ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1361/2012

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea din 19 aprilie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 312/57/2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală,

a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia

privind pe inculpatul R.A.D.

În baza art. 145/1 C.

proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. a luat față de inculpatul:

- R.A.D., fiul lui N.

și C., măsura obligării de a nu părăsi țara.

Pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara inculpatul este obligat să respecte următoarele

dispoziții, conform art. 145 alin. (1)

1

C. proc. pen.

a) să se prezinte la

organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte

ori este chemat;

b) să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Sectorului 4,

conform programului de supraveghere întocmit de acesta, sau ori de câte ori

este chemat;

c) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

În baza art. 145 alin.

(1)

2

C. proc. pen. a impus inculpatului ca pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara să nu ia legătura, direct sau indirect, cu

coinculpații, cu persoanele care au calitatea de martor în cauză și cu

învinuiții A.A. și A.D.

În baza art. 145 al.

(2)

2

C. proc. pen. a atras atenția inculpatului că, în caz de

încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor menționate mai sus, se va

lua față de acesta măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut următoarele :

În cauză există

indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă referitoare la

implicarea inculpatului R.A.D. în comiterea infracțiunilor pentru care acesta a

fost trimis în judecată.

De asemenea s-a mai

reținut că luarea măsurii preventive este necesară din rațiuni de utilitate

procedurală, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul R.A.D.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,

cât și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub

toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat

nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.

Înalta Curte reține

să prin Rechizitoriul nr. 77/P/2012 din data de 4 aprilie 2012 Direcția

Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției a dispus trimiterea în

judecată, alături de alți patru inculpați, a inculpatului R.A.D. pentru

săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de cumpărare de

influență, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000; complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prev.

și ped. de art. 26 Cod pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,

prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003

și la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În sarcina acestuia

s-a reținut că:

- în cursul lunilor

februarie - martie 2012, acționând împreună cu inculpatul C.I. l-a ajutat pe

inculpatul Ș.N.C., judecător cu funcția de vicepreședinte al Curții de Apel

Timișoara, să pretindă de la învinuiții A.D. și A.A., suma de 60.000 euro, din

care a primit, în data de 14 martie 2012, cu ajutorul inculpaților C.I., M.I.M.

și Ș.M.R., suma de 50.000 euro, banii fiind găsiți în data de 15 martie 2012,

în urma efectuării percheziției domiciliare la cabinetul notarial al inculpatei

Ș.M.R., reținând și că folosul a fost pretins și primit de către inculpatul Ș.N.C.

lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților ce aveau spre

soluționare Dosarele nr. 2518/115/2010 și 2518/115/2010, ambele aflate în faza

recursului pe rolul Curții de Apel Timișoara, pentru a-i determina să respingă

căile de atac formulate (art. 26 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000);

- în cursul lunilor

februarie - martie 2012, acționând împreună cu inculpatul C.I., i-a ajutat pe

învinuiții A.D. și A.A. să promită inculpatului Ș.N.C., judecător, cu funcția

de vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, suma de 60.000 euro și ulterior

să remită, în data de 14 martie 2012 cu ajutorul coinculpaților C.I., M.I.M. și

Ș.M.R., suma de 50.000 euro, banii fiind găsiți în data de 15 martie 2012, în

urma efectuării percheziției domiciliare la cabinetul notarial al inculpatei Ș.M.R.,

reținând și că folosul a fost pretins și primit de către inculpatul Ș.N.C. lăsând

să se creadă că are influență asupra magistraților ce aveau spre soluționare Dosarele

nr. 2518/115/2010 și 2518/115/2010, ambele aflate în faza recursului pe rolul

Curții de Apel Timișoara, pentru a-i determina să respingă căile de atac

formulate (art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000);

- în aceeași perioadă

de referință, împreună cu inculpații Ș.N.C., C.I. și învinuiții A.D. și A.A.,

au inițiat constituirea unei asociații în scopul săvârșirii infracțiunilor de

trafic de influență și cumpărare de influență, în structura organizatorică a

grupării fiind, ulterior, cooptați M.I.M. și Ș.M.R. (care, potrivit regulilor

de acțiune stabilite, au avut sarcina de a sprijini activitatea ilicită a

asociației), reținând și că, pentru atingerea scopului propus, a existat o

organizare prealabilă, în temeiul căreia membrilor grupării li s-au repartizat

anumite sarcini (art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 8 din Legea

nr. 39/2003 și la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000).

În conformitate cu art.

139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. atunci când nu mai există vreun temei

legal care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată

din oficiu sau la cerere.

În conformitate cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, măsurile preventive,

inclusiv și cea de față, trebuie să aibă un caracter excepțional, libertatea de

mișcare fiind un drept de care orice persoană trebuie să se bucure, chiar și

aceea acuzată de comiterea unei infracțiuni, desigur cu limitările prevăzute

atât de legislația internă cât și de cea europeană.

În cazul măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara, revocarea acesteia se examinează și

în raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4 din actul adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede

în paragrafele 2 și 3 că orice persoană este liberă să părăsească orice țară,

inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor

restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare,

într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică,

menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau

a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Instanța dispune

revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, dacă, în urma

acestei examinări, constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată

necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin

aplicarea acesteia.

De asemenea, pentru

înlăturarea interdicției de a nu părăsi țara trebuie avute în vedere și

persoana inculpatului, moralitatea, profesia, resursele de care dispune,

relațiile cu familia, cele de afaceri, etc.

În speța de față,

Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul R.A.D. nu au

încetat, menținându-se în continuare.

Din probele

administrate în faza de urmărire penală (declarațiile inculpaților, ale

martorilor, transcrierile înregistrărilor audio-video autorizate și efectuate

în mediul ambiental referitoare la întâlnirile care au avut loc la 11 martie 2012

și 12 aprilie 2012) se desprinde concluzia legitimă că în cauză există indicii

temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă referitoare la implicarea

acestui inculpat la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, astfel

fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen.

Așa cum în mod corect

a stabilit și instanța de fond luarea acestei măsuri preventive față de

inculpat este necesară din rațiuni de utilitate procedurală pentru a asigura

buna desfășurare a procesului penal. Obligațiile care au fost impuse de

instanță sunt în măsură să asigure prezența inculpatului la judecată dar și

desfășurarea în bune condiții a cercetării judecătorești, prin limitarea

posibilității de a lua legătura cu persoane direct interesate în cauză.

Luarea acestei măsuri

preventive se impune a fi luată față de acest inculpat cu atât mai mult cu cât

învinuiții A.D. și A.A. (persoane din conducerea M.A.G. care ar fi negociat și

ar fi furnizat suma de bani în discuție) au părăsit teritoriul României din

data de 14 martie 2012. În vederea bunei desfășurări a procesului penal măsura

preventivă este eficientă și necesară pentru a limita în mod real posibilitatea

inculpatului de a lua legătura cu aceștia.

Înalta Curte constată

că la acest moment procesual interesul bunei administrări a cauzei prevalează

interesului personal al inculpatului, acela de a efectua călătorii în

străinătate, în interes de serviciu, limitarea dreptului la circulație fiind

proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului.

Față de

considerentele arătate, apreciind că soluția dispusă de Curtea de Apel Alba

Iulia prin care s-a luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara,

în baza art. 145

1

C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen.,

este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul

R.A.D.

împotriva încheierii

din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală

, pronunțată în

Dosarul nr.

312/57/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 27 aprilie 2012.