ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2058/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia

nr. 2058/2016

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 72/C din 10 martie 2010 pronunțată de

Tribunalul Bihor s-a respins excepția insuficientei timbrări și

excepția inadmisibilității.

S-a

admis excepția lipsei calității procesuale a pârâților A.

Beiuș cu sediul în Beiuș, jud. Bihor, Primăria Municipiului

Beiuș, jud. Bihor și Consiliul Local Beiuș, jud. Bihor și în

consecință s-a respins acțiunea față de aceste

părți.

S-a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. Oradea Mare în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale

și intervenientul Ministerul Economiei și Finanțelor și, în

consecință:

Au

fost obligați pârâții să elibereze în deplină proprietate,

posesie și pașnică folosință imobilul cu nr. top. X

din C.F. nr. X Beiuș.

S-a

respins capătul de cerere privind obligarea pârâților de a se

abține pe viitor de la orice acte de contestare în posesie ori

folosință a imobilului .

Au

fost obligați pârâții Ministerul Apărării Naționale,

C. Zalău și intervenientul să plătească suma de 100

lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Imobilul

cu nr. top. X Beiuș reprezentând în natură casă și curte în

intravilan în suprafață de 1630 mp, constituie proprietatea

tabulară a reclamantei în baza Sentinței civile nr. 507/2004

pronunțată de Judecătoria Beiuș.

Având

în vedere situația de carte funciară a imobilului în litigiu, nu sunt

aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. În

condițiile respectivei Ordonanțe se restituie cultelor religioase din

România imobilele aflate în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de

drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute

la art. 2.

Așadar,

excepția inadmisibilității promovării acțiunii a fost

respinsă.

De

asemenea, a fost respinsă excepția insuficientei timbrări

întrucât în temeiul Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri

privind acțiunile și cererile în justiție formulate de cultele

religioase recunoscute din România, acțiunile de revendicare formulate de

cultele religioase sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de

timbru judiciar .

Excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului

Beiuș, respectiv a Consiliului Municipal Beiuș au fost admise pentru

considerentul că aceste instituții nu au exercitat și nu

exercită posesie asupra imobilului în litigiu.

De

asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasivă a pârâtei A. Beiuș pentru considerentul arătat

prin adresa nr. A 4477 din 12 octombrie 2006 emisă de către D.

Beiuș și anume că imobilul în litigiu a trecut din

folosința și administrarea D. Beiuș în folosința și

administrarea C. Zalău.

În

ceea ce privește fondul pricinii, instanța a reținut că

reclamanta și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în

litigiu în urma unei hotărâri judecătorești pronunțată

la o dată anterioară emiterii H.G.nr. 2060/2004. În cauză, nu

s-a făcut nici o dovadă că trecerea imobilului în domeniul

public al statului s-a făcut ca urmare a achitării unor

despăgubiri. De altfel, H.G. nr. 2060/2004 s-a abrogat prin H.G. nr.

1705/2006.

Față

de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea în

sensul obligării pârâților Ministerul Apărării

Naționale, C. Zalău și a a intervenientului (calitate

dobândită în temeiul art. 66 coroborat cu art. 58 C. proc. civ.) Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să elibereze în

deplină proprietate, posesie și pașnică folosință

imobilul cu nr. top. X din C.F. X Beiuș.

Capătul

de cerere privind obligarea pârâților de a se abține pe viitor de la

orice acte de conturbare în posesie ori folosință a imobilului a fost

respins întrucât drepturile, pretențiile ce se cer a fi valorificate pe

cale de acțiune în justiție trebuie să fie actuale.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ. au fost obligați pârâții și

intervenientul să achite reclamantei suma de 100 lei onorariu avocat.

Sumele achitate de către reclamantă cu titlu de taxă

judiciară de timbru nu vor cădea în sarcina pârâților întrucât,

acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanta

are posibilitatea de a solicita restituirea acestora, în temeiul Legii nr.

146/1997, cu titlu de taxă judiciară de timbru nedatorată.

Împotriva

acestei hotărâri în termen legal au declarat apel Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerul

Finanțelor Publice pentru Statul Român și Ministerul

Apărării Naționale reprezentată prin Direcția pentru

relația cu Parlamentul și asistență juridică.

Prin

Decizia civilă nr. 215/A din data de 15 noiembrie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. x/187/2008, s-au

admis ca fondate apelurile civile declarate de apelantul pârât Ministerul

Apărării Naționale reprezentat prin Direcția pentru

relația cu Parlamentul și asistență juridică cu sediul

în București și de apelantul pârât Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor

Publice pentru Statul Român, în contradictoriu cu intimata reclamantă B.

Oradea Mare și intimații pârâți Primăria Municipiului

Beiuș și Consiliul Local al Municipiului Beiuș, împotriva

Sentinței civile nr. 72 din 10 martie 2010 pronunțată de

Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:

S-a

luat act de tranzacția încheiată la data de 03 octombrie 2011 între

B. Oradea Mare reprezentată prin E. Protopop de Beiuș și

Ministerul Apărării Naționale prin Direcția pentru

relații cu Parlamentul și asistență juridică pentru C.

Zalău și D. Beiuș care are următorul cuprins:

"1.

B. Oradea Mare reprezentată prin E. Protopop de Beiuș pe de o parte

și 2. Ministerul Apărării Naționale prin Direcția

pentru relații cu Parlamentul și asistență juridică

(în noua titulatură) pentru C. Zalău și D. Beiuș, din

interesul soluționării amiabile a cauzei civile aflată pe rolul

Curții de Apel Oradea sub Dosar nr. x/187/2008 - apel, revendicare - cu

termen de judecată la 19 aprilie 2011. văzând interesul comun al

celor două părți pentru menținerea și pe viitor a unor

raporturi bazate pe respect și bună vecinătate în

condițiile concrete date de situația proprietății

consemnată în CF X Beiuș cu privire la imobilul nr. top X,

părțile au hotărât următoarele: 1. Se acceptă, de

comun acord, măsurătorile topo și schița - Planșa 11

Beiuș astfel cum a fost întocmită în prezența

reprezentanților celor două părți la fața locului de

către expert ing. F.. 2. Se acceptă dezmembrarea parcelei nr. top X

în suprafață de 1630 mp în conformitate cu schița ing. F. în

parcelele cu nr. top nou formate, respectiv: - parcela nr. top XA = 952 mp, -

parcela nr. top XB = 280 mp, - parcela nr. top XC = 398 mp. 3. Reclamanta-intimată

B. Oradea în calitate de proprietară tabulară acceptă și

cedează cu deplin drept de proprietate pe seama Ministerului

Apărării Naționale prin direcția pentru Relații cu

Parlamentul și asistență juridică (în noua titulatură)

pentru C. Zalău și D. Beiuș - parcela nr. top XC în

suprafață totală de 398 mp, (în care se include și

suprafața de 272 mp aferentă corpului de clădire notat C2,

proprietatea Ministerului Apărării Naționale) pentru care se va

forma un număr cadastral nou distinct și care se va înscrie în CF în

mod distinct și definitiv în favoarea titularului construcției C2. 4.

Pe seama reclamantei intimate B. Oradea, laolaltă și în indiviziune

cu Ministerul Apărării Naționale - care va avea distinct și

un drept de servitute de trecere - va rămâne și se va folosi în comun

și se va forma un număr cadastral distinct corespunzător

parcelei nr. top XB în suprafață de 280 mp. 5. Parcela nr. top XA în

suprafață de 952 mp dimpreună cu construcțiile numerotate

pe schiță cu C1 = 326 mp și C3 = 32 mp rămâne și se recunoaște

ca formând proprietatea exclusivă a reclamantei-intimate și

proprietar de CF - B. Oradea, eliberându-se de îndată în deplină

proprietate, posesie și folosință în starea în care se

găsește în acest moment. 6. Pentru delimitarea parcelei nr. top XB și

XC plus clădirea C2 ce revin Ministerului Apărării

Naționale marcată pe schiță față de parcela nr.

top XA și clădirile notate pe schiță cu C1 și C3

proprietatea B. Oradea, părțile au hotărât de comun acord a se

edifica de către Ministerul Apărării Naționale cu materiale

și forță de muncă proprie un gard despărțitor cu

fundație și materiale adecvate și care să fie

corespunzător din punct de vedere estetic, în compensație cu terenul

aferent cedat Ministerului Apărării Naționale. 7. Prezenta

tranzacție s-a încheiat în trei exemplare, din care un exemplar se va

prezenta și depune la Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/187/2008

și câte un exemplar pentru cele două părți." pe care o

consfințește în întregime și care împreună cu schița

de identificare și dezmembrare a imobilului situat în intravilanul mun.

Beiuș, înscris în CF X Beiuș, nr. top X în suprafață de

1630 m

2

face parte integrantă din prezenta hotărâre.

S-a

respins acțiunea formulată de B. Oradea Mare împotriva

intervenientului Ministerul Finanțelor Publice București prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor pentru lipsă

de calitate procesuală pasivă.

A

menținut restul dispozițiilor hotărârii.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în

vedere următoarele considerente:

Instanța,

văzând că în cauză a declarat apel și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului

Finanțelor Publice pentru Statul Român a analizat hotărârea primei

instanțe și prin prisma motivelor invocate de acesta.

Astfel,

a apreciat ca nefondate criticile formulate de acesta referitor la faptul

că imobilul din litigiu se află în domeniul public al statului

și ca urmare, reclamanta nu ar fi putut intra în posesia unui astfel de

bun prin nici o cale legală, câtă vreme potrivit înscrierilor de

carte funciară proprietara imobilului în litigiu este reclamanta și

nu Statul Român.

Menționează

că prin Sentința civilă nr. 507/2004 a Judecătoriei

Beiuș instanța a admis acțiunea formulată de B. Oradea

împotriva pârâtei G. SA, consfințindu-se că proprietar tabular asupra

imobilului din litigiu este B. Oradea, restabilindu-se astfel situația de

carte funciară în favoarea acesteia.

S-a

subliniat că titlul în baza căruia s-a reînscris dreptul de

proprietate în favoarea reclamantei, și anume Sentința civilă

nr. 507/2004 a Judecătoriei Beiuș nu a fost contestat și nici

invalidat în vreun fel. Mai mult, în baza încheierii de întabulare nr. 2033 din

10 mai 2004 înscrisă sub B 5 din c.f.2033 Beiuș s-au realizat

lucrările de publicitate imobiliară și din acest moment dreptul

de proprietate al reclamantei este opozabil tuturor, inclusiv Statului Român.

Referitor

la inadmisibilitatea prezentei acțiuni, s-a apreciat că în mod corect

instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile legii speciale, dată fiind situația de carte

funciară a imobilului în litigiu, respectiv faptul că reclamanta este

proprietara tabulară a acestui imobil. De precizat că pentru a fi

întrunite condițiile prevăzute de O.U.G. 94/2000 (legea specială

în materia retrocedării unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România) ar fi fost necesar ca imobilul-obiect al

acțiunii, să fie în proprietatea Statului, a unei persoane juridice

de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute

la art. 2 din acest act normativ, ceea ce nu este cazul în speța

dată.

Totodată,

în mod corect a respins instanța de fond și excepția

insuficienței timbrării avându-se în vedere dispozițiile Legii

nr. 455/2006 potrivit căreia acțiunile în revendicare formulate de

cultele religioase sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și de

timbru judiciar.

S-a

apreciat însă ca fiind întemeiată excepția potrivit căreia

Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român nu are

calitate procesuală pasivă în cauză, excepție invocată

chiar în motivele de apel de către D.G.F.P. Bihor. În acest sens,

după cum se arată în aceste motive de apel, imobilul din litigiu era

cuprins în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, întocmit de

Ministerul Apărării Naționale și aprobat prin H.G. nr.

2060/2004 pentru aprobarea inventarelor din domeniul public al statului, anexa

4.

Art.

5 pct. 4) din Legea nr. 346/2006 prevede că una din atribuțiile

Ministerului Apărării este "apărarea drepturilor și

intereselor legitime proprii în raporturile cu autoritățile publice,

instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană

fizică sau juridică, română sau străină, prin

structuri proprii". Astfel, instituția care poate reprezenta statul

în cazul litigiului de față este evident Ministerul

Apărării Naționale și nu Ministerul Finanțelor

Publice.

În

consecință, s-a apreciat că Ministerul Apărării

Naționale în posesia căruia se afla imobilul din prezenta cauză,

avea calitatea și căderea de a tranzacționa cu reclamanta în

vederea stingerii amiabile a acestui litigiu.

Deoarece,

în cauză, în ședința publică din 11 octombrie 2011 a fost

depusă în original, în scris, tranzacția semnată de

părți și constatându-se că aceasta îndeplinește

condițiile de validitate de drept comun în materie de convenții,

instanța de apel în baza art. 271 - 273 C. proc. civ. a consfințit

învoiala părților conform tranzacției care va face parte

integrantă din prezenta hotărâre.

Totodată,

pentru motivele arătate anterior, a admis și apelul declarat de

D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice pentru

Statul Român și a respins acțiunea formulată de reclamantă

împotriva intervenientului Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor pentru lipsă

de calitate pasivă.

S-au

menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate ce nu contravin

prezentei decizii.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bihor, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin

Decizia civilă nr. 7565 din data de 12 decembrie 2012,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a

admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor împotriva Deciziei nr. 215/A din 15 noiembrie

2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pe care a

casat-o.

S-a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație

și Justiție a avut în vedere următoarele considerente:

În

primul rând s-a observat că, deși intimata-reclamantă a invocat

inadmisibilitatea recursului prin întâmpinarea formulată în cauză, nu

a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care își

întemeiază această excepție, astfel că recursul declarat în

cauză era admisibil.

Cât

privește cererea de completare a motivelor de recurs, s-a constatat

că aceasta a fost depusă prin registratură la Curtea de Apel

Oradea la data de 28 decembrie 2011, conform vizei aplicate.

În

acest sens, susținerile recurentului că cererea de completare a

motivelor de recurs a fost depusă prin poștă la data de 22

decembrie 2011 erau neîntemeiate, deoarece la dosarul cauzei nu există

nicio dovadă, respectiv plicul de expediere prin poștă, ci doar

viza registraturii curții de apel iar, pe de altă parte, din adresa

nr. 1496 din 05 decembrie 2012 a OJP Bihor, Oficiul Oradea 10, aflată la

dosar recurs, nu rezultă că recomandata depusă la

poștă de DGFP Bihor la data de 22 decembrie 2011 viza acest dosar.

Prin

urmare, s-a constatat că cererea de completare a motivelor de recurs nu a

fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc.

civ., raportat la data comunicării deciziei din apel și, cum prin

aceasta nu s-au invocat motive de ordine publică, sancțiunea

aplicată a fost aceea a neanalizării sale de către instanța

de recurs.

Cu

privire la recursul declarat în cauză de Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., precum și asupra motivului de recurs de ordine publică

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat cu ocazia dezbaterilor,

s-a constatat următoarele:

Criticile

invocate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

4 C. proc. civ. nu se circumscriu ipotezei reglementate de acest text de lege -

când instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești.

În

acest sens, s-a constatat că susținerile privind încălcarea

și aplicarea greșită a legii, încălcarea principiului

disponibilității și a principiului dreptului la apărare în

ceea ce îl privește pe recurent, prin validarea tranzacției de

către instanță, nu reprezintă o depășire a

atribuțiilor puterii judecătorești, ci vizează tot

ipotezele reglementate la pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate din

această perspectivă.

Astfel,

sediul materiei în ceea ce privește tranzacția se regăsește

la art. 1704 și urm. C. civ., iar în ceea ce privește hotărârile

care consfințesc învoiala părților, reglementarea legală a

acestora este dată la art. 271 - 273 C. proc. civ.

Potrivit

textelor de lege indicate, s-a constatat că tranzacția este un

contract judiciar care trebuie să fie încheiată între toate

părțile din proces pentru a se pune capăt litigiului existent

între acestea.

Or,

în speță, tranzacția a fost încheiată numai de două

dintre părțile implicate în proces, respectiv între reclamanta B. de

Oradea Mare și pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în

timp ce recurentul contestă valabilitatea tranzacției, arătând

că Ministerul Apărării Naționale nu putea să

dispună de imobilul ce face obiectul litigiului și al

tranzacției, câtă vreme acesta are numai dispoziția

materială asupra bunurilor ce constituie obiect al dreptului de

administrare.

Din

această perspectivă, s-a constatat că, într-adevăr, primind

învoiala părților, instanța avea obligația de a verifica

îndeplinirea condițiilor de valabilitate a "convenției",

precum și legalitatea înțelegerii dintre părți, pentru ca

prin încheierea tranzacției să nu se urmărească eludarea

dispozițiilor imperative ale legii.

Însă,

în cauză, instanța de apel nu s-a preocupat să verifice aceste

aspecte, în sensul că trebuia să stabilească în prealabil care

este regimul juridic al terenului la momentul când se ia act de tranzacție

și cine are drept de dispoziție asupra imobilului în litigiu, iar

acest ultim aspect trebuia să fie clarificat și prin prisma

verificării calității procesuale a statului.

De

asemenea, pentru ca instanța să poată lua act de

tranzacție, câtă vreme aceasta privește și edificarea unui

gard despărțitor cu fundație, așa cum rezultă din

conținutul său, ceea ce presupune și modificarea

proprietății tranzacționate, era necesară obținerea în

prealabil a autorizației administrative, potrivit Legii nr. 50/1991,

modificată.

În

măsura în care, în urma analizării aspectelor arătate mai sus,

instanța va constata că nu va putea lua act de tranzacție, va

proceda la soluționarea apelurilor cu care a fost învestită.

Pentru

aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate

în recurs, care vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării,

instanța, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 (3) C.

proc. civ., a admis recursul declarat împotriva Deciziei nr. 215/A din 15

noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a casat

decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

Cu

ocazia rejudecării, s-a dispus a se administra probele necesare în sensul

celor mai sus expuse și a se analiza toate mijloacele de apărare

invocate de părți.

Procedând

la rejudecarea apelurilor declarate de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor și de Ministerul Apărării

Naționale București, urmare a Deciziei nr. 7565 din 12 decembrie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin care s-a casat Decizia civilă nr. 215/A din 15 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, instanța de apel prin

Decizia civilă nr. 40/A din 20 iunie 2013, a admis ca fondate apelurile

civile declarate de apelanții pârâții Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală A

Finanțelor Publice Bihor și respectiv de Ministerul

Apărării Naționale reprezentat prin Direcția pentru

relația cu Parlamentul și asistență juridică pentru C.

Zalău, județul Sălaj și A. Beiuș, județul Bihor,

în contradictoriu cu intimata reclamantă B. Oradea Mare și

intimații pârâți Primăria Municipiului Beiuș și

Consiliul Local al Municipiului Beiuș, împotriva Sentinței civile nr.

72 din 10 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o

schimbă în parte în sensul că:

A

respins acțiunea formulată de reclamanta B. Oradea Mare împotriva

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor pentru lipsa

calității procesuale pasive.

A

luat act de tranzacția încheiată la data de 03 octombrie 2011 între

reclamanta B. Oradea Mare prin E. Protopop de Beiuș și Ministerul

Apărării Naționale prin Direcția pentru relația cu

Parlamentul și asistență juridică pentru C. Zalău, pe

care o consfințește în întregime și care are următorul

conținut:

"1.

B. Oradea Mare reprezentată prin E.. Protopop de Beiuș pe de o parte

și 2. Ministerul Apărării Naționale prin Direcția

pentru relații cu Parlamentul și asistență juridică

(în noua titulatură) pentru C. Zalău și D. Beiuș din

interesul soluționării amiabile a cauzei civile aflată pe rolul

Curții de Apel Oradea sub Dosar nr. x/187/2008 - apel, revendicare - cu

termen de judecată la 19 aprilie 2011. văzând interesul comun al

celor două părți pentru menținerea și pe viitor a unor

raporturi bazate pe respect și bună vecinătate în

condițiile concrete date de situația proprietății

consemnată în CF X Beiuș cu privire la imobilul nr. top 253.

părțile au hotărât următoarele: 1. Se acceptă, de

comun acord, măsurătorile topo și schița - Planșa 11

Beiuș astfel cum a fost întocmită în prezența

reprezentanților celor două părți la fața locului de

către expert ing.F.. 2. Se acceptă dezmembrarea parcelei nr. top X în

suprafață de 1630 mp în conformitate cu schița ing. F. în

parcelele cu nr. top nou formate, respectiv: - parcela nr. top XA = 952 mp, -

parcela nr. top XB = 280 mp, - parcela nr. top XC = 398 mp. 3.

Reclamanta-intimată B. Oradea în calitate de proprietară

tabulară acceptă și cedează cu deplin drept de proprietate

pe seama Ministerului Apărării Naționale prin direcția

pentru Relații cu Parlamentul și asistență juridică

(în noua titulatură) pentru C. Zalău și D. Beiuș - parcela

nr. top XC în suprafață totală de 398 mp, (în care se include

și suprafața de 272 mp aferentă corpului de clădire notat

C2, proprietatea Ministerului Apărării Naționale) pentru care se

va forma un număr cadastral nou distinct și care se va înscrie în CF

în mod distinct și definitiv în favoarea titularului construcției C2.

indiviziune cu Ministerul Apărării Naționale - care va avea

distinct și un drept de servitute de trecere - va rămâne și se

va folosi în comun și se va forma un număr cadastral distinct

corespunzător parcelei nr. top XB în suprafață de 280 mp. 5.

Parcela nr. top XA în suprafață de 952 mp dimpreună cu

construcțiile numerotate pe schiță cu C1 = 326 mp și C3 =

32 mp rămâne și se recunoaște ca formând proprietatea

exclusivă a reclamantei-intimate și proprietar de CF - B. Oradea,

eliberându-se de îndată în deplină proprietate, posesie și

folosință în starea în care se găsește în acest moment. 6.

Pentru delimitarea parcelei nr. top XB și XC plus clădirea C2 ce

revin Ministerului Apărării Naționale marcată pe

schiță față de parcela nr. top XA și clădirile

notate pe schiță cu C1 și C3 proprietatea B. Oradea,

părțile au hotărât de comun acord a se edifica de către

Ministerul Apărării Naționale cu materiale și

forță de muncă proprie un gard despărțitor cu

fundație și materiale adecvate și care să fie

corespunzător din punct de vedere estetic, în compensație cu terenul

aferent cedat Ministerului Apărării Naționale".

Împotriva

Deciziei nr. 40/2013 A din 20 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea a

declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice .

Prin

Decizia civilă nr. 1166 din 8 aprilie 2014 Înalta Curtea de Casație

și Justiție a respins, ca nefondată, excepția

tardivității recursului.

A

admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Bihor împotriva Deciziei civile nr. 40/A din 20 iunie 2013 a Curții de

Apel Oradea și a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut

următoarele considerente:

În

temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a fost analizată cu

precădere excepția dirimantă de procedură, a

tardivității recursului.

Examinând

actele dosarului s-a constatat că recursul pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice a fost declarat în termenul legal prevăzut de art.

301 C. proc. civ.

Decizia

nr. 40 din 20 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea i-a fost comunicată

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, conform dovezii

existente la dosarul Curții de Apel Oradea.

Pe

verso-ul Procesului-verbal de înmânare a deciziei ștampilele aplicate de

Poștă poartă datele 12 și respectiv 17 iulie, Oficiul din

Oradea și 15 iulie, Oficiul din București și este menționat

numărul de recomandată și anume X.

Decizia

nr. 40/2013 a Curții de Apel Oradea a fost comunicată și

Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, în Oradea, care, cu

scrisoarea recomandată cu nr. AR 49889629773, a predat Oficiului

poștal Oradea 10 o scrisoare cu destinația Curtea de Apel Oradea.

Această

situație este confirmată de OJP Oradea prin scrisoarea nr. 208 din 19

februarie 2014 adresată Administrației județene a

Finanțelor Publice Bihor.

Documentele

poștale sunt depuse la dosarul de recurs.

S-a

reținut că în cauză s-a făcut dovada că Decizia nr.

40/2013 a fost comunicată reprezentantului Ministerului Finanțelor

Publice în proces, DJGFP Oradea, și înregistrată la Ministerul

Finanțelor Publice la nr. 10.3551.

Pe

dovada de comunicare care poartă ștampila poștei București,

15 iulie 2013, se află aplicată și ștampila de înregistrare

a documentului la registratura generală a Ministerului Finanțelor

Publice la nr. 103551 din 15 iulie 2013.

Din

recipisa Oficiului poștal din Oradea rezultă că

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a trimis

o scrisoare recomandată, Curții de Apel Oradea cu AR 49889629773, la

30 iulie 2013, pentru care a plătit 7,50 lei.

Din

scrisoarea 91 R din 28 martie 2014, prin care Compania Națională

Poșta Română îi răspunde Ministerului Finanțelor Publice

referitor la actul de procedură cu nr. X expediat de Curtea de Apel Oradea

rezultă următoarele:

Actul

în discuție (citația de comunicare a Deciziei nr. 40/2013) a fost

prezentat la Oficiul Poștal Oradea la 12 iulie 2013, (evidențiat prin

aplicarea ștampilei).

Documentul

a fost redistribuit, la 15 iulie 2013 (către destinatar), pe trimitere

fiind aplicată ștampila de zi la rubrica data de sosire. în

aceeași zi, 15 iulie 2013, actul a fost predat unității

destinatare, la registratură.

La

adresa Poștei s-a anexat Lista de distribuire a trimiterilor recomandate

din data de 15 iulie 2013 din care rezultă că la pct. 11 și 12

din listă a fost primit/predat un document cu nr. X - acest număr

fiind prezent pe dovada de comunicare a Deciziei nr. 40/2013).

Ca

urmare, în raport de data de comunicare a deciziei către Ministerul

Finanțelor Publice în maniera sus amintită, la 15 iulie 2013,

depunerea recursului la poștă, la 30 iulie 2013, s-a făcut

înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate,

termen care s-a împlinit la 31 iulie 2013, într-o zi de miercuri [termen

calculat potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.].

Examinând

recursul prin prisma motivelor invocate, s-a constatat, în raport de actele

și lucrările dosarului, că decizia atacată este

nelegală, reținându-se următoarele considerente:

Potrivit

îndrumărilor, date de instanța de recurs, într-un prim ciclu procesual,

prin Decizia nr. 7565/2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, obligatorie potrivit art. 315 C. proc. civ., instanța de

trimitere avea îndatorirea de a verifica convenția intitulată

tranzacție, prin care părțile au înțeles să

stingă litigiul dintre ele.

S-a

reținut că analiza implica, în mod inevitabil, verificarea dreptului

pârâtului Ministerul Apărării Naționale, a cărui calitate

de administrator este necontestată - de a încheia tranzacție care

presupune, prin natura acestei operațiuni, dreptul de dispoziție

asupra unor bunuri. Această analiză, din perspectiva semnalată,

nu se regăsește, după rejudecarea cauzei, în considerentele

deciziei instanței de apel.

Instanța

de apel a examinat tranzacția exclusiv din perspectiva părților

- reclamanta și Ministerul Apărării Naționale, care au

rămas în proces, prin raportare la măsura admiterii excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice.

Nu

s-a examinat însă tranzacția încheiată din perspectiva

dispozițiilor referitoare la calitatea părților de a dispune de

bunul tranzacționat.

În

cauză pârâtul Ministerul Apărării Naționale are calitate de

administrator al bunului, poziție susținută de acesta pe tot

parcursul procesului în diferitele sale etape jurisdicționale - calitate

în virtutea căreia s-a opus la admiterea acțiunii reclamantei,

invocând calitatea de proprietar a Statului Român și indicând titularul

dreptului de proprietate printr-o cerere depusă la dosar, de constatare a

titularului dreptului de proprietate formulată împotriva Statului Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

Condițiile

de valabilitate ale tranzacției încheiate de părți după

intrarea în vigoare a Noului C. civ., se vor aprecia prin raportare la noile

reglementări ale acestui act normativ și care, de altfel, preia

regulile consacrate de vechiul C. civ. în art. 1704 și următori.

S-a

mai opinat că potrivit art. 870 Noul C. civ. apărarea în

justiție a dreptului de administrare revine titularului dreptului iar

potrivit art. 868 alin. (2) titularul dreptului de administrare poate folosi

și dispune de bunul dat în administrare în condițiile stabilite de

lege și, dacă este cazul, de actul de constituire. Noul C. civ.

reglementează tranzacția în art. 2267 - 2278.

Or,

în cauză pârâtul, Ministerul Apărării Naționale, nefiind

titularul dreptului de proprietate, având numai administrarea bunului, nu are

capacitatea de a dispune cu privire la întinderea, primirea sau cedarea

bunului, în calitatea cu care acesta deține bunul, iar în cauză instanța

nu s-a preocupat de cercetarea condițiilor cerute pentru o parte în proces

de a încheia acte de dispoziție și nici de o eventuală

situație specială în care s-ar afla pârâtul în discuție care

să-i permită a atare operație juridică.

Ca

urmare, neputându-se consfinți în termenii prevăzuți de lege

tranzacția încheiată de o persoană care nu îndeplinește

condițiile impuse și în lipsa unei examinări a cauzei sub acest

aspect, instanța de recurs a apreciat că hotărârea este

nelegală, pronunțată cu încălcarea dispozițiilor mai

sus indicate.

S-a

observat că verificarea legalității tranzacției încheiate

de părți pentru stingerea litigiului, a fost urmărită

exclusiv din perspectiva existenței părților în proces și

nu din perspectiva cerințelor legale pentru încheierea actului juridic în

discuție și cu toate acestea, instanța nu a lămurit unele

inadvertențe importante, strecurate, din lipsă de cercetare, în

decizie. Deși Ministerul Apărării Naționale formulează

o cerere de arătare a titularului dreptului de proprietate și, pentru

acest motiv, este introdus în cauză Ministerul Finanțelor Publice,

regimul juridic al bunurilor tranzacționate, pentru stingerea litigiului

nu este lămurit.

Instanța

de recurs a reținut că se confirmă prin puterea și efectele

unui act jurisdicțional, în acest mod, o situație

neobișnuită: împotriva pârâtului, titular al dreptului, introdus în

cauză pentru această calitate, este respinsă acțiunea

pentru lipsa calității procesuale pasive, deși nu i se contestă

dreptul de proprietate asupra bunului, dar se consfințește o

înțelegere de stingere a litigiului, la care participă pârâtul care

și-a declinat calitatea de titular al bunului.

Ca

urmare, s-a constatat că în cauză se impune în temeiul art. 312 alin.

(2) C. proc. civ., admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului, împrejurările de fapt sub aspectele

semnalate, nefiind pe deplin stabilite pentru ca în cauză competența

de pronunțare asupra fondului pricinii să revină Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 314 C. proc.

civ.

În

acest sens instanța de apel va examina și celelalte critici formulate

în recurs, incidente problemei principale ridicate în cauză - legalitatea

stingerii litigiului dintre părți din perspectiva condițiilor

legale impuse pentru întocmirea unui asemenea act.

Cât

privește critica referitoare la neverificarea de către Curtea de Apel

a existenței unei autorizații administrative, prevăzute de Legea

nr. 50/1991, pentru ridicarea unui gard despărțitor, s-au

reținut următoarele considerente:

Critica

nu poate fi privită de sine stătător ci numai integrată în

cadrul criticilor referitoare la verificarea termenilor în care a fost

încheiată tranzacția (cum a și fost invocată prin cererea

de recurs), pentru ca aceasta să producă efectele juridice prevăzute

de lege pentru stingerea litigiului dintre părți, analiza

instanței urmând a se face atât din perspectiva participanților la

proces, în măsură să dispună asupra celor negociate cât

și din perspectiva naturii obligațiilor asumate și a

modalității de asumare a acestora, în limitele cerințelor

legale.

Legea

nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de

construcții instituie regula potrivit căreia executarea unor asemenea

lucrări "este permisă numai pe baza unei autorizații de

construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei

legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren

și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul

în care legea nu dispune altfel." Legea se ocupă în detaliu de

procedura de urmat pentru obținerea unui asemenea document, inclusiv de

valabilitatea, prelungirea și, după caz, modificarea lui.

Aducerea

la îndeplinire a obligațiilor inserate într-o tranzacție, fiind o

problemă de executare, de regulă ulterioară emiterii hotărârii

de expedient, cenzura pe care o poate face instanța la acest moment este

verificarea ca angajamentele stabilite în sarcina părților să

poată fi aduse la îndeplinire în termenii și condițiile legii.

Pentru cazul dedus judecății, cenzura ține de termenii în care

textul a fost redactat. Instanța este ținută, ca în cadrul

cenzurii pe care o face tranzacției, să verifice dacă pentru o

obligație de ridicarea unei construcții a fost emisă o asemenea

autorizație, numai în ipoteza în care părțile au prevăzut

în cuprinsul înțelegerii că obligația a fost deja

îndeplinită. Această din urmă situație nu s-a identificat

în cauză, nefiind identificată, potrivit celor anterior arătate,

nici subiectul unei asemenea obligații, din perspectiva

calității procesuale.

Instanța

de recurs a apreciat că, celelalte probleme puse în discuție în

recursul formulat de pârât împotriva Deciziei nr. 40/2013 a Curții de Apel

Oradea vor fi examinate în măsura incidenței lor în raport de modul

de rezolvare a cauzei.

A

fost respinsă ca neîntemeiată critica referitoare la greșita

respingere a excepției netimbrării acțiunii.

S-a

reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea

unor măsuri privind acțiunile și cererile în justiție

formulate de cultele religioase recunoscute în România, acțiunile și

cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din

România pentru constatarea în condițiile legii a dobândirii prin

uzucapiune a dreptului de proprietate, cele de revendicare care privesc construcțiile

și terenurile aferente sau terenurile libere situate în intravilanul

localităților precum și cele pentru constatarea existenței

drepturilor de proprietate asupra unor asemenea bunuri sunt scutite de plata

taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.

Procedând

la rejudecarea apelurilor declarate de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor și de Ministerul Apărării

Naționale București, instanța de apel, prin Decizia civilă

nr. 276/A/2015 a Curții de Apel Oradea a admis ca fondate apelurile civile

declarate de apelanții pârâții Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația

Județeană a Finanțelor Publice Bihor Oradea și de

Ministerul Apărării Naționale București reprezentat prin

Direcția pentru Relația cu Parlamentul și asistență

juridică cu sediul în București, pentru C. Zalău, județul Sălaj

și A. Beiuș, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata

reclamantă B. Oradea Mare și intimații pârâți Primăria

Municipiului Beiuș și Consiliul Local Al Municipiului Beiuș,

împotriva Sentinței civile nr. 72/C din 10 martie 2010

pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte, în

sensul că:

S-a

respins acțiunea formulată de reclamanta B. Oradea Mare împotriva

pârâților Ministerul Apărării Naționale și

intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Cluj-Napoca Prin Administrația Județeană A

Finanțelor Publice Bihor Oradea, sub aspectul tuturor capetelor de cerere.

S-au

păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a

respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român.

S-a

respins cererea intimatei reclamante privind pronunțarea unei

hotărâri de consfințire a tranzacției încheiate la data de 3

octombrie 2011 între B. și Ministerul Apărării Naționale.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut

următoarele:

Rejudecând

cauza, prin examinarea sentinței apelate prin prisma motivelor de apel

și cu respectarea îndrumarului deciziei de casare, instanța de apel a

constatat următoarele:

Excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de apelantul Ministerul

Apărării Naționale este nefondată, nefiind în prezența

vreunui concurs dintre legea specială și legea generală pentru

ca în speță să-și găsească incidența

dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin care a fost

tranșată problema concursului dintre legea specială și

legea generală în sensul rezolvării acestuia, conform principiului

specialia generalibus derogant, în favoarea legii speciale. Astfel, este de

observat că obiectul acțiunii dedusă judecății nu îl

constituie retrocedarea imobilului în litigiu, în condițiile

dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, ci o acțiune în

revendicare în sprijinul căreia titulara acesteia invocă calitatea sa

de proprietar înscris în cartea funciară, nefiind uzitată procedura

prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000.

Se

poate conchide așadar că rezolvarea dată de instanța de

fond excepției privind inadmisibilitatea acțiunii este legală,

urmând ca dispoziția tribunalului privind respingerea acestei

excepții să fie păstrată.

Critica

referitoare la greșita respingere a excepției netimbrării

acțiunii a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin Decizia civilă nr. 1166 din 8 aprilie 2914 în sensul

respingerii acesteia ca neîntemeiată, făcându-se trimitere la prevederile

art. 1 din Legea nr. 455/2006 precum și la dispozițiile art. 15 alin.

(1) din Legea nr. 146/1997, lit. p) și lit. n), prin urmare, nu se mai

impune a fi supusă vreunei analize, urmând a fi păstrată

dispoziția tribunalului privind respingerea excepției insuficientei

timbrări.

Excepția

privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul

Finanțelor Publice în cursul judecării cauzei în primă

instanță, reiterată ulterior în apel, susținută mai

apoi de către intimata reclamantă, a fost respinsă, în

considerarea motivelor ce succed.

Această

parte a fost arătată ca fiind titularul dreptului de către

pârâtul inițial, Ministerul Apărării, pârât ce este titular al

unui drept de administrare, atribuit în baza Deciziei nr. 190 din 16 septembrie

1969 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Bihor,

prin urmare, este neîndoios că, în cadrul judecării unei acțiuni

reale - cum este cea de față în care reclamanta pretinde un drept

real asupra bunului revendicat - cel arătat de pârâtul în a cărui

posesie se află bunul ca fiind titularul dreptului de proprietate,

introdus în proces în condițiile dispozițiilor art. 64 - 66 C. proc.

civ., are calitate procesuală pasivă.

Este

adevărat că acesta din urmă a avut o poziție

oscilantă, invocând inițialmente excepția privind lipsa

calității procesuale pasive, pe motiv că pârâtului Ministerul

Apărării Naționale i-ar reveni calitatea procesuală

pasivă, pentru ca mai apoi să renunțe a o susține,

poziția de renunțare nefiind interzisă de vreun text de lege.

Cu

toate acestea, instanța a avut a se pronunța asupra respectivei

excepții, deoarece a fost susținută de către intimata

reclamantă, inclusiv în ședința publică din 19 martie 2015.

Sub

aspect procesual, este de relevat că Statul Român, reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice a fost indicat ca fiind titularul dreptului,

calitate în care a fost chemat în judecată de pârâtul Ministerul

Apărării prin cererea depusă în dosarul Judecătoriei

Beiuș la termenul de judecată din 19 martie 2008, iar ulterior, prin

actul intitulat "completare de acțiune" înregistrat la

Judecătoria Beiuș în ziua de 25 aprilie 2008, reclamanta a solicitat

introducerea și citarea în cauză a Ministerului Finanțelor

Publice.

La

data la care a fost formulată cererea de arătare a titularului

dreptului, erau în vigoare prevederile art. 12 alin. (4) și 5 din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia, conform cărora titularul dreptului de administrare are

obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de

proprietate potrivit Codului de procedură civilă, în astfel de

litigii Statul fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor, prin urmare,

din perspectiva dispozițiilor enunțate este evident că

excepția privind lipsa calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice apare ca fiind nefondată.

Referitor

la cererea intimatei privind pronunțarea unei hotărâri de

consfințire a tranzacției încheiate de reclamantă cu pârâtul

Ministerul Apărării Naționale la data de 3 octombrie 2011, este

de reținut că instanța are a verifica legalitatea acesteia din

perspectiva cerințelor legale pentru încheierea actului juridic în

discuție. Astfel, în legătură cu capacitatea cerută pentru

încheierea valabilă a contractului de tranzacție, art. 1706 alin. (1)

C. civ. prevede că este necesar a părțile să aibă

dreptul de a dispune de obiectul cuprins în ea. Or, în speță,

semnatarul tranzacției este Ministerul Apărării Naționale

care nu este titularul dreptului de proprietate, acesta având doar

administrarea bunului, prin urmare, este evident că o atare calitate nu-i

conferea dreptul de a dispune de bunul din litigiu, prin încheierea unui act de

dispoziție, pe cale de consecință concluzia ce se desprinde este

aceea că tranzacția aflată în discuție nu întrunește

condițiile de validitate prescrise de art. 1706 alin. (1) C. civ., ca

atare instanța nu poate lua act de tranzacție, prin pronunțarea

unei hotărâri de expedient. În atare situație, devine superfluă

analizarea susținerii reclamantei privitoare la împrejurarea că

reprezentantul Ministerului Apărării Naționale a acționat

fără un mandat sau împuternicire expresă pentru renunțarea

la beneficiul tranzacției, după cum nu mai prezintă

relevanță nici aspectul reliefat în cadrul actului nr. 9958 din 3

decembrie 2014 emis de Primăria Municipiului Beiuș în sensul că

pentru gardul construit pentru delimitarea nr. top.XA și XB -

construcție metalică provizorie, demontabilă, nu este

necesară eliberarea unei autorizații de construire, câtă vreme

edificarea gardului despărțitor pentru delimitarea parcelelor

reprezenta una dintre clauzele actului de tranzacție, act care în

considerarea motivelor ce preced, nu poate fi consfințită de

instanță în condițiile dispozițiilor art. 272 - 273 C. proc.

civ.

Cât

privește fondul pricinii, trebuie a se reține că, în

speță, titularul acțiunii în revendicare dedusă

judecății a cerut obligarea pârâților la eliberarea în

deplină proprietate, posesie și pașnică folosință

a imobilului cu nr. top. X reprezentând în natură o casă, curte în

intravilan, cu suprafața de 1630 mp concomitent cu obligarea lor de a se

abține pe viitor de la orice acte de conturbare în posesie ori

folosință a imobilului revendicat.

Acțiunea

în revendicare se prezintă ca fiind acțiunea proprietarului neposesor

împotriva posesorului neproprietar.

În

speță este de netăgăduit calitatea reclamantei de

titulară a dreptului de proprietate, dreptul acesteia fiind întabulat în

cartea funciară nr. X Beiuș sub B.5, întabulare efectuată la

data de 10 mai 2004, în baza Sentinței civile nr. 507/2004 a

Judecătoriei Beiuș, prin care s-a anulat încheierea de întabulare nr.

4128/1949 cu privire la nr. top.X și a inscripției de sub B.1, fiind

restabilită situația anterioară de CF, conform CF nr. 1 în

favoarea B. Oradea Mare, în întregime.

În

calitatea sa de titular al dreptului de proprietate, reclamantei nu-i poate fi

tăgăduită calitatea procesuală activă în exercitarea

acțiunii în revendicare dedusă judecății, însă în

speță această acțiune a fost paralizată de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta opunând reclamantei

propriul titlu asupra bunului revendicat.

Atât

pârâtul Ministerul Apărării cât și Ministerul Finanțelor

Publice în reprezentarea Statului Român au învederat instanței încă

în cursul derulării procesului în primă instanță că

imobilul din litigiu face parte din domeniul public înscris în inventarul

centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr.

1705/2006, regăsit în anexa nr. 4. Într-adevăr imobilul revendicat

apare înscris în anexa nr. 4 a sus-menționatei hotărâri sub denumirea

2511 și sub nr. Ministerului Finanțelor Publice 106639, cu

următoarele date tehnice: Cod clasificație 8.29.09, reprezentând

construcții și teren, situate în localitatea Beiuș, strada

Română, nr. 8, cu o valoare de 642.886 lei, anul dobândirii fiind 1969, în

baza Deciziei nr. 190/1969, făcându-se totodată mențiunea

că Hotărârea de Guvern de validare este H.G. nr. 1045/2000 din data

de 6 noiembrie 2000, și că ordonatorul principal și

administratorul imobilului este Ministerul Apărării. Ulterior, prin

Hotărârea nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 a fost aprobat inventarul

centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prevăzut în

anexele nr. 1 - 46.

În

contextul sus-arătat trebuie a fi reliefat efectul de opozabilitate

față de terți a dreptului Statului fără înscrierea în

cartea funciară având în vedere prevederile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 7/1996, în versiunea în vigoare la data la care prin hotărâre de

guvern imobilul apare inclus în inventarul bunurilor din domeniul public al

Statului.

Pe

de altă parte, din perspectiva prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea

nr. 7/1996 - în forma în vigoare la data declanșării litigiului de

față - conform cărora hotărârea prin care s-a admis

rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor împotriva

cărora acțiunea nu a fost admisă, trebuie a se reține

că hotărârea judecătorească în baza căreia a fost

efectuată în cartea funciară înscrierea de sub B.5, nu a fost

pronunțată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, în acel proces compărând în calitate de pârât G.

SA- prin Direcția De Telecomunicații Bihor. Prin urmare, nu-i este

opozabilă Statului, negăsindu-și incidența textul

alineatului 2 al articolului precedent care conferă caracter de

opozabilitate unei astfel de hotărâri de rectificare, față de

terțele persoane ce au dobândit dreptul după înscriere, însă

numai dacă acțiunea fusese înscrisă în cartea funciară,

ceea ce nu este cazul în speță.

Nu

în ultimul rând, cât privește înscrisurile de care s-a prevalat intimata

reclamantă în actuală fază procesuală, s-a reținut

că analizarea conținutului acestora nu este de natură a conduce

la o concluzie diferită de cea exprimată anterior. Astfel, prin actul

intitulat "Protocol" încheiat la data de 25 iulie 1991 se atestă

predarea de către A. Beiuș a imobilului situat în Beiuș, în

favoarea B. Apoi, prin actul nr. 9956 din 3 decembrie 2014 emis de

Primăria Municipiului Beiuș se atestă faptul că intimata

reclamantă figurează în baza de date fiscale a acesteia cu mai multe

bunuri impozabile, între care este specificat și imobilul litigios, cu o

valoare contabilă de 3.723,31 lei. Niciunul dintre aceste acte nu este

însă de natură a schimba datele problemei, problema de drept în

speță rezidând în faptul că acțiunea în revendicare a

reclamantei, - al cărei demers judiciar a fost inițiat în calitate de

proprietar tabular -, a fost paralizată de un alt titular al dreptului de

proprietate vizând același imobil, ce a opus reclamantei un titlu

nedesființat până în prezent.

Dată

fiind situația expusă, având în vedere și caracterul inalienabil

al dreptului de proprietate publică conferit prin art. 136 alin. (4) din

Constituția României, republicată, concluzia ce se desprinde este

aceea că ambele apeluri apar ca fiind fondate, soluția de admitere în

parte a acțiunii în revendicare fiind eronată, impunându-se pe cale

de consecință pronunțarea în apel a unei hotărâri de

schimbare în parte a sentin