ÎCCJ, decizie (scj.ro #84954)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84954) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Militari.
Răspundere materială. Irelevanța formei vinovăției.
O.G.
nr. 121/1998, art. 5
Cuprins
pe materii: Drept administrativ
Indice
alfabetic: culpă
Intenție
Militar
Prejudiciu
Răspundere materială
Rea-credință
Serviciu militar
Potrivit art. 5 din. O.G. nr. 121/1998 militarii răspund material
pentru pagubele produse din vina lor, în legătură cu îndeplinirea
serviciului militar, terțelor persoane și la a căror reparare a
fost obligată instituția publică de care aceștia
aparțin.
Este irelevantă forma vinovăției cu care a fost
săvârșită fapta prejudiciabilă, legiuitorul nedistingând
asupra săvârșirii acesteia din culpă ori cu intenție,
astfel încât aprecierea potrivit căreia răspunderea materială a
militarilor poate fi angajată numai în situația în care paguba a fost
produsă cu rea-credință este lipsită de suport legal.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și
fiscal,
Decizia
nr. 211 din 22 ianuarie 2008
Prin Sentința nr. 43 din 17 mai 2007 a Curții de Apel Târgu
Mureș - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și
Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul DC în
contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și
Internelor, respectiv Unitatea Militară 0251 București, instanța
dispunând anularea Hotărârii nr. 155403/9.08.2005 emisă de Comisia de
Soluționare a contestațiilor din
cadrul UM 0251 București precum și a
Hotărârii nr.
47/20.09.2006 emisă de Comisia de Jurisdicție a
imputațiilor din cadrul MAI. Totodată
instanța a admis contestația
formulată
de reclamant împotriva deciziei de imputare nr.155099 din 4 iulie 2007 cu
consecința exonerării reclamantului
de la plata sumei de
4.424,90 lei.
Pentru a
pronunța această hotărâre instanța a reținut, că
prin decizia nr. 155098/4.07.2006 reclamantului i
s-a imputat suma de
4.424,90 lei,
reprezentând drepturi salariale achitate angajatului P
C, ca urmare a
anulării deciziei de reziliere a contractului de muncă, decizie
semnată de către reclamant în calitate de comandant al UM CJT
Târgu-Mureș.
Instanța a apreciat că nu se poate
reține în sarcina reclamantului
reaua-credință
la momentul la care aceasta a dispus desfacerea contractului de muncă al
angajatului, având în vedere atribuțiile pe care le avea în calitate de
comandant al unității militare și conținutul rapoartelor
înaintate de către cei împuterniciți cu cercetarea disciplinară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâtul Ministerul
Internelor și Reformei Administrative (MIRA).
În
motivarea cererii, recurenta arată că nu se poate reține
că reclamantul ar fi săvârșit faptele fără
vinovăție, întrucât era obligat să cunoască normele legale
care reglementează domeniul în care își desfășura
activitatea, iar potrivit art.2 din O.G.nr.121/1998 privind răspunderea
materială a militarilor, această răspundere e angajată
pentru pagubele provocate de militari
din vina acestora
,
fără
ca textul să distingă dacă fapta a fost săvârșită
cu sau fără intenție.
Consideră recurenta că interpretarea contrară, în cazul
faptelor săvârșite din culpă de un militar, ar face
imposibilă recuperarea de către instituție a prejudiciului
astfel creat.
Recursul
este fondat.
Atât
Hotărârea nr.155403 din 9 august 2006 a Comisiei de soluționare a
contestațiilor din U.M. 0251 București, cât și hotărârea
nr.47 din 20 septembrie 2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor
din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (actualul MIRA)
au fost emise cu respectarea condițiilor de formă legale și sunt
întemeiate pe dovezi asupra vinovăției reclamantului.
Instanța de fond a aplicat
greșit dispozițiile O.G.nr.121/1998, considerând că
răspunderea materială a militarilor poate fi angajată numai în
situația în care paguba a fost produsă cu rea-credință.
În realitate,
legiuitorul prevede vinovăția fără a distinge asupra
săvârșirii faptei din culpă ori cu intenție.
În
speță, lipsa relei-credințe nu-l poate exonera pe reclamant de
răspundere, câtă vreme textul legal nu are în vedere asemenea
excepții.
Recursul a fost astfel admis.