ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 587/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 140/F din data de 24 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 358/F din data de 12.08.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2011.

Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, contestatorul condamnat A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 358/F pronunțată la data de 18.02.2011 de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală în dosarul nr. x/2011.

În motivarea contestației formulate, contestatorul a susținut că prin Sentința penală nr. 358/F pronunțată la data de 12.08.2011 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei însă, faptele pentru care s-a emis acest mandat s-au prescris din anul 2019.

Contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Analizând contestația la executare formulată, instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 358/F pronunțată la data de 18.02.2011 de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală, în dosarul nr. x/2011, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei, împotriva cetățeanului român A..

Prin urmare, motivele de refuz la executare prevăzute de Legea nr. 302/2004 puteau fi analizate doar la momentul soluționării cauzei nr. x/2011 având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei.

Odată ce Sentința penală nr. 358/F pronunțată la data de 18.02.2011, prin care a fost pus în executare mandatul european de arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei a rămas definitivă, nu mai pot fi analizate motive de refuz la executare pe calea contestației la executare.

Împotriva hotărârii instanței de fond, contestatorul A. a formulat contestație, pe care nu a motivat-o nici în fapt și nici în drept.

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul din oficiu al contestatorului a solicitat admiterea contestației, desființarea Sentinței penale nr. 140/F din data de 24 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală și, pe fond, admiterea contestației la executare formulată împotriva Sentinței penale nr. 358/F pronunțată la data de 12.08.2011 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2011 și anularea mandatului de arestare, întrucât faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare sunt prescrise din anul 2019.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este întemeiată contestația formulată de contestatorul A..

Din considerentele sentinței contestate rezultă că instanța de fond a respins contestația la executare formulată de contestatorul A. reținând, pe de o parte, că motivele de refuz la executare prevăzute de Legea nr. 302/2004 puteau fi analizate doar la momentul soluționării cauzei având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei, iar pe de altă parte, că odată ce Sentința penală nr. 358/F pronunțată la data de 18.02.2011 prin care a fost pus în executare mandatul european de arestare a rămas definitivă, nu mai pot fi analizate motive de refuz la executare pe calea contestației la executare.

Prealabil, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. privind contestația la executare sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în domeniile reglementate în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, republicată, inclusiv în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în materia mandatului european de arestare.

În acest sens, face trimitere la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 302/2004 care prevăd că "Cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel".

Cum legea specială nu conține dispoziții în baza cărora să fie soluționate eventualele incidente ce se pot ivi la punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în materiile reglementate de Legea nr. 302/2004, sunt aplicabile dispozițiile cu caracter general ale art. 598 din C. proc. pen.

Prin urmare, pot fi invocate și trebuie analizate pe calea contestației la executare aspecte care, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, constituie motive de refuz al executării mandatului european de arestare, dacă acestea se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.

Înalta Curte observă că în cuprinsul contestației formulate, contestatorul a susținut că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele pe care se întemeiază mandatul european de arestare arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei.

Întrucât motivul invocat de contestator se circumscrie noțiunii de împiedicare la executare, în sensul dispozițiilor art. 598 lit. c) teza a-II-a din C. proc. pen., se impunea ca instanța de fond să procedeze la analizarea lui în cadrul contestației la executare cu soluționarea căreia a fost sesizată. Este de precizat și faptul că la data soluționării cererii autorităților spaniole de punere în executare a mandatului european de arestare - 12.08.2011 - prescripția răspunderii penale nu putea fi analizată de către instanță, deoarece termenele de prescripție a răspunderii penale nu se împliniseră.

De asemenea, se reține că rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 358/F din data de 18.02.2011, nu poate constitui motiv de respingere a contestației la executare, așa cum se arată în considerentele sentinței contestate.

Pe de o parte, se are în vedere faptul că prin intermediul contestației la executare se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, iar pe de altă parte, că motivele invocate pe calea contestației la executare nu pot pune în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești atacate întrucât contestația la executare nu are natura juridică a unei căi de atac.

În consecință, urmează a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei, prima instanță urmează să analizeze temeinicia susținerilor contestatorului prin raportare la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv, dacă există o împiedicare la punerea în executare a Sentinței penale nr. 358 din data de 12.08.2011, pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 23.06.2010 de Judecătoria de Instrucție nr. 1 din Alicante, Regatul Spaniei.

Înalta Curte notează că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât, este necesar ca judecata să parcurgă toate etapele procesuale, pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicție, prin soluționarea cauzei direct de instanța de control judiciar. O astfel de soluție ar determina eliminarea unui grad de jurisdicție în defavoarea intereselor procesuale ale contestatorului.

În jurisprudența sa, instanța europeană a statuat că dacă un justițiabil invocă în scris un argument suficient de clar și de precis, de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific. Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (Hotărârea Hirvisaari c. Finlandei din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal. Prin urmare, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră în materie penală obligativitatea dublului grad de jurisdicție doar în procedurile referitoare la soluționarea unei acuzații penale, dar în măsura în care legislația națională prevede dreptul la căi de atac, acesta reprezintă o garanție în sensul art. 6 din Convenție care trebuie respectată și în cadrul altor proceduri.

Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 140/F din data de 24 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020, va desființa hotărârea contestată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția I penală, pentru a se pronunța asupra impedimentului invocat, respectiv asupra intervenirii prescripției răspunderii penale și dacă justifică sau nu refuzul executării mandatului european de arestare.

Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 140/F din data de 24 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Desființează hotărârea contestată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția I penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2020.

GGC - MM