ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3989/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 173/PI din 28 iulie

2010, Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petentul R.A. împotriva

rezoluțiilor nr. 40/P/2010 și nr. 447/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara pe care le-a desființat, trimițând cauza la procuror

în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului D.T. pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că acesta din urmă

i-a promis vânzarea unei garsoniere la mansarda unui bloc situat pe strada B.

din Timișoara, pentru care petentul a plătit suma de 18.000 euro, însă

făptuitorul nu a respectat convenția.

Instanța a constatat

că din declarațiile date de D.T. și T.G. rezultă că suma de 18.000 euro a fost

remisă de către R.A., fiecare dintre cei doi, motivând însă, astfel partea ce

le-a revenit fiecăruia.

Instanța a apreciat că aceste declarații și

contractul de împrumut bancar depus la dosar de R.A., încheiat de acesta tocmai

în scopul de a-și achiziționa o locuință dovedesc temeinicia plângerii

persoanei vătămate, motiv pentru care a dispus admiterea acesteia și

desființarea rezoluțiilor procurorului prin care s-a dispus, respectiv s-a

menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale față de D.T.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

S-a arătat că, instanța a admis plângerea și a

desființat rezoluția procurorului fără a arăta faptele și împrejurările ce

urmează a fi constatate de acesta și prin care mijloace de probă, astfel cum

obligă dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

Printr-un al doilea motiv de recurs s-a susținut că

soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală, întrucât

în cauză nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție, nu există indicii

pentru a se începe urmărirea penală și nu există alte mijloace de probă ce ar

putea fi administrate în condițiile în care toate persoanele ce au fost de față

la încheierea contractului dintre părți (contract ce nu a fost consemnat în

vreun înscris) și la predarea banilor au dat declarații în cauză.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea

plângerii petentului R.A. și menținerea rezoluțiilor parchetului.

Verificând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit

disp. art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată următoarele:

instanței de fond este nelegală, întrucât dispune desființarea ambelor

rezoluții date de procuror nr. 40/P/2010 și, respectiv nr. 447/II/2/2010.

Or, potrivit disp.

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., numai rezoluțiile de neîncepere,

rezoluțiile/ordonanțele de clasare, scoatere de sub urmărire penală și de

încetare a urmăririi penale pot face obiectul verificării instanței și,

respectiv, a hotărârii acesteia.

Sub acest aspect,

numai rezoluția nr. 40/P/2010 din 31 martie 2010, prin care Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de

avocatul D.T., trebuia examinată de instanță și exclusiv asupra acestei soluții

trebuia să se pronunțe instanța de fond.

Desființarea

rezoluției nr. 447/II/2/2010 din 10 mai 2010 prin care procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus respingerea, ca

neîntemeiată a plângerii petentului R.A. este nelegală, întrucât verificarea

acestei soluții nu constituie atributul instanței.

plângerii, desființării rezoluției atacate și trimiterii cauzei la procuror,

instanța de fond este obligată să arate motivele pentru care a dispus astfel,

indicând, totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin

care anume mijloace de probă.

Neprocedând astfel și

neconformându-se dispoziției obligatorii din articolul 278

1

alin.

(8) lit. b) C. proc. pen., instanța de fond, practic nu și-a motivat hotărârea,

nerezolvând fondul cauzei, situație ce se circumscrie cazului de casare prev. de

art. 385

9

alin. (1) pct. 10 din C. proc. pen.

Critica parchetului

în sensul că în cauză nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție nu este

fondată, întrucât cauza aflându-se în faza actelor premergătoare, incidența

prezumției nu operează, nefiind încă identificate elemente de vinovăție ori nu

a unei persoane care să aibă calitatea de parte în procesul penal.

Critica este

neîntemeiată, însă în sensul că dacă nu există indicii de săvârșire a vreunei

fapte penale, instanța nu poate dispune admiterea plângerii, desființarea

rezoluției și trimiterea cauzei la procuror; existența unor astfel de indicii

(cum ar fi repetabilitatea a unor fapte de același gen în cazul aceluiași

făptuitor - a se vedea rezoluția nr. 295/P/2009 din 1 septembrie 2009 - Dosar

urmărire penală, nr. 40/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara), trebuie să se concretizeze în coordonatele de care instanța trebuie

să le traseze procurorului sub aspectul indicațiilor obligatorii a faptelor și

mijloacelor de probă pe care acesta trebuie să le instrumenteze în vederea

începerii urmăririi penale.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara.

Văzând disp. art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței

penale nr. 173/PI din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara.

Casează sentința

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv

Curtea de Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 9 noiembrie 2010.