ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 februarie 2008, I.D.A., magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat recurs împotriva hotărârii nr. 18 din 17 ianuarie 2008 a Plenului C.S.M. prin care i-a fost respinsă cererea pentru recunoașterea gradului de judecător de Curte de Apel. În motivarea recursului s-a arătat că I.D.A., de la data de 10 octombrie 2003 deține funcția de magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție când, potrivit Legii nr. 56/1993 funcția de magistrat-asistent era asimilată și avea gradul unui judecător de Curte de Apel; că Plenul C.S.M.

i-a respins cererea cu motivarea că art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993 nu consacra posibilitatea dobândirii unui astfel de grad profesional, ci doar asimila magistratul-asistent, ca rang și salarizare, judecătorului de Curte de Apel, asimilare care era un atribut al funcției de magistrat-asistent și nu putea opera decât pe durata îndeplinirii acesteia. Recurenta a precizat că legea nu făcea o astfel de distincție și că practica judiciară este în sensul susținerilor sale. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Prin ordinul din 10 octombrie 2003 al Curții Supreme de Justiție recurenta a fost numită, începând cu data de 16 octombrie 2003, în funcția de magistrat-asistent, funcție asimilată celei de judecător de Curte de Apel. Potrivit art. 36 din Legea nr. 56/1993 a Curții Supreme de Justuție, în vigoare la data numirii recurentei prin ordinul precizat, magistrații asistenți fac parte din Corpul Magistraților și se bucură de stabilitate iar condițiile generale de numire a acestora sunt cele cerute pentru funcția de magistrat, conform Legii nr. 92/1992 republicată, privind organizarea judecătorească.

În conformitate cu dispozițiile art. 42 din Legea nr. 92/1992, au calitatea de magistrat și fac parte din corpul magistraților judecătorii, procurorii și magistrații asistenți de la Curtea Supremă de Justiție, iar potrivit art. 44 alin. (1) din aceeași lege, constituie vechime în magistratură și perioada în care o persoană a îndeplinit funcția de magistrat asistent la Curtea Supremă de Justiție, precum și perioada în care a îndeplinit profesia de avocat. Recurenta, timp de 8 ani, 9 luni și 26 zile a fost avocat în Baroul București, după care, prin ordinul nr. 119/2003 al Președintelui Curții Supreme de Justiție a fost numită magistrat asistent în considerarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 56/1993, care prevăd că magistrații asistenți pot fi numiți și dintre avocați, pentru care vechimea se stabilește conform Legii nr. 92/1992.

Or, așa cum s-a precizat mai sus, vechimea în avocatură constituie vechime în magistratură potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 92/1992. Ca urmare, recurenta se află în situația care circumscrie dispozițiilor art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993, care prevăd vechimea necesară magistratului asistent pentru dobândirea gradului de judecător de Curte de Apel. Textul legal precizat nu folosește sintagma de „asimilare în rang și salarizare” a magistratului asistent cu judecătorul de Curte de Apel, astfel cum susține intimatul. Art. 37 alin. (3) și (4) din Legea nr. 56/1993 precizează faptul că magistratul asistent, cu vechime de 6 ani, care poate fi redusă cu o pătrime, poate dobândi gradul de judecător de Curte de Apel.

Referirea intimatului la dispozițiile art. 43 din Legea nr. 92/ 1992, precum și la dispozițiile Legii nr. 303/2004 nu sunt relevante cauzei, întrucât primele se referă la ierarhia funcțiilor de conducere și de execuție, iar ultimele nu erau în vigoare la data numirii recurentei, astfel încât nu pot fi aplicate întrucât s-ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii civile [art. 15 alin. (2) din Constituția României]. Dacă s-ar admite teza intimatului ar fi încălcate principii generale cum ar fi: principiul echivalenței postului și gradului, al bunei-credințe și al protecției încrederii legitime, principii de bază ale dreptului comunitar. Nerecunoscând petentei gradul de judecător de curte de apel, intimatul a pronunțat o hotărâre care se impune a fi anulată și în urma admiterii recursului, Plenul C.S.M.

va fi obligat să emită o hotărâre prin care să recunoască recurentei gradul de judecător de curte de apel. În ce privește excepția de inadmisibilitate a recursului, invocată oral de reprezentantul C.S.M., Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată. Potrivit art. 29 alin. (7) cu referire la alin. (5) din Legea nr. 317/ 2004 privind C.S.M. (text declarat constituțional prin Deciziile nr. 331/2007 și nr. 634/2007 ale Curții Constituționale), hotărârile C.S.M. referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs. I.D.A., magistrat asistent cu grad de judecător, făcând parte din Corpul Magistraților, potrivit art. 36 din Legea nr. 56/1993, are dreptul de a promova recurs împotriva hotărârii nr. 18/2008 a Plenului C.S.M., întrucât prin aceasta s-a statuat cu privire la cariera sa ca magistrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.D.A. împotriva hotărârii nr. 18 din 17 ianuarie 2008 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată și obligă Plenul C.S.M. să emită hotărâre prin care să recunoască recurentei I.D.A., gradul de judecător de Curte de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.