțe pentru încălcarea prevederilor art. 1 lit. f) din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie, prin decizia civilă nr. 49/ A din 4 aprilie 2011, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din data de 22 decembrie

2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 9237/105/2006, pe care a

schimbat-o, în sensul că a respins cererea de suspendare și a dispus

continuarea judecății.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Pitești a reținut că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006

nu se referă la acțiunile reale intentate împotriva debitorului, ci numai la

cele având ca obiect creanțe, nefiind admisibilă suspendarea judecății

procedurii Legii nr. 10/2001 și lipsirea titularului de bunul său prin

intermediul procedurii insolvenței.

S-a constatat că art. 21 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001 republicată și Normele metodologice de aplicare a legii,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, statuează indisponibilizarea imobilelor

restituibile pe calea prevăzută de această lege cu privire la orice alte

proceduri legale care tind la înstrăinarea imobilului respectiv către alte

persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii. Pe cale de consecință,

s-a considerat că este înlăturată aplicarea, cu privire la aceste bunuri, a

prevederilor Legii nr. 64/1995 și, implicit, ale Legii nr. 84/2006.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC R. SA, criticând-o a nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs,

pârâta a susținut că instanța a manifestat o lipsă de rol activ, întrucât nu a

calificat corect calea de atac împotriva încheierii tribunalului, ca fiind

recurs și nu apel.

S-a susținut că regimul juridic al

suspendării dispuse în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicată privind

procedura insolvenței, nu este unul derogator de la prevederile dreptului comun

în materie, astfel că încheierea în discuție putea fi atacată doar cu recurs,

conform art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai arătat că, pe cale de

consecință, și compunerea instanței a fost greșită, motiv pentru care s-a

susținut că se impune casarea cu trimitere pentru legala judecată în compunerea

prevăzută ca instanță de recurs.

Examinând criticile formulate de

pârâta recurentă, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanța se

va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu

excepția celor pronunțate în recurs.

În speță, suspendarea judecății de

către prima instanță s-a dispus în temeiul unei legi speciale, respectiv a art.

36 din Legea nr. 85/2006 republicată, privind procedura insolvenței.

Se va constata că regimul juridic al

acestei suspendări reglementate de o lege specială, nu este însă unul derogator

de la dreptul comun în materie, respectiv de la dispozițiile art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ.

În condițiile în care Legea nr. 85/2006

republicată nu conține dispoziții speciale cu privire la măsura suspendării

judecății, este fără echivoc că împotriva încheierii de suspendare dispuse în

baza art. 36 din această lege, reclamanta S.V. avea doar calea de atac a

recursului.

Chiar dacă reclamanta a calificat

eronat calea sa de atac împotriva încheierii ca fiind apel, instanța de control

judiciar, în exercitarea rolului activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

avea obligația de a da o corectă calificare căii de atac, cu respectarea

dispozițiilor art. 244

1

alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, soluționând

calea de atac formulată împotriva încheierii de suspendare a judecății, ca

fiind apel și nu recurs, instanța a pronunțat decizia recurată într-o compunere

nelegală, de 2 judecători.

Constatând astfel că s-au încălcat

normele legale imperative privind compunerea instanței și s-a calificat eronat

calea de atac, Curtea, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.,

urmează a admite recursul pârâtei.

Urmează ca, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (3), să se caseze decizia recurată și să se trimită cauza

aceleiași instanțe, spre competentă soluționare, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

R. SA împotriva deciziei nr. 49/ A din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza la Curtea de Apel Pitești, spre competentă soluționare, ca instanță de

recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 ianuarie 2012.