ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2974/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 mai 2007, reclamanta L.M. a solicitat să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. B4/407/2007 emisă de pârâta U.M. 02515/K București privind concedierea sa din funcția publică de referent. Reclamanta a invocat nelegalitatea deciziei emise de pârâtă, arătând că eliberarea sa din funcție nu a fost justificată prin reorganizarea activității unității militare sau reducerea personalului angajat, fiind dispusă numai față de persoanele cu studii medii.

Prin sentința civilă nr. 2687 din 31 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, reținând că nu a fost îndeplinită procedura administrativă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, în condițiile în care reclamanta nu s-a adresat pârâtei sau Ministerului Apărării cu o cerere de anulare a deciziei de concediere înainte de sesizarea instanței de judecată. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, susținând că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura juridică și neîndoielnică a acestuia.

Recurenta a susținut că instanța de fond a calificat în mod greșit Decizia de concediere nr. B/4/407/2007 ca fiind un act administrativ supus prevederilor Legii nr. 554/2004 în privința căilor de contestare în justiție, deși aceasta reprezintă o decizie de desfacere a contractului individual de muncă, pentru care sunt aplicabile prevederile din legislația muncii. Din aceste considerente, recurenta a arătat că nu avea obligația îndeplinirii procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată și în consecință, a fost greșit admisă excepția inadmisibilității acțiunii. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc.

civ. Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente. Conform art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 dispoziția de eliberare din funcție reprezintă un act administrativ de stingere a raporturilor de serviciu și ca urmare, acest act juridic este supus controlului de legalitate exercitat în procedura contenciosului administrativ reglementată în Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a stabilit corect natura juridică a deciziei contestate de recurenta-reclamantă, reținând că actul de eliberare a acesteia din funcția publică deținută este un act administrativ cu caracter individual, pentru care sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004.

De altfel, recurenta-reclamantă nu a contestat această calificare juridică dată deciziei de concediere a sa prin sentința civilă nr. 495 din 19 iulie 2007 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sentință prin care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, ca instanță de contencios administrativ. Recurenta-reclamantă nu a exercitat căile de atac împotriva acestei hotărâri pronunțată de instanța specializată în soluționarea conflictelor de muncă și la instanța de contencios administrativ nu a formulat apărări privind exceptarea actului dedus judecății de la regimul juridic prevăzut în Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră nelegale și netemeinice, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Formularea „în termenele și condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004” impune aplicarea dispozițiilor art. 7 din această lege, potrivit cărora, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

În consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit procedura prealabilă impusă de legea specială, aplicabilă raportului juridic dintre părți, astfel că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este legală și temeinică. Pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.M., împotriva sentinței civile nr. 2687 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008.