ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2017/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2017/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 268/S din 5
octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 3860/62/2011, s-a
dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat. la art. 10 lit.
i
1
) C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 alin. (1) teza ultimă din
Legea nr. 241/2005, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.I.
sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală sub forma
complicității, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat. la art. 9 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 10 alin. (1) teza ultimă din
Legea nr. 241/2005 raportat la art. 91 lit. c) C. pen., inculpatului i-a fost
aplicată sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 lei care se va
înregistra în cazierul judiciar.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.
10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat sub aspectul comiterii
infracțiunii, sub forma complicității, de deținere de către orice persoană în
afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a
produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate
sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de
țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 296
1
alin.
(1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 modificată și completată prin O.U.G. nr. 54/2010
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat
părții civile Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Făgăraș, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.I.
alături de alți inculpați care au recunoscut săvârșirea faptelor astfel încât
instanța a aplicat dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. și a disjuns
cauza față de inculpatul T.I.
S-a reținut că în data de 27 august 2010,
I.P.J. Brașov – Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a sesizat din oficiu cu
privire la faptul că numita F.M. pune în circulație pe raza orașului Victoria,
jud. Brașov, țigarete provenite din Ucraina și Republica Moldova,
sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale către bugetul statului,
prin ascunderea sursei impozabile.
Urmare a autorizării de către Judecătoria
Făgăraș a interceptării și înregistrării unor convorbiri telefonice și
respectiv a înregistrării audio-video și în mediul ambiental asupra
activităților derulate de inculpata F.M. și persoanele din anturajul său, a
rezultat faptul că în perioada august – octombrie 2010, inculpatul C.I.I. a
procurat în mod repetat de la inculpații G.G. și G.A. țigarete provenite din
Ucraina și Republica Moldova, pe care le-a distribuit în mai multe rânduri
către inculpatele F.M., H.L. și I.L., acestea din urmă comercializându-le la
rândul lor către diverși clienți, sustrăgându-se de plata obligațiilor fiscale
către stat.
Convorbirile telefonice purtate de către
inculpați și învinuit în perioada 02.09 – 21 octombrie 2010, interceptate și
înregistrate în baza autorizațiilor emise de către Judecătoria Făgăraș, au
relevat în mod neechivoc activitatea de aprovizionare și comercializare de
țigări de contrabandă, efectuată de către inculpați.
În data de 08 septembrie 2010, orele
10:03:01, inculpata F.M. a primit de la inculpatul T.I. – utilizator al
postului telefonic cu nr. 0742.053.xxx un SMS cu următorul conținut: „Atenție
faga in cont”- fila 277 vol.II d.u.p.
În aceeași zi, la orele 14:40:41, inculpata F.M.
primește un alt SMS de avertizare de la aceeași persoană de pe același post
telefonic, cu următorul conținut: „Atenție vam”- fila 279 vol.II d.u.p.
După primirea acestui din urmă SMS, la orele
14:46 inculpata F.M. o sună pe fiica sa, pe care o avertizează cu privire la
prezența organelor de control ale Vămii – fila 280 vol.II d.u.p.
Ulterior, în aceeași zi, la orele 15:22:40,
inculpata F.M. îl sună pe inculpatul T.I. la același număr de telefon, iar
acesta din urmă o întreabă dacă a primit semnalul său, sfătuind-o totodată să
își șteargă de pe telefon mesajele primite, întrucât „pe tine te prinde și cu
telefonul la ureche”.
La data de 14 octombrie 2010, cu ocazia percheziției
domiciliare efectuate la domiciliul inculpatei F.M., de la imobilele aparținând
acesteia din orașul Victoria, precum și din autoturismul inculpatei, au fost
identificate și ridicate 2.717 pachete de țigări, diverse mărci, având aplicate
timbre fiscale emise de alte autorități decât cele române.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin
fapta de evaziune fiscală imputată inculpatei F.M. și complicelui T.I. s-a
ridicat la nivelul sumei de 28.198 lei și a fost integral achitat de inculpată
în cursul urmăririi penale.
Tribunalul Brașov a reținut că, prin actul de
sesizare, s-a dispus încetarea urmăririi penale în ceea ce o privește pe
inculpata F.M. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin.
(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și
aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000
lei. De asemenea, prin același act de sesizare, inculpata F.M. a fost trimisă
în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 296
1
alin.
(1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, modificată și completată prin O.U.G. nr. 54/2010,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a deținut, fără
drept, la domiciliul său și în celelalte imobile ale sale, în data de 14
octombrie 2010, cantitatea de 2.717 pachete de țigări, diverse mărci, având
aplicate timbre fiscale emise de alte autorități decât cele române.
Potrivit adreselor A.N.A.F. – Autoritatea
Națională a Vămilor și Poliției Municipiului Făgăraș, la momentul 08 septembrie
2010 se desfășurau activități de control pe linia agenților economici pe raza pe
raza comunei Lisa, iar nu în orașul Victoria.
Fără a se putea stabili din ce sursă,
inculpatul avea informații în legătură cu activitățile de control desfășurate
pe linia agenților economici din orașul Victoria, întrucât mesajele tip SMS
„Atenție faga in cont” – fila 277 vol.II d.u.p. și „Atenție vam” – fila 279
vol.II d.u.p., transmise de inculpatul T.I. tocmai la data de 08 septembrie 2011
inculpatei F.M., au caracterul unor mesaje de avertizare a inculpatei privind
existența organelor de control ale statului.
Aceste mesaje și-au atins scopul, respectiv
au avertizat-o pe inculpata F.M. să ascundă sursa impozabilă, deoarece această
inculpată, după primirea celui din urmă SMS, la orele 14:46, a sunat-o pe fiica
sa, pe care a anunțat-o cu privire la prezența organelor de control ale Vămii –
fila 280 vol.II d.u.p.
În stabilirea acestei stări de fapt, prima
instanță a reținut caracterul relevant al convorbirii telefonice dintre
inculpat și inculpata F.M. de la ora 15:22:40, convorbire ce a fost
interceptată, din care a rezultat că inculpatul a întrebat-o pe aceasta dacă a
primit semnalul său, sfătuind-o totodată să își șteargă de pe telefon mesajele
primite, întrucât „pe tine te prinde și cu telefonul la ureche”.
Având în vedere
aceste elemente de fapt, prima instanță a apreciat că activitatea inculpatului T.I.
din data de 08 septembrie 2011, se circumscrie condițiilor prevăzute în norma
de incriminare din art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 – evaziune
fiscală, sub forma complicității.
Dat fiind însă că prejudiciul cauzat
bugetului de stat, prin fapta de evaziune fiscală imputată inculpatei F.M., a
fost integral achitat de aceasta în cursul urmăririi penale, iar față de
această inculpată procurorul de caz a constatat existența cazului împiedicare a
exercitării acțiunii penale înscris în art. 10 lit. i
1
) C. proc.
pen. prin aceea că există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, prima
instanță a constatat că această cauză trebuia să se aplice tuturor
participanților la comiterea respectivei fapte penale, inclusiv complicelui –
inculpatul T.I.
Astfel, relativ la învinuirea de comitere a
infracțiunii de evaziune fiscală sub forma complicității pentru care s-a dispus
punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului T.I.,
Tribunalul Brașov a hotărât încetarea procesului penal pornit împotriva acestui
inculpat pentru existența temeiului înscris în art. 10 lit. i
1
) C.
proc. pen. și a cauzei de nepedepsire anterior indicată, astfel că, în baza art.
91 lit. c) C. pen., inculpatului i s-a aplicat sancțiunea amenzii
administrative în cuantum de 1000 lei.
Cât privește învinuirea de comitere a
infracțiunii, sub forma complicității, de deținere de către orice persoană în
afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a
produselor accizabile supuse marcării potrivit titlului VII, fără a fi marcate
sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de
țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 296
1
alin.
(1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 modificată și completată prin O.U.G. nr. 54/2010
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prima instanță a reținut că, potrivit
actului de sesizare, inculpata F.M. a fost trimisă în judecată pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 296
1
alin. (1) lit. l) din
Legea nr. 571/2003, modificată și completată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a deținut fără drept,
la domiciliul său și în celelalte imobile ale sale, în data de 14 octombrie 2010,
cantitatea de 2.717 pachete de țigări, diverse mărci, având aplicate timbre
fiscale emise de alte autorități decât cele române.
Conform considerentelor anterior expuse cu
ocazia analizării învinuirii de complicitate la evaziunea fiscală, prima
instanță a reținut că inculpatul T.I. a ajutat-o pe inculpata F.M. să dețină la
data de 08 septembrie 2010 o cantitate de țigări, fără a se cunoaște în concret
ce cantitate, neputându-se stabili nici ce cantitate de țigări a mai deținut
inculpata de la 08 septembrie 2010 la data de 14 octombrie 2010 și nici dacă
prin acest ajutor, aceasta a deținut în afara antrepozitului fiscal sau a
comercializat pe teritoriul României produse accizabile supuse marcării
potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu
marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri pentru a putea fi întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 modificată și completată prin O.U.G.
nr. 54/2010 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În aceste condiții, Tribunalul a apreciat că
în cauză, sub acest aspect, există un dubiu major care nu poate să profite
decât inculpatului – in dubio pro reo, cu privire la ajutorul pe care
inculpatul T.I. l-a dat în concret inculpatei F.M. în activitatea acesteia de
deținere fără drept la domiciliul său și în celelalte imobile ale sale, în data
de 14 octombrie 2010 a unei cantități de 2.717 pachete de țigări, diverse
mărci, având aplicate timbre fiscale emise de alte autorități decât cele
române, hotărând achitarea acestuia în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C.
proc. pen.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de
fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul T.I.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul
greșitei încetări a procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la
art. 10 lit. i) C. proc. pen., pentru infracțiunea de complicitate la evaziune
fiscală în condițiile în care textul se aplică numai inculpatului care a
achitat integral prejudiciul cauzat bugetului statului.
Inculpatul T.I. a solicitat desființarea
sentinței și achitarea sa deoarece nu poate fi antrenată răspunderea penală.
Prin decizia penală nr. 12/AP din 14
februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția penală și pentru cauze
cu minori - în dosarul nr. 3860/62/2011 s-a dispus admiterea apelului declarat
de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 268/S
din 05 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a desființat-o cu
privire la soluționarea acțiunii penale exercitate împotriva inculpatului T.I.
Rejudecând în aceste limite, în baza art. 334
C. proc. pen., a admis cererea formulată de Ministerul Public de schimbare a
încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de
sesizare, din infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin.
(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.
26 C. pen. raportat la art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003,
modificată și completată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În baza art. 264 alin. (1) C. pen., pentru
comiterea infracțiunii de favorizarea infractorului, a fost condamnat inculpatul
T.I., la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a
aplicat inculpatului T.I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului
drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea
condiționată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de
încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata
suspendării condiționate a executării pedepsei principale, s-a suspendat și
executarea pedepsei accesorii.
A dus la cunoștința inculpatului T.I.
dispozițiile art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate
a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a
fost obligat inculpatul T.I. la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând
cheltuieli judiciare avansate de stat.
II. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.I. împotriva
aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de apel a reținut, în esență, că fapta inculpatului T.I. realizează elementele
constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, dispunându-se, pe
cale de consecință, schimbarea încadrării juridice a faptei.
Se susține că probele administrate dovedesc
ajutorul dat de inculpatul T.I. coinculpatei F.M., fără a fi dovedită, însă,
existența vreunei înțelegeri prealabile între aceștia.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs
inculpatul T.I., invocând cazurile de casare prev. de art. 385
9
pct.
12, 16, 17, 18 C. proc. pen.
O primă critică a vizat greșita încadrare
juridică a faptei, în opinia apărării, neputându-se reține infracțiunea de
favorizarea infractorului dat fiind faptul că, din probe, nu rezultă că
inculpatul ar fi avut cunoștință de activitatea de contrabandă cu țigări
desfășurată de inculpata F.M.
Ca atare se impune achitarea inculpatului, în
temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.
proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de
favorizarea infractorului.
Prin prisma aceluiași caz de casare,
inculpatul a invocat încălcarea dreptului la apărare deoarece instanța de apel
nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei.
S-a susținut greșita respingere a apelului
declarat de inculpat deoarece, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului
penal pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1)
din Legea nr. 241/2005 în condițiile în care probele nu au dovedit existența
unei înțelegeri între inculpatul T.I. și F.M.
În consecință, s-a solicitat casarea deciziei
– admiterea apelului inculpatului și desființarea în parte a sentinței - și
achitarea inculpatului T.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.
pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale
infracțiunii. (f.26-31 dosar recurs).
Înalta Curte de Casație și Justiție examinând
recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza conform art.
385
9
alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat
pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză rezultă că
prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș nr. 1079/P/2010
din 24 decembrie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților F.M.
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 296
1
alin. (1) din
Legea nr. 571/2003; C.I.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.
pen. raportat la art. 296
1
alin. (1) lit. l) din legea nr. 571/2003;
H.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005 și art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003;
I.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005 și art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003;
G.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005 și art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003;
T.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art.
9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 26 C. pen. rap. La art. 296
1
alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.
În esență s-a reținut că inculpații, în perioada
august-octombrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale s-au
aprovizionat ori au aprovizionat alte persoane cu țigări netimbrate iar în urma
percheziției domiciliare au fost depistate cantități de țigări ce aveau
aplicate timbre fiscale emise de alte autorități decât cele române.
Cu excepția inculpatului T.I., ceilalți
inculpați, au recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost descrise în
actul de sesizare al instanței, solicitând aplicarea procedurii simplificate
conform
art.
320
1
C. proc. pen.
În sarcina inculpatului T.I. – agent de
poliție în cadrul Poliției orașului Victoria, Compartimentul Proximitate - s-a
reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale în data de 8 septembrie 2010
a avertizat-o, în două rânduri, pe inculpata F.M. cu privire la existența
organelor de control ale statului pe raza orașului Victoria, scopul urmărit
fiind acela ca inculpata să nu fie descoperită cu țigări de contrabandă asupra
sa.
În concret, inculpatul T.I. i-a expediat
inculpatei F.M., două mesaje, primul fiind expediat în data de 8 septembrie 2010
la ora 10:03 cu următorul conținut „Atenția faga în cont” și cel de-al doilea
mesaj a fost expediat în aceeași zi, la ora 14:40 având următorul conținut
„Atenție vam”.
Urmare mesajelor de avertizare trimise de
inculpatul T.I. coinculpatei F.M., aceasta din urmă, în aceeași zi a luat
legătura cu fiica sa avertizând-o cu privire la un potențial control din partea
Autorității Naționale a Vămilor Brașov.
În aceeași zi, inculpata F.M. l-a contactat
telefonic pe inculpatul T.I., acesta din urmă fiind interesat dacă s-au primit
mesajele sale de avertizare, sfătuind-o, totodată, pe inculpata F. să le
șteargă.
Interceptarea convorbirilor telefonice a fost
autorizată în condițiile legii, fiind emisă, în prealabil, încheierea
judecătorului competent.
Împotriva inculpatei F.M. se efectuau
cercetări – urmare sesizării din oficiu din 27 august 2010 a I.P.J. Brașov -
Serviciul de Investigare a Fraudelor - pentru punerea în circulație, pe raza
mai multor localități din Brașov, de țigări de contrabandă primite din Ucraina
și Moldova, sustrăgându-se de la plata impozitelor datorate bugetului de stat,
prin ascunderea sumei impozabile.
Probele administrate în cauză nu au dovedit
existența unei înțelegeri prealabile între inculpații F. și T., ceea ce exclude
posibilitatea reținerii complicității – ca formă de participație penală - dar
dovedesc ajutorul efectiv, concret dat de inculpatul T., ajutor în urma căruia
inculpata F. și-a anunțat fiica despre un posibil control al autorităților
vamale. Pe de altă parte, inculpata, având cunoștință de controalele ce urmau a
fi efectuate, a avut posibilitatea reală de a lua măsurile necesare pentru a nu
fi descoperite la locuința sa țigări de contrabandă, percheziția efectuată
confirmând însă existența la domiciliu său a unui număr de 2.717 pachete de
țigări, având aplicate timbre fiscale de alte autorități decât cele române.
Pentru existența infracțiunii de favorizarea
infractorului se cer a fi îndeplinite următoarele condiții:
a) săvârșirea unei infracțiuni principale,
intenția de favorizare a infractorului fiind o infracțiune de sine stătătoare,
dar între ele există o legătură de subsecvență condiționată, extrinsecă
conținutului lor material;
b) elementul material, care intră în
compunerea laturii obiective a infracțiunii de favorizarea infractorului,
constă în acțiunea prin care se acordă ajutor unui infractor, cu scopul de a
îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori
a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii;
c) ajutorul trebuie să fie dat nu ca urmare a
unei înțelegeri prealabile, pentru că în acest caz se săvârșește un act de
complicitate și nu de favorizare;
d) ajutorul poate fi dat în mod direct sau
indirect, pe față sau în mod clandestin, poate fi material sau intelectual, și
poate consta nu numai în acte comisive, ci și în omisiuni.
e) pentru existența laturii obiective este
necesar, ca anterior, să fi fost comisă o infracțiune de către cel favorizat;
f) sub aspectul laturii subiective,
infracțiunea de favorizarea infractorului poate fi săvârșită cu intenție
directă sau indirectă, favorizatorul trebuind să știe că persoana pe care o
favorizează a comis o infracțiune.
Ca atare, pentru a ne afla în prezența
infracțiunii de favorizare a infractorului nu trebuie să existe o înțelegere
prealabilă între inculpați – într-o asemenea ipoteză reținându-se, așa cum s-a
arătat, complicitatea - dar cel care favorizează trebuie să aibă cunoștință că
cel favorizat a comis o infracțiune. Fără îndeplinirea acestei condiții nu
poate exista infracțiunea de favorizare a infractorului.
Din situația de fapt expusă anterior a
rezultat, fără dubiu, că inculpatul T.I. – agent de poliție în cadrul Poliției
orașului Victoria - a dat un ajutor concret inculpatei F. prin trimiterea celor
două mesaje de avertizare „Atenție, faga în cont” și „Atenție vam”.
Ajutorul dat de inculpat se circumscrie tezei
din norma de incriminare privitor la îngreunarea urmăririi penale, ajutorul
fiind dat după ce organele judiciare se sesizase din oficiu cu privire la
săvârșirea infracțiuni de către inculpata F.M.
Ca atare, există o legătură de cauzalitate
directă între ajutorul dat de inculpatul T. coinculpatei F. și urmarea imediată
constând în crearea unei stări de pericol pentru normala desfășurare a
activității de înfăptuire a justiției.
Demersurile inculpatului T. nu au rămas fără
rezultat, astfel că nu poate fi acceptată versiunea acestuia în sensul că
mesajele trimise au fost „o glumă”.
Ca atare, apărarea inculpatului sub aspectul
încadrării juridice a faptei și a nevinovăției sale nu este fondată.
Nefondată este și critica ce vizează
omisiunea instanței de apel de a pune în discuția părților schimbarea de
încadrare juridică a faptei și implicit dreptul la apărare, în condițiile în care
la termenul de judecată din 24 ianuarie 2012, procurorul a cerut schimbarea de
încadrare juridică, iar inculpatul, prin apărătorul său a arătat că poate pune
concluzii pe noua încadrare juridică (fila 25 dosar apel).
Mai mult, anterior, la termenul din 22
noiembrie 2011 (fila 16 dosar apel), în prezența apărătorului din oficiu al
inculpatului, procurorul a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în
infracțiunea de favorizarea infractorului.
Ca atare, cererea a fost pusă în discuția
părților, instanța dând posibilitatea inculpatului de a-și pregăti apărarea în
raport cu noua încadrare juridică.
Nefiind întemeiată niciuna dintre criticile
invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că decizia instanței de
apel este legală.
Așa fiind, în baza art. 385
15
alin.
(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de
inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 12/AP din 14 februarie 2012 a
Curții de Apel Brașov – secția penală și pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 12/AP din 14 februarie 2012 a
Curții de Apel Brașov – secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de
250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,
reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la
prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
11 iunie
2012.