ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 43 din 17 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, respectiv U.M. București, instanța dispunând anularea hotărârii nr. 155403 din 09 august 2005 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul U.M. București, precum și a hotărârii nr. 47 din 20 septembrie 2006 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I. Totodată, instanța a admis contestația formulată de reclamantul D.C. împotriva deciziei de imputare din 04 iulie 2007 cu consecința exonerării reclamantului de la plata sumei de 4.424,90 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că prin decizia din 04 iulie 2006 reclamantului i s-a imputat suma de 4.424,90 RON, reprezentând drepturi salariale achitate angajatului P.C., ca urmare a anulării deciziei de reziliere a contractului de muncă, decizie semnată de către reclamant în calitate de comandant al Comandamentului de Jandarmi Teritorial Târgu Mureș. Instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina reclamantului reaua-credință la momentul la care aceasta a dispus desfacerea contractului de muncă al angajatului, având în vedere atribuțiile pe care le avea în calitate de comandant al unității militare și conținutul rapoartelor înaintate de către cei împuterniciți cu cercetarea disciplinară.

I. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față pârâta U.M. București – Inspectoratul General al Jandarmeriei, cererea fiind legal timbrată. 1. În motivarea cererii, recurenta arată că instanța a reținut în mod greșit că pentru angajarea răspunderii materiale a militarilor ar fi necesară „vinovăția în forma cea mai gravă, aceea a relei-credințe”, întrucât conform dispozițiilor art. 48 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și ale pct. 6 lit. b) din Instrucțiunile M.A.I.

nr. 830/1999, pentru angajarea răspunderii materiale a militarilor trebuie îndeplinite cumulativ condițiile: 1. paguba materială să se fi produs printr-o faptă cu caracter ilicit, când prin comiterea ei militarul a încălcat dispozițiile legale ori nu și-a executat obligațiile de serviciu care-i reveneau din statute sau regulamente, fie prin acțiune fie prin inacțiune; 2. încălcarea dispozițiilor legale au neexecutarea obligațiilor de serviciu să se fi produs cu vinovăție – fie cu intenție, fie din culpă. Arată recurenta că reclamantul este în culpă prin rezoluția pe care a pus-o pe nota raport din 02 august 2004, întrucât, deși a fost sesizat organul de urmărire penală pentru faptele subordonatului P.C., reclamantul nu a așteptat comunicarea soluției, ci a aprobat rezilierea contractului de muncă al acestuia, de îndată.

2. Consideră recurenta că instanța de fond a reținut în mod greșit că la data la care s-a verificat legalitatea și temeinicia deciziei de desfacere a contractului de muncă a subordonatului nu au fost cercetate faptele reținute în sarcina sa și prezentate acestuia în cadrul procedurii de cercetare administrativă, deoarece cercetarea administrativă nu a avut ca obiect faptele săvârșite de subordonat, ci stabilirea persoanei responsabile de concedierea nelegală a acestuia care a generat obligarea la plată a unității către P.C. a sumelor de 8.815 RON și 2.013,42 RON.

3. Recurenta reia situația de fapt expusă și la soluționarea în fond a cauzei, arătând că, din probele administrate, comisia de cercetare administrativă a stabilit că prin întocmirea notei raport și prin rezoluția reclamantului a fost încălcat principiul prezumției de nevinovăție față de P.C., vinovat de aceasta fiind reclamantul, în calitate de comandant al Comandamentului de Jandarmi Teritorial Târgu Mureș. 4. În fine, arată recurenta că reclamantul e vinovat de a fi dispus rezilierea contractului numitului P.C., cu ignorarea dispozițiilor art. 54 alin. (2) din R.G.-3 ale Ordinului M.A.I. nr. 59/2001 și a dispozițiilor alin. (3) lit. a) și alin. (4) din contractul de angajare, precum și a dispozițiilor C. muncii.

Invocă, de asemenea, recurenta și nesocotirea dispozițiilor art. 19 lit. a) și a art. 70 din R.G.-3. II. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs în termen și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cererea fiind legal timbrată. În motivarea cererii, recurenta arată că nu se poate reține că reclamantul ar fi săvârșit faptele fără vinovăție, întrucât era obligat să cunoască normele legale care reglementează domeniul în care își desfășura activitatea, iar potrivit art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, această răspundere e angajată pentru pagubele provocate de militari din vina acestora, fără ca textul să distingă dacă fapta a fost săvârșită cu sau fără intenție.

Ca urmare, consideră recurenta că instanța, în mod greșit, a apreciat că numai reaua- credință în cauzarea prejudiciului ar fi generatoare a răspunderii materiale, în speță fiind incidente dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 121/1998 conform cărora militarii răspund material pentru pagubele produse – din vina lor și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar – terțelor persoane și la a căror reparare a fost obligată instituția publică de care aceștia aparțin. Consideră recurenta că interpretarea contrară, în cazul faptelor săvârșite din culpă de un militar, ar face imposibilă recuperarea de către instituție a prejudiciului astfel creat. Ambele recursuri se fondează, sentința urmând a fi modificată în tot, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru greșita aplicare a legii, iar acțiunea respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: Atât hotărârea nr. 155403 din 09 august 2006 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din U.M. București, cât și hotărârea nr. 47 din 20 septembrie 2006 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (actualul Ministerul Internelor și Reformei Administrative) au fost emise cu respectarea condițiilor de formă legale și sunt întemeiate pe dovezi asupra vinovăției reclamantului. Instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile O.G. nr. 121/1998, considerând că răspunderea materială a militarilor poate fi angajată numai în situația în care paguba a fost produsă cu rea-credință.

În realitate, legiuitorul prevede vinovăția fără a distinge asupra săvârșirii faptei din culpă ori cu intenție. În speță, lipsa relei-credințe nu-l poate exonera pe reclamant de răspundere, câtă vreme textul legal nu are în vedere asemenea excepții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Inspectoratul General al Jandarmeriei – U.M. București și Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței nr. 43 din 17 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamantul D.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.