ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3754/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

Agenția Domeniilor Statului a chemat în judecată pârâta SC H.L. SRL, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 9.682,28 lei, înregistrată în baza

contractului de exploatare a potențialului piscicol în acumulări A.N.A.R. nr. 552/2000,

debit preluat de la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol

conform evidenței contabile de la 10 aprilie 2008, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că la data de 08 mai 2000, s-a încheiat Contractul

abonament privind prestarea serviciului de asigurare a folosirii potențialului

piscicol al Acumulării Buftea, județul Ilfov, între Compania Națională Apele

Române - Direcția Apelor Argeș Vedea - Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov,

în calitate de furnizor și prestator de servicii și SC H.L. SRL în calitate de

beneficiar.

Acest contract a avut

ca obiect asigurarea folosirii potențialului piscicol al acumulării Buftea

pentru o suprafața de 200 ha. Prin actul adițional 2 din 26 august 2003 încheiat

la acest contract, Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol (C.N.A.F.P.)

s-a subrogat în drepturile și obligațiile Companiei Naționale Apele Române.

A mai precizat

reclamanta că acest contract a expirat la data de 31 decembrie 2006 și că prin

OUG nr. 23/2008 s-a abrogat Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol,

pescuitul și acvacultura si, pe cale de consecință, Compania Națională de Administrare

a Fondului Piscicol s-a desființat A.D.S. subrogându-se în drepturile și

obligațiile Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol în toate

contractele în care aceasta a fost parte, încheiate cu agenții contractanți,

care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, conform

prevederilor art. 69 alin (1) din O.U.G. nr. 23/2008.

Prin sentința nr. 2761

din 8 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de Agenția

Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâta SC H.L. SRL București și a

obligat pârâta la plata sumei de 9.492,28 lei (debit scadent în octombrie

2006).

A admis excepția

prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, pentru suma de 189,3 lei

scadentă în iulie 2006 și a respins cererea de plată a acestei sume ca

prescrisă.

A respins excepția

inadmisibilității acțiunii.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: 1. Cu privire la

excepția inadmisibilității Curtea, a apreciat că este neîntemeiată având în

vedere că din actele dosarului, respectiv adresa nr. 18922 (fila 7), cererea de

conciliere directă a fost trimisă la 9 iulie 2009 iar pârâta nu a făcut dovada

vătămării pe care a suferit-o pentru neacordarea termenului de 15 zile, în

condițiile în care răspunsul a fost formulat în scris, la data de 23 iulie

2009.

prescripția dreptului la acțiune pentru suma de 189,3 lei scadentă în iulie

2006, Curtea, a constatat că aceasta nu mai poate face obiectul obligației de

plată, dreptul la acțiune fiind prescris la data de 31 iulie 2009, iar

reclamanta a înregistrat acțiunea la data de 25 septembrie 2009.

Instanța a avut în

vedere dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958,

conform cărora dreptul la acțiune se stinge în cazul în care nu este exercitat

în termenul de trei ani de la data scadenței (când se naște dreptul la

acțiune).

de 9.492,28 lei, scadentă la data de 03 octombrie 2006, aferent perioadei

august – octombrie 2006, prima instanță a reținut că în conformitate cu

prevederile contractului 552/2000 (valabil șapte ani, conform art. 1),

rezilierea contractului se poate realiza „când una dintre părți nu-și respectă

obligațiile contractuale sau cu acordul părților, dar partea care solicită

rezilierea să facă o notificare cu minim 30 de zile înainte, această perioadă

asimilându-se cu condițiile impuse pentru anul final al contractului” (art. 29).

Instanța a constatat

că la dosar pârâta a depus o xerocopie a notificării care poartă pe verso două

ștampile dar a reținut că acest înscris nu poate face dovada notificării Companiei

de Administrare a Fondului Piscicol cu privire la încetarea contractului

552/2000, pentru faptul că începând cu 1 iulie 2006 a semnat cu Administrația

Națională „Apele Române” contractul de prestări servicii nr. 552/2006, deoarece

nu are dată certă, nefiind dovedită expedierea sa.

Conform art. 118

2

C. civ., data înscrisului sub semnătură privată nu face dovadă împotriva terților

decât din momentul în care a dobândit caracterul de dată certă.

În caz contrar, nu

poate constitui decât început de dovadă scrisă, care poate fi coroborat cu alte

probe.

Curtea, a apreciat că

din înscrisurile depuse de pârâtă la dosar rezultă că aceasta a făcut la 4

august 2006 plata sumei de 1.249,50 lei către Administrația Națională „Apele

Române” Direcția Apelor Argeș - Vedea, reprezentând serviciu valorificare apa

pentru acvacultură Buftea, iulie.

Pentru august și

septembrie, pârâta a depus două ordine de plată din care rezultă că ar fi

achitat sumele de 1.255,21 lei, respectiv 1.180, 24 lei către Administrația

Națională „Apele Române”, fără să rezulte ce reprezintă aceste sume.

Instanța a mai reținut

că pârâta nu a depus la dosar nici contractul încheiat în 2006 cu Administrația

Națională „Apele Române”, pentru a se verifica obiectul acestuia, nici

facturile pentru perioada în litigiu, august-octombrie 2006, astfel că a

constatat că nu a făcut dovada faptului ca a intervenit acordul părților pentru

încetarea contractului 552/200 înainte de expirarea acestuia sau că ar fi

achitat reclamantei contravaloarea serviciului pus la dispoziție în baza

contractului 552/2000 pentru perioada august-octombrie 2006.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs SC H.L. SRL precum și Agenția Națională pentru

Pescuit și Acvacultură în calitate de succesor al Agenției Domeniilor Statului,

în temeiul O.U.G. nr. 23/2008 modificată și completată.

În motivarea

recursului formulat de reclamanta Agenția Națională pentru Pescuit și

Acvacultură se susține în esență că, în mod greșit instanța de fond a

considerat ca fiind prescris dreptul la acțiune în ceea ce privește suma de 189,3

lei, deși această sumă reprezintă penalități pentru întârzierea la plată.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 299 și 316 C. proc. civ., O.U.G. nr. 23/2008 și

Legea nr. 317/2009.în ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă SC

H.L. SRL în motivare se susține că sumele reținute de către instanță ca fiind datorate,

au fost eronat stabilite întrucât acestea au fost calculate fără a exista încheiat

un act adițional la contractul nr. 552/2000.

Instanța de fond a

apreciat ca fiind datorate obligațiile de plată conform actului adițional nr. 4

din 24 mai 2005, ca fiind aferente anului 2006, deși plățile respective au fost

efectuate începând cu luna ianuarie 2006 fără a exista un act adițional încheiat

între părți.

Consideră

recurenta-pârâtă că nu datorează intimatei-reclamante suma pretinsă de aceasta întrucât

a achitat mai mult decât se datora, prin plata dublă efectuată pentru trimestrul

III 2006 chiar în lipsa actului adițional aferent acestui an.

În drept au fost invocate

prevederile C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 107/1996, OUG nr. 73/2005.

Analizând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, constată

că recursurile formulate în cauză sunt întemeiate și urmează a fi admise pentru

considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat

că obiectul acțiunii înregistrate la data de 28 septembrie 2009 îl formează litigiul

apărut între Agenția Domeniilor Statului – succesoare în drepturi și obligații ale

C.N.A.F.P. – în contractul de abonament-exploatare potențial piscicol în

acumulările A.N.A.R. nr. 552/2000, în calitatea de furnizor și prestator

servicii și SC H.L. SRL – în calitate de beneficiar.

Potrivit contractului

abonament privind prestarea serviciilor de asigurare a folosirii potențialului piscicol

al Acumulării Buftea – rezultă că obiectul acestuia constă în asigurarea

folosirii potențialului piscicol al acumulării Buftea pentru o suprafață de 200

ha; contractul fiind încheiat în temeiul Legii nr. 268/2001 și O.U.G. nr. 23/2008.

Or, din conținutul contractului,

rezultă că furnizarea serviciilor vizând asigurarea folosirii potențialului piscicol

al acumulării, pentru o suprafață de 200 de ha – suprafață care constituie un bun

imobil aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea reclamantei.

Într-adevăr, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și

completările ulterioare: „sunt asimilate actelor administrative, în sensul

prezentei legi și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca

obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică”.

Astfel, un contract

de concesiune care are ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietatea statului

sau a unităților administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului

administrativ și va fi supus, pe cale de consecință unui regim juridic de drept

administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează punerea în valoare a

unor bunuri proprietate publică, exclusiv.

În cadrul unui contract,

cum este cazul în speță, care are ca obiect prestarea de servicii de asigurare a

folosirii potențialului piscicol al Acumulării Buftea respectiv punerea în

valoare a unor bunuri proprietate privată a statului sau unităților administrativ

teritoriale nu va fi supus competenței instanțelor de contencios administrativ.

În concluzie,

instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, în condițiile art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., apreciind în mod greșit natura juridică a actului dedus judecății și

interpretând eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea

nr. 554/2004, astfel că recursurile formulate în cauză vor fi admise, cu consecința

desființării sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarat de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și de SC H.L. SRL

București împotriva sentinței nr. 2761 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.