ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2050/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 121 din 14

decembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire a sentinței penale nr. 23/F din 13 februarie 2008 a Tribunalului

Vâlcea formulată de revizuentul condamnat P.A.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de

16 martie 2011, condamnatul P.A., a solicitat revizuirea sentinței penale nr.

23/F/2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4934/90/2007.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică

deoarece se sprijină pe prezumțiile rezultate din conținutul mincinos al

declarațiilor martorilor cu care revizuentul se afla în relații de dușmănie și

care în mod concertat au dat declarații mincinoase la adresa revizuentului.

Din punct de vedere

medico-legal nu s-a făcut o distincție clasă între loviturile vechi și cele din

seara zilei de 16 nov.2007 întrucât victima obișnuia să bea singură și prin

alte localități cu alte persoane și când ajungea la domiciliul comun avea

lovituri și urme de lovituri posibil căzături.

Mai arată revizuentul

că, în cazul în care victima ar fi fost sănătoasă, loviturile din ziua de 16

noiembrie 2007 cu siguranță nu ar fi condus la decesul său. În mod sigur

cauzele ascunse ale vechilor sale lovituri pe care nu le cunoștea cât și alte

posibile cauze ascunse, au contribuit alături de loviturile ce i-au fost

aplicate de revizuent la acest final tragic.

În drept, cererea este

întemeiată pe dispozițiile art. 393 și art. 394 lit. a), b), c) și d) C. proc.

pen.

S-a solicitat

administrarea probei cu martori și acte medicale.

Instanța, analizând

motivele invocate de revizuent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a

constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Prin sentința penală nr.

23/F/2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4934/90/2007,

inculpatul P.A. a fost condamnat la 12 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a reținut că, în data

de 16 noiembrie 2007, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat mai

multe lovituri numitei T.G., inclusiv cu un cuțit, provocându-i decesul.

Apelul declarat de

inculpat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins prin decizia penală

nr. 44/A/2008 a Curții de Apel Pitești iar recursul formulat în cauză a fost

respins prin decizia penală nr. 2114/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Cererea de revizuire s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Potrivit acestui text de

lege, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei .

Este vorba despre erori

esențiale de fapt, care afectează hotărârea rămasă definitivă și care nu pot fi

probate decât ulterior, decât prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care

nu au fost cunoscute la momentul judecării cauze.

Tribunalul a reținut că

revizuentul nu a invocat un fapt sau împrejurare nouă, ci s-a referit, practic,

la aceleași apărări ridicate în ciclul ordinar de judecată , deja cunoscute și

verificate de instanțele de judecată.

În esență, prin cererea

adresată instanței, s-a solicitat efectuarea unei noi analize a probatoriului

administrat în cursul procesului finalizat cu condamnarea acestuia și

administrarea de alte probe.

Tribunalul a reținut că

cererea de revizuire nu poate fi fundamentată pe critici aduse probatoriului

administrat cu ocazia soluționării cauzei penale, inclusiv a modului de

interpretare a acestuia, după cum nu poate avea la bază solicitarea

administrării unor noi probe, întrucât s-ar ajunge la prelungirea sau

reevaluarea materialului probator după pronunțarea unor hotărâri definitive.

Revizuentul a mai

formulat cereri de revizuire invocând aceleași motive ca în prezenta cerere,

ultima fiind soluționată prin sentința penală nr. 132 din 22 septembrie 2010,

în dosarul nr. 2198/90/2010, care a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 36 din

14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

recursul în interesul legii formulat de Procurorul General, s-a stabilit că,

cererile repetate de revizuire și, respectiv, contestație

la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei

legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora.

Tribunalul,

având în vedere situația de fapt expusă mai sus precum și Decizia pronunțată în

interesul legii menționată, obligatorie pentru instanțele judecătorești,

a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de revizuentul condamnat P.A.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel revizuentul condamnat, solicitând desființarea

sentinței apelate și, rejudecând cauza să se admită cererea de revizuire

formulată, întrucât sentința de condamnare se întemeiază pe declarațiile unor

martori care nu au fost sinceri, aceștia aflându-se în relații de dușmănie cu

el. De asemenea a mai arătat revizuentul că, din punct de vedere medico – legal

nu s-a făcut distincție între loviturile mai vechi ale victimei și cele din

seara zilei de 16 noiembrie 2007.

Prin decizia penală nr.

22/A din 15 martie 2012, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul

declarat de revizuentul P.A., apreciind că motivele invocate de revizuent în

cerere, nu se regăsesc în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Art. 394 lit. a) C.

proc. pen., invocat de revizuent, vizează ipoteza când s-au descoperit fapte și

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dacă

sunt de natură să dove­dească netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a

procesului penal ori de condamnare.

Solicitarea

revizuentului de a se face distincție între loviturile mai vechi și cele din

seara de 16 noiembrie 2007 ale victimei, nu constituie faptă și împrejurare

nouă, necunoscută instanțelor de judecată, în accepțiunea prevederilor art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Deși probele sunt fapte

și împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se

referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar

transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua

probațiunea, ci vizează fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, dacă sunt de natură să dovedească netemeinicia

hotărârii.

Totodată, pentru a fi

incident cazul prevăzut la lit. b) al art. 394 C. proc. pen., infracțiunea de

mărturie mincinoasă săvârșită de un martor trebuie să fie dovedită prin

hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, ceea ce în speță nu

s-a realizat.

Pe lângă cele expuse, în

prezenta cauză nu s-a dovedit existența unor fapte sau împrejurări noi care să

nu fi fost cunoscute de instanțe cu ocazia soluționării dosarelor și nici nu

există date care să indice existența altor motive de revizuire, conform art.

394 C. proc. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând să se admită cererea de

revizuire.

Examinând recursul

declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte

constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 394 alin.

(1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte

sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert

sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a

cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe

calea revizuirii, condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale și

cu înscrisuri, în completarea probatoriului, apreciind totodată că hotărârea de

condamnare este fundamentată pe declarațiile mincinoase ale martorilor cu care

se află în relații de dușmănie.

Verificând cererea de

revizuire, prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuent nu

reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează

temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului

legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi

prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară

de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea

extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta

probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada

existenței unei fapte probatorii necunoscută de instanță la momentul judecății.

În prezenta cauză, se

constată că recurentul revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei

aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor,

acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care, potrivit art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica

admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei – și

mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Referitor la afirmația

recurentului cu privire la conținutul mincinos al declarațiilor martorilor cu

care revizuentul se afla în relații de dușmănie, Înalta Curte constată că la

dosar nu există dovezi în sensul celor afirmate pentru a fi incident cazul

prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.

Ca atare, în mod corect

a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului

revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen.,

astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a

cererii de revizuire fiind

temeinică și legală ,

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pt. 17

2

C. proc.

pen. nefiind incident în cauză.

În ce

privește cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 18 C.

proc. pen. invocate de apărare în susținerea motivelor de recurs, Înalta Curte

nu la va examina întrucât în această fază nu se pot face apărări pe fondul

cauzei, textele menționate anterior vizând reindividualizarea pedepsei (pct.

14) și respectiv, eroare gravă a instanței cu consecința pronunțării unei

hotărâri greșite de condamnare ( pct. 18).

Având în

vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor

atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

, va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul P.A. împotriva deciziei penale nr. 22/ A din

data de 15 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 12 iunie 2012.