ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2941/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ș.T.M.

a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce

o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării deciziei din 31

saugust 2010 emisă de pârâtă prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică

de consilier superior în cadrul A.P.I.A. – D.C.T., în baza art. 15 din Legea

nr. 554/2004, modificată.

Pârâta a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data

de 18 martie 2011, a admis cererea reclamantului și a suspendat executarea deciziei

din 31 august 2010 emisă de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a cauzei.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În speța de față, este

îndeplinită cerința cazului bine justificat, deoarece există împrejurări de fapt

și de drept ce sunt de natură a contura o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, în contextul în care sunt avute în vedere motivele de anulare

a deciziei contestate, astfel cum au fost invocate de către reclamant.

Actul administrativ dedus

judecății a fost emis la data de 31 august 2010, dată la care reclamantul se afla

în concediu medical, care a fost prelungit până la data de 30 decembrie 2010. Această

împrejurare de fapt a fost coroborată cu dispozițiile art. 36 și art. 94 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 188/1999.

De asemenea, în cauză

este îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât executarea deciziei prin

care reclamantul a fost eliberat din funcția publică este de natură să producă acestuia

un prejudiciu material viitor și previzibil, prin lipsirea sa de veniturile salariale

de care acesta ar beneficia, care sunt necesare traiului său.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs pârâta A.P.I.A., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii

ca neîntemeiată a cererii de suspendare.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut

faptul că încheierea contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:

Intimatul nu a participat

la examenul organizat în cadrul aparatului central al recurentei, motiv pentru care

a fost emisă decizia din 31 august 2010 prin care i s-a acordat un preaviz de 30

de zile, urmând ca la data expirării acestuia să fie eliberat din funcția publică.

Actul administrativ atacat

a fost comunicat intimatului prin poștă la data de 4 ianuarie 2011, iar până la

această dată, efectele juridice au fost suspendate ope legis, în temeiul art. 94

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999, deoarece intimatul era în concediu medical.

Funcționarul public aflat

în discuție a fost înștiințat, prin răspunsul instituției publice la plângerea prealabilă,

că pe site-ul acesteia se află tabelul cu listele publice vacante comunicate de

către A.N.F.P. Prin urmare, intimatul avea posibilitatea să opteze pentru unul din

posturile vacante existente, conform pregătirii sale profesionale.

În opinia recurentei,

neparticiparea intimatului la examenul pentru ocuparea unui post vacant și refuzul

ofertei A.N.F.P. nu poate fi considerată ca fiind o culpă a instituției publice.

În altă ordine de idei,

recurenta arată că, prin reorganizarea activității sale, postul ce a fost ocupat

de partea adversă nu mai există, cu toate consecințele ce decurg din această situație,

astfel că autoritatea publică funcționează în alte condiții decât acelea existente

anterior reorganizării.

Ca atare, recurenta apreciază

că intenția legiuitorului de a oferi garanția unui post funcționarului public nu

poate paraliza funcționarea unei instituții publice, care este supusă, în mod obligatoriu,

reducerii de personal și care, din motive obiective, nu poate oferi celui eliberat

din funcție un post corespunzător pregătirii sale.

Recurenta consideră că

nu se poate reține existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului

administrativ contestat, motiv pentru care nu se poate acorda suspendarea executării

sale.

În altă ordine de idei,

recurenta afirmă că simplele susțineri realizate în conținutul cererii de suspendare

nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură

actul administrativ, întrucât dispozițiile cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, modificată, se referă, în mod expres, la împrejurări de

fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.

În întâmpinarea formulată

în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

În prezenta cauză, se

pune problema temeiniciei cererii de suspendare a deciziei din 31 august 2010 emisă

de recurentă prin care s-a dispus eliberarea intimatului din funcția publică de

consilier superior în cadrul A.P.I.A. – D.C.T., în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Potrivit art. 14 din legea

anterior enunțată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură

excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi

în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de act administrativ

se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau

a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice.

În mod evident, decizia

contestată în cauză întrunește condițiile legale pentru a fi considerată un act

administrativ fiscal.

Pe de altă parte, trebuie

amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument

procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată

în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică

sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a

actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra

celor vizați.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic,

el există.

Actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de

autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate

(actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici rezultă principiul

executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu

executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu

executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat

de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul

de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile

impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit mai

sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea

a existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ

aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe

un indiciu temeinic de nelegalitate.

În speța de față, Înalta

Curte constată că intimatul nu a probat existența cazului bine justificat, în contextul

în care acțiunea având ca obiect anularea deciziei din 31 august 2010 emisă de recurentă

a fost respinsă, prin sentința din 13 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 189/42/2011.

Pe de altă parte, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă

iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În concepția instanței

de control judiciar, nu mai este relevantă întrunirea cerinței pagubei iminente,

întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, impune, pentru a se dispune

suspendarea executării unui act administrativ unilateral, întrunirea cumulativă

a celor 2 condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente.

În consecință, în raport

de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată,

va admite recursul, va modifica încheierea, în sensul respingerii ca neîntemeiată

a cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.P.I.A. împotriva încheierii din 18 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de Ș.T.M., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 mai 2011.