ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1370/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 112 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul condamnat Ș.V. împotriva mandatului de arestare nr. 60 (EAW - executare) din data de 21 septembrie 2011, emis de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 5352/2/2011 (2166/2011). A fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, onorariu avocat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2013, petentul Ș.V.

a formulat contestație la executare împotriva Mandatului de arestare nr. 60 din 21 septembrie 2011, susținând că mandatul european de arestare a fost valabil un an de zile, iar în prezent a expirat, astfel că solicită anularea acestuia, întrucât nu poate beneficia de anumite drepturi ce i se cuvin. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că, prin Sentința penală nr. 338 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe data de 7 februarie 2010 de Judecătorul pentru anchete preliminare al Tribunalului din cadrul Tribunalului Messina - Republica Italia, față de persoana solicitată - inculpat Ș.V.

și a dispus, în baza art. 107 alin. (3) raportat la art. 103 alin. (1)3 din Legea 302/2004, republicată, arestarea persoanei solicitate Ș.V., pe o perioadă de 30 zile, respectiv, începând cu data încetării cauzei care împiedică în acest moment predarea; a dispus predarea persoanei solicitate Ș.V. către autoritățile judiciare italiene, în vederea executării mandatului european de arestare, după încetarea cauzei care împiedică în acest moment predarea; a dispus respectarea regulii specialității, iar în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată de către autoritățile judiciare italiene la o pedeapsă privativă de libertate a dispus ca aceasta să fie transferată în România pentru executarea respectivei pedepse; a dedus durata arestului preventiv executat în perioada 9 iunie 2011 până la 6 iulie 2011 inclusiv.

În considerentele sentinței penale nr. 338 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală a arătat că, la data de 8 iunie 2011 a fost înregistrată pe rolul instanței cauza având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 7 februarie 2011 de către Judecătorul pentru anchete Preliminare din cadrul Tribunalului Messina pe numele lui Ș.V., deținut în Penitenciarul Rahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de organizație infracțională, sclavie, inducerea și exploatarea prostituției, viol comis împotriva unui minor, fapte prevăzute de art. 416, 81, 110, 112, 600, 61, 609 bis, 609 septies C. pen. italian, art. 4 din Legea nr. 146/06, art. 3, 4, 7 din Legea nr. 175/1058.

Pe baza mandatului emis de autoritățile judiciare italiene, persoana solicitată Ș.V. a fost depistată în Penitenciarul Rahova și a fost identificată în baza cărții de identitate seria RT nr… Audiată cu privire la cele prezentate, persoana solicitată a arătat că nu are cunoștință de faptele pentru care s-a emis împotriva sa mandat european de arestare, de către autoritățile italiene. A recunoscut că, într-adevăr, de la sfârșitul anului 2008 și până pe 14 septembrie 2009, s-a aflat pe teritoriul Italiei, în provincia Messina, însă a arătat că nu este de acord să fie predat autorităților italiene pentru rezolvarea acestui dosar, întrucât consideră că ar fi supus unor tratamente rele de către acestea.

Această hotărâre a fost confirmată prin Decizia penală nr. 3655 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală (Dosar nr. 5352/2/2011), prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ș.V. împotriva Sentinței penale nr. 338 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Examinând contestația la executare formulată de contestatorul Ș.V., instanța de fond a reținut că, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale, se poate face în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 lit. a) - d) C. proc. pen.

și anume: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. În raport de cele menționate, instanța de fond a apreciat că motivele invocate de contestatorul Ș.V., care a arătat în mod expres că cererea sa vizează valabilitatea mandatului european de arestare și, în fapt, dorește anularea acestuia, nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc.

pen. Instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația la executare vizează situația în care se când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării, însă, în cauza dedusă judecății, nu există nicio astfel de situație. S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor legale, mandatul de arestare nr. 60 (EAW - executare) din data de 21 septembrie 2011 emis de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 5352/2/2011 este în vigoare, urmând a fi pus în executare începând cu data încetării cauzei care a împiedicat la momentul emiterii, cât și la momentul curent, predarea condamnatului, acesta aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs contestatorul Ș.V., solicitând casarea sentinței și pe fond admiterea contestației la executare, întrucât, datorită mandatului de arestare emis de Curtea de Apel București în vederea predării către autoritățile italiene, nu poate să beneficieze de anumite drepturi în penitenciar. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 5 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Din interpretarea dispozițiilor art. 461 alin. (1) C. proc. pen. rezultă caracterul contestației la executare, de mijloc procesual jurisdicțional prin care se rezolvă incidentele ivite în cursul executării unei hotărâri penale definitive, asigurându-se punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea.

În prezenta cauză, instanța de fond a apreciat corect că, motivul invocat de contestator, prin contestația la executare formulată, nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. În fapt, prin Sentința penală nr. 338 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 5352/2/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3655 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe data de 7 februarie 2010 de Judecătorul pentru anchete preliminare al Tribunalului din cadrul Tribunalului Messina - Republica Italia, față de persoana solicitată Ș.V.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (3) raportat la art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile italiene, s-a dispus arestarea persoanei solicitate Ș.V., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data încetării cauzei care împiedică predarea, persoana solicitată aflându-se sub puterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române. În consecință, în vederea predării persoanei solicitate autorităților italiene, Curtea de Apel București, secția I penală a emis în Dosarul nr. 5352/2/2011 mandatul de arestare nr. 60 (EAW - executare), care, în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, va fi pus în executare la data încetării motivului care a justificat amânarea predării, respectiv la data finalizării executării pedepsei privative de libertate aplicată de instanța română.

Susținerea contestatorului, în sensul că termenul de valabilitate a acestui mandat de arestare a expirat, este neîntemeiată, întrucât dispozițiile Codului de procedură penală, la care fac trimitere prevederile art. 103 alin. (13) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, nu prevăd termene de valabilitate a mandatelor de arestare. În consecință, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul Ș.V. împotriva Sentinței penale nr. 112 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul Ș.V. împotriva sentinței penale nr. 112 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2013. Procesat de GGC - LM