ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3846/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.P. SRL Măgurele a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Ilfov, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2009, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în sumă de 787.471 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin raportul de inspecție fiscală din 15 ianuarie 2009, înregistrat la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov sub nr. 535/15 ianuarie 2009, s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor de plată a accizelor aferente producerii alcoolului etilic și în consecință s-a emis actul administrativ fiscal atacat, respectiv Decizia de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2009, pe care o consideră nelegală. În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 4351 din 8 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, și anume cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Astfel, reclamanta nu a administrat probe în dovedirea nelegalității actelor administrative atacate, rezumându-se în a arăta doar că are îndoieli asupra modalității de calcul a sumei în litigiu, care nu este certă și exigibilă, iar în privința pagubei iminente care s-ar produce prin executarea actelor contestate a arătat că i-ar afecta puternic activitatea, fără a preciza însă în ce mod și fără a produce dovezi în acest sens. 3. Recursul reclamantei Reclamanta S.C.

M.P. SRL Măgurele a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a reținut greșit neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru suspendarea executării actului administrativ. Cazul bine justificat constă, în opinia recurentei-reclamante, pe de o parte, în îndoiala serioasă pe care o generează asupra legalității deciziei de impunere, modul defectuos în care au fost derulate operațiunile legate de denaturarea alcoolului și prelevarea probelor în vederea emiterii certificatului de analiză care a stat la baza deciziei de impunere.

Pe de altă parte, aparența de nelegalitate este întărită de faptul că până la data emiterii deciziei de impunere, societatea nu a figurat cu restanțe la bugetul de stat și nu a fost îngrădită în vreun mod de organele fiscale în activitatea de comercializare a alcoolului sanitar. Paguba iminentă, decurge din cuantumul excesiv al creanței fiscale, în raport cu cifra de afaceri din ultimul an, executarea deciziei de impunere fiind de natură să ducă la un blocaj economic și social, prin imposibilitatea executării obligațiilor contractuale către furnizori și reducerea semnificativă a locurilor de muncă. În dovedirea susținerilor sale, recurenta-reclamantă a depus la dosar un set de înscrisuri, probă admisibilă în recurs potrivit art. 305 C. proc.

civ. 4. Apărările intimatei-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov Prin întâmpinarea depusă la dosar, autoritatea fiscală emitentă a deciziei de impunere a răspuns în detaliu criticilor formulate de recurenta-reclamantă cu privire la neregularitatea operațiunilor de denaturare a alcoolului și analizelor de laborator, pe care partea le-a circumscris cazului bine justificat, și a concluzionat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele cumulative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivului invocat de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de probele administrate în calea de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. În speță, judecătorul fondului a reținut în mod judicios neîndeplinirea cerințelor legale, în condițiile în care partea se mărginise la a arăta că obligația fiscală nu este certă și exigibilă și că există dubii cu privire la modul de calcul, fără a administra nicio probă care să configureze aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal.

Prin înscrisurile noi administrate în recurs, recurenta-reclamantă tinde să suplinească această lipsă a dovezilor, dar verificarea aspectelor detaliate în motivele de recurs, legate de regularitatea operațiunilor tehnico-economice și administrative prealabile emiterii deciziei de impunere și de implicațiile fiscale ale activităților desfășurate, ar presupune o analiză aprofundată a fondului raportului juridic litigios, demers nepermis în cadrul procedurii suspendării de executare. Înalta Curte reține, totodată, că cercetarea sumară a dovezilor administrate, în limitele specifice acestei proceduri, în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, nu este aptă să conducă la o concluzie contrară celei la care a ajuns prima instanță.

Un argument suplimentar în sensul inexistenței unei aparențe de nelegalitate a deciziei de impunere este oferit de Sentința nr. 2938 din 16 iunie 2010, prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, în primă instanță, acțiunea în anularea Deciziei de impunere nr. 1 din 20 ianuarie 2008 și a Deciziei nr. 13 din 27 martie 2009, privind soluționarea contestației administrative. Având în vedere cele reținute cu privire la cazul bine justificat și împrejurarea că, așa cum s-a menționat și anterior, art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiții pentru suspendarea actului administrativ, Înalta Curte constată că examinarea criticii legate de condiția pagubei iminente a devenit de prisos.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Ținând seama de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.P. SRL Măgurele împotriva Sentinței nr. 4351 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.