ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1189/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1189/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158 din data

de 07 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015, a fost admisă cererea de executare

a mandatului european de arestare, emis la data de 07 iunie 2012 în Dosarul nr.

1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R de autoritățile judiciare

italiene - Curtea de Apel din Trieste - pe numele persoanei solicitate, R.B.

În baza art. 107,

art. 103 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus predarea persoanei solicitate

R.B. către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității,

prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În baza art. 103

alin. (6) și alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a fost menținută măsura arestării

preventive a persoanei solicitate, R.B., în vederea predării, pe o durată de 30

zile, începând cu data de 13 septembrie 2015 și până la data de 12 octombrie 2015,

inclusiv.

Pentru a pronunța

această sentință, s-a reținut că, la data de 28 august 2015, a fost înregistrată

adresa nr. 11242/11/5/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin

care s-a înaintat semnalarea emisă de autoritățile judiciare italiene, fiind sesizată

instanța în procedura prev. de art. 102 din Legea nr. 302/2004 cu privire la arestarea

persoanei solicitate R.B. față de care s-a emis mandatul european de arestare de

către autoritățile judiciare din Italia în Dosarul nr. 1466/08 Reg. Sent; N. 1058/02

R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R de Curtea de Apel din Trieste.

Totodată, au fost

înaintate următoarele înscrisuri: procesul-verbal încheiat la data de 28 august

2015 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și

Ordonanța de reținere nr. 47/2015 din 28 august 2014 - ora 15:35, prin care s-a

dispus reținerea persoanei solicitate pentru 24 ore, cu începere de la 28

august 2015, la data de 29 august 2015 - ora 15:45.

În cuprinsul semnalării

s-a arătat că persoana solicitată a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel

din Triste - Italia la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor

de viol și exploatarea prostituției minorilor, prevăzute de art. 660 bis, 609 bis,

81 PC din Codul penal italian, constând în fapt în aceea că persoana solicitată,

în mai multe ocazii, din luna martie până în luna iunie 2000, prin amenințări și

violență, le-a obligat pe numitele G.M.A. și P.M. - de naționalitate română - să

întrețină și să se supună la acte sexuale, amenințându-le și lovindu-le în timp

ce erau închise într-un apartament din municipiul Craiova. Mai mult, în complicitate

cu numitul M.T., persoana solicitată a obligat mai multe minore să se prostitueze,

după ce le-a amenințat și le-a lovit.

S-a precizat și

că, în cursul anului 2010, în baza unei semnalări emise de autoritățile judiciare

italiene, s-a dispus reținerea cetățeanului român pe o durată de 24 de ore de către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar prin sentința penală nr. 250 din

22 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 3456/54/2010,

s-a dispus respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare emis

de autoritățile judiciare italiene în anul 2010, ca urmare a adresei înaintată de

Biroul Național Interpol.

Prin încheierea

din 28 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în prezentul dosar, s-a

dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate R.B. pe o

perioada de 15 zile, începând cu data de 29 august 2015 până la data de 12 septembrie

2015, inclusiv, precum și emiterea mandatului de arestare.

Prin adresa

nr. 11242/II/5/2015 din data de 04 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Craiova, s-a înaintat mandatul european de arestare emis de Curtea de Apel

din Trieste, referința Dosarului nr. 1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G App - N. 9353/00

R.G.N.R privind persoana solicitată, cetățeanul român R.B.

În cuprinsul mandatului

european de arestare s-a arătat că acesta se întemeiază pe ordonanța de cumulare

a pedepselor și ordinul de executare nr. 225/2011 SIEP emis în data de 21

octombrie 2011 de Procuratura Generală de pe lângă Curtea de Apel din Trieste -

Italia, ordin emis în baza sentinței penale definitive și executorii pronunțată

de Curtea de Apel Trieste la 03 decembrie 2008, executorii la 13 iulie 2011.

În mandat s-a

precizat că infracțiunile de viol și exploatarea prostituției minorilor, prevăzute

de art. 600 bis, 609 bis, 81 alin. (1) PC și 110 din Codul penal italian, pentru

care s-a emis acest mandat, sunt sancționate cu o pedeapsă având un maxim de 12

ani închisoare.

În fapt, s-a arătat

că persoana solicitată a fost cercetată și condamnată pentru infracțiunile menționate

mai sus, fiind deținut în perioada procesului care s-a desfășurat în fața autorităților

italiene, renunțând ulterior să participe de bună-voie la proces, iar prin sentința

pronunțată la 13 iulie 2011, Curtea Supremă de Casație din Italia a stabilit inadmisibilitarea

cererii înaintată de numitul R.B. prin care a declarat recurs împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel din Trieste la 03 decembrie 2008, precizând că acesta

a avut cunoștință despre desfășurarea procesului penal împotriva sa, prin intermediului

apărătorului său, numit de cătree acesta, precum și a tuturor notificărilor și comunicărilor,

conform prevederilor legale.

Cererea formulată

de apărătorul ales al persoanei solicitate în ședința publică din data de 08 septembrie

2015, în sensul constatării nulității mandatului european de arestare emis de autoritățile

judiciare italiene, întrucât nu ar cuprinde o mențiune obligatorie, respectiv pedeapsa

la care persoana condamnată a fost condamnată, a fost considerată neîntemeiată.

Astfel, din actele

existente la dosar - respectiv semnalarea înaintată inițial, aflată la dosar - a

rezultat că, la rubrica „informații privind mandatul", era menționată pedeapsa

de 8 ani închisoare la care a fost condamnată persoana solicitată, în cuprinsul

mandatului european de arestare făcându-se mențiune la pedeapsa rămasă neexecutată,

pentru care se solicită predarea numitului R.B., respectiv 4 ani, 11 luni și o zi

închisoare.

De asemenea, cu

privire la împrejurarea invocată în apărare privitoare la emiterea unei alte cereri

de executare a unui mandat european de arestare, în anul 2010, cerere respinsă de

către instanță prin sentința penală nr. 250 din 22 decembrie 2010, s-a arătat că,

în acel moment, instanța română a respins cererea de executare a mandatului european

de arestare emis de autoritățile judiciare italiene întrucât la 22 decembrie 2010

a fost înaintată o adresă a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională

- Biroul SIRENE, în care se menționa că a fost retras mandatul european de arestare.

Cu privire la

mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene, instanța

a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 97, art. 103 alin. (6) și (10)

din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile

de fond și formă ale mandatului european de arestare preventivă, astfel cum sunt

prevăzute de dispozițiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate,

cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă în conformitate

cu dispozițiile art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Având în vedere

faptul că persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea către autoritățile

judiciare italiene și dorește să execute pedeapsa într-un penitenciar din România,

s-au menționat următoarele:

Din analiza dispozițiilor

art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 ce reglementează motivele de refuz a executării

unui mandat european de arestare, s-a constatat că, printre acestea, nu se regăsește

dorința persoanei solicitate de a nu fi predat și de a executa pedeapsa dispusă

de statul solicitant într-un penitenciar din statul solicitat.

Motivul invocat

de persoana solicitată se

regăsește printre motivele opționale de refuz

a executării reglementat de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, text

conform căruia „când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării

unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate,

dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute

pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

Textul legal menționat

nu precizează însă situațiile în care instanța poate refuza executarea mandatului

european de arestare emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea.

Ca urmare, instanța

analizează motivul invocat de persoana solicitată în raport și cu principiul „recunoașterilor

reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse

ori măsuri privative de libertate în scopul executării lor în U.E.", prevăzut

de Decizia Cadru nr. 2008/909/J.A.I. a Consiliului din 27 noiembrie 2008.

Din declarația

dată de persoana solicitată în fața instanței române, a rezultat că aceasta ar dori

să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, întrucât suferă de mai multe

boli care necesită tratament (fără a depune însă vreun înscris medical la dosar

care să dovedească o astfel de susținere) și, de asemenea, familia sa se află în

România.

Din actele dosarului,

instanța a constatat că persoana solicitată a executat anterior o parte din pedeapsa

la care a fost condamnat pe teritoriul statului italian, și conform susținerilor

acestuia, și în Olanda, iar în prezent se solicită predarea acestuia pentru executarea

unui rest de pedeapsă de 4 ani, 11 luni și o zi închisoare dintr-o pedeapsă de 8

ani închisoare, la care a fost condamnat anterior.

Ca urmare, instanța

română a acordat prioritate principiului enunțat mai sus, prevăzut de Decizia Cadru

nr. 2008/909/J.A.I. a Consiliului din 27 noiembrie 2008, de Decizia Cadru nr. 2009/229/JAI

a Consiliului din 26 februarie 2009, de modificare a Deciziilor Cadru nr. 2002/584/JAI,

nr. 2005/2014/JAI, nr. 2006/783/JAI, nr. 2008/909/JAI și nr. 2008/947/JAI, de consolidare

a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului

recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei

în cauză de la proces, cu consecința punerii în executare a mandatului european

de arestare emis de către autoritățile italiene.

În cuprinsul mandatului

european de arestare, s-a arătat că persoana solicitată a avut cunoștință de procesul

penal în urma căruia a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare fiind prezent

inițial, iar ulterior fiind prezent un avocat numit de către acesta fiindu-i comunicate

toate actele, prin intermediul acestuia.

Împotriva sentinței

penale nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație persoana solicitată

R.B., solicitând Înaltei Curți admiterea contestației, desființarea sentinței penale

atacate și respingerea cererii de executare a mandatului european întrucât sunt

incidente motivele opționale de refuz de executare a mandatului european de arestare

prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Examinând contestația

formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate,

Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele

considerente:

În acord cu instanța

de fond, Înalta Curte consideră că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă

ale mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate R.B. de

autoritățile judiciare italiene în Dosarul nr. 1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G

App - N. 9353/00 R.G.N.R de Curtea de Apel din Trieste pronunțată la data de 03

decembrie 2008, rămasă definitivă la 13 iulie 2011, astfel cum sunt reținute în

art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională

în materie penală.

Din actele și

lucrările dosarului, se constată că, faptele reținute în sarcina persoanei solicitate,

respectiv de viol și exploatarea prostituției minorilor, prevăzute de art. 660 bis,

609 bis, 81 PC din Codul penal italian, pentru care s-a emis acest mandat, sunt

sancționate cu pedeapsa maximă a închisorii de 12 ani, se circumscriu dispozițiilor

art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la faptele ce permit predarea

fără a mai fi necesară verificarea condiției dublei incriminări.

Totodată, analizând

actele dosarului, Înalta Curte constată că, nu exisă niciunul dintre cazurile prevăzute

de art. 98 din lege și pentru care statul român poate refuza executarea mandatului

european.

Față de prevederile

art. 98 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală sunt incidente motivele de refuz obligatoriu

la predare în următoarele situații:

„Autoritatea judiciară

română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele

cazuri:

a) când, din informațiile

de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași

fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca în

cazul condamnării, sancțiunea să fie executată ori să fie în acel moment în curs

de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea

să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea,

potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea

pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România,

dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea

infracțiune;

c) când persoana

care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei

sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu

legea română".

Pe de altă parte,

dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd

că atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei

pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă

persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute

pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent, autoritatea judiciară

română poate refuza executarea acestuia.

Procedându-se

de către instanța de fond la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 28

august 2015, aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând

că este persoana menționată în mandat și precizând că nu consimte la predarea sa

către autoritățile judiciare italiene și dorește să execute restul de pedeapsă menționat

în mandatul european de arestare în România întrucât este bolnav și are copii minori

în țară. Drept urmare, instanța de fond a urmat procedura reglementată în art. 103

alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În acest sens,

Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în fața procurorului, cât și în fața

curții de apel și a instanței de control judiciar, persoana solicitată a arătat

că nu dorește să fie predată autorităților italiene, întrucât dorește să execute

restul de pedeapsă în România, familia sa trăiește în România, este bolnav și are

în întreținere copii minori, fiind depuse la dosar certificate de naștere ale acestora.

Se constată că

instanța de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin raportare la motivul

opțional de refuz la predare de către autoritatea judiciară română, potrivit

art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (legiuitorul utilizând expresia

poate refuza executarea mandatului european de arestare), astfel că instanța română

poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului

persoanei solicitate, însă a apreciat că se impune predarea acesteia.

Or, în mod just,

instanța de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare

cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare

italiene, apreciind totodată, în mod corect, judecătorul primei instanțe că măsura

arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de

executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiul

recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru

a Consiliului nr. 2008/909/J.A.I. din 27 noiembrie 2008, publicată în Jurnalul Oficial

al Comunităților Europene nr. L 327/27 din 05 decembrie 2008.

Prin urmare, instanța

de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul

european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea

nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte constată

că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul

la predare nu se încadrează în situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile

art. 98 din Legea nr. 302/2004 și, din această perspectivă, criticile apărării nu

pot fi primite.

Totodată, din

actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate i-au fost respectate drepturile

de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, fiindu-i

comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum și dreptul de

a fi asistată de un apărător în fața instanței de fond, față de prevederile art.

104 din legea specială.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu

ocazia pronunțării asupra executării mandatului european de arestare, instanța ține

seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european

de arestare, apreciindu-se că măsura preventivă privativă de libertate este întemeiată.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte, va

respinge, ca nefondată, contestația formulată inculpatul R.B. împotriva sentinței

penale nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015.

În temeiul

art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul inculpat la plata sumei

de 620 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 420 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația formulată de inculpatul R.B. împotriva sentinței penale nr. 158 din

data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015.

Obligă contestatorul

inculpat la plata sumei de 620 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 420 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2015.