ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5114/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 14 mai 2010 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamantul

C.E. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 150.000 euro, despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea

infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale.

Prin Sentința civilă nr. 1832 din 18

noiembrie 2010, Tribunalul Mureș a respins ca nefondată acțiunea reclamantului,

reținând incidența în cauză a Deciziei nr. 1360 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile

legale pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin Decizia nr. 72/A din

15 iunie 2011, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că prin Sentința nr. 288 din 18 august 1958, pronunțată de

Tribunalul Militar Timișoara în Dosarul nr. 282/1958, reclamantul C.E. a fost

condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională pentru tentativă la

delictul de trecere frauduloasă a frontierei, faptă prevăzută și pedepsită de

art. 267 alin. (IV C. pen., iar conform Biletului de eliberare nr. 155/1963,

acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Gherla în perioada 23 iunie 1958 - 14

ianuarie 1963, executând 4 ani, 6 luni și 21 de zile din durata pedepsei.

Față de solicitarea reclamantului de acordare

a despăgubirilor reprezentând echivalentul prejudiciului moral suferit de el

prin condamnare, instanța de apel a reținut că, prin Decizia nr. 1358 din 20

octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, iar prin

Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, a declarat neconstituționale

prevederile art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010, ambele decizii fiind publicate

în M. Of. nr. 761/15.11.2010, devenind, astfel, obligatorii, conform

dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, și ale art.

147 alin. (4) din Constituție.

Cum, în termen de 45 de zile de la această

dată, nici Guvernul și nici Parlamentul nu au pus prevederile neconstituționale

de acord cu dispozițiile Constituției, aceste norme legale și-au încetat

efectele juridice, conform dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea 47/1992,

republicată, și ale art. 147 alin. (1) din Constituție.

În consecință, instanța de apel a constatat

că norma legală care a reprezentat temeiul cererii în despăgubiri pentru daune

morale formulată de reclamant și-a încetat efectele juridice.

Împotriva deciziei instanței de apel,

reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei recurate în

sensul admiterii apelului și, pe fond, admiterea acțiunii.

Prin criticile formulate,

recurentul-reclamant susține că decizia recurată este nelegală întrucât

instanța de apel în mod greșit a reținut incidența în cauză a deciziei Curții

Constituționale prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 au fost declarate neconstituționale și nu a aplicat dispozițiile

legale sus-menționate, astfel cum erau în vigoare la data adoptării legii și

care îi dădeau dreptul la despăgubiri morale. Susține că prin declararea

neconstituționalității textului de lege care permitea persoanelor condamnate

politic să obțină daune morale au fost încălcate atât Constituția României, cât

și tratate internaționale în materie semnate de România, respectiv Rezoluțiile

nr. 1096/1996, nr. 1481/1996 și nr. 40/34 din 29 iunie 1985 ale Adunării

Parlamentare a Consiliului Europei.

Examinând decizia atacată prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unor măsuri cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane,

soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv" pot

solicita instanței despăgubiri.

Problema de drept care se pune în speță este

dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi

aplicate cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. nr. 761/15.11.2010.

Astfel, se constată că Decizia Curții

Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce

procesul era în curs de judecată, produce efecte în cauză, în sensul că textul

declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea

de daune morale.

Cu privire la efectele Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a

pronunțat Înalta Curte, secțiile unite, în recurs în interesul legii, prin

Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011,

stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au

încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Conform art. 330

7

alin. (4) C.

proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în

interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei

în Monitorul Oficial, așa încât, în raport de decizia în interesul legii

sus-menționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru

argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în

interesul legii.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se

prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr.

47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională

și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor

și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată

prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția

situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv

la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că, fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă

pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în

prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după

regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul

cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147

alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv

câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui „bun" susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul reclamantului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale

cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

În condițiile în care prin decizia dată în

interesul legii s-a clarificat și aspectul conformității cu dispozițiile

Convenției Europene a Drepturilor Omului a interpretărilor date de Curtea

Constituțională, urmează ca motivele de recurs pe acest aspect să fie

înlăturate.

Dată fiind decizia în interesul legii, se

constată că, în cauză, instanța de apel a procedat corect dând eficiență

deciziei Curții Constituționale, cât timp, la data publicării lor în Monitorul

Oficial -15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată printr-o hotărâre

definitivă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul C.E. împotriva Deciziei nr. 72/A din 15 iunie 2011 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29

iunie 2012.

Procesat

de GGC - AZ