ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2050/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 121 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 23/F din 13 februarie 2008 a Tribunalului Vâlcea formulată de revizuentul condamnat P.A. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 16 martie 2011, condamnatul P.A., a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 23/F/2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4934/90/2007. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică deoarece se sprijină pe prezumțiile rezultate din conținutul mincinos al declarațiilor martorilor cu care revizuentul se afla în relații de dușmănie și care în mod concertat au dat declarații mincinoase la adresa revizuentului.

Din punct de vedere medico-legal nu s-a făcut o distincție clasă între loviturile vechi și cele din seara zilei de 16 nov.2007 întrucât victima obișnuia să bea singură și prin alte localități cu alte persoane și când ajungea la domiciliul comun avea lovituri și urme de lovituri posibil căzături. Mai arată revizuentul că, în cazul în care victima ar fi fost sănătoasă, loviturile din ziua de 16 noiembrie 2007 cu siguranță nu ar fi condus la decesul său. În mod sigur cauzele ascunse ale vechilor sale lovituri pe care nu le cunoștea cât și alte posibile cauze ascunse, au contribuit alături de loviturile ce i-au fost aplicate de revizuent la acest final tragic. În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 393 și art. 394 lit. a), b), c) și d) C. proc.

pen. S-a solicitat administrarea probei cu martori și acte medicale. Instanța, analizând motivele invocate de revizuent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele motive: Prin sentința penală nr. 23/F/2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 4934/90/2007, inculpatul P.A. a fost condamnat la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen. S-a reținut că, în data de 16 noiembrie 2007, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat mai multe lovituri numitei T.G., inclusiv cu un cuțit, provocându-i decesul.

Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins prin decizia penală nr. 44/A/2008 a Curții de Apel Pitești iar recursul formulat în cauză a fost respins prin decizia penală nr. 2114/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei . Este vorba despre erori esențiale de fapt, care afectează hotărârea rămasă definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, decât prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la momentul judecării cauze.

Tribunalul a reținut că revizuentul nu a invocat un fapt sau împrejurare nouă, ci s-a referit, practic, la aceleași apărări ridicate în ciclul ordinar de judecată , deja cunoscute și verificate de instanțele de judecată. În esență, prin cererea adresată instanței, s-a solicitat efectuarea unei noi analize a probatoriului administrat în cursul procesului finalizat cu condamnarea acestuia și administrarea de alte probe. Tribunalul a reținut că cererea de revizuire nu poate fi fundamentată pe critici aduse probatoriului administrat cu ocazia soluționării cauzei penale, inclusiv a modului de interpretare a acestuia, după cum nu poate avea la bază solicitarea administrării unor noi probe, întrucât s-ar ajunge la prelungirea sau reevaluarea materialului probator după pronunțarea unor hotărâri definitive.

Revizuentul a mai formulat cereri de revizuire invocând aceleași motive ca în prezenta cerere, ultima fiind soluționată prin sentința penală nr. 132 din 22 septembrie 2010, în dosarul nr. 2198/90/2010, care a fost respinsă ca inadmisibilă. Prin decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii formulat de Procurorul General, s-a stabilit că, cererile repetate de revizuire și, respectiv, contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora. Tribunalul, având în vedere situația de fapt expusă mai sus precum și Decizia pronunțată în interesul legii menționată, obligatorie pentru instanțele judecătorești, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat P.A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul condamnat, solicitând desființarea sentinței apelate și, rejudecând cauza să se admită cererea de revizuire formulată, întrucât sentința de condamnare se întemeiază pe declarațiile unor martori care nu au fost sinceri, aceștia aflându-se în relații de dușmănie cu el. De asemenea a mai arătat revizuentul că, din punct de vedere medico – legal nu s-a făcut distincție între loviturile mai vechi ale victimei și cele din seara zilei de 16 noiembrie 2007. Prin decizia penală nr. 22/A din 15 martie 2012, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul P.A., apreciind că motivele invocate de revizuent în cerere, nu se regăsesc în dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. Art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat de revizuent, vizează ipoteza când s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dacă sunt de natură să dove­dească netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Solicitarea revizuentului de a se face distincție între loviturile mai vechi și cele din seara de 16 noiembrie 2007 ale victimei, nu constituie faptă și împrejurare nouă, necunoscută instanțelor de judecată, în accepțiunea prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Deși probele sunt fapte și împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, ci vizează fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dacă sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii.

Totodată, pentru a fi incident cazul prevăzut la lit. b) al art. 394 C. proc. pen., infracțiunea de mărturie mincinoasă săvârșită de un martor trebuie să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, ceea ce în speță nu s-a realizat. Pe lângă cele expuse, în prezenta cauză nu s-a dovedit existența unor fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțe cu ocazia soluționării dosarelor și nici nu există date care să indice existența altor motive de revizuire, conform art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând să se admită cererea de revizuire.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează: Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale și cu înscrisuri, în completarea probatoriului, apreciind totodată că hotărârea de condamnare este fundamentată pe declarațiile mincinoase ale martorilor cu care se află în relații de dușmănie. Verificând cererea de revizuire, prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscută de instanță la momentul judecății. În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei – și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Referitor la afirmația recurentului cu privire la conținutul mincinos al declarațiilor martorilor cu care revizuentul se afla în relații de dușmănie, Înalta Curte constată că la dosar nu există dovezi în sensul celor afirmate pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală , cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pt. 17 2 C. proc. pen. nefiind incident în cauză. În ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 18 C. proc.

pen. invocate de apărare în susținerea motivelor de recurs, Înalta Curte nu la va examina întrucât în această fază nu se pot face apărări pe fondul cauzei, textele menționate anterior vizând reindividualizarea pedepsei (pct. 14) și respectiv, eroare gravă a instanței cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de condamnare ( pct. 18). Având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge recursul, ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul P.A. împotriva deciziei penale nr. 22/ A din data de 15 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 iunie 2012.