ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5751/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1625/R din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Bihor - Oradea, împotriva sentinței civile nr. 403/C din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Bihor. Deliberând cu prioritate asupra admisibilității recursului, Înalta Curte retine următoarele: Obiectul recursului, în cauza supusă analizei, îl reprezintă, decizia civilă nr. 1625/R din 21 iunie 2011, prin care Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 403/C din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Bihor.

Or, decizia nr. 1625/R din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția, civilă-mixtă este irevocabilă, fiind pronunțată de o instanță de recurs, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. În consecință, în considerarea principiului legalității căilor de atac, care presupune ca exercițiul acestora să se realizeze conform dispozițiilor procesual civile sau legilor speciale care instituie căi de atac, și unicității unei căi de atac, recursul nu poate fi exercitat împotriva unei decizii irevocabile, fiind inadmisibil. În ceea ce privește susținerea recurentei, în sensul admisibilității recursului, întrucât, Curtea de Apel Oradea, ar fi calificat greșit calea de atac, instanța reține că însuși pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Bihor a exercitat această cale de atac a recursului, care a fost judecat ca atare, iar acest aspect al calificării căii de atac a fost ridicat, pentru prima dată, într-o cale de atac ce nu poate fi exercitată, pentru argumentele legale deja expuse. Mai mult, se constată că, deși recurenta invocă necesitatea existenței dublului grad de jurisdicție în prezenta cauză, pentru a nu fi încălcat accesul la justiție, garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, aceasta ignoră faptul că, în materie civilă, spre deosebire de materia penală (art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului), existența dublului grad de jurisdicție nu este obligatorie, fiind lăsată în marja de apreciere a statului, singurul în măsură să reglementeze existența și modalitățile de exercitare ale căilor de atac.

Or, în materia Legii nr. 10/2001, voința legiuitorului intern a fost suprimarea căii de atac a apelului și instituirea unei singure căi de atac, cea a recursului, care, în cauză, a fost epuizată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Bihor, împotriva deciziei nr. 1625/R din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei nr. 1625/R din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2012.