ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3655/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 338 din 21 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A dispus punerea în executare a Mandatului european de arestare emis pe data de 7 februarie 2010 de Judecătorul pentru anchete preliminare al Tribunalului din cadrul Tribunalului Messina - Republica Italia, față de persoana solicitată - inculpat Ș.V. și a dispus, în baza art. 107 alin. (3) raportat la art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, arestarea persoanei solicitate Ș.V., pe o perioadă de 30 zile, respectiv, începând cu data încetării cauzei care împiedică în acest moment predarea.

A dispus predarea persoanei solicitată Ș.V. către autoritățile judiciare italiene, în vederea executării mandatului european de arestare, după încetarea cauzei care împiedică în acest moment predarea.

A dispus respectarea regulii specialității, iar în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată de către autoritățile judiciare italiene la o pedeapsă privativă de libertate, și a dispus ca acesta să fie transferat în România pentru executarea respectivei pedepse.

A dedus durata arestului preventiv executat în perioada 09 iunie 2011 până la 06 iulie 2011 inclusiv.

S-a reținut că la data de 8 iunie 2011, a fost înregistrată pe rolul instanței, cauza având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 07 februarie 2011 de către Judecătorul pentru anchete Preliminare din cadrul Tribunalului Messina pe numele lui Ș.V. cetățean român, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de organizație infracțională, sclavie, inducerea și exploatarea prostituției, viol comis împotriva unui minor, fapte prevăzute de art. 416, 81, 110, 112, 600, 61, 609 bis, 609 septies C. pen. italian, art. 4 din Legea nr. 146/06, art. 3, 4, 7 din Legea nr. 75/1058.

Pe baza mandatului emis de autoritățile judiciare italiene, persoana solicitată Ș.V. a fost depistată în Penitenciarul Rahova și a fost identificată în baza cărții de identitate seria X nr. 000.

Audiată cu privire la cele prezentate, persoana solicitată a arătat că nu are cunoștință de faptele pentru care s-a emis împotriva sa mandat european de arestare, de către autoritățile italiene. A recunoscut că într-adevăr, de la sfârșitul anului 2008 și până pe 14 septembrie 2009, s-a aflat pe teritoriul Italiei, în provincia Messina, însă a arătat că nu este de acord să fie predat autorităților italiene pentru rezolvarea acestui dosar, întrucât consideră că ar fi supus unor tratamente rele de către acestea.

Împotriva Sentinței penale nr. 338 din 21 septembrie 2011 la data de 27 septembrie 2011 a declarat recurs persoana solicitată Ș.V. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea sesizării parchetului, solicitând totodată în ultimul cuvânt că dorește să fie predată autorităților italiene.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată Ș.V. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Principiile generale ale cooperării judiciare internaționale în materia penală stabilite prin Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie și dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 definesc mandatul european de arestare ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, emis în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate și se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Mandatul european se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Analizând actele dosarului în speță se constată că mandatul european de arestare are conținutul și forma prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare conform art. 96 din Legea nr. 302/2004 și nu există motive de refuz al executării din cele menționate în art. 98 din aceiași lege, așa cum a constatat și Curtea de Apel București în considerentele sentinței atacate.

Din examinarea dispozițiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 și art. 108 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză a fost emis mandatul european de arestare a persoanei solicitată Ș.V. de către autoritățile judiciare italiene, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene -Italia -, care are la bază un mandat de arestare emis în condițiile legii italiene.

Se mai constată că măsura arestării a persoanei solicitată Ș.V. a fost luată cu respectarea dispozițiilor evocate ale art. 102 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor și garanțiilor procesuale ale respectivelor persoane.

Instanța de fond a constatat că prin adresa MI-123-U-B-5-2-10182, Tribunalul din Messina, prin Divizia Sirene - Ministerul de Interne - Roma a transmis autorităților judiciare române, că nu sunt prevăzute activități de investigare urgente și, prin urmare, nu se solicită predarea temporară. Astfel, în mod corect s-a dispus predarea persoanei solicitată Ș.V. către autoritățile judiciare italiene, în vederea executării mandatului european de arestare, după încetarea cauzei care împiedică în acest moment predarea, respectiv faptul că persoana solicitată se află în prezent în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare.

Față de considerentele ce preced se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare și mai mult decât atât Înalta Curte are în vedere și poziția persoanei solicitată, care, în ultimul cuvânt în fața instanței a declarat că dorește să fie transferat către autoritățile italiene.

În consecință, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată Ș.V.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ș.V. împotriva sentinței penale nr. 338 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 620 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2011.

Procesat de GGC - NN