Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.01.2012
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 31/2012

HOTĂRÂRE
10.01.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 31/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova la 30 octombrie 2006, reclamanta S.V., prin mandatar U.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA solicitând anularea deciziei nr. 40 din 4 octombrie 2006, emisă de aceasta și, în subsidiar, în măsura în care se va face dovada de către pârâtă că restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 6 milioane euro, ce urmează a fi propuse de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 422 din 1 august 2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului compus din construcții și teren în suprafața de 1,6 ha și a terenului cultivat cu viță de vie în suprafață de 7,6 ha, situate în Orașul Boldești Scăeni, județul Prahova, ce a aparținut bunicii sale, Rațiu Marieta.

S-a precizat că imobilele au fost preluate prin Legea nr. 187/1945, deși clădirile aveau destinație de locuință a familiei, iar terenul nu reprezenta o „exploatare agricolă moșierească” în sensul Decretului nr. 83/1949. S-a precizat că terenul reprezentând curți - construcții nu figurează ca fiind preluat prin procesul verbal de inventariere din 21 martie 1949, subiectul pasiv al deposedării fiind menționat ca fiind „moșierul Victor Rațiu” și nu Marieta Rațiu, proprietarul de drept. Pentru toate argumentele indicate, s-a concluzionat că preluarea de către stat în anul 1949 s-a făcut fără titlu, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Prin încheierea nr. 4875 pronunțată la 11 iulie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a strămutat judecarea cauzei de la Tribunalul Prahova la Tribunalul Argeș.

Prin încheierea de la 22 decembrie 2010, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis cererile formulate de SC R. SA și R.S.P.R.L., cereri formulate la 11 octombrie 2010, 18 noiembrie 2010 și 10 decembrie 2010, și, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecata cauzei. Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea privind procedura insolvenței, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, – Biroul Faliment, în Dosarul nr. 4622/105/2010, a admis cererea debitoarei SC R. SA Valea Călugărească, județul Prahova și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, fiind desemnat administrator judiciar R.S.P.R.L.

Ploiești. Ca atare, s-a apreciat că, de la data deschiderii procedurii insolvenței, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale. Împotriva încheierii menționate a declarat apel reclamanta S.V., susținând că Legea nr. 10/2001 este o lege specială care a prevăzut, restrictiv în art. 47, cazurile de suspendare a procedurii, printre care nu se regăsește și situația art. 36 din Legea nr. 85/2006. S-a criticat, astfel, soluția primei instanțe pentru încălcarea prevederilor art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 49/ A din 4 aprilie 2011, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de ședință din data de 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 9237/105/2006, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins cererea de suspendare și a dispus continuarea judecății. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Pitești a reținut că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu se referă la acțiunile reale intentate împotriva debitorului, ci numai la cele având ca obiect creanțe, nefiind admisibilă suspendarea judecății procedurii Legii nr. 10/2001 și lipsirea titularului de bunul său prin intermediul procedurii insolvenței.

S-a constatat că art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată și Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de această lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind la înstrăinarea imobilului respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii. Pe cale de consecință, s-a considerat că este înlăturată aplicarea, cu privire la aceste bunuri, a prevederilor Legii nr. 64/1995 și, implicit, ale Legii nr. 84/2006. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC R. SA, criticând-o a nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța a manifestat o lipsă de rol activ, întrucât nu a calificat corect calea de atac împotriva încheierii tribunalului, ca fiind recurs și nu apel. S-a susținut că regimul juridic al suspendării dispuse în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicată privind procedura insolvenței, nu este unul derogator de la prevederile dreptului comun în materie, astfel că încheierea în discuție putea fi atacată doar cu recurs, conform art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ. S-a mai arătat că, pe cale de consecință, și compunerea instanței a fost greșită, motiv pentru care s-a susținut că se impune casarea cu trimitere pentru legala judecată în compunerea prevăzută ca instanță de recurs.

Examinând criticile formulate de pârâta recurentă, raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs. În speță, suspendarea judecății de către prima instanță s-a dispus în temeiul unei legi speciale, respectiv a art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicată, privind procedura insolvenței. Se va constata că regimul juridic al acestei suspendări reglementate de o lege specială, nu este însă unul derogator de la dreptul comun în materie, respectiv de la dispozițiile art. 244 1 alin. (1) C. proc.

civ. În condițiile în care Legea nr. 85/2006 republicată nu conține dispoziții speciale cu privire la măsura suspendării judecății, este fără echivoc că împotriva încheierii de suspendare dispuse în baza art. 36 din această lege, reclamanta S.V. avea doar calea de atac a recursului. Chiar dacă reclamanta a calificat eronat calea sa de atac împotriva încheierii ca fiind apel, instanța de control judiciar, în exercitarea rolului activ conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligația de a da o corectă calificare căii de atac, cu respectarea dispozițiilor art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ. Pe cale de consecință, soluționând calea de atac formulată împotriva încheierii de suspendare a judecății, ca fiind apel și nu recurs, instanța a pronunțat decizia recurată într-o compunere nelegală, de 2 judecători.

Constatând astfel că s-au încălcat normele legale imperative privind compunerea instanței și s-a calificat eronat calea de atac, Curtea, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., urmează a admite recursul pârâtei. Urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3), să se caseze decizia recurată și să se trimită cauza aceleiași instanțe, spre competentă soluționare, ca instanță de recurs.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA împotriva deciziei nr. 49/ A din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza la Curtea de Apel Pitești, spre competentă soluționare, ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81698)
ce urmează a fi propuse de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 422/2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a im
ÎCCJ 2011-09-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5992/2011
ității procesuale pasive evocată de pârâta SC Ș.S. SA Râmnicu Vâlcea și a admis contestația reclamantei, anulând decizia nr. 21 din 15 octombrie 2007, emisă de pârâtă. S-a dispus restituirea în natură către moștenitoarele reclamantei B.E.R.
ÎCCJ 2012-11-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7069/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2010 la Tribunalul Vrancea sub nr. 5627/91/2010, reclamantul N.V.Ș., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Focșani a solicitat anulare
ÎCCJ 2010-01-29
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 498/2010
râtul susținut, în primul rând, faptul că decizia Curții de Apel Iași este nelegală, în condițiile în care a păstrat hotărârea primei instanțe, prin care s-a dispus obligarea sa de a propune reclamantei acordarea de despăgubiri în condițiil
ÎCCJ 2012-05-30
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3881/2012
anulat decizia din 09 septembrie 2009 și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie cu propunere de acordare în favoarea contestatorului a despăgubirilor privind terenul de 7.241 m.p., situat în orașul Agnita, jud. Sibiu, imposibil de r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă