ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3777/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 139 din 23 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 742/57/2009 al Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, instanța de fond: I. - În baza art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G.D. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a persoanei care a săvârșit o infracțiune de corupție. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81, 82 și 71 alin. (5) C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani.

În baza art. 359 din C. proc. pen. a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. II. - În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.C.M. sub aspectul infracțiunii de favorizare a unei persoanei care a comis o infracțiune de corupție, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut ca, la sfârșitul lunii octombrie 2008, organele de poliție din cadrul I.P.J. Alba - Serviciul Investigarea Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privirea la săvârșirea de către numitul B.S.D., funcționar în cadrul R.A.R.

- Reprezentanța Alba Iulia, a infracțiunii de luare de mită constând în aceea că, în calitatea menționată, având ca atribuții de serviciu efectuarea inspecțiilor tehnice periodice și celei necesare primei înmatriculări, profitând de amplificarea importului de autovehicule second-hand din Uniunea Europeană, în mod repetat, a pretins și a primit sume de bani de la mai multe persoane pentru a le devansa programările ori pentru a eluda parametrii tehnici în cazul autoturismelor care nu îndeplineau condițiile legale de înmatriculare.

În derularea urmăririi penale, alături de interceptarea autorizată și înregistrarea audio-video a convorbirilor telefonice, precum și interceptarea și înregistrarea audio-video în mediul ambiental a acțiunilor numitului B.S.D., la începutul lunii decembrie 2008 organele de urmărire penală au solicitat realizarea unei acțiuni de supraveghere operativă de către Serviciul Supravegheri Operative și Investigații Alba Iulia, în vederea stabilirii legăturilor infracționale ale acestuia. Cererea de supraveghere operativă a numitului B.S.D., întocmită de martorul B.V.D., a fost predată șefului Serviciului Investigarea Fraudelor, comisar D.F.C., în data de 4 decembrie 2008. Acesta a analizat cererea, a semnat-o și a înmânat-o comisarului șef M.G., șeful Serviciului Supravegheri Operative și Investigații Alba, care a aprobat-o.

Martorul M.G. s-a deplasat la cabinetele inspectorului șef și adjunctului P.I., în vederea semnării de către reprezentantul legal al I.P.J. Alba, însă aceștia lipseau din unitate. Pe holul inspectoratului martorul M.G. l-a întâlnit pe inculpatul T.C.M., care deținea la acea data funcția de adjunct al I.P.J. Alba, căruia i-a adus la cunoștință împrejurarea că are de semnat niște acte, dar nu i-a găsit nici pe șeful I.P.J. Alba și nici pe adjunctul P.I.. Inculpatul T.C.M. a semnat cererea, după ce s-a uitat pe prima pagină a acesteia, care cuprindea și identitatea persoanei cu privire la care se formula cererea de supraveghere operativă. Din exploatarea înregistrărilor telefonice ale numitului B.S.D.

a rezultat deconspirarea acțiunii de filaj. Din probatoriul administrat a rezultat că cel care i-a adus la cunoștința acestuia că organele abilitate efectuează o acțiune de filaj cu privire la persoana sa a fost inculpatul P.D.. Instanța a reținut că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a persoanelor care au comis o infracțiune de luare de mită, prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpatului, fără antecedente penale, dar care nu a recunoscut comiterea faptei, de consecințele concrete al deconspirării acțiunii de filaj, în sensul ca B.S.

nu a fost determinat prin această atenționare să înceteze acțiunile nelegale, în raport de care a aplicat acestuia pedeapsa de 1 an închisoare. Totodată, cu referire la persoana inculpatului, instanța a reținut că acesta se afla la primul conflict cu legea penală și că s-a prezentat constant în fața organelor judiciare, împrejurări în raport de care a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea sa de libertate. Cu privire la inculpatul T.C.M., instanța a apreciat ca probele administrate nu sunt în măsura să dovedească fără dubiu faptul că acesta a fost cel care, luând hotărârea de a-l sprijini pe numitul B.S., i-a adus acestuia la cunoștință despre existența acțiunii de filaj.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 din C. proc. pen. Procurorul a criticat hotărârea pronunțată la judecata în fond a cauzei, pentru netemeinicie în ceea ce îi privește pe inculpatul T.C.M. care numai printr-o interpretare eronată a informațiilor oferite de probatoriu a fost exclus din cercul persoanelor care ar fi putut transmite informația și, cu referire la inculpatul P.G.D., pentru nelegalitate sub aspectul conținutului pedepsei accesorii și pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei principale.

În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului T.C.M. și, cu privire la inculpatul P.G.D., majorarea pedepsei principale și aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și inculpatul P.G.D.. Susținând că nu a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanța, întrucât nu a avut acces la informațiile despre filaj, inculpatul a solicitat pronunțarea, în rejudecare, a unei hotărâri de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din C. proc. pen. În subsidiar, învederând necesitatea administrării de probe, cu referire la verificarea mijloacelor de probă constând în înregistrări audio, reaudierea lui B.S., a martorilor B.C., S.I.

și alții, inculpatul a solicitat trimiterea dosarului aceleași instanțe în vederea rejudecării în fond a cauzei. Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate și dispozițiile art. 385 9 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, următoarele: O primă critică privește greșita stabilire a situației de fapt, inculpatul P.G.D. susținând că infracțiunea prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la informarea numitului B.S.D. că față de el a fost dispusă o acțiune de supraveghere operativă, a fost comisă de altă persoană, iar procurorul susținând că sub aspectul comunicării numitului B. cu privire la acesta se desfășoară o activitate specifică de urmărire penală, a fost comisă de inculpatul T.C.M..

Din probatoriul administrat în cauză, cu referire la declarația martorului B.S.D., convorbirile telefonice purtate de B.S., în data de 4 decembrie 2008 cu o colegă de serviciu, D.N. și apoi cu o persoană neindentificată, iar în data de 8 decembrie 2008, în două rânduri, cu soția sa, rezultatele acțiunii de filaj din 4 decembrie 2008 care se regăsesc în raportul întocmit cu această ocazie, a rezultat că în data de 4 decembrie 2008, inculpatul P.G.D. l-a contactat pe numitul B.S. și a stabilit cu acesta o întâlnire la sediul R.A.R. Alba Iulia, care a avut loc în jurul orei 16 53 ocazie cu care i-a adus la cunoștință împrejurarea existenței acțiunii de filaj. Această împrejurare a fost reconfirmată numitului B.S.D.

de către inculpatul P.G.D. în cadrul unei alte întâlniri, în pivnița locuinței familiei B., respectiv cu ocazia unei alte întâlniri la un local din oraș. Apărarea inculpatului, în sensul că l-a căutat pe numitul B. pentru rezolvarea altor probleme, este infirmată de faptul că aceștia s-au întâlnit în data de 4 decembrie 2008, la ora 13 43 , urmare împrejurării că numitul B. nu i-a răspuns la telefonul dat în 3 decembrie 2008. Însă, ulterior acestei întâlniri având un alt obiect, inculpatul l-a apelat din nou pe B.S., în jurul orei 16 39 , solicitându-i o întâlnire motivat de faptul că trebuie "să vorbească ceva". La ora 16 49 inculpatul l-a apelat din nou pe martorul B. și l-a întrebat dacă poate ieși afară.

Martorul B. i-a spus să îi aștepte afară. La scurt timp, respectiv ora 16 53 , cei doi s-au întâlnit și au discutat timp de aproximativ 3 minute. Întâlnirea a fost surprinsă de echipa de filaj. În aceeași zi, după aceasta întâlnire, la ora 18 54 , a avut loc convorbirea dintre martorul B.S. și colega sa de serviciu, acesta spunându-i că este deranjat de acțiunea de supraveghere despre care aflase în modul arătat. Inculpatul P.G.D. a avut cunoștință și despre activitatea de supraveghere realizată ulterior datei de 4 decembrie 2008, în raport de împrejurarea că i-a adus la cunoștință martorului B.S. că a văzut fotografia în care era surprinsă întâlnirea celor doi în fața R.A.R. Pe de altă parte, inculpatul T. avea cunoștință de acțiunea de supraveghere dispusă față de martorul B.S., urmare faptul că semnase cererea.

Nu există niciun mijloc de probă care să facă dovada că inculpatul T. ar fi adus la cunoștință martorului B. împrejurarea dispunerii măsurii specifice de urmărire penală, direct sau prin interpuși. Totodată, activitățile concrete realizate de echipa de supraveghere nu era cunoscută de inculpatul T., întrucât acestea nu erau aduse la cunoștința conducerii inspectoratului județean. Totodată, nu era necesar ca inculpatul T. să-i aducă la cunoștință inculpatului P. această informație, atâta timp cât acesta din urmă, consecință a circuitului firesc al cererii de filaj, alături de alte persoane, în virtutea atribuțiilor legale de serviciu, a cunoscut aspecte în legătură cu dispunerea măsurii de filaj și activitățile realizate.

Prin urmare, în mod întemeiat prima instanța a reținut că fapta există și că aceasta a fost comisă de inculpatul P.G.D. și că această faptă nu poate fi reținută în sarcina inculpatului T.C.M., prezumtiv, în raport de cunoașterea dispunerii măsurii, în lipsa oricărei probe care să facă dovada comunicării martorului B. a acestei informații. Se constată că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, corespunzător materialului probator și susținută de probele administrate, așa încât ambele recursuri se constată a fi neîntemeiate sub aspectul acestei critici. Neîntemeiată apare și critica referitoare la efectuarea urmăririi penale de care un organ necompentent, în raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G.

nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, material și personal, cu referire la natura infracțiunii (persoană favorizată B.S. a fost inculpat pentru fapte de corupție, iar ajutorul dat acestuia a fost în strânsă legătură cu aceste fapte) și calitatea inculpatului T., respingerea acestei excepții de către instanța de fond nefiind susceptibilă de critică. O a doua critică privește greșita individualizare a pedepsei principale, sub aspectul cuantumului și modalității de executare, respectiv a neaplicării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

În raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului P.G.D., cu referire la vârsta, împrejurarea că se află la primul contact cu legea penală, consecințele angajării răspunderii penale a acestuia, caracterul ocazional, întâmplător al săvârșirii faptei, conduita anterioară, modul în care înțelege să asigure existența sa și a familiei, se constată că pedeapsa principală este judicios individualizată, atât sub aspectul cuantumului, orientat spre minimul special al normei incriminatoare, cât și sub aspectul modalității de executare.

Cu referire la neaplicarea pedepsei restrictive de drepturi prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., aceasta își dovedește utilitatea și, prin urmare, instanța este obligată a o dispune, în cazul în care pedeapsa aplicată își îndeplinește rolul de a restrânge, pe durata prevăzută de lege, exercițiul acestuia, în sensul de a nu mai ocupa o funcție sau exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii. Or, pedeapsa accesorie menționată nu se justifică în condițiile în care, prin faptul condamnării la pedeapsa închisorii și antecedentelor penale reținute acestuia prin faptul angajării răspunderii penale, îi exclud prin ele însele, pentru totdeauna, de la ocuparea funcției avute, de agent de poliție.

Constituind o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia este aptă a asigura scopul și funcțiile acesteia, așa încât recursul procurorului se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici. Ultima critică, supusă examinării instanței de control judiciar prin recursul declarat de procuror, privește netemeinicia sentinței atacate, cu referire la greșita achitare a inculpatului T.C.M.. Or, probatoriul administrat în cauză a relevat neechivoc că inculpatul T. nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanței, în mod întemeiat acesta fiind exclus din cercul persoanelor care au transmis informația referitoare la dispunerea acțiunii de filaj față de numitul B.S..

Pentru a se susține vinovăția acestuia, procurorul pune în discuție o prezumție, cu referire la faptul că inculpatul putea transmite informația de care luase cunoștința prin avizarea cererii de supraveghere, relația de afinitate dintre acesta și inculpatul P.G.D., ca potențialități, fără a invoca mijloacele de probă care prin valoarea lor informativă fac dovada întreprinderii de acțiuni concrete în sensul comiterii faptei întrunind elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată. Or, o soluție de condamnare este legală și temeinică exclusiv în situația în care, ca raționament logico-juridic, reprezintă concluzia logică pe care o impune norma incriminatoare incidența la situația de fapt corect și pe deplin stabilită, în baza materialului probator și susținută de probele administrate, constituind un lanț deductiv fără discontinuitate.

Cu alte cuvinte, hotărârile de condamnare nu se pot întemeia pe probabilitate ci, exclusiv, pe certitudinea dobândită cauzei pe bază de probe care reflectă realitatea obiectivă, o reconstituie ideologic și, indubitabil, răstoarnă prezumția de nevinovăție. Cum probe care să susțină învinuirea, cu referire la inculpatul T.C.M., nu există și, totodată, materialul probator administrat impune concluzia existenței faptei întrunind elementele constitutive ale infracțiunii care, însă, a fost săvârșită de o altă persoană, în mod întemeiat instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare, reținând cazul de împiedicare a punerii în mișcare sau exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc.

pen., pe care l-a valorificat procesual în condițiile art. 11 din același cod. Drept urmare, recursul declarat de procuror se constată a fi neîntemeiat și sub aspectul acestei din urmă critici. Alte motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpatul P.G.D. împotriva Sentinței penale nr. 139 din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Va obliga recurentul-inculpat P.G.D.

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului-inculpat T.C.M. până la prezentarea apărătorilor aleși, în suma de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpatul P.G.D. împotriva Sentinței penale nr. 139 din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind și pe inculpatul T.C.M.. Obligă recurentul inculpat P.G.D. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat T.C.M. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 octombrie 2011.