ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2984/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2984/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la data de 28 octombrie 2009 reclamantul S.I. a chemat în judecată
pârâta
SC R.M.N. SA solicitând ca în baza
sentinței ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a
Adunării Generale a Acționarilor din data de 11 iulie 2007 și anularea tuturor
hotărârilor adoptate în acea adunare precum și suspendarea tuturor hotărârilor
adoptate.
În
susținerea cererii reclamantul arată că este asociat în cadrul societății
pârâte unde deține 8,43% din capitalul social. La data de 11 iulie 2007 a avut loc o AGA la care nu a participat întrucât nu a fost informat, adunarea ținută la acea
dată fiind lovită de nulitate absolută având în vedere că: este contrară
dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, pentru că nu cuprinde o ordine de
zi, locul desfășurării, data, din modul de desfășurare nu rezultă dacă a avut
loc la o primă sau la o a doua convocare, nu s-au respectat dispozițiile art. 130
din Legea nr. 31/1990 privind modalitatea de vot, hotărârea nu s-a luat cu
majoritatea solicitată de lege și actele constitutive, s-au încălcat de
asemenea prevederile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind
conflictul de interese între acționar și societate.
Pârâta
SC R.M.N. SA a formulat întâmpinare invocând excepțiile insuficientei timbrări,
inadmisibilității constatării nulității absolute, excepția lipsei de interes a
reclamantului în promovarea prezentei acțiuni, iar pe fondul cauzei respingerea
acțiunii având în vedere că atât convocarea cât și întreaga AGA contestată au
respectat dispozițiile legale și statutare.
Tribunalul
Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 8
din 15 martie 2010 a respins excepția insuficienței timbrări, a
inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes a reclamantului.
Pe
fond s-a admis acțiunea și s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din
cadrul SC R.M.N. SA din data de 1 iulie 2007.
Pentru
a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excepția insuficienței nu
se justifică, față de obiectul acțiunii introductive, caracterul neevaluabil în
bani al acesteia, reclamantul îndeplinindu-și obligația de plată a taxei de
timbru.
Excepția
inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită, pentru încălcarea normelor
legale imperative aplicabile în această materie orice persoană interesată are
deschisă calea acțiunii în justiție în vederea constatării și sancționării de
către instanța de judecată a acestor încălcări cu privire la convocarea,
desfășurarea, modalitatea de adoptare a hotărârilor precum și cu privire la legalitatea
acestora.
Interesul
reclamantului în promovarea prezentei acțiuni rezidă din calitatea de acționar
al acestuia, calitate necontestată de către pârâtă, astfel încât și excepția
lipsei de interes urmează a fi respinsă.
Conform
art. 117 din Legea nr. 31/1990, astfel cum era în vigoare la data convocării
AGA contestate:
(1)
Adunarea generală este convocată de consiliul de administrație, respectiv de
directorat, ori de câte ori este necesar.
(2)
Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării
în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(3)
Convocarea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în
unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul
societății sau din cea mai apropiată localitate.
(4)
Dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocarea poate fi făcută și
numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin
scrisoare transmisă pe cale electronică, având încorporată, atașată sau logic
asociată semnătura electronică extinsă, expediată cu cel puțin 30 de zile
înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului înscrisă în registrul
acționarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă societății, dacă nu i-a fost
comunicată în scris de acționar.
(5)
Modurile de convocare prevăzute la alin. (4) nu pot fi folosite dacă sunt
interzise prin actul constitutiv al societății sau prin dispoziții legale.
(6)
Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi,
cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul
dezbaterilor adunării. În cazul în care pe ordinea de zi figurează numirea
administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, în convocare se
va menționa că lista cuprinzând informații cu privire la numele, localitatea de
domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de
administrator se află la dispoziția acționarilor, putând fi consultată și
completată de aceștia.
(7)
Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului
constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.
Conform
art. 14 din actul constitutiv al societății pârâte, adunarea generală va fi
convocată de către președintele consiliului de administrație prin scrisoare
recomandată, telegramă sau fax, prin mica publicitate. Convocarea trebuie să
cuprindă data, locul, și ora ținerii adunării generale, ordinea de zi,
expunerea explicită a problemelor care se vor pune în discuție și dacă este
cazul, textul integral al propunerilor referitoare la modificarea actelor
constitutive.
Deși
pârâta susține prin întâmpinare că acționarii principali au fost convocați
telefonic, iar cei minoritari prin afișare la locul de muncă, ambele categorii
de acționari fiind informați asupra ordinii de zi, instanța nu va putea reține
aceste apărări având în vedere faptul că, pe de o parte nu s-a făcut dovada
unor astfel de afirmații, iar pe de altă parte bunele relații existente între acționarii
principali nu înlătură obligativitatea pentru societatea pârâtă de a respecta
dispozițiile legale și statutare în ceea ce privește îndeplinirea
formalităților de convocare.
Instanța
nu a reținut susținerea referitoare la prevederile actului constitutiv conform
căreia adunarea generală a acționarilor poate lua hotărâri și fără îndeplinirea
formalităților cerute pentru convocare, cu respectarea tuturor prevederilor
legale și ale prezentului act constitutiv pentru validitatea hotărârilor
adoptate, motivat de faptul că dispozițiile referitoare la convocarea adunării
în care urmează a se lua hotărâri, reprezintă condiții prealabile adoptării
hotărârilor, îndeplinirea acestora fiind avute în vedere la stabilirea
validității actelor adoptate în cadrul acestor adunări.
Răspunzând
criticilor formulate de pârâtă prin apelul promovat, Curtea de Apel Bacău, secția
comercială de contencios administrativ și fiscal, – prin decizia nr. 11 din 7
octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul.
În
fundamentarea soluției, instanța de control judiciar, a reținut că
art. 14 din actul
constitutiv al SC R.M.N. SA Dărmănești conține dispoziții cu privire la
convocarea adunărilor generale ale acționarilor. Modalitățile de convocare sunt
reglementate la alin. (3), acestea fiind: scrisoare recomandată, telegramă sau
fax și mica publicitate, iar cuprinsul convocării este reglementat la alin.4,
mențiunile fiind următoarele: data, locul și ora ținerii adunării generale a
acționarilor, ordinea de zi, expunerea explicită a problemelor care se vor pune
în discuție și, dacă este cazul, textul integral al propunerilor referitoare la
modificarea actelor constitutive. Prevederile invocate de apelantă sunt
cuprinse în alin.5, acestea reglementând posibilitatea adunării generale de a
lua hotărâri și fără îndeplinirea formalităților prevăzute pentru convocare,
însă cu respectarea tuturor prevederilor legale și ale actului constitutiv
pentru validitatea hotărârilor adoptate.
Din modul de
reglementare a prevederilor actului constitutiv rezultă că luarea hotărârilor
de către adunarea generală a acționarilor fără îndeplinirea formalităților
prevăzute pentru convocare este o situație de excepție și este condiționată de
respectarea prevederilor legale și a celorlalte dispoziții statutare. Atâta
vreme cât Legea nr.31/1990 conține dispoziții referitoare la convocare de la
care nu se prevede posibilitatea derogării prin actul constitutiv, respectarea
acestor dispoziții este obligatorie.
Cu petiția
înregistrată la data de 10 noiembrie 2010 pârâta a declarat recurs, criticile
făcând referire la faptul că în mod greșit instanța de apel reține faptul că
hotărârea AGA contestată, a statuat cu privire la schimbarea acționariatului și
la numirea unui singur administrator în locul consiliului de administrație format
din trei membrii, situație care nu s-a aflat în discuție la soluționarea
fondului.
Hotărârea AGA din 11
iulie 2007 s-a referit în mod expres la înscrierea unei tranzacții de acțiuni la ORC Bacău și nicidecum la vânzarea unor acțiuni proprietatea societății, și, care nu a făcut
obiectul acestei hotărâri.
Recursul este
nefondat.
Potrivit art. 304 C.
proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru
motive de nelegalitate.
În speță recurenta nu
indică ce formă legală a fost încălcată sau aplicată eronat, făcând referire la
ordinea de zi a AGA a cărei nulitate absolută se solicită a se constata.
Din cuprinsul
acesteia, înscris anexat la fil.8 dosar fond, rezultă că s-a hotărât schimbarea
structurii acționariatului și la numirea unui singur administrator, situație în
care pe lângă mențiunile prevăzute în art. 14 alin. (4) din actul constitutiv,
ordinea de zi trebuia să cuprindă și lista cu informații privind persoanele
propuse.
De asemenea
modificarea structurii acționariatului impunea o convocare al cărui cuprins să
conțină textul integral al propunerii, astfel cum prevede dispozițiile art. 117
alin. (7) din Legea nr. 3/1990.
În aceste condiții
văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta SC R.M.N. SA Dărmănești prin administrator
judiciar S.Q. SPRL
BACĂU împotriva deciziei nr. 11/CC de la 7 octombrie
2010 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 6 octombrie 2011.