ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7565/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7565/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 508 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Beiuș în Dosarul

nr. 316/RJ/187/2008 a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată

de reclamanta Episcopia Greco-Catolică de O.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Apărării Naționale, U.M. AA Zalău, U.M. BB Beiuș, Primăria municipiului Beiuș, Consiliul

local Beiuș și intervenientul în interes propriu-indicat ca titular al dreptului

de proprietate Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul

acțiunii introductive îl reprezintă o cauză de natură civilă, evaluabilă în bani,

prin care reclamanta urmărește revendicarea imobilului cu nr. top XX în suprafață

de 1630 mp înscris în CF CC - Beiuș și a construcției amplasate pe acest număr topografic.

În ceea ce privește valoarea imobilelor revendicate, având

în vedere probele administrate în cauză, instanța a constatat că aceasta depășește

pragul valoric instituit de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel

că se impune admiterea excepției de necompetență materială invocată din oficiu și

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin sentința civilă nr. 72/C din 10 martie 2010 pronunțată

de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 316/187/2008 s-a respins excepția insuficientei

timbrări și excepția inadmisibilității.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâților

U.M. BB Beiuș, Primăria municipiului Beiuș și Consiliul Local Beiuș și, în consecință,

s-a respins acțiunea față de aceste părți.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Episcopia

Greco Catolică de O.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale,

U.M. AA Zalău și intervenientul Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință:

Au fost obligați pârâții să elibereze în deplină proprietate,

posesie și pașnică folosință imobilul cu nr. top. XX din CF nr. CC Beiuș.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților

de a se abține pe viitor de la orice acte de contestare în posesie ori folosință

a imobilului.

Au fost obligați pârâții Ministerul Apărării Naționale,

U.M. AA Zalău și intervenientul să plătească suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Imobilul cu nr. top. XX Beiuș, reprezentând în natură casă

și curte în intravilan în suprafață de 1630 mp, constituie proprietatea tabulară

a reclamantei în baza sentinței civile nr. 507/2004 pronunțată de Judecătoria Beiuș.

Având în vedere situația de carte funciară a imobilului

în litigiu, nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. În condițiile

respectivei Ordonanțe se restituie cultelor religioase din România imobilele aflate

în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul

unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.

Așadar, excepția inadmisibilității promovării acțiunii

a fost respinsă.

De asemenea, a fost respinsă excepția insuficientei timbrări

întrucât în temeiul Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acțiunile

și cererile în justiție formulate de cultele religioase recunoscute din România,

acțiunile de revendicare formulate de cultele religioase sunt scutite de plata taxei

judiciare de timbru și de timbru judiciar.

Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

municipiului Beiuș, respectiv a Consiliului Municipal Beiuș au fost admise pentru

considerentul că aceste instituții nu au exercitat și nu exercită posesie asupra

imobilului în litigiu.

De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasivă a pârâtei U.M. BB Beiuș pentru considerentul arătat prin adresa din 12

octombrie 2006 emisă de către U.M. BB Beiuș și anume că imobilul în litigiu a trecut

din folosința și administrarea U.M. BB Beiuș în folosința și administrarea U.M.

AA Zalău.

În ceea ce privește fondul pricinii, prima instanță a reținut

că reclamanta și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu

în urma unei hotărâri judecătorești pronunțată la o dată anterioară emiterii H.G.

nr. 2060/2004. În cauză, nu s-a făcut nicio dovadă că trecerea imobilului în domeniul

public al statului s-a făcut ca urmare a achitării unor despăgubiri. De altfel,

H.G. nr. 2060/2004 s-a abrogat prin H.G. nr. 1705/2006.

Față de considerentele expuse, tribunalul a admis în parte

acțiunea în sensul obligării pârâților Ministerul Apărării Naționale, U.M. AA Zalău

și a a intervenientului (calitate dobândită în temeiul art. 66 coroborat cu

art. 58 C. proc. civ.) Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să elibereze

în deplină proprietate, posesie și pașnică folosință imobilul cu nr. top. XX din

CF CC Beiuș.

Capătul de cerere privind obligarea pârâților de a se abține

pe viitor de la orice acte de conturbare în posesie ori folosință a imobilului a

fost respins întrucât drepturile, pretențiile ce se cer a fi valorificate pe cale

de acțiune în justiție trebuie să fie actuale.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. au fost obligați pârâții

și intervenientul să achite reclamantei suma de 100 RON onorariu avocat. Sumele

achitate de către reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru nu vor cădea în

sarcina pârâților întrucât, acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru,

reclamanta are posibilitatea de a solicita restituirea acestora, în temeiul Legii

nr. 146/1997, cu titlu de taxă judiciară de timbru nedatorată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat

apel Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerului

Finanțelor Publice, pentru Statul Român și Ministerul Apărării Naționale.

Prin

decizia nr.

215/A din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, au fost admise

ca fondate apelurile civile declarate de apelantul pârât Ministerul Apărării Naționale,

reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, pentru

U.M. AA Zalău și de apelantul pârât Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor,

în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, în contradictoriu

cu intimata reclamantă Episcopia R.U.R. Greco-Catolică de O.M. și intimații pârâți

Primăria municipiului Beiuș și Consiliul Local al municipiului Beiuș împotriva sentinței

civile nr. 72 din 10 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost modificată

în parte în sensul că:

S-a luat act de tranzacția încheiată la data de 03

octombrie 2011 între Episcopia R.U.R. Greco Catolică de O.M., reprezentată prin

preot I.M. Protopop de Beiuș și Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția pentru

relații cu Parlamentul și asistență juridică, pentru U.M. AA Zalău și U.M. BB Beiuș

care are următorul cuprins:

„1. Episcopia R.U.R. Greco-Catolică de O.M. reprezentată

prin preot I.M. Protopop de Beiuș pe de o parte, și 2. Ministerul Apărării Naționale

prin Direcția pentru relații cu Parlamentul și asistență juridică (în noua titulatură)

pentru U.M. AA Zalău și U.M. BB Beiuș din interesul soluționării amiabile a cauzei

civile aflată pe rolul Curții de Apel Oradea sub Dosar nr. 316/187/2008 – apel,

revendicare – cu termen de judecată la 19 aprilie 2011. Văzând interesul comun al

celor două părți pentru menținerea și pe viitor a unor raporturi bazate pe respect

și bună vecinătate în condițiile concrete date de situația proprietății consemnată

în CF CC Beiuș cu privire la imobilul nr. top YY, părțile au hotărât următoarele:

cum a fost întocmită în prezența reprezentanților celor două părți la fața locului

de către expert ing. I.C. 2. Se acceptă dezmembrarea parcelei nr. top XX în suprafață

de 1630 mp în conformitate cu schița ing. I.C. în parcelele cu nr. top nou formate,

respectiv: - parcela nr. top ZZ = 952 mp, - parcela nr. top VV = 280 mp, - parcela

nr. top WW = 398 mp. 3. Reclamanta-intimată Episcopia R.U.R. Greco-Catolică O. în

calitate de proprietară tabulară acceptă și cedează cu deplin drept de proprietate

pe seama Ministerului Apărării Naționale prin direcția pentru Relații cu Parlamentul

și asistență juridică (în noua titulatură) pentru UM AA Zalău și UM BB Beiuș – parcela

nr. top WW în suprafață totală de 398 mp, (în care se include și suprafața de 272

mp aferentă corpului de clădire notat C2, proprietatea Ministerului Apărării Naționale)

pentru care se va forma un număr cadastral nou distinct și care se va înscrie în

CF în mod distinct și definitiv în favoarea titularului construcției C2. 4. Pe seama

reclamantei intimate Episcopia R.U.R. Greco-Catolică O., laolaltă și în indiviziune

cu Ministerul Apărării Naționale – care va avea distinct și un drept de servitute

de trecere – va rămâne și se va folosi în comun și se va forma un număr cadastral

distinct corespunzător parcelei nr. top VV în suprafață de 280 mp. 5. Parcela

nr. top ZZ în suprafață de 952 mp dimpreună cu construcțiile numerotate pe schiță

cu C1 = 326 mp și C3 = 32 mp rămâne și se recunoaște ca formând proprietatea exclusivă

a reclamantei-intimate și proprietar de CF – Episcopia R.U.R. Greco-Catolică O.,

eliberându-se de îndată în deplină proprietate, posesie și folosință în starea în

care se găsește în acest moment. 6. Pentru delimitarea parcelei nr. top VV și WW

plus clădirea C2 ce revin Ministerului Apărării Naționale marcată pe schiță față

de parcela nr. top ZZ și clădirile notate pe schiță cu C1 și C3 proprietatea Episcopiei

R.U.R. Greco-Catolică O., părțile au hotărât de comun acord a se edifica de către

Ministerul Apărării Naționale cu materiale și forță de muncă proprie un gard despărțitor

cu fundație și materiale adecvate și care să fie corespunzător din punct de vedere

estetic, în compensație cu terenul aferent cedat Ministerului Apărării Naționale.

prezenta și depune la Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 316/187/2008 și câte un

exemplar pentru cele două părți”, pe care a consfințit-o în întregime și care împreună

cu schița de identificare și dezmembrare a imobilului situat în intravilanul mun.

Beiuș, înscris în CF CC Beiuș, nr. top XX în suprafață de 1630 m

2

face

parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost respinsă acțiunea formulată de Episcopia R.U.R.

Greco Catolică de O.M. împotriva intervenientului Ministerul Finanțelor Publice

București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor pentru lipsă de calitate

procesuală pasivă.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate

ce nu contravin deciziei, fără cheltuieli de judecată.

În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut

că în ședința publică din 11 octombrie 2011 s-a depus la dosar în original tranzacția

încheiată la 3 octombrie 2011 între Episcopia R.U.R. Greco Catolică de O.M. și Ministerul

Apărării Naționale prin Direcția relații cu Parlamentul și asistență juridică pentru

UM AA Zalău și UM BB Beiuș, împreună cu schița de identificare și dezmembrare a

imobilului situat în Beiuș înscris în CF CC Beiuș, nr. top. XX, solicitându-se a

se lua act de aceasta.

Instanța, văzând însă că în cauză a declarat apel și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice

pentru Statul Român a arătat că va analiza hotărârea primei instanțe și prin prisma

motivelor invocate de acesta.

Astfel, au fost apreciate ca nefondate criticile formulate

de acesta referitor la faptul că imobilul din litigiu se află în domeniul public

al statului și, ca urmare, reclamanta nu ar fi putut intra în posesia unui astfel

de bun prin nicio cale legală, câtă vreme potrivit înscrierilor de carte funciară

proprietara imobilului în litigiu este reclamanta și nu Statul Român.

S-a reținut că, prin sentința civilă nr. 507/2004 a Judecătoriei

Beiuș instanța a admis acțiunea formulată de Episcopia Greco-Catolică O. împotriva

pârâtei R. SA, consfințindu-se că proprietar tabular asupra imobilului din litigiu

este Episcopia Greco-Catolică O., restabilindu-se astfel situația de carte funciară

în favoarea acesteia.

Instanța de apel a subliniat că titlul în baza căruia s-a

reînscris dreptul de proprietate în favoarea reclamantei, și anume sentința civilă

nr. 507/2004 a Judecătoriei Beiuș, nu a fost contestat și nici invalidat în vreun

fel. Mai mult, în baza încheierii de întabulare din 10 mai 2004 înscrisă sub B5

din CF CC Beiuș s-au realizat lucrările de publicitate imobiliară și din acest moment

dreptul de proprietate al reclamantei este opozabil tuturor, inclusiv Statului Român.

Referitor la inadmisibilitatea prezentei acțiuni, s-a apreciat

că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile

legii speciale, dată fiind situația de carte funciară a imobilului în litigiu, respectiv

faptul că reclamanta este proprietara tabulară a acestui imobil. De precizat că

pentru a fi întrunite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 (legea specială

în materia retrocedării unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

din România) ar fi fost necesar ca imobilul-obiect al acțiunii, să fie în proprietatea

Statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane

juridice din cele prevăzute la art. 2 din acest act normativ, ceea ce nu este cazul

în speța dată.

Totodată, în mod corect a respins instanța de fond și excepția

insuficienței timbrării avându-se în vedere dispozițiile Legii nr. 455/2006 potrivit

căreia acțiunile în revendicare formulate de cultele religioase sunt scutite de

plata taxelor judiciare de timbru și de timbru judiciar.

Curtea de apel a apreciat însă ca fiind întemeiată excepția

potrivit căreia Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român nu

are calitate procesuală pasivă în cauză, excepție invocată chiar în motivele de

apel de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor. În acest sens, după

cum se arată în aceste motive de apel, imobilul din litigiu era cuprins în inventarul

bunurilor din domeniul public al statului, întocmit de Ministerul Apărării Naționale

și aprobat prin H.G. nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor din domeniul public

al statului, anexa 4.

Art. 5 pct. d din Legea nr. 346/2006 prevede că una din

atribuțiile Ministerului Apărării este „apărarea drepturilor și intereselor legitime

proprii în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum

și cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, prin structuri proprii”.

Astfel, instituția care poate reprezenta statul în cazul litigiului de față este

evident Ministerul Apărării Naționale și nu Ministerul Finanțelor Publice.

În consecință, s-a apreciat că Ministerul Apărării Naționale

în posesia căruia se afla imobilul din prezenta cauză, avea calitatea și căderea

de a tranzacționa cu reclamanta în vederea stingerii amiabile a acestui litigiu.

Deoarece, în cauză, în ședința publică din 11 octombrie

2011 a fost depusă în original, în scris, tranzacția semnată de părți și constatându-se

că aceasta îndeplinește condițiile de validitate de drept comun în materie de convenții,

instanța de apel în baza art. 271-273 C. proc. civ. a consfințit învoiala părților,

conform tranzacției care face parte integrantă din hotărâre.

Totodată, pentru motivele arătate, s-a admis și apelul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Ministerului

Finanțelor Publice pentru Statul Român și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă

împotriva intervenientului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bihor pentru lipsă de calitate pasivă, fiind menținute restul

dispozițiilor hotărârii atacate ce nu contravin deciziei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal,

pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanța

de apel nu a ținut cont de faptul că imobilul care face obiectul prezentului litigiu

se află în domeniul public al statului, după cum rezultă din adresa din 26

septembrie 2006 emisă de Ministerul Finanțelor Publice.

În acest sens, recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 213/1998, susținând totodată că, așa cum rezultă din inventarul

centralizat existent la Ministerul Finanțelor Publice, imobilul care face obiectul

tranzacției se află în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului

Apărării Naționale, astfel că acesta ar avea numai dispoziția materială asupra bunurilor

ce constituie obiect al dreptului de administrare, utilizate conform destinației

lor.

Ca urmare, încheierea oricăror acte având ca obiect transmiterea

dreptului de proprietate se putea realiza numai de către titularul acestui drept,

respectiv Statul Român.

De asemenea, recurentul a arătat că, potrivit Legii

nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară sunt declarative de drepturi, și nu constitutive,

astfel că prin sentința nr. 507/2004 a Judecătoriei Beiuș nu se reconstituie dreptul

de proprietate al reclamantei asupra imobilului, așa cum greșit a reținut instanța

de apel. În plus, prin sentința menționată s-a dispus restabilirea situației anterioare

în favoarea reclamantei, fără ca la dosar să existe vreun act care să ateste că

aceasta ar fi avut în proprietate imobilul.

Art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 dispune că dreptul

de proprietate și celelalte drepturi reale dobândite de stat prin expropriere sunt

opozabile față de terți fără înscrierea în cartea funciară. La data rectificării

de carte funciară și a anulării încheierii de întabulare din anul 1949 cu privire

la nr. top. XX și a inscripției de sub B1 din CF CC Beiuș, proprietar de drept al

imobilului revendicat era Statul Român.

Potrivit dispozițiilor art. 39 din aceeași lege, hotărârea

prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor împotriva

cărora acțiunea nu a fost admisă.

Prin urmare, întrucât nici Statul Român, ca titular al

dreptului de proprietate, nici Ministerul Apărării Naționale, ca titular al dreptului

de administrare, nu au fost parte în Dosarul nr. 262/2004, hotărârea nu le este

opozabilă.

În concluzie, recurentul a arătat că reclamanta nu putea

să intre în posesia unui bun care aparține domeniului public al statului prin nicio

cale legală, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 507/2004 a Judecătoriei

Beiuș nu se reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului.

Al doilea motiv de recurs se referă la aspectul că în mod

greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere existența

prevederilor legale care reprezintă actele normative speciale, astfel că acțiunea

în revendicarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase și care au fost

trecute cu sau fără titlu valabil în proprietatea statului, întemeiată pe dispozițiile

dreptului comun, este inadmisibilă în condițiile unei legi speciale de reparație.

Ultima critică din cererea de recurs privește împrejurarea

că, potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995, acțiunile și cererile

evaluabile în bani se taxează la valoare.

Or, acțiunea în revendicare promovată în temeiul art. 480

și urm. C. civ. nu este scutită de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar,

astfel că dispozițiile art. 2 sunt incidente în cauză.

Întrucât acțiunea reclamantei nu este timbrată, se impunea,

în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, anularea

acesteia.

Ulterior, la data de 28 decembrie 2011, recurentul a depus

o cerere de completare a motivelor de recurs.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă

Episcopia Greco-Catolică de O.M.

a invocat inadmisibilitatea recursului, precum și excepția

tardivității completării motivelor de recurs.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate,

se constată următoarele:

Cu prioritate, este de observat că, deși intimata-reclamantă

a invocat

inadmisibilitatea recursului prin

întâmpinarea formulată în cauză, nu a arătat însă care sunt motivele de fapt și

de drept pe care își întemeiază această excepție, astfel că nu poate fi primită,

recursul declarat în cauză fiind admisibil.

Cât privește cererea de completare a motivelor de recurs,

se constată că aceasta a fost depusă prin registratură la Curtea de Apel Oradea

la data de 28 decembrie 2011, conform vizei aplicate.

În acest sens, susținerile recurentului că cererea de completare

a motivelor de recurs a fost depusă prin poștă la data de 22 decembrie 2011 sunt

neîntemeiate, deoarece la dosarul cauzei nu există nicio dovadă, respectiv plicul

de expediere prin poștă, ci doar viza registraturii curții de apel iar, pe de altă

parte, din adresa din 05 decembrie 2012 a OJP Bihor, Oficiul Oradea 10, aflată la

dosarul recurs, nu rezultă că recomandata depusă la poștă de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor

la data de 22 decembrie 2011 viza acest dosar.

Prin urmare, se constată că cererea de completare a motivelor

de recurs nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (2) C. proc.

civ., raportat la data comunicării deciziei din apel și, cum prin aceasta nu s-au

invocat motive de ordine publică, sancțiunea este aceea

a neanalizării sale de către instanța de recurs.

Cu privire la recursul declarat în cauză de

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9  C. proc. civ., precum și asupra motivului de recurs de ordine publică

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat cu ocazia dezbaterilor, se constată

următoarele:

Criticile invocate în susținerea motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu se circumscriu

ipotezei reglementate de acest text de lege - când instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești.

În acest sens, se constată că susținerile privind încălcarea

și aplicarea greșită a legii, încălcarea principiului disponibilității și a principiului

dreptului la apărare în ceea ce îl privește pe recurent, prin validarea tranzacției

de către instanță, nu reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești,

ci vizează tot ipotezele reglementate la pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate

din această perspectivă.

Astfel, sediul materiei în ceea ce privește tranzacția

se regăsește la art. 1704 și urm. C. civ., iar în ceea ce privește hotărârile care

consfințesc învoiala părților, reglementarea legală a acestora este dată la

art. 271- 273 C. proc. civ.

Potrivit textelor de lege indicate, se constată că tranzacția

este un contract judiciar care trebuie să fie încheiată între toate părțile din

proces pentru a se pune capăt litigiului existent între acestea.

Or, în speță, tranzacția a fost încheiată numai de două

dintre părțile implicate în proces, respectiv între reclamanta

Episcopia Greco-Catolică de O.M. și pârâtul Ministerul

Apărării Naționale, în timp ce recurentul contestă valabilitatea tranzacției, arătând

că Ministerul Apărării Naționale nu putea să dispună de imobilul ce face obiectul

litigiului și al tranzacției, câtă vreme acesta are numai dispoziția materială asupra

bunurilor ce constituie obiect al dreptului de administrare.

Din această perspectivă, se constată că, într-adevăr, primind

învoiala părților, instanța avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor

de valabilitate a „convenției”, precum și legalitatea înțelegerii dintre părți,

pentru ca prin încheierea tranzacției să nu se urmărească eludarea dispozițiilor

imperative ale legii.

Însă, în cauză, instanța de apel nu s-a preocupat să verifice

aceste aspecte, în sensul că trebuia să stabilească în prealabil care este regimul

juridic al terenului la momentul când se ia act de tranzacție și cine are drept

de dispoziție asupra imobilului în litigiu, iar acest ultim aspect trebuia să fie

clarificat și prin prisma verificării calității procesuale a statului.

De asemenea, pentru ca instanța să poată lua act de tranzacție,

câtă vreme aceasta privește și edificarea unui gard despărțitor cu fundație, așa

cum rezultă din conținutul său, ceea ce presupune și modificarea proprietății tranzacționate,

era necesară obținerea în prealabil a autorizației administrative, potrivit Legii

nr. 50/1991, modificată.

În măsura în care, în urma analizării aspectelor arătat

mai sus, instanța va constata că nu va putea lua act de tranzacție, va proceda la

soluționarea apelurilor cu care a fost învestită.

Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte

critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării,

instanța, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 314 și art. 312 alin. (3)  C. proc. civ.,

va admite recursul declarat împotriva

deciziei

nr. 215/A din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă

, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare

în sensul celor mai sus expuse și se vor analiza toate mijloacele de apărare invocate

de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Bihor împotriva deciziei nr. 215/A din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea,

secția I civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.