ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2024/2012

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 8 din 17 ianuarie 2012 a Tribunalului Teleorman

a fost

respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.M.S.

împotriva sentinței penale nr. 91 din 30 martie 2004 a aceleiași instanțe,

definitivă prin decizia penală nr. 334 A din 3 mai 2004 a Curții de Apel București

și decizia penală nr. 5594 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

A

fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, condamnatul B.M.S.,

aflat în stare de deținere la Penitenciarul Jilava, a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 91 din 30 martie 2004 a Tribunalului Teleorman, definitivă

prin decizia penală nr. 334 A din 03 mai 2004 a Curții de Apel București și

decizia penală nr. 5594 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, motivând că nu el este autorul faptei de omor, ci concubina sa de la

data respectivă, N.M., care a făcut declarații mincinoase.

Prin

referatul din 04 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a

concluzionat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

Examinând

cererea condamnatului, tribunalul a reținut că cel în cauză se află în

executarea unei pedepse de 17 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de

art. 174 - 175 C. pen.

În

fapt, s-a reținut că în ziua de 26 ianuarie 2004, inculpatul a exercitat acte

de violență asupra victimei V.T., mătușa sa, cu un ștachete și o cană în zona

capului, cauzându-i leziuni în urma cărora a decedat.

Împotriva

hotărârii de condamnare inculpatul a formulat apel și recurs, căi de atac ce

i-au fost respinse prin deciziile anterior menționate.

Cererea

de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc.

pen. în acest sens, s-a reținut că dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

nu sunt aplicabile deoarece, potrivit textului legal, se cere ca faptele sau

împrejurările invocate să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind

inadmisibil ca pe calea revizuirii să se ajungă la o reapreciere a probelor.

De

altfel, inculpatul a fost condamnat pe baza probelor administrate pe parcursul

întregului proces penal, fiind avute în vedere inclusiv declarațiile de

recunoaștere a faptei, date de inculpat, hotărârea fiind cenzurată de instanțele

de control judiciar și menținută.

Împotriva

sentinței penale a formulat apel revizuentul condamnat B.M.S., cu motivarea că

cererea de revizuire este admisibilă, solicitând readministrarea probelor, în

sensul reaudierii martorilor, pentru a se stabili împrejurările în care s-a

comis fapta.

Revizuentul

a susținut în cererea scrisă că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de

omor, iar cea care a omorât victima este fosta sa concubină, N.M., care a făcut

afirmații mincinoase pentru a scăpa de răspunderea penală, întemeindu-și

cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen.

În

concluziile scrise depuse la dosar, revizuentul a arătat că au fost audiați

martori care nu au fost la fața locului, fapt care a denaturat adevărul în

cauză, iar magistrații care au soluționat cauza au comis infracțiuni, indicând

totodată o listă de șase martori a căror audiere o solicită.

Prin

decizia penală nr. 60 din 01 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală,

în

temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat,

apelul formulat de revizuentul condamnat B.M.S. împotriva sentinței penale nr.

8 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr.

4839/87/2011.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul revizuent

condamnat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând a se avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Examinând

cererea condamnatului și dispozițiile legale, Curtea de Apel a constatat că

apelul formulat de condamnat este nefondat, deoarece solicitarea acestuia de

revizuire a sentinței penale nr. 91 din 30 martie 2004 a Tribunalului Teleorman

este inadmisibilă, raportat la motivele invocate.

S-a

reținut că în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire ca

inadmisibilă, în temeiul art. 403 raportat la art. 394 C. proc. pen.,

constatându-se că susținerile condamnatului nu se înscriu printre împrejurările

prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. și nu pot

conduce la o soluție de achitare, potrivit aceluiași text de lege, în

condițiile în care apelantul face referire la situații și apărări de fond care

ar fi putut fi invocate și avute în vedere de instanțe la soluționarea în fond

a cauzei.

S-a

reținut că împotriva sentinței penale de condamnare s-au exercitat căile de

atac ordinare prevăzute de lege, sentința rămânând definitivă prin decizia

penală nr. 5594 din 29 octombrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, astfel că revizuentul a avut posibilitatea formulării tuturor

apărărilor sale în fața instanțelor de apel și recurs, inclusiv cu privire la

audierea altor martori și, de asemenea, a avut posibilitatea de a pune

întrebări personal sau prin apărător martorei N.M., fiind avută în vedere și

împrejurarea că revizuentul a recunoscut comiterea faptei în cursul judecății

în fond, ulterior afirmând că a lecturat rechizitoriul și a ajuns la concluzia

că nu este vinovat. în acest context, s-a reținut că aspectele sesizate nu pot

constitui împrejurări noi, pe care instanța de fond să nu le fi cunoscut la

momentul soluționării cauzei.

Cu

privire la martora N.M., audiată în fondul cauzei, despre care revizuentul

susține că ar fi autoarea infracțiunii de omor și că aceasta a comis

infracțiunea de mărturie mincinoasă, s-a reținut că nu au fost efectuate

cercetări pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă și nu s-a dispus nicio

soluție în acest sens; de asemenea, afirmațiile condamnatului relative la

faptul că magistrații care au soluționat cauza ar fi comis infracțiuni, au fost

apreciate ca fiind complet lipsite de suport real, nefiind dovedite cu

înscrisurile cerute de art. 395 C. proc. pen.

Ca

atare, s-a apreciat că aspectele invocate de condamnat nu constituie

împrejurări noi, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitându-se

practic o readministrare a probatoriului, în condițiile în care inculpatul a

avut posibilitatea de a adresa orice fel de întrebare martorilor, cu prilejul

audierii, cu atât mai mult cu cât a fost asistat de apărător în toate stadiile procesuale,

iar existența cazurilor prevăzute de art. 394 lit. b), d) C. proc. pen. nu a

fost dovedită cu probele cerute de lege.

Împotriva

deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.M.S.,

fără

a indica motivele care stau la baza promovării căii de atac.

În

motivarea orală a recursului, s-a susținut că cererea de revizuire este

admisibilă în principiu, solicitându-se pe această cale readministrarea

probelor, în sensul reaudierii martorilor, pentru a se stabili împrejurările în

care s-a comis fapta, având în vedere că nu recurentul revizuent este vinovat,

ci concubina acestuia, aspect pe care acesta nu l-a cunoscut inițial.

Examinând

recursul declarat în cauză,

respectiv actele și lucrările din dosar,

Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care

urmează.

Potrivit

art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a)

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei;

b)

un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c)

un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals;

d)

un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat

acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere;

e)

când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În

prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art.

394 alin (1) lit. a) și b) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte

sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei,

făcând referire la faptul că martora N.M., concubina revizuentului de la acea

vreme, că ar fi autoarea infracțiunii de omor, iar pe de altă parte, s-a susținut

că aceeași martoră ar fi comis infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Verificând

cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au

reținut în mod corect că în cauză nu este incident nici unul dintre cazurile de

revizuire invocate de revizuent în cererea sa.

În

legătură cu incidența dispozițiilor art. 394 alin (1) lit. b) C. proc. pen., se

reține că nu au fost identificate indicii privind săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă de către martora N.M., în cauză nefiind formulată o

plângere în acest sens de către revizuent. Pe de altă parte, trebuie avut în

vedere că acesta din urmă a recunoscut în faza de urmărire penală săvârșirea

faptei, iar ulterior și-a modificat poziția, susținând că este nevinovat.

De

asemenea, se reține că în mod corect s-a apreciat în cauză că motivele invocate

de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care

afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul

în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din

analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la

probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale

ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă,

în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta

probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada

existenței unei fapte probatorii cunoscută de instanță la momentul judecății.

Revizuirea

unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres

și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor

împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei,

împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei

hotărârii de condamnare.

În

prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent urmărește, de fapt, o

readministrare a probatoriului, făcând referire la situații și apărări de fond

care ar fi putut fi invocate și avute în vedere de instanțe la soluționarea în

fond a cauzei, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica

admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și

mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Rezultă,

așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile

art. 394 alin. (1) a) și b) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu

pot fi primite, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind

temeinică și legală.

În

lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici

alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca

nefondat.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE,

ÎN

NUMELE LEGII,

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.M.S. împotriva deciziei penale

nr. 60 din 01 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 iunie 2012.