ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 690/2020

La data de 14 ianuarie 2017 în jurul orei 03:30 la firma D., învinuitul și coautorii săi nu au putut obține nicio pradă. Acoperișul a suferit o pagubă în cuantum de 3.000,00 euro.

În perioada 14 ianuarie 2017, ora 20:00 - 16 ianuarie 2017, ora 07:45, la supermarketul E., au sustras țigări și bani în numerar în cuantum total de 25.250 euro. Prejudiciu material în cuantum total de 150.000,00 euro.

În perioada 18 februarie 2017, ora 22:00 - 20 februarie 2017, ora 05:00 la supermarketul F., au sustras țigări și bani în numerar în cuantum total de 21.000,00 euro. Prejudiciu material în cuantum total de 10.000,00 euro.

În perioada 25 martie 2017, ora 23:00 - 27 martie 2017, ora 05:30, la supermarketul E., au sustras țigări și bani în numerar în cuantum total de 28.350,00 euro. Prejudiciu material în cuantum total de 5.000,00 euro.

La un moment, care nu poate fi determinat, mai exact în perioada 29 aprilie 2017 ora 20:30 - 02 mai 2017 ora 06:55 la centrul comercial G., au fost sustrase bijuterii în valoare de circa 57.000,00 euro, bani în numerar în cuantum de circa 500,00 euro, țigări în valoare de 14.223,61 [euro] și un seif cu bani în numerar în cuantum de circa 7.000,00 euro. Prejudiciu material în cuantum total de 46.000,00 euro. 3. La data de 15 iunie 2017 între ora 03:00 și ora 04:03 în Ebersberger Straße, la supermarketul H., au fost sustrase țigări în valoare totală de 30.000 euro. Prejudiciu material în cuantum total de 21.000,00 euro. Raportându - se la dispozițiile art. 84 și următoarele din Legea nr. 302/2004, judecătorul fondului a reținut că mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare germane conține toate informațiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în sensul că în cuprinsul acestuia sunt menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate (aspect cu privire la care, de altfel, nu a fost formulată nici o obiecțiune), este indicată instanța care a emis mandatul european de arestare (Judecătoria Augsburg), se precizează încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată (tentativă de furt calificat în grup infracțional organizat în concurs formal de fapte cu deteriorare de bunuri și furt calificat în grup infracțional organizat în cinci cazuri fiecare în concurs formal de fapte cu deteriorare de bunuri), sunt descrise circumstanțele săvârșirii faptelor și sunt specificate limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legislația statului german pentru aceste infracțiuni (pedeapsa cu închisoarea cu durată per faptă de maximum 10 ani, în total maximum 15 ani), dar și că infracțiunile care fac obiectul urmăririi penale desfășurate de către autoritățile judiciare germane sunt incriminate și de legea penală română (constituire grup infracțional organizat, furt calificat) . Deopotrivă, prima instanță a reținut că nu este incident niciunul din motivele de refuz obligatoriu sau facultativ al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, nefiind incidentă nicio cauză de amânare a predării, prevăzută de dispozițiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeași lege. Cu privire la susținerile persoanei solicitate privind o potențială punere în primejdie a vieții acesteia ca urmare a unor amenințări provenind de la coautorii faptelor, instanța de fond a arătat că acestea nu se încadrează în niciunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004. Pe de altă parte, s-a apreciat că sarcina de a lua măsuri pentru ca integritatea corporală a persoanei solicitate să nu fie pusă în pericol în contextul factual evidențiat, revine autorităților judiciare germane. De asemenea, s-a mai reținut că persoana solicitată, fiind informată despre consecințele juridice ale consimțământului său, nu a fost de acord cu predarea către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, precizând totodată că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității, prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., solicitând, cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu ca, până la predarea sa către autoritățile judiciare germane, să fie plasat în arest la domiciliu, având în vedere că are un domiciliu stabil, precum și un copil în întreținere (fiind singurul întreținător al familiei). Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea. Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004. Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, din analiza conținutului mandatului european de arestare emis la data de 26 iunie 2019 de către Judecătoria Augsburg, Germania, că față de numitul A. a fost emis un mandat național de arestare în vederea cercetării pentru săvârșirea infracțiunilor de jaf organizat sau armat, prevăzute de art. 242 I, 243 I și III, 244 a I, 303 I, 303c, 22, 23I, 52, 53 din C. pen. german. Ca atare, așa cum a reținut și prima instanță, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate I. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege. Totodată, Înalta Curte observă că faptele reținute de autoritățile judiciare solicitante se regăsesc printre cele enumerate în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol. De altfel, aceste fapte sunt incriminate și de legea penală română în art. 367 C. pen. și, respectiv art. 229 C. pen., referitoare la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat. Deopotrivă, se are în vedere că, persoana solicitată a precizat, în fața Curții de Apel București, că se opune predării către autoritățile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialității și necontestându-și identitatea. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că, în cauză, nu a fost invocat și nici nu se identifică vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004. Deopotrivă, instanța supremă arată că, în actualul stadiu procesual, nu poate forma obiect de analiză temeinicia solicitării contestatorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, atâta timp cât, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 104 alin. (6) - (11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) și d) C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfășurate în fața instanței, nu și la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare solicitante, când, odată cu încuviințarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată și un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate este obligatorie, iar nu facultativă. Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004. Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 191/F din 1 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.