ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3745/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3745/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia civilă nr. 167A din 31 mai 2011, Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de

reclamanții A.S.A., T.A.M., S.C.A., V.M.P., și T.I., reprezentați prin

mandatari A.S.A. și A.L., în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul

Municipiului Beiuș, Statul Român, prin Consiliul Local Beiuș, împotriva

sentinței civile nr. 354/C din 03 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor

pe care a menținut-o în întregime.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința civilă nr. 354/C din 03

noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins cererea formulată de

către reclamanții A.S.A., V.M.P., S.C.A. și T.A.M. în contradictoriu cu

pârâții Primarul Municipiului Beiuș și Statul Român, prin Consiliul Local al

Municipiului Beiuș, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței primei instanțe

s-au reținut următoarele:

Prin dispoziția din 08 ianuarie 2007

emisă de către Primarul Municipiului Beiuș s-a propus acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent la valoarea de piață corespunzătoare a construcțiilor înscrise C.F.

Beiuș, cu nr. top. X și Y, din Beiuș, în favoarea petenților T.A.I., A.S.A., T.A.M.

În ceea ce privește nr. top. Y , instanța

a reținut că este o simplă eroare materială, de vreme ce numărul C.F. Beiuș, în

care apare nr. top. corect ca fiind Z, eroare materială care nu poate atrage nulitatea

dispoziției atacate.

În ceea ce privește restituirea în natură

a imobilului, în mod corect s-a arătat în cuprinsul dispoziției atacată că această

restituire este imposibilă, întrucât imobilul a fost înstrăinat societății comerciale

SC C.S. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 01 aprilie 1997 încheiat

în formă autentică la BNP A.F., contract a cărui valabilitate a fost reținută în

mod irevocabil de către instanțele de judecată prin decizia civilă nr. 1044/R/2003,

respectiv decizia nr. 43/A/2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, precum și sentința

civilă nr. 1487/2004 a Judecătoriei Beiuș.

Împrejurarea că imobilele (supraedificate)

actuale, respectiv magazin și clădire depozitare au rezultat din transformarea construcțiilor

vechi, existente pe nr. top. X, Z înscrise în C.F. Beiuș, rezultă din cuprinsul

contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F., precum

și din concluziile expertului tehnic topograf ing. N.P.G. și ale expertul tehnic

ing. J.L.; acesta din urmă a mai arătat că nu fac parte din obiectul contractului

de vânzare-cumpărare pivnița, demisolul aflat sub casa nr. 1, magazia adăugată alipită

de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces.

Deși s-a apreciat că aceste „construcții”

nu fac parte din contractul de vânzare-cumpărare, instanța a considerat totuși

că sunt necesare folosinței normale a restului de imobil cumpărat de SC C.S.

SRL, motiv pentru care nu a dispus restituirea acestora în natură.

Potrivit procesului-verbal întocmit de

către Primăria Municipiului Beiuș din 14 martie 2004, terenul cu nr. top. X și Z

Beiuș a fost pus la dispoziția petenților.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel reclamanții, apreciat de Curtea de apel ca fiind nefondat, în considerarea

următoarelor argumente.

sensul că se impune restituirea în natură a construcțiilor înscrise în C.F. Beiuș,

câtă vreme obiect al vânzării l-au constituit construcțiile situate pe parcelele

cu nr. top. X și Y, iar construcția a cărei restituire se solicită este prevăzută

la nr. top. X și Z, sunt neîntemeiate. În mod corect a arătat instanța de fond că

este vorba de aceleași supraedificate de vreme ce numărul C.F. este același, în

care apare numărul topografic corect, și anume Z, fiind vorba de fapt de o simplă

eroare materială, care nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare

sau a dispoziției atacate.

că concluziile expertului topograf ing. N.P.G. sunt confirmate prin concluziile

contraexpertizei efectuate de expertul tehnic ing. J.L. Astfel, s-a dovedit împrejurarea

că imobilele supraedificate actuale, respectiv magazinul și clădirea de depozitare

au rezultat din transformarea construcțiilor vechi existente pe nr. top. X și Z

înscrise în C.F. Beiuș și a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat

în 01 aprilie 1997 de BNP A.F.

Este adevărat că din completarea la raportul

de expertiză întocmit de inginer J.L. rezultă că obiectul prezentului dosar și care

a făcut și obiectul notificării identificat în C.F. nu este identic cu imobilul

ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public

A.F. în 01 aprilie 1997, dar aceasta deoarece nu au făcut parte din obiectul contractului

de vânzare-cumpărare, pivnița (demisolul) aflată sub casa nr. 1, magazia adăugată

alipită de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces. Celelalte supraedificate au

făcut obiectul acelui contract de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, în mod corect instanța

de fond nu a dispus restituirea acestora în natură, câtă vreme sunt necesare folosinței

normale a restului imobilului cumpărat de SC C.S. SRL. De altfel, după cum rezultă

din expertizele efectuate în cauză, construcția veche (casa de locuit tip parter)

nu a avut demisol, magazinul rezultând din transformarea unei case de locuit de

tip parter fără demisol.

de vânzare-cumpărare autentificat la BNP A.F. în 01 aprilie 1997 în mod corect instanța

de fond a reținut că acesta a făcut obiectul controlului judecătoresc, fiind

reținut în mod irevocabil de către instanța de judecată prin decizia. civilă

nr. 1044/R/2003 și decizia. civilă nr. 43/A/2001 a Curții de Apel Oradea, precum

și sentința civilă nr. 1487/2004 a Judecătoriei Beiuș că acest contract a fost valabil

încheiat, neimpunându-se astfel constatarea nulității absolute a acestuia și a încheierii

de întabulare a contractului.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1044/R/2003

a Curții de Apel Oradea s-a constatat că Consiliul Local Beiuș, cu respectarea întocmai

a textului H.G. nr. 389/1996 (imobilul nefiind vândut în temeiul Legii nr. 112/1995)

a vândut chiriașului imobilul din litigiu, astfel că nu sunt incidente niciunul

dintre motivele de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

în 01 aprilie 1997 de BNP A.F. Tot prin aceeași decizie, în mod irevocabil instanța

a stabilit și că, în speță, cumpărătoarea, respectiv SC C.S. SRL, este de bună credință.

În consecință, aceste aspecte fiind dezlegate

în mod irevocabil de instanța de judecată, în mod corect instanța de fond nu a mai

purces la analizarea acestora sau a celorlalte capete de cerere subsidiare.

Împotriva deciziei de apel au declarat

recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive:

motivele pe care se sprijină , iar instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.

Instanța de apel se mărginește, fără

a proceda la cercetarea fondului cauzei raportat la motivele de apel formulate,

probele existente la dosar și la cererile în probațiune formulate în apel, să preia

motivarea primei instanțe.

În ședința publică din data de 15

martie 2011 au solicitat completarea probațiunii cu o serie de înscrisuri noi privind

legalitatea înstrăinării către societatea comercială, a schimbării destinației

trecute în C.F., precum și acvirarea Dosarului nr. 6636/2000 al Tribunalului Bihor

în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 200 din 18 aprilie 2001.

În ședința publică din data de 17

mai 2011, fără a se argumenta, s-a respins cererea în probațiune formulată, ca fiind

irelevantă în această fază procesuală, iar în considerentele deciziei recurate instanța

nici nu mai amintește despre aceste probe. S-au încălcat astfel dispozițiile

art. 295 alin. (2), care prevăd că instanța de apel va putea încuviința refacerea

sau completarea probelor administrate în primă instanță, precum și administrarea

probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare soluționării

cauzei.

Probele solicitate sunt utile, pertinente

și concludente soluționării cauzei sub aspectul nulității absolute a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997, la lipsa titlului statului

pentru înstrăinarea construcției din litigiu și la împroprietărirea SC C.S. SRL

în detrimentul dreptului de proprietate dobândit de recurenți prin moștenire legală,

motiv pentru care solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelului Curții de Apel Oradea.

a actului dedus judecății (contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 01

aprilie 1997).

În ceea ce privește obiectul contractului

de vânzare-cumpărare, raționamentul instanței este fals și de natură a modifica

obiectul acestuia, în condițiile în care prin nicio probă nu s-a dovedit faptul

că identificarea obiectului vânzării cu nr. top. Y constituie o eroare materială,

la dosar nefiind depusă și neexistând o încheiere din partea notarului de îndreptare

a presupusei erori.

Prin completarea la raportul de expertiză

se reține că obiectul prezentului dosar și care a făcut și obiectul notificării

identificat în regim de C.F. nu este identic cu imobilul ce a făcut obiectul contractului

de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public A.F. la data de 01 aprilie

1997.

Instanța a schimbat astfel obiectul contractului

de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997, fiind incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8. C. proc. civ.

de expertiză rezultă și faptul că nu fac parte din obiectul contractului de

vânzare-cumpărare pivnița, demisolul aflat sub casa nr. 1, magazia adăugată alipită

de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces.

Cu toate acestea, instanța de apel reluând

raționamentul primei instanțe, și fără avea la baza vreo probă, consideră în mod

netemeinic că aceste construcții (enumarate mai sus), care deși nu fac parte din

obiectul contractului de vânzare cumpărare, sunt necesare folosinței normale a restului

de imobil cumpărat de SC C.S. SRL, motiv pentru care nu dispune restituirea acestora.

Cele două instanțe, împroprietăresc SC

C.S. SRL cu construcții pe care aceasta nu le-a cumpărat și nu le-a achitat, acestea

nefăcând obiectul contractului de vânzare-cumpărare, doar pe simplul argument că

acestea sunt utile folosinței.

de apel în considerentele hotărârii, vânzarea construcțiilor aflate pe terenul având

nr. top. X și Z s-ar fi efectuat în temeiul H.G. nr. 389/1996, pentru identitate

de rațiune este aplicabilă în egală măsură jurisprudența în materia vânzărilor încheiate

de Statul Român în temeiul Legii nr. 112/1995, cu referire la cauza Păduraru împotriva

României și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Aceasta cu atât mai mult cu cât la data

încheierii vânzării de către Primarul Municipiului Beiuș era declanșată deja procedura

de restituire a întregului imobil înscris în C.F. Beiuș în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 112/1995, astfel cum a fost acesta naționalizat de la fosta proprietară

tabulară, antecesoarea reclamanților, C.S.

Ca urmare a constatării preluării fără

titlu legal a imobilelor în speță, prin decizia civilă nr. 43/A/2001 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, reținându-se greșita aplicare a dispozițiilor Decretului

nr. 92/1950 și dispunându-se repunerea în situația anterioară de C.F., dreptul

de proprietate al antecesoarei C.S. a renăscut cu efect retroactiv de la data preluării.

Este evidentă reaua-credință a părților

la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997

de BNP A.F.

Astfel, dispoziția din 08 ianuarie 2007

este nelegală, contravenind atât dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deciziei nr. 43/A/2001

pronunțată de Curtea de Apel Oradea și jurisprudenței constante a Curții Europene.

din 01 aprilie 1997 încheiat între Primăria Orașului Beiuș în calitate de vânzătoare

și SC C.S. SRL în calitate de vânzătoare nu poate produce niciun efect în raport

cu adevăratul proprietar, respectiv reclamanții-recurenți.

Instanța de apel reține autoritate de

lucru judecat cât privește valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, fără

însă a observa că nu este îndeplinită tripla identitate cerută de 1201 C. civ.

Având în vedere că nevalabilitatea unui

act poate fi invocată atât pe cale principală, cât și pe cale de excepție ca apărare

de fond, se arată motivele pentru care nu este valabil încheiat contractul, inclusiv

față de dispozițiile Legii nr. 112/2005.

Având în vedere decizia Înaltei Curți,

secțiile unite, nr. 20/2007, instanță de judecată poate soluționa pe fond cererea

de restituire în natură a imobilelor solicitate prin notificarea din 2001, sub aspectul

restituirii în natură a construcțiilor edificate asupra imobilelor teren având

nr. top. X, Z înscrise în C.F. Beiuș.

de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F., obiect al vânzării

l-a constituit un magazin, împreună cu o clădire de depozitare din curtea magazinului,

rezultate din transformarea unei case de tip parter, ambele clădiri situate pe parcelele

cu nr. top. X, Y. Or, construcția a cărei restituire se solicită este prevăzută

cu nr. top. X, Z.

Datorită faptului că raportul de expertiză

întocmit de expertul tehnic topograf ing. N.P.G. este lovit de nulitate absolută,

întrucât s-a procedat la efectuarea expertizei fără încunoștiințarea tuturor părților,

instanța a încuviințat proba prin contraexpertiza, iar prin completarea la contraexpertiză

este infirmată identitatea de imobile dintre cel solicitat și cel vândut și

se arată că nu fac parte din obiectul contractului de vânzare-cumpărare pivnița,

demisolul aflat sub casa nr. 1, magazia adăugată alipită de casa nr. 1 și gardul

cu poarta de acces.

Analizând recursul în raport de criticile

formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

martie 2011, reclamanții au solicitat completarea probațiunii cu o serie de înscrisuri

noi, iar în ședința publică din data de 17 mai 2011 instanța a respins această cerere,

ca fiind irelevantă în această fază procesuală.

Instanța a respins cererea de probatorii

cu motivarea arătată, ceea ce înseamnă că s-a justificat măsura luată.

Întrucât vizau legalitatea contractului

de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997, probele solicitate și

motivele de apel aferente au fost în mod corect înlăturate din analiza instanței,

neintrându-se în cercetarea fondului acestora și nefiind reținute în motivarea deciziei,

față de cadrul procesual al litigiului de față.

Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate

în primă instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile

art. 292, dacă consideră că sunt necesare soluționării cauzei - articol aplicat

în mod corect de instanța de apel.

Prezentul dosar a fost format în urma

contestării dispoziției din 08 ianuarie 2007 emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001,

în contradictoriu cu emitentul acestei dispoziții, respectiv Primarul Municipiului

Beiuș.

Statul Rromân, prin Consiliul Local Beiuș,

a fost introdus ulterior în calitate de pârât în cauză, respectiv la 01 iunie 2010,

arătându-se că se mai formulează împotriva pârâților următoarele cereri: constatarea

nulității încheierii de autentificare din 01 aprilie 1997, pe cale de consecință

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 01 aprilie 1997 și

rectificarea C.F. Beiuș ca urmare a admiterii capetelor de cerere anterioare.

În lipsa unui cadru procesual adecvat,

care să cuprindă toate părțile contractante, nu se pot discuta valabilitatea încheierii

de autentificare, a contractului încheiat și predarea imobilelor cumpărate

către reclamanții-recurenți, decât cu încălcarea dreptului părții contractante

lipsă la un proces echitabil din perspectiva art. 6 al Convenției Europene

a Drepturilor Omului și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție,

aceasta fiind beneficiara unui „bun” în sensul acestui articol, protejat și de principiile

preeminenței dreptului și securității raporturilor juridice consacrate în mod

constant în jurisprudența Curții Europene.

În aceste condiții și cum reclamanții-recurenți

susțin că probele solicitate sunt utile, pertinente și concludente soluționării

cauzei sub aspectul nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

în 01 aprilie 1997, la lipsa titlului statului pentru înstrăinarea construcției

din litigiu și la împroprietărirea SC C.S. SRL în detrimentul dreptului de proprietate

dobândit de recurenți prin moștenire legală, nu este justificată nici cererea prin

care se solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului

Curții de Apel Oradea.

Toate aceste considerente atrag caracterul

nefondat al motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

se invocă faptul că instanța a făcut o greșită interpretare a actului dedus judecății

în ceea ce privește obiectul vânzării, respectiv al contractului de vânzare-cumpărare

autentificat în 01 aprilie 1997, din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Constituie motivul de recurs invocat ipoteza în care

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia

.

Atunci însă când din probele

administrate ar rezulta un dubiu în privința conținutului actului juridic,

interpretarea dată de judecători nu poate fi atacată în fața instanței

de recurs, deoarece acest motiv de recurs nu permite.

Se susține în acest

sens de către reclamanții-recurenți că imobilul

construcție cu nr. top. Y, obiect al

contractului de vânzare-cumpărare, nu este identic cu construcția având nr. top.

Z înscrisă în C.F. Beiuș.

Instanța de apel a reținut,

cu referire la probele avute în vedere, că s-a dovedit împrejurarea că imobilele

supraedificate actuale, respectiv magazinul și clădirea de depozitare au rezultat

din transformarea construcțiilor vechi existente pe nr. top. X și Z înscrise în

C.F. Beiuș și au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în

01 aprilie 1997 de BNP A.F., fiind vorba numai de o eroare prin menționarea nr.

top. Y în loc de Z.

instanța de apel a reținut că obiectul prezentului dosar și care a făcut

și obiectul notificării identificat în C.F. nu este identic cu imobilul ce a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public A.F. în

01 aprilie 1997, dar aceasta deoarece nu au făcut parte din obiectul contractului

de vânzare-cumpărare, pivnița (demisolul) aflată sub casa nr. 1, magazia adăugată

alipită de casa nr. 1 și gardul cu poarta de acces, celelalte supraedificate făcând

obiectul acestui contract de vânzare-cumpărare.

Cu privire la această parte din imobil,

neînstrăinată, instanța de apel a reținut ca situație de fapt, ce

nu poate fi reapreciată de instanța de recurs din perspectiva art. 304 C.

proc. civ., că este necesară folosinței normale a restului imobilului cumpărat de

SC C.S. SRL.

Sub acest aspect, reclamanții-recurenți

nu au arătat motivele de nelegalitate ale deciziei de apel, așa cum prevede

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

faptul că și în ipoteza în care vânzarea construcțiilor aflate pe terenul având

nr. top. X și Z s-ar fi efectuat în temeiul H.G. nr. 389/1996, pentru identitate

de rațiune este aplicabilă în egală măsură jurisprudența în materia vânzărilor încheiate

de Statul Român în temeiul Legii nr. 112/1995, făcând referire la dispozițiile

art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană și la

jurisprudența Curții Europene. Se invocă în susținerea acestei critici

și motive care ar afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat

asupra unei părți din imobilul în litigiu.

Pentru aceleași argumente reținute

în analiza primului motiv de recurs referitoare la protecția de care se bucură

în lumina acelorași dispoziții și jurisprudență convenționale

dobânditorul părții de imobil înstrăinate, nu poate fi primit nici acest motiv

de recurs.

mai sus, critica de recurs prin care reclamanții-recurenți contestă valabilitatea

contractului de vânzare încheiat pentru o parte din imobil nu poate fi verificată

în cadrul procesual al litigiului de față.

Acest contract, confirmat irevocabil

de instanțele de judecată, își produce însă efectele în dosarul de față

nu din perspectiva autorității de lucru judecat, aspect criticat în recurs,

întrucât în prezentul dosar este exclusă verificarea valabilității acestuia

pentru argumentele mai sus reținute, ci a dispozițiilor art. 18 lit.

c) din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestor dispoziții legale, în forma în vigoare

la data emiterii dispoziției contestate, a cărei legalitate este cenzurată

în prezentul dosar,

măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent

și în

cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea

dispozițiilor legale.

Astfel, prin decizia nr.

1044/R/2003 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus anularea în parte a hotărârii

nr. 174 din 23 septembrie 1998 Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/2005,

cu privire la supraedificatele situate pe imobilul cu nr. top. X, Y și Z din C.F.

Beiuș. S-a reținut în această decizie că actul de vânzare-cumpărare în discuție

a fost încheiat cu respectarea H.G. nr. 389/1996 (nefiind încheiat în temeiul Legii

nr. 112/2005), astfel că nu se poate reține niciunul dintre motivele de nulitate

absolută invocate de intervenienți-reclamanții din dosarul de față.

În susținerea cererii de restituire

în natură se invocă și decizia Înaltei Curți, secțiile unite, nr. 20/2007,

însă aceasta nu este aplicabilă în speță întrucât a statuat, î

n aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie

1945-22 decembrie 1989, republicată, că instanța de judecată este competentă să

soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției

de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor

preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat

al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Or, în

speță a fost emisă o dispoziție, ce face obiect al litigiului de față.

În cauză s-a făcut astfel o corectă aplicare

a dispozițiilor legale incidente, prin recunoașterea efectelor contractului

valabil încheiat, confirmat judiciar, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

identitatea reținută dintre imobilele supredificate solicitate și cele

din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 01 aprilie 1997

de BNP A.F., cu referire la probele considerate relevante.

Instanța de apel a reținut,

ca situație de fapt, că imobilele supraedificate actuale, respectiv magazinul

și clădirea de depozitare au rezultat din transformarea construcțiilor vechi existente

pe nr. top. X și Z înscrise în C.F. Beiuș și au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

autentificat în 01 aprilie 1997 de BNP A.F., arătându-se totodată care parte din

imobil nu a făcut obiectul acestui act.

În aceste condiții, critica vizează

modul de apreciere a probelor dosarului, respectiv temeinicia deciziei, aspect ce

nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, din perspectiva art. 304 C.

proc. civ.

În considerarea acestor argumente care

susțin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea

și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții

A.S.A., T.A.M., V.M.P., S.C.A. și T.I.

împotriva deciziei civile nr. 167-A din 31 mai 2011 a Curții de Apel Oradea,

secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 mai 2012.