ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3745/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 167A din 31 mai 2011, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanții A.S.A., T.A.M., S.C.A., V.M.P., și T.I., reprezentați prin mandatari A.S.A. și A.L., în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul Municipiului Beiuș, Statul Român, prin Consiliul Local Beiuș, împotriva sentinței civile nr. 354/C din 03 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a menținut-o în întregime. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința civilă nr. 354/C din 03 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins cererea formulată de către reclamanții A.S.A., V.M.P., S.C.A.

și T.A.M. în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Beiuș și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Beiuș, fără cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței primei instanțe s-au reținut următoarele: Prin dispoziția din 08 ianuarie 2007 emisă de către Primarul Municipiului Beiuș s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la valoarea de piață corespunzătoare a construcțiilor înscrise C.F. Beiuș, cu nr. top. X și Y, din Beiuș, în favoarea petenților T.A.I., A.S.A., T.A.M. În ceea ce privește nr. top. Y , instanța a reținut că este o simplă eroare materială, de vreme ce numărul C.F. Beiuș, în care apare nr. top. corect ca fiind Z, eroare materială care nu poate atrage nulitatea dispoziției atacate.

În ceea ce privește restituirea în natură a imobilului, în mod corect s-a arătat în cuprinsul dispoziției atacată că această restituire este imposibilă, întrucât imobilul a fost înstrăinat societății comerciale SC C.S. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 01 aprilie 1997 încheiat în formă autentică la BNP A.F., contract a cărui valabilitate a fost reținută în mod irevocabil de către instanțele de judecată prin decizia civilă nr. 1044/R/2003, respectiv decizia nr. 43/A/2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, precum și sentința civilă nr. 1487/2004 a Judecătoriei Beiuș. Împrejurarea că imobilele (supraedificate) actuale, respectiv magazin și clădire depozitare au rezultat din transformarea construcțiilor vechi, existente pe nr. top.

X, Z înscrise în C.F. Beiuș, rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F., precum și din concluziile expertului tehnic topograf ing. N.P.G. și ale expertul tehnic ing. J.L.; acesta din urmă a mai arătat că nu fac parte din obiectul contractului de vânzare-cumpărare pivnița, demisolul aflat sub casa nr. 1, magazia adăugată alipită de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces. Deși s-a apreciat că aceste „construcții” nu fac parte din contractul de vânzare-cumpărare, instanța a considerat totuși că sunt necesare folosinței normale a restului de imobil cumpărat de SC C.S. SRL, motiv pentru care nu a dispus restituirea acestora în natură. Potrivit procesului-verbal întocmit de către Primăria Municipiului Beiuș din 14 martie 2004, terenul cu nr. top.

X și Z Beiuș a fost pus la dispoziția petenților. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, apreciat de Curtea de apel ca fiind nefondat, în considerarea următoarelor argumente. 1. Criticile formulate de apelanți în sensul că se impune restituirea în natură a construcțiilor înscrise în C.F. Beiuș, câtă vreme obiect al vânzării l-au constituit construcțiile situate pe parcelele cu nr. top. X și Y, iar construcția a cărei restituire se solicită este prevăzută la nr. top. X și Z, sunt neîntemeiate. În mod corect a arătat instanța de fond că este vorba de aceleași supraedificate de vreme ce numărul C.F. este același, în care apare numărul topografic corect, și anume Z, fiind vorba de fapt de o simplă eroare materială, care nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare sau a dispoziției atacate.

2. În mod corect instanța de fond reținut că concluziile expertului topograf ing. N.P.G. sunt confirmate prin concluziile contraexpertizei efectuate de expertul tehnic ing. J.L. Astfel, s-a dovedit împrejurarea că imobilele supraedificate actuale, respectiv magazinul și clădirea de depozitare au rezultat din transformarea construcțiilor vechi existente pe nr. top. X și Z înscrise în C.F. Beiuș și a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F. Este adevărat că din completarea la raportul de expertiză întocmit de inginer J.L. rezultă că obiectul prezentului dosar și care a făcut și obiectul notificării identificat în C.F. nu este identic cu imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public A.F.

în 01 aprilie 1997, dar aceasta deoarece nu au făcut parte din obiectul contractului de vânzare-cumpărare, pivnița (demisolul) aflată sub casa nr. 1, magazia adăugată alipită de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces. Celelalte supraedificate au făcut obiectul acelui contract de vânzare-cumpărare. Cu toate acestea, în mod corect instanța de fond nu a dispus restituirea acestora în natură, câtă vreme sunt necesare folosinței normale a restului imobilului cumpărat de SC C.S. SRL. De altfel, după cum rezultă din expertizele efectuate în cauză, construcția veche (casa de locuit tip parter) nu a avut demisol, magazinul rezultând din transformarea unei case de locuit de tip parter fără demisol. 3. Referitor la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP A.F.

în 01 aprilie 1997 în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a făcut obiectul controlului judecătoresc, fiind reținut în mod irevocabil de către instanța de judecată prin decizia. civilă nr. 1044/R/2003 și decizia. civilă nr. 43/A/2001 a Curții de Apel Oradea, precum și sentința civilă nr. 1487/2004 a Judecătoriei Beiuș că acest contract a fost valabil încheiat, neimpunându-se astfel constatarea nulității absolute a acestuia și a încheierii de întabulare a contractului. Astfel, prin decizia civilă nr. 1044/R/2003 a Curții de Apel Oradea s-a constatat că Consiliul Local Beiuș, cu respectarea întocmai a textului H.G. nr. 389/1996 (imobilul nefiind vândut în temeiul Legii nr. 112/1995) a vândut chiriașului imobilul din litigiu, astfel că nu sunt incidente niciunul dintre motivele de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F.

Tot prin aceeași decizie, în mod irevocabil instanța a stabilit și că, în speță, cumpărătoarea, respectiv SC C.S. SRL, este de bună credință. În consecință, aceste aspecte fiind dezlegate în mod irevocabil de instanța de judecată, în mod corect instanța de fond nu a mai purces la analizarea acestora sau a celorlalte capete de cerere subsidiare. Împotriva deciziei de apel au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină , iar instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei. Instanța de apel se mărginește, fără a proceda la cercetarea fondului cauzei raportat la motivele de apel formulate, probele existente la dosar și la cererile în probațiune formulate în apel, să preia motivarea primei instanțe.

În ședința publică din data de 15 martie 2011 au solicitat completarea probațiunii cu o serie de înscrisuri noi privind legalitatea înstrăinării către societatea comercială, a schimbării destinației trecute în C.F., precum și acvirarea Dosarului nr. 6636/2000 al Tribunalului Bihor în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 200 din 18 aprilie 2001. În ședința publică din data de 17 mai 2011, fără a se argumenta, s-a respins cererea în probațiune formulată, ca fiind irelevantă în această fază procesuală, iar în considerentele deciziei recurate instanța nici nu mai amintește despre aceste probe. S-au încălcat astfel dispozițiile art. 295 alin. (2), care prevăd că instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate în primă instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare soluționării cauzei.

Probele solicitate sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei sub aspectul nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997, la lipsa titlului statului pentru înstrăinarea construcției din litigiu și la împroprietărirea SC C.S. SRL în detrimentul dreptului de proprietate dobândit de recurenți prin moștenire legală, motiv pentru care solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului Curții de Apel Oradea. 2. Instanța a făcut o greșită interpretare a actului dedus judecății (contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997). În ceea ce privește obiectul contractului de vânzare-cumpărare, raționamentul instanței este fals și de natură a modifica obiectul acestuia, în condițiile în care prin nicio probă nu s-a dovedit faptul că identificarea obiectului vânzării cu nr. top.

Y constituie o eroare materială, la dosar nefiind depusă și neexistând o încheiere din partea notarului de îndreptare a presupusei erori. Prin completarea la raportul de expertiză se reține că obiectul prezentului dosar și care a făcut și obiectul notificării identificat în regim de C.F. nu este identic cu imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public A.F. la data de 01 aprilie 1997. Instanța a schimbat astfel obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8. C. proc. civ. 3. Din aceeași completare la raportul de expertiză rezultă și faptul că nu fac parte din obiectul contractului de vânzare-cumpărare pivnița, demisolul aflat sub casa nr. 1, magazia adăugată alipită de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces.

Cu toate acestea, instanța de apel reluând raționamentul primei instanțe, și fără avea la baza vreo probă, consideră în mod netemeinic că aceste construcții (enumarate mai sus), care deși nu fac parte din obiectul contractului de vânzare cumpărare, sunt necesare folosinței normale a restului de imobil cumpărat de SC C.S. SRL, motiv pentru care nu dispune restituirea acestora. Cele două instanțe, împroprietăresc SC C.S. SRL cu construcții pe care aceasta nu le-a cumpărat și nu le-a achitat, acestea nefăcând obiectul contractului de vânzare-cumpărare, doar pe simplul argument că acestea sunt utile folosinței. 4. Chiar dacă, astfel cum reține instanța de apel în considerentele hotărârii, vânzarea construcțiilor aflate pe terenul având nr. top.

X și Z s-ar fi efectuat în temeiul H.G. nr. 389/1996, pentru identitate de rațiune este aplicabilă în egală măsură jurisprudența în materia vânzărilor încheiate de Statul Român în temeiul Legii nr. 112/1995, cu referire la cauza Păduraru împotriva României și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. Aceasta cu atât mai mult cu cât la data încheierii vânzării de către Primarul Municipiului Beiuș era declanșată deja procedura de restituire a întregului imobil înscris în C.F. Beiuș în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel cum a fost acesta naționalizat de la fosta proprietară tabulară, antecesoarea reclamanților, C.S. Ca urmare a constatării preluării fără titlu legal a imobilelor în speță, prin decizia civilă nr. 43/A/2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, reținându-se greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 și dispunându-se repunerea în situația anterioară de C.F., dreptul de proprietate al antecesoarei C.S.

a renăscut cu efect retroactiv de la data preluării. Este evidentă reaua-credință a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F. Astfel, dispoziția din 08 ianuarie 2007 este nelegală, contravenind atât dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deciziei nr. 43/A/2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și jurisprudenței constante a Curții Europene. 5. Contractul de vânzare-cumpărare din 01 aprilie 1997 încheiat între Primăria Orașului Beiuș în calitate de vânzătoare și SC C.S. SRL în calitate de vânzătoare nu poate produce niciun efect în raport cu adevăratul proprietar, respectiv reclamanții-recurenți. Instanța de apel reține autoritate de lucru judecat cât privește valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, fără însă a observa că nu este îndeplinită tripla identitate cerută de 1201 C. civ.

Având în vedere că nevalabilitatea unui act poate fi invocată atât pe cale principală, cât și pe cale de excepție ca apărare de fond, se arată motivele pentru care nu este valabil încheiat contractul, inclusiv față de dispozițiile Legii nr. 112/2005. Având în vedere decizia Înaltei Curți, secțiile unite, nr. 20/2007, instanță de judecată poate soluționa pe fond cererea de restituire în natură a imobilelor solicitate prin notificarea din 2001, sub aspectul restituirii în natură a construcțiilor edificate asupra imobilelor teren având nr. top. X, Z înscrise în C.F. Beiuș. 6. După cum rezultă chiar din contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F., obiect al vânzării l-a constituit un magazin, împreună cu o clădire de depozitare din curtea magazinului, rezultate din transformarea unei case de tip parter, ambele clădiri situate pe parcelele cu nr. top.

X, Y. Or, construcția a cărei restituire se solicită este prevăzută cu nr. top. X, Z. Datorită faptului că raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic topograf ing. N.P.G. este lovit de nulitate absolută, întrucât s-a procedat la efectuarea expertizei fără încunoștiințarea tuturor părților, instanța a încuviințat proba prin contraexpertiza, iar prin completarea la contraexpertiză este infirmată identitatea de imobile dintre cel solicitat și cel vândut și se arată că nu fac parte din obiectul contractului de vânzare-cumpărare pivnița, demisolul aflat sub casa nr. 1, magazia adăugată alipită de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces.

Analizând recursul în raport de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: 1. În ședința publică din data de 15 martie 2011, reclamanții au solicitat completarea probațiunii cu o serie de înscrisuri noi, iar în ședința publică din data de 17 mai 2011 instanța a respins această cerere, ca fiind irelevantă în această fază procesuală. Instanța a respins cererea de probatorii cu motivarea arătată, ceea ce înseamnă că s-a justificat măsura luată. Întrucât vizau legalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997, probele solicitate și motivele de apel aferente au fost în mod corect înlăturate din analiza instanței, neintrându-se în cercetarea fondului acestora și nefiind reținute în motivarea deciziei, față de cadrul procesual al litigiului de față.

Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate în primă instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare soluționării cauzei - articol aplicat în mod corect de instanța de apel. Prezentul dosar a fost format în urma contestării dispoziției din 08 ianuarie 2007 emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu emitentul acestei dispoziții, respectiv Primarul Municipiului Beiuș. Statul Rromân, prin Consiliul Local Beiuș, a fost introdus ulterior în calitate de pârât în cauză, respectiv la 01 iunie 2010, arătându-se că se mai formulează împotriva pârâților următoarele cereri: constatarea nulității încheierii de autentificare din 01 aprilie 1997, pe cale de consecință nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 01 aprilie 1997 și rectificarea C.F.

Beiuș ca urmare a admiterii capetelor de cerere anterioare. În lipsa unui cadru procesual adecvat, care să cuprindă toate părțile contractante, nu se pot discuta valabilitatea încheierii de autentificare, a contractului încheiat și predarea imobilelor cumpărate către reclamanții-recurenți, decât cu încălcarea dreptului părții contractante lipsă la un proces echitabil din perspectiva art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, aceasta fiind beneficiara unui „bun” în sensul acestui articol, protejat și de principiile preeminenței dreptului și securității raporturilor juridice consacrate în mod constant în jurisprudența Curții Europene.

În aceste condiții și cum reclamanții-recurenți susțin că probele solicitate sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei sub aspectul nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997, la lipsa titlului statului pentru înstrăinarea construcției din litigiu și la împroprietărirea SC C.S. SRL în detrimentul dreptului de proprietate dobândit de recurenți prin moștenire legală, nu este justificată nici cererea prin care se solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului Curții de Apel Oradea. Toate aceste considerente atrag caracterul nefondat al motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 2. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă faptul că instanța a făcut o greșită interpretare a actului dedus judecății în ceea ce privește obiectul vânzării, respectiv al contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997, din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Constituie motivul de recurs invocat ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia . Atunci însă când din probele administrate ar rezulta un dubiu în privința conținutului actului juridic, interpretarea dată de judecători nu poate fi atacată în fața instanței de recurs, deoarece acest motiv de recurs nu permite. Se susține în acest sens de către reclamanții-recurenți că imobilul construcție cu nr. top. Y, obiect al contractului de vânzare-cumpărare, nu este identic cu construcția având nr. top. Z înscrisă în C.F. Beiuș. Instanța de apel a reținut, cu referire la probele avute în vedere, că s-a dovedit împrejurarea că imobilele supraedificate actuale, respectiv magazinul și clădirea de depozitare au rezultat din transformarea construcțiilor vechi existente pe nr. top.

X și Z înscrise în C.F. Beiuș și au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F., fiind vorba numai de o eroare prin menționarea nr. top. Y în loc de Z. 3. Cu referire la probele administrate, instanța de apel a reținut că obiectul prezentului dosar și care a făcut și obiectul notificării identificat în C.F. nu este identic cu imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public A.F. în 01 aprilie 1997, dar aceasta deoarece nu au făcut parte din obiectul contractului de vânzare-cumpărare, pivnița (demisolul) aflată sub casa nr. 1, magazia adăugată alipită de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces, celelalte supraedificate făcând obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare.

Cu privire la această parte din imobil, neînstrăinată, instanța de apel a reținut ca situație de fapt, ce nu poate fi reapreciată de instanța de recurs din perspectiva art. 304 C. proc. civ., că este necesară folosinței normale a restului imobilului cumpărat de SC C.S. SRL. Sub acest aspect, reclamanții-recurenți nu au arătat motivele de nelegalitate ale deciziei de apel, așa cum prevede art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. 4. Reclamanții-recurenți invocă faptul că și în ipoteza în care vânzarea construcțiilor aflate pe terenul având nr. top. X și Z s-ar fi efectuat în temeiul H.G. nr. 389/1996, pentru identitate de rațiune este aplicabilă în egală măsură jurisprudența în materia vânzărilor încheiate de Statul Român în temeiul Legii nr. 112/1995, făcând referire la dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană și la jurisprudența Curții Europene.

Se invocă în susținerea acestei critici și motive care ar afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat asupra unei părți din imobilul în litigiu. Pentru aceleași argumente reținute în analiza primului motiv de recurs referitoare la protecția de care se bucură în lumina acelorași dispoziții și jurisprudență convenționale dobânditorul părții de imobil înstrăinate, nu poate fi primit nici acest motiv de recurs. 5. Pentru aceleași argumente reținute mai sus, critica de recurs prin care reclamanții-recurenți contestă valabilitatea contractului de vânzare încheiat pentru o parte din imobil nu poate fi verificată în cadrul procesual al litigiului de față.

Acest contract, confirmat irevocabil de instanțele de judecată, își produce însă efectele în dosarul de față nu din perspectiva autorității de lucru judecat, aspect criticat în recurs, întrucât în prezentul dosar este exclusă verificarea valabilității acestuia pentru argumentele mai sus reținute, ci a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestor dispoziții legale, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției contestate, a cărei legalitate este cenzurată în prezentul dosar, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, prin decizia nr. 1044/R/2003 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 174 din 23 septembrie 1998 Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/2005, cu privire la supraedificatele situate pe imobilul cu nr. top.

X, Y și Z din C.F. Beiuș. S-a reținut în această decizie că actul de vânzare-cumpărare în discuție a fost încheiat cu respectarea H.G. nr. 389/1996 (nefiind încheiat în temeiul Legii nr. 112/2005), astfel că nu se poate reține niciunul dintre motivele de nulitate absolută invocate de intervenienți-reclamanții din dosarul de față.

În susținerea cererii de restituire în natură se invocă și decizia Înaltei Curți, secțiile unite, nr. 20/2007, însă aceasta nu este aplicabilă în speță întrucât a statuat, î n aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Or, în speță a fost emisă o dispoziție, ce face obiect al litigiului de față. În cauză s-a făcut astfel o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, prin recunoașterea efectelor contractului valabil încheiat, confirmat judiciar, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 6. Prin ultima critică de recurs se critică identitatea reținută dintre imobilele supredificate solicitate și cele din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F., cu referire la probele considerate relevante. Instanța de apel a reținut, ca situație de fapt, că imobilele supraedificate actuale, respectiv magazinul și clădirea de depozitare au rezultat din transformarea construcțiilor vechi existente pe nr. top.

X și Z înscrise în C.F. Beiuș și au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F., arătându-se totodată care parte din imobil nu a făcut obiectul acestui act. În aceste condiții, critica vizează modul de apreciere a probelor dosarului, respectiv temeinicia deciziei, aspect ce nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ. În considerarea acestor argumente care susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.S.A., T.A.M., V.M.P., S.C.A. și T.I. împotriva deciziei civile nr. 167-A din 31 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2012.