ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1189/2015

Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare, emis la data de 07 iunie 2012 în Dosarul nr. 1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R de autoritățile judiciare italiene - Curtea de Apel din Trieste - pe numele persoanei solicitate, R.B. În baza art. 107, art. 103 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus predarea persoanei solicitate R.B. către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității, prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În baza art. 103 alin. (6) și alin. (9) din Legea nr. 302/2004, a fost menținută măsura arestării preventive a persoanei solicitate, R.B., în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 13 septembrie 2015 și până la data de 12 octombrie 2015, inclusiv. Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, la data de 28 august 2015, a fost înregistrată adresa nr. 11242/11/5/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea emisă de autoritățile judiciare italiene, fiind sesizată instanța în procedura prev. de art. 102 din Legea nr. 302/2004 cu privire la arestarea persoanei solicitate R.B. față de care s-a emis mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare din Italia în Dosarul nr. 1466/08 Reg.

Sent; N. 1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R de Curtea de Apel din Trieste. Totodată, au fost înaintate următoarele înscrisuri: procesul-verbal încheiat la data de 28 august 2015 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ordonanța de reținere nr. 47/2015 din 28 august 2014 - ora 15:35, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate pentru 24 ore, cu începere de la 28 august 2015, la data de 29 august 2015 - ora 15:45. În cuprinsul semnalării s-a arătat că persoana solicitată a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel din Triste - Italia la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și exploatarea prostituției minorilor, prevăzute de art. 660 bis, 609 bis, 81 PC din Codul penal italian, constând în fapt în aceea că persoana solicitată, în mai multe ocazii, din luna martie până în luna iunie 2000, prin amenințări și violență, le-a obligat pe numitele G.M.A.

și P.M. - de naționalitate română - să întrețină și să se supună la acte sexuale, amenințându-le și lovindu-le în timp ce erau închise într-un apartament din municipiul Craiova. Mai mult, în complicitate cu numitul M.T., persoana solicitată a obligat mai multe minore să se prostitueze, după ce le-a amenințat și le-a lovit. S-a precizat și că, în cursul anului 2010, în baza unei semnalări emise de autoritățile judiciare italiene, s-a dispus reținerea cetățeanului român pe o durată de 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar prin sentința penală nr. 250 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 3456/54/2010, s-a dispus respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene în anul 2010, ca urmare a adresei înaintată de Biroul Național Interpol.

Prin încheierea din 28 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în prezentul dosar, s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate R.B. pe o perioada de 15 zile, începând cu data de 29 august 2015 până la data de 12 septembrie 2015, inclusiv, precum și emiterea mandatului de arestare. Prin adresa nr. 11242/II/5/2015 din data de 04 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a înaintat mandatul european de arestare emis de Curtea de Apel din Trieste, referința Dosarului nr. 1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R privind persoana solicitată, cetățeanul român R.B.

În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că acesta se întemeiază pe ordonanța de cumulare a pedepselor și ordinul de executare nr. 225/2011 SIEP emis în data de 21 octombrie 2011 de Procuratura Generală de pe lângă Curtea de Apel din Trieste - Italia, ordin emis în baza sentinței penale definitive și executorii pronunțată de Curtea de Apel Trieste la 03 decembrie 2008, executorii la 13 iulie 2011. În mandat s-a precizat că infracțiunile de viol și exploatarea prostituției minorilor, prevăzute de art. 600 bis, 609 bis, 81 alin. (1) PC și 110 din Codul penal italian, pentru care s-a emis acest mandat, sunt sancționate cu o pedeapsă având un maxim de 12 ani închisoare.

În fapt, s-a arătat că persoana solicitată a fost cercetată și condamnată pentru infracțiunile menționate mai sus, fiind deținut în perioada procesului care s-a desfășurat în fața autorităților italiene, renunțând ulterior să participe de bună-voie la proces, iar prin sentința pronunțată la 13 iulie 2011, Curtea Supremă de Casație din Italia a stabilit inadmisibilitarea cererii înaintată de numitul R.B. prin care a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel din Trieste la 03 decembrie 2008, precizând că acesta a avut cunoștință despre desfășurarea procesului penal împotriva sa, prin intermediului apărătorului său, numit de cătree acesta, precum și a tuturor notificărilor și comunicărilor, conform prevederilor legale.

Cererea formulată de apărătorul ales al persoanei solicitate în ședința publică din data de 08 septembrie 2015, în sensul constatării nulității mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, întrucât nu ar cuprinde o mențiune obligatorie, respectiv pedeapsa la care persoana condamnată a fost condamnată, a fost considerată neîntemeiată. Astfel, din actele existente la dosar - respectiv semnalarea înaintată inițial, aflată la dosar - a rezultat că, la rubrica „informații privind mandatul", era menționată pedeapsa de 8 ani închisoare la care a fost condamnată persoana solicitată, în cuprinsul mandatului european de arestare făcându-se mențiune la pedeapsa rămasă neexecutată, pentru care se solicită predarea numitului R.B., respectiv 4 ani, 11 luni și o zi închisoare.

De asemenea, cu privire la împrejurarea invocată în apărare privitoare la emiterea unei alte cereri de executare a unui mandat european de arestare, în anul 2010, cerere respinsă de către instanță prin sentința penală nr. 250 din 22 decembrie 2010, s-a arătat că, în acel moment, instanța română a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene întrucât la 22 decembrie 2010 a fost înaintată o adresă a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE, în care se menționa că a fost retras mandatul european de arestare.

Cu privire la mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene, instanța a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 97, art. 103 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare preventivă, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă în conformitate cu dispozițiile art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Având în vedere faptul că persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea către autoritățile judiciare italiene și dorește să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, s-au menționat următoarele: Din analiza dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 ce reglementează motivele de refuz a executării unui mandat european de arestare, s-a constatat că, printre acestea, nu se regăsește dorința persoanei solicitate de a nu fi predat și de a executa pedeapsa dispusă de statul solicitant într-un penitenciar din statul solicitat.

Motivul invocat de persoana solicitată se regăsește printre motivele opționale de refuz a executării reglementat de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, text conform căruia „când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent". Textul legal menționat nu precizează însă situațiile în care instanța poate refuza executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea. Ca urmare, instanța analizează motivul invocat de persoana solicitată în raport și cu principiul „recunoașterilor reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse ori măsuri privative de libertate în scopul executării lor în U.E.", prevăzut de Decizia Cadru nr. 2008/909/J.A.I.

a Consiliului din 27 noiembrie 2008. Din declarația dată de persoana solicitată în fața instanței române, a rezultat că aceasta ar dori să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, întrucât suferă de mai multe boli care necesită tratament (fără a depune însă vreun înscris medical la dosar care să dovedească o astfel de susținere) și, de asemenea, familia sa se află în România. Din actele dosarului, instanța a constatat că persoana solicitată a executat anterior o parte din pedeapsa la care a fost condamnat pe teritoriul statului italian, și conform susținerilor acestuia, și în Olanda, iar în prezent se solicită predarea acestuia pentru executarea unui rest de pedeapsă de 4 ani, 11 luni și o zi închisoare dintr-o pedeapsă de 8 ani închisoare, la care a fost condamnat anterior.

Ca urmare, instanța română a acordat prioritate principiului enunțat mai sus, prevăzut de Decizia Cadru nr. 2008/909/J.A.I. a Consiliului din 27 noiembrie 2008, de Decizia Cadru nr. 2009/229/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, de modificare a Deciziilor Cadru nr. 2002/584/JAI, nr. 2005/2014/JAI, nr. 2006/783/JAI, nr. 2008/909/JAI și nr. 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces, cu consecința punerii în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile italiene.

În cuprinsul mandatului european de arestare, s-a arătat că persoana solicitată a avut cunoștință de procesul penal în urma căruia a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare fiind prezent inițial, iar ulterior fiind prezent un avocat numit de către acesta fiindu-i comunicate toate actele, prin intermediul acestuia. Împotriva sentinței penale nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație persoana solicitată R.B., solicitând Înaltei Curți admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și respingerea cererii de executare a mandatului european întrucât sunt incidente motivele opționale de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente: În acord cu instanța de fond, Înalta Curte consideră că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate R.B. de autoritățile judiciare italiene în Dosarul nr. 1466/08 Reg. Sent; N.1058/02 R.G App - N. 9353/00 R.G.N.R de Curtea de Apel din Trieste pronunțată la data de 03 decembrie 2008, rămasă definitivă la 13 iulie 2011, astfel cum sunt reținute în art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Din actele și lucrările dosarului, se constată că, faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, respectiv de viol și exploatarea prostituției minorilor, prevăzute de art. 660 bis, 609 bis, 81 PC din Codul penal italian, pentru care s-a emis acest mandat, sunt sancționate cu pedeapsa maximă a închisorii de 12 ani, se circumscriu dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 referitoare la faptele ce permit predarea fără a mai fi necesară verificarea condiției dublei incriminări. Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, nu exisă niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din lege și pentru care statul român poate refuza executarea mandatului european.

Față de prevederile art. 98 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală sunt incidente motivele de refuz obligatoriu la predare în următoarele situații: „Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca în cazul condamnării, sancțiunea să fie executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune; c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română". Pe de altă parte,

dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată prevăd că atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent, autoritatea judiciară română poate refuza executarea acestuia. Procedându-se de către instanța de fond la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 28 august 2015, aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând că este persoana menționată în mandat și precizând că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare italiene și dorește să execute restul de pedeapsă menționat în mandatul european de arestare în România întrucât este bolnav și are copii minori în țară.

Drept urmare, instanța de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată. În acest sens, Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în fața procurorului, cât și în fața curții de apel și a instanței de control judiciar, persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților italiene, întrucât dorește să execute restul de pedeapsă în România, familia sa trăiește în România, este bolnav și are în întreținere copii minori, fiind depuse la dosar certificate de naștere ale acestora.

Se constată că instanța de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin raportare la motivul opțional de refuz la predare de către autoritatea judiciară română, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (legiuitorul utilizând expresia poate refuza executarea mandatului european de arestare), astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, însă a apreciat că se impune predarea acesteia.

Or, în mod just, instanța de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene, apreciind totodată, în mod corect, judecătorul primei instanțe că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiul recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2008/909/J.A.I.

din 27 noiembrie 2008, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 327/27 din 05 decembrie 2008. Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. Înalta Curte constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare nu se încadrează în situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 și, din această perspectivă, criticile apărării nu pot fi primite.

Totodată, din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum și dreptul de a fi asistată de un apărător în fața instanței de fond, față de prevederile art. 104 din legea specială. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu ocazia pronunțării asupra executării mandatului european de arestare, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, apreciindu-se că măsura preventivă privativă de libertate este întemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte, va respinge, ca nefondată, contestația formulată inculpatul R.B. împotriva sentinței penale nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 620 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 420 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul R.B. împotriva sentinței penale nr. 158 din data de 07 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1169/54/2015. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 620 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 420 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2015.