ÎCCJ, decizie (scj.ro #81698)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81698) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Calificarea greșită a căii
de atac declarată împotriva încheierii de suspendare a judecății.
Soluționarea cererii cu încălcarea normelor legale privind compunerea
completului.
Cuprins pe materii :
Drept
procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.
Index alfabetic :
suspendarea
judecății
-
recurs
-
rol activ
Cod procedură civilă, art. 129, art. 244
1
Regimul
juridic al suspendării reglementate de art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenței, nu este unul derogator de la dreptul comun, respectiv de
la dispozițiile art. 244
1
alin.(1) Cod procedură civilă.
În
condițiile în care Legea nr. 85/2006 nu conține dispoziții speciale cu privire
la măsura suspendării judecății, este fără echivoc că împotriva încheierii de
suspendare dispuse în baza art. 36 din această lege, partea
are doar calea de atac a
recursului.
Pe cale
de consecință, soluționând calea de atac formulată împotriva încheierii de
suspendare a judecății, ca fiind apel și nu recurs, instanța a pronunțat o
decizie într-o compunere nelegală, de 2 judecători, calificându-se eronat calea
de atac și încălcându-se astfel normele legale imperative privind
compunerea instanței.
Secția I civilă, decizia
nr. 31 din 10 ianuarie 2012
Reclamanta
S.V. a chemat în judecată pe pârâta S.C. R. SA, solicitând anularea deciziei
nr. 40 din 4
octombrie 2006, emisă de
aceasta și, în subsidiar, în măsura în care se va face dovada de către pârâtă
că restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în
echivalent în valoare de 6 milioane euro, ce urmează a fi propuse de
Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată sub
nr. 422/2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului compus din
construcții și teren în suprafața de 1,6 ha și a terenului cultivat cu viță de vie în suprafață de 7,6 ha, situate în orașul Boldești Scăeni, ce a aparținut
bunicii sale, R.M. S-a precizat că imobilele au fost preluate prin Legea nr.
187/1945, deși clădirile aveau destinație de locuință a familiei, iar terenul
nu reprezenta o „exploatare agricolă moșierească” în sensul Decretului nr.
83/1949.
S-a
precizat că terenul reprezentând curți – construcții nu figurează ca fiind
preluat prin procesul verbal de inventariere din 21 martie 1949, subiectul
pasiv al deposedării fiind menționat ca fiind „moșierul V.R.” și nu M.R.,
proprietarul de drept.
Prin
încheierea nr. 4875 pronunțată la 11 iulie 2008, Înalta Curte de Casație și
Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală a strămutat judecarea
cauzei de la Tribunalul Prahova la Tribunalul Argeș.
Prin
încheierea de la 22 decembrie 2010, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis
cererile formulate de SC R. SA și R. SPRL, la 11 octombrie 2010, 18 noiembrie
2010 și 10 decembrie 2010, și, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a
suspendat judecata cauzei.
Prima
instanță a reținut că, în temeiul art. 32 alin.(1) din Legea privind procedura
insolvenței, Tribunalul Prahova, Secția Comercială și de contencios
administrativ – Biroul Faliment, în dosarul nr. 4622/105/2010, a admis cererea
debitoarei SC R. SA Valea Călugărească, județul Prahova și a dispus deschiderea
procedurii generale a insolvenței, fiind desemnat administrator judiciar R.
SPRL Ploiești.
Ca
atare, s-a apreciat că, de la data deschiderii procedurii insolvenței, se
suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de
executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a
bunurilor sale.
Împotriva
încheierii menționate a declarat apel reclamanta, susținând că Legea nr.
10/2001 este o lege specială care a prevăzut, restrictiv în art. 47, cazurile
de suspendare a procedurii, printre care nu se regăsește și situația art. 36
din Legea nr. 85/2006.
S-a
criticat, astfel, soluția primei instanțe pentru încălcarea prevederilor art. 1
lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin
H.G. nr. 250/2007.
Curtea
de Apel Pitești, Secția Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă
nr. 49 A din 4 aprilie 2011, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva
încheierii de ședință din data de 22 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul
Argeș, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins cererea de suspendare și a
dispus continuarea judecății.
Curtea
de Apel Pitești a reținut că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu se
referă la acțiunile reale intentate împotriva debitorului, ci numai la cele
având ca obiect creanțe, nefiind admisibilă suspendarea judecății procedurii
Legii nr. 10/2001 și lipsirea titularului de bunul său prin intermediul
procedurii insolvenței.
S-a
constatat că art. 21 alin.(5) din Legea nr. 10/2001 republicată și Normele
metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, statuează
indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de această lege
cu privire la orice alte proceduri legale care tind la înstrăinarea imobilului
respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii.
Pe cale de consecință, s-a considerat că este înlăturată aplicarea, cu privire
la aceste bunuri, a prevederilor Legii nr. 64/1995 și, implicit, ale Legii nr.
84/2006.
Împotriva
deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC R. SA, criticând-o ca nelegală
pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ.
Dezvoltând
motivele de recurs, pârâta a susținut că instanța a manifestat o lipsă de rol
activ, întrucât nu a calificat corect calea de atac împotriva încheierii
tribunalului, ca fiind recurs și nu apel.
S-a
susținut că regimul juridic al suspendării dispuse în baza art. 36 din Legea
nr. 85/2006 nu este unul derogator de la prevederile dreptului comun în
materie, astfel că încheierea în discuție putea fi atacată doar cu recurs,
conform art. 244
1
alin.(1) C.proc.civ.
S-a mai
arătat că, pe cale de consecință, și compunerea instanței a fost greșită, motiv
pentru care s-a susținut că se impune casarea cu trimitere pentru legala
judecată în compunerea prevăzută ca instanță de recurs.
Examinând
criticile formulate de pârâta recurentă, raportat la motivul prevăzut de art.
304 pct. 1 C.proc.civ., Curtea a constatat că recursul este fondat pentru
considerentele ce succed:
Potrivit
dispozițiilor art. 244
1
alin.(1) C.proc.civ., asupra
suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care
poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în
recurs.
În
speță, suspendarea judecății de către prima instanță s-a dispus în temeiul unei
legi speciale, respectiv a art. 36 din Legea nr. 85/2006 republicată, privind
procedura insolvenței.
S-a
constatat că regimul juridic al acestei suspendări reglementate de o lege
specială, nu este însă unul derogator de la dreptul comun în materie, respectiv
de la dispozițiile art. 244
1
alin.(1) C.proc.civ.
În
condițiile în care Legea nr. 85/2006 republicată nu conține dispoziții speciale
cu privire la măsura suspendării judecății, este fără echivoc că împotriva
încheierii de suspendare dispuse în baza art. 36 din această lege, reclamanta
avea doar calea de atac a recursului.
Chiar
dacă reclamanta a calificat eronat calea sa de atac împotriva încheierii ca
fiind apel, instanța de control judiciar, în exercitarea rolului activ conform
art. 129 alin.(5) C.proc.civ., avea obligația de a da o corectă calificare căii
de atac, cu respectarea dispozițiilor art. 244
1
alin.(1)
C.proc.civ.
Pe cale
de consecință, soluționând calea de atac formulată împotriva încheierii de
suspendare a judecății, ca fiind apel și nu recurs, instanța a pronunțat
decizia recurată într-o compunere nelegală, de 2 judecători.
Constatând
astfel că s-au încălcat normele legale imperative privind compunerea instanței
și s-a calificat eronat calea de atac, Curtea, pentru motivul prevăzut de art.
304 pct. 1 C.proc.civ., a admis recursul pârâtei și în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin.(3) a casat
decizia
recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe, spre
competentă
soluționare, ca instanță de recurs.