ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în anulare înregistrată

pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, la data de 26 august 2009, sub nr. 1153/46/2009, reclamanta SC

R.P.M. SRL București a chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL Craiova, solicitând

instanței anularea sentinței arbitrale nr. 5 din 8 iulie 2009, pronunțată de

Tribunalul Arbitrai de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Vâlcea, în Dosarul

nr. 2/2009, și, pe fond, admiterea acțiunii arbitrale așa cum a fost formulată,

cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 169/ F-COM,

pronunțată la data de 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anularea

sentinței nr. 5 din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Arbitrai de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie Vâlcea, în Dosarul nr. 2/2009, formulată de

reclamanta SC R.P.M. SRL împotriva pârâtei SC F.C. SRL Craiova.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Reclamanta a susținut în cauză

încălcarea normelor imperative ale legii, trimițând, însă, în dezvoltarea

concluziei sale, la modul în care au fost interpretate clauzele contractuale,

la modul în care a fost reținută starea de fapt de către expert (recunoscând,

implicit, că nu s-a adus atingere unei norme imperative a legii), la norme

generale și de principiu

aplicabile procesului civil și, în

general, la aspecte ce țin de temeinicia sentinței arbitrale.

Astfel de critici, care nu trimit la

norme legale imperative ce ar fi fost nesocotite, a apreciat Curtea, nu pot

duce la admiterea acțiunii în anulare, reținându-se că nu sunt îndeplinite

cerințele art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Referitor la critica privind faptul că

Tribunalul Arbitrai a soluționat cererea de recuzare cu încălcarea

dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală ale Camerei

de Comerț și Industrie, citându-se textul ce se apreciază că a fost nesocotit

și care se regăsește în alin. (2) al art. 30 din Regulamentul din 18 aprilie

2008, aprobat în aplicarea Legii nr. 335/2007, a reținut instanța că aceste

dispoziții legale sunt aplicabile în cauză, față de dispozițiile art. 16.2 din

contractul părților, potrivit cărora părțile au înțeles să se judece în condițiile

acestui Regulament, nefiind, deci, aplicabile prevederile art. 351

1

C.

proc. civ.

Reținând că normele cu privire la

recuzare nu au caracter imperativ, s-a apreciat că nici din această perspectivă

acțiunea în anulare nu poate fi admisă, o astfel de concluzie fiind susținută

și de prevederile art. 105 C. proc. civ., și, cum, în cauză, o astfel de

vătămare nu s-a probat și, de altfel, nici nu s-a pretins, s-a reținut că

încheierea din 24 iunie 2009 (criticată în mod implicit) nu poate fi

desființată.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, în termen, reclamanta SC R.P.M. SRL București, solicitând, în

principal, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare,

iar, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii

acțiunii în anulare formulate.

Prin decizia nr. 2890, pronunțată la

data de 22 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială

a admis recursul declarat de reclamanta SC R.P.M. SRL București împotriva

sentinței nr. 169/ F-COM din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel Piteșt, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis

cauza pentru rejudecarea acțiunii în anulare la Curtea de Apel Pitești.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Din considerentele sentinței recurate

se poate constata că prima instanță, învestită cu soluționarea acțiunii în

anulare a sentinței arbitrale, deși a invocat temeiuri de drept, nu a indicat în

ce măsură acestea sunt

sau de ce nu sunt incidente situației

de fapt, mulțumindu-se să concluzioneze că reclamanta nu a demonstrat incidența

vreuneia dintre cauzele pe care se poate întemeia acțiunea în anulare.

S-a reținut și faptul că, instanța de

fond nu a examinat în mod real problemele esențiale ce i-au fost supuse

analizării, nu a justificat de ce au fost respinse cererile de prelungire a

termenului de soluționare a acțiunii, de efectuare a unei contraexpertize și de

completare a probatoriului cu alte înscrisuri.

Deși reclamanta a invocat, în esență,

încălcarea principiilor instituite de dispozițiile art. 358 C. proc. civ., sub

aspectul nerespectării de către instanța arbitrală a egalității de tratament și

a dreptului la apărare, Curtea nu numai că nu a motivat înlăturarea acestor

critici, dar nici nu a amintit în cuprinsul hotărârii acest aspect, în

condițiile în care, în materia procedurii arbitrale, întreaga procedură trebuie

să asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitate de

tratament, respectarea dreptului la apărare și a principiului

contradictorialității.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr.

1153/46/2009.

Prin încheierea de ședință pronunțată

la data de 8 decembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, față de împrejurarea că, în dosar, s-a formulat cerere

de abținere de către completul de judecată, admisă prin încheierea nr. 64/F-CC din

8 decembrie 2010, în baza art. 98 alin. (3) din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o

serviciului Registratură al instanței, în vederea repartizării aleatorii, cauza

fiind, ulterior, înregistrată la data de 17 decembrie 2010, sub nr. 1539/46/2010.

Prin încheierea de ședință pronunțată

la data de 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal a dispus citarea în cauză a pârâtei SC F.C. SRL Craiova

prin lichidator judiciar BVC Consult IPURL Craiova, conform încheierii nr. 443

din 8 octombrie 2010, pronunțată de judecătorul sindic în Dosarul nr. 12447/63/2010.

Prin încheierea de ședință pronunțată

la data de 02 februarie 2011, în Dosarul nr. 1539/46/2010, Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în temeiul

art. 36 din  Legea

nr. 85/2006, a dispus suspendarea

soluționării acțiunii formulate de reclamanta SC R.P.M. SRL București, în

contradictoriu cu pârâta SC F.C. SRL Craiova.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Din analiza înscrisului nr. 360 din 2

decembrie 2010, rezultă că pârâta se află în procedură de reorganizare judiciară,

fiind deschisă procedura prin încheierea nr. 443 din 08 octombrie 2010,

pronunțată de Tribunalul Dolj, lichidator judiciar fiind B.V., asociat

coordonator în S.P.BVC Consult I.P.U.R.L

Notificarea atașată cauzei atestă că

reclamanta a făcut deja demersuri în procedura de insolvență pentru a-și

recupera creanțele, apreciindu-se că nu dispune de o creanță certă, lichidă și

exigibilă.

În aceste condiții, poate formula

contestație în cadrul procedurii de faliment, însă nu mai poate beneficia de

acțiunea prezentă, datorită dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, precum

și a faptului că se solicită plata penalităților de întârziere, după momentul

deschiderii procedurii de insolvență împotriva pârâtei.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs, în termen, reclamanta SC R.P.M. SRL București, solicitând admiterea

recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul constatării că, în

cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, și

trimiterea cauzei în vederea continuării judecății.

În recursul său, întemeiat în drept pe

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta -

reclamantă SC R.P.M. SRL București, după o largă expunere a situației de fapt

și a prezentului litigiu, cât și a motivelor de anulare a hotărârii arbitrale,

a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

Hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita interpretare a legii- art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Astfel, instanța trebuia să aibă în

vedere, în primul rând, faptul că prezenta cauză este o acțiune în anulare, o

cale de atac formulată de către reclamantă în termenul legal și pentru care

legea prevede o competență de soluționare specială.

Conform hotărârii atacate, susține

recurenta-reclamantă, aceasta are posibilitatea de a-și valorifica drepturile

în cadrul procedurii insolvenței, urmând să solicite acolo înscrierea la masa

credală și recunoașterea drepturilor patrimoniale pretinse. Doar că, se mai

arată,

deși reclamanta SC R.P.M. SRL

București s-a adresat în prealabil instanței de falimente, cererea sa a fost

respinsă, pe motiv că, prin hotărârea arbitrală atacată, i-au fost respinse

pretențiile invocate și prin declarația de creanță.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Motivul de recurs invocat de recurentă

a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care

reglementează două situații: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau

hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta - reclamantă SC R.P.M. SRL

București arată, în susținere, că hotărârea recurată este lipsită de temei

legal în condițiile în care, în cauză, nu erau aplicabile dispozițiile art. 36

din Legea nr. 85/2006, prezenta cauză fiind o acțiune în anulare, cale de atac

pentru care legea prevede o competență de soluționare specială.

Acest motiv de recurs nu poate fi

primit, fiind nefondat.

Astfel, în conformitate cu prevederile

art. 36 din Legea nr. 85/2006, „de la data deschiderii procedurii insolvenței

se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru

realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor

de atac declanșate de debitor”.

Prin prevederile legale evocate se

urmărește evitarea ca, asupra averii debitorului, să se exercite acțiuni

individuale de urmărire sau executare a creanțelor creditorilor, în scopul

respectării caracterului consensual, colectiv și egalitar al procedurii

insolvenței.

Acest text conține o normă imperativă,

de ordine publică, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca

obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului sindic. El

vizează toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare, fără a face distincție de

data înregistrării acțiunii ori stadiul procesual.

Prin urmare, față de caracterul

imperativ al dispozițiilor legale anterior citate, reiese că suspendarea

judecății operează de drept de la data deschiderii procedurii insolvenței, cu

consecința că instanța nu mai poate pronunța, într-o atare ipoteză, o hotărâre

legală. Suspendarea judecății, de drept, cum este cazul art. 36 din Legea nr. 85/2006,

are ca efect oprirea cursului judecății, acest efect împiedicând instanța să

mai poată lua o altă măsură decât constatarea intervenirii suspendării de

drept.

În speța de față, recurenta -

reclamantă SC R.P.M. SRL București a urmărit realizarea unei creanțe asupra

averii intimatei-pârâte SC F.C. SRL Craiova, prin administrator judiciar BVC

Consult IPURL Craiova, creanță care urma a fi valorificată numai în cadrul

procedurii insolventei, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006

producându-și deja efectele de la data deschiderii procedurii.

Ca urmare, în mod evident, unei astfel

de acțiuni îi sunt aplicabile aceste dispoziții legale, întrucât vizează

realizarea unei creanțe asupra averii debitorului, în speță, intimata-pârâtă,

textul nefăcând nici o distincție asupra stadiului judecății ori căii de atac

în care s-ar afla acțiunea.

Așa fiind, instanța de fond a aplicat

și interpretat corect dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, pronunțând o

hotărâre legală.

Nefiind vorba, așadar, de vreo

interpretare greșită a legii, Înalta Curte constată că recursul formulat de

recurenta-reclamantă SC R.P.M. SRL București este nefondat.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul

declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.P.M. SRL București împotriva încheierii de ședință din 02

februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 mai 2011.