ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 18 februarie 2008, I.D.A., magistrat

asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat recurs împotriva hotărârii

nr. 18 din 17 ianuarie 2008 a Plenului C.S.M. prin care i-a fost respinsă cererea

pentru recunoașterea gradului de judecător de Curte de Apel.

În motivarea recursului

s-a arătat că I.D.A., de la data de 10 octombrie 2003 deține funcția de magistrat

asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție când, potrivit Legii nr. 56/1993

funcția de magistrat-asistent era asimilată și avea gradul unui judecător de Curte

de Apel; că Plenul C.S.M. i-a respins cererea cu motivarea că art. 37 alin. (3)

din Legea nr. 56/1993 nu consacra posibilitatea dobândirii unui astfel de grad profesional,

ci doar asimila magistratul-asistent, ca rang și salarizare, judecătorului de Curte

de Apel, asimilare care era un atribut al funcției de magistrat-asistent și nu putea

opera decât pe durata îndeplinirii acesteia.

Recurenta a precizat că

legea nu făcea o astfel de distincție și că practica judiciară este în sensul susținerilor

sale.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004 și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Prin ordinul din 10

octombrie 2003 al Curții Supreme de Justiție recurenta a fost numită, începând cu

data de 16 octombrie 2003, în funcția de magistrat-asistent, funcție asimilată celei

de judecător de Curte de Apel.

Potrivit art. 36 din Legea

nr. 56/1993 a Curții Supreme de Justuție, în vigoare la data numirii recurentei

prin ordinul precizat, magistrații asistenți fac parte din Corpul Magistraților

și se bucură de stabilitate iar condițiile generale de numire a acestora sunt cele

cerute pentru funcția de magistrat, conform Legii nr. 92/1992 republicată, privind

organizarea judecătorească.

În conformitate cu dispozițiile

art. 42 din Legea nr. 92/1992, au calitatea de magistrat și fac parte din corpul

magistraților judecătorii, procurorii și magistrații asistenți de la Curtea Supremă

de Justiție, iar potrivit art. 44 alin. (1) din aceeași lege, constituie vechime

în magistratură și perioada în care o persoană a îndeplinit funcția de magistrat

asistent la Curtea Supremă de Justiție, precum și perioada în care a îndeplinit

profesia de avocat.

Recurenta, timp de 8 ani,

9 luni și 26 zile a fost avocat în Baroul București, după care, prin ordinul

nr. 119/2003 al Președintelui Curții Supreme de Justiție a fost numită magistrat

asistent în considerarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 56/1993,

care prevăd că magistrații asistenți pot fi numiți și dintre avocați, pentru care

vechimea se stabilește conform Legii nr. 92/1992.

Or, așa cum s-a precizat

mai sus, vechimea în avocatură constituie vechime în magistratură potrivit art.

44 alin. (1) din Legea nr. 92/1992.

Ca urmare, recurenta se

află în situația care circumscrie dispozițiilor art. 37 alin. (3) din Legea nr.

56/1993, care prevăd vechimea necesară magistratului asistent pentru dobândirea

gradului de judecător de Curte de Apel.

Textul legal precizat

nu folosește sintagma de „asimilare în rang și salarizare” a magistratului asistent

cu judecătorul de Curte de Apel, astfel cum susține intimatul. Art. 37 alin.

(3) și (4) din Legea nr. 56/1993 precizează faptul că magistratul asistent, cu vechime

de 6 ani, care poate fi redusă cu o pătrime, poate dobândi gradul de judecător de

Curte de Apel.

Referirea intimatului

la dispozițiile art. 43 din Legea nr. 92/ 1992, precum și la dispozițiile Legii

nr. 303/2004 nu sunt relevante cauzei, întrucât primele se referă la ierarhia funcțiilor

de conducere și de execuție, iar ultimele nu erau în vigoare la data numirii recurentei,

astfel încât nu pot fi aplicate întrucât s-ar încălca principiul constituțional

al neretroactivității legii civile [art. 15 alin. (2) din Constituția României].

Dacă s-ar admite teza

intimatului ar fi încălcate principii generale cum ar fi: principiul echivalenței

postului și gradului, al bunei-credințe și al protecției încrederii legitime, principii

de bază ale dreptului comunitar.

Nerecunoscând petentei

gradul de judecător de curte de apel, intimatul a pronunțat o hotărâre care se impune

a fi anulată și în urma admiterii recursului, Plenul C.S.M. va fi obligat să emită

o hotărâre prin care să recunoască recurentei gradul de judecător de curte de apel.

În ce privește excepția

de inadmisibilitate a recursului, invocată oral de reprezentantul C.S.M., Înalta

Curte apreciază că nu este întemeiată.

Potrivit art. 29

alin. (7) cu referire la alin. (5) din Legea nr. 317/ 2004 privind C.S.M. (text

declarat constituțional prin Deciziile nr. 331/2007 și nr. 634/2007 ale Curții Constituționale),

hotărârile C.S.M. referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor

pot fi atacate cu recurs.

I.D.A., magistrat asistent

cu grad de judecător, făcând parte din Corpul Magistraților, potrivit art. 36 din

Legea nr. 56/1993, are dreptul de a promova recurs împotriva hotărârii nr. 18/2008

a Plenului C.S.M., întrucât prin aceasta s-a statuat cu privire la cariera sa ca

magistrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de I.D.A. împotriva hotărârii nr. 18 din 17 ianuarie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

și obligă Plenul C.S.M. să emită hotărâre prin care să recunoască recurentei I.D.A.,

gradul de judecător de Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2008.