ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

324/46/2010 și sub nr. 947/46/2010 la Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.A.E. a chemat în

judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând ca

prin sentință să fie obligată pârâta: 1. să emită decizie în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele ce fac obiectul deciziei

din 20 octombrie 2008 emisă de SC S. SA Alexandria; 2. în situația neemiterii

deciziei, în termen de 30 de zile de la data comunicării sentinței, să fie

obligată la plata unei penalități de 300 RON/zi de întârziere până la

îndeplinirea obligației dispuse și la plata amenzii de 20% din salariul minim

brut pe economie pe zi de întârziere pentru președintele pârâtei.

Reclamanta a arătat,

prin motivele cererii de chemare în judecată, că deși notificările pentru

restituirea imobilului moară cu anexe și terenul aferent situat în comuna S.,

județul Teleorman, au fost formulate în anul 2001 (în temeiul Legii nr.

10/2001), nu a fost emisă până la data formulării cererii de chemare în

judecată dispoziția care să permită reclamantei continuarea procedurii de

obținere a măsurilor reparatorii pentru imobilul respectiv. Statul Român, prin

instituțiile sale, nu a soluționat într-un termen rezonabil o cerere de

restituire în natură care, astfel, nu a putut fi soluționată favorabil

(înstrăinându-se între timp imobilul). A apreciat reclamanta că o perioadă de

peste 8 ani reprezintă depășirea evidentă a unui termen rezonabil de

soluționare a unei notificări, statul - prin modificarea prevederilor legale și

introducerea procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - fiind

direct răspunzător de nesoluționarea unei cereri legitime. De aceea, pârâta,

care reprezintă organul instituțional care răspunde de aplicarea prevederilor

Legii nr. 247/2005, nu se poate prevala de faptul că nu a avut suficient timp

pentru a soluționa dosarul aferent.

În cauză pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat o cerere de

chemare în garanție a SC S. SA Alexandria și a Autorității pentru Valorificarea

Activelor Statului, solicitându-se obligarea acestora să răspundă pentru

eventualul prejudiciu cauzat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

prin acordarea daunelor cominatorii, precum și a amenzii pretinse de

reclamantă.

Prin sentința nr.

83/F-CONT din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei și a

fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită

decizie în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilele ce

fac obiectul deciziei din 20 octombrie 2008 emisă de SC S. SA Alexandria, în

termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței. Prin aceeași

hotărâre instanța de fond a respins cererea de penalități și cererea privind

amenda (capătul 2 de cerere din acțiunea reclamantei) și a respins cererile de

chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a SC

S. SA Alexandria.

S-a arătat, în

considerentele hotărârii, în esență, că argumentele aduse de către pârâtă

pentru justificarea nesoluționării dosarului prin emiterea deciziei în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu pot fi reținute, în condițiile

în care, pe de o parte, pe parcursul unui an nu a fost emisă decizia de

acordare a despăgubirilor prevăzute de lege, și, pe de altă parte, s-a probat

în cauză că imobilul notificat de reclamantă nu mai putea fi restituit în

natură.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a solicitat admiterea

excepției de nelegalitate a deciziei din 20 octombrie 2008 emisă de SC S. SA

Alexandria și admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința modificării

hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire ca fiind neîntemeiată.

S-a invocat, de către

recurenta pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, direct în

fața instanței de control judiciar, excepția de nelegalitate a deciziei din 20

octombrie 2008 emisă de chemata în garanție SC S. SA Alexandria, apreciindu-se

că, în lipsa documentelor privind dovada dreptului la proprietate și a

întinderii dreptului de proprietate, decizia emisă de SC S. SA Alexandria a fost

emisă cu încălcarea prevederilor art. 2, art. 4 alin. (1) și art. 23 din Legea

nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

coroborate cu dispozițiile pct. 2.6 din Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, precum și a

principiului de soluționare a notificărilor conform căruia sarcina probei

proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive

revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățite.

Cât privește fondul recursului,

s-a învederat că instanța de fond a reținut în mod greșit că în speță Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor are numai posibilitatea de a reanaliza posibilitatea

restituirii în natură a imobilului, iar nu a calității de persoană îndreptățită,

în condițiile în care a fost deja emisă o decizie de către entitatea investită cu

soluționarea notificării, iar aceasta a rămas definitivă. În realitate, s-a relevat

că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape, iar în cauza supusă judecății etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în privința dosarelor privind

acordarea de măsuri reparatorii în favoarea autoarei reclamantei, în sensul că dosarul

aferent deciziei a fost transmis de SC S. SA Alexandria, fiind înregistrat la Secretariatul

Comisiei Centrale sub nr. 43707/CC. Totodată, dosarul sus-amintit a fost analizat

în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului

notificat în condițiile Legii nr. 10/2001 de către autoarea reclamantei, reținându-se

că, în măsura în care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC S.

SA era o societate privatizată integral, devin incidente prevederile art. 29

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora în situația imobilelor

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, măsurile reparatorii

în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz,

a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod

corespunzător. În privința termenului de 30 de zile indicat de instanță pentru emiterea

deciziei conținând titlul de despăgubire, s-a relevat că nu s-a luat în considerare

împrejurarea că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative,

este nu numai judicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale,

și anume existența unor hotărâri judecătorești irevocabile, care pot fi puse în

executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de

entitatea notificată, devenind astfel aplicabile prevederile art. 24 din Legea contenciosului

administrativ. Altfel spus, s-ar ajunge în situația ca recurenta să fie obligată

să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă

și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate

de această entitate, ci de evaluatori.

Prin întâmpinare reclamanta

A.A.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență,

că sentința recurată este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Se constată, cât privește

excepția de nelegalitate a deciziei din 20 octombrie 2008 emisă de SC S. SA Alexandria

(prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului alcătuit

din moară cu anexe și terenul aferent în suprafață totală de 2.115,15 m.p. situat

în comuna S., județul Teleorman, formulată de autoarea reclamantei, M.A., și s-a

propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul notificat - care nu poate fi restituit

în natură - în condițiile Titlului VIl al Legii nr. 247/2005), că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral indiferent

de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cursul unui proces, pe

cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează,

prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze

și suspendă cauza. Din interpretarea prevederii legale enunțate rezultă că excepția

de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative unilaterale susceptibile

de a fi supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 și pe calea

unei acțiuni directe. Nu pot forma, așadar, obiect al excepției de nelegalitate

actele unilaterale care fie nu au natură juridică administrativă, fie sunt exceptate

de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ, în temeiul

art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, actele autorităților publice care

privesc relația cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar și actele

administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege

organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, dispoziția/decizia

prin care entitatea deținătoare soluționează o notificare privind restituirea unui

imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supusă contestației la

secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, nu poate

li cenzurată pe calea contenciosului administrativ, nici prin acțiune directă și

nici prin intermediul excepției de nelegalitate.

Referitor la fondul recursului,

se reține că instanța de fond, în mod legal - prin raportare la dispozițiile

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente - a admis acțiunea reclamantei A.A.E.

și a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

la emiterea, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul alcătuit din moară cu

anexe și terenul aferent în suprafață totală de 2.115,15 m.p. situat în comuna S.,

județul Teleorman, potrivit dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în

condițiile în care este probat, în litigiu, că prin decizia din 20 octombrie 2008

a SC S. SA Alexandria, necontestată potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus arătat, imposibil de

restituit în natură persoanei îndreptățite, și că dosarul aferent dispoziției de

restituire a fost înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și a fost înregistrat la secretariatul acestei comisii.

Este adevărat că dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”

din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările

ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus

menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data

sesizării autorității publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare

și până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii

judecătorești irevocabile.

Principiul „termenului

rezonabil” se referă așadar atât la durata procedurilor administrative preliminare,

cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația

de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă

acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția

asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, se constată, în cauză, că deși notificarea pentru restituirea în natură a imobilului

a fost formulată în anul 2001, dosarul de despăgubire nu a fost încă soluționat,

iar în aceste condiții în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei

și a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei

privind titlul de despăgubire, reglementată de dispozițiile Titlului VII al Legii

nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Este neîntemeiată critica

recurentei cu privire la fixarea termenului de 30 zile pentru emiterea deciziei

conținând titlul de despăgubire, calculat de la data rămânerii irevocabile a hotărârii

atacate, instanța de fond având îndreptățirea, pe temeiul prevederilor ari. 18

alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, de a stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate,

un termen de executare. La stabilirea termenului de executare prima instanță a avut

în vedere textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilește că, dacă

în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată sa încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze

anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile

se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de

termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și

că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Comisia

Centrată pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 83 F/CONT din

30 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 83/F/Cont

din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2011.