ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1388/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1388/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată sub nr. 1054/110/2008

pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul P.C.C. a chemat în judecată pe pârâții

P.F., Z.V., B.G.C. și SC R.C.C. SA OITUZ, solicitând instanței ca prin sentința

ce o va pronunța să dispună anularea Hotărârii AGA din 16 septembrie 2002.

În motivarea cererii, așa cum a fost

precizată ulterior, reclamantul a arătat că Hotărârea AGA din 16 septembrie

2002 are caracter ilicit, fiind luată de pârâți în scopul de a transfera

patrimoniul SC R.C.C. SA Oituz la SC B. SRL Dărmănești, societate creată de

pârâți, prin interpușii lor N.N.D., C.E.V., C.S.S. și V.M., asociați deținători

a câte 25% din părțile sociale ale SC B. SRL, cu sediul în orașul Dărmănești, județul

Bacău. La data când s-a luat această hotărâre P.F., ce deținea funcția de

administrator al SC R.C.C. SA, a prezentat datorii fictive, cu scopul de a

justifica că SC R.C.C. SA trebuie să achite o datorie inexistentă la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Datoria era prezentată în certificatul fiscal nr. 59693

din 9 octombrie 2002 și era de 19.670.794 lei vechi. Suma pretinsă ca datorie,

invocată de P.F. și susținută de Z.V. și V.B.I. este aferentă altei societăți

și nu SC R.C.C. SA. Astfel, pentru o datorie de 19.670.794 lei vechi, a fost

înstrăinat un patrimoniu de peste 50.000.000.000 lei, adică 5.000.000 RON.

Anterior acestei operațiuni au fost introduse în contabilitatea SC R.C.C. SA

facturi de transport false pentru cumpărarea a 6 mijloace de transport, cu o

valoare de 2.838.150.000 lei vechi și motoare electrice în valoare de

5.355.000.000 lei vechi care nu au fost niciodată utile societății.

Pârâții s-au asociat astfel în

acțiunea lor de fraudare a societății SC R.C.C. SA creând o majoritate

nelegală.

Participarea lui A.O. și

V.B.I.

în locul pârâtului C.B. a fost nelegală,

cu atât mai mult

cu cât

nici pârâții P.F. și Z.V. nu aveau drepturi legale

de vot.

Pârâtul Z.V. a depus la data de 16

iunie 2000 întreg

pachetul

său de acțiuni de 17,15 % la societate, drept garanție, pentru a

fi numit în funcția de director,

perioadă în care deja a produs prejudicii

intereselor legitime ale SC R.C.C. SA OITUZ și nu

și-a mai recăpătat pachetul de acțiuni.

Pârâtul P.F., ce deține 14,3% din acțiuni, nu

avea drept legal de vot

pentru că operațiunile la care participa vizau

persoana sa și persoane interpuse: rude până la

gradul IV, aspect ce

este interzis de

lege - art.125 din Legea nr. 31/1990.

Gradul de rudenie rezultă

din adresa nr. 25460 (8 august 2005) comunicată de Poliția Bacău.

Procurile lui A.O. și V.B.I. nu sunt

speciale și nu au fost depuse la societate cu 48 ore

înainte, conform art.

125.

Gradul de rudenie

evident și notoriu îi făcea pe pârâți

incompatibili

să participe și să voteze hotărâri AGA.

Pârâtul P.F. ca administrator al SC R.C.C. SA

Oituz era administrator și la SC B. SRL

Dărmănești, iar asociatul cu 25% din capital, N.N.D.,

era cumnatul său.

Pârâtul Z.V.,

ca director tehnic la SC R.C.C. SA

Oituz,

era director tehnic și la SC B. SRL

Dărmănești, iar asociata cu 25% din capital, C.E.V.,

este cumnata lui.

Pârâtul

C.B. a interpus pe A.O.

și V.B.I. pentru a-l reprezenta, dar fără o

procură

specială,

aceștia asigurând interfața cu V.M. și C.S.S.

,

asociați interpuși la SC B. SRL Dărmănești

fiecare cu câte 25% din

capital, fiind astfel încălcat art. 127 din Legea nr. 31/1990, modificată.

S-a mai arătat că

Adunarea Generală a Acționarilor din 16

septembrie 2002 este lovită de

nulitate absolută,

ca

urmare a încălcării normelor imperative privind

convocarea acestei adunări generale, dar și a

hotărârilor luate, care sunt

contrare intereselor SC R.C.C. SA Oituz precum și a

Legii nr. 31/1990 modificată, nefiind

îndeplinită procedura de publicare în

Monitorul

Oficial a Convocării și a Hotărârii AGA. Nu a fost respectată

tematica convocării, toate materialele care

vizează activele societății și

operațiunile

financiar-contabile prezentate de pârâtul P.F.

sunt nule de drept, pentru că exclud pe cenzori, ele

reflectând doar punctul de vedere personal și

subiectiv a lui P.F.

, ce excede prevederilor legale, sancțiunea fiind nulitatea

absolută,

nefiind îndeplinite cerințele art. 111, art. 125 din Legea nr.

31/1990, modificată.

S-a

mai arătat că n

u au fost îndeplinite condițiile de fond și

de procedură

privind convocarea AGA și întocmirea procesului verbal

al adunării generale.

AGA nu a împuternicit pe nimeni să vândă

patrimoniul, activele,

creanțele și fondul de comerț de la SC R.C.C.

SA Oituz.

Convocarea nu s-a făcut cu 30 zile înainte de data

publicării

convocării în Monitorul Oficial al României partea a

IV-a, încălcând

prevederile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

modificată.

Operațiunile economice de la SC R.C.C. SA

Oituz,

ce au fost puse la cale de pârâți, nu au fost vizate sau controlate,

analizate,

verificate de cenzori, așa cum prevede legea, mandatul

cenzorilor

fiind expirat la data de 14 iulie 2001,

responsabilitatea

numirii

altor cenzori sau reînnoirea mandatului fiind în sarcina directă a

pârâtului

P.F., administrator al SC R.C.C SA

Oituz.

Scopul

acestor operațiuni a fost ilicit, iar apoi transformarea

SC

R.C.C. SA Oituz din societate pe acțiuni în societate

cu

răspundere limitată a fost stopată de Curtea de Apel Brașov, secția

comercială,

prin

Decizia Civilă nr. 123/C/Ap din 21 iunie 2005,

dosar nr. 758/C/Ap/2005

al Curții de Apel Brașov

și de Înalta Curte de Casație și Justiție

București, secția comercială,

prin

Decizia nr. 1577 din 10 mai 2006

în dosarul nr. 13216/1/2005,

prin care s-a respins

încercarea de a transforma SC R.C.C. SA

Oituz în societate cu răspundere limitată -

S.R.L.

Pârâții, prin întâmpinare, au

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 12/2008 a Tribunalului

Bacău a fost respinsă acțiunea, ca fiind tardiv formulată, în considerentele

sentinței reținându-se că din moment ce s-a dispus dizolvarea SC R.C.C. SA

Oituz, societatea își continuă existența juridică numai pentru operațiuni de

lichidare.

Împotriva sentinței de mai sus a

formulat apel reclamantul, iar prin decizia civila nr. 7/2008 a Curții de Apel

Bacău, a fost admis apelul, desființată sentința apelată și trimisă cauza spre

rejudecare Tribunalului Bacău.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată sub nr. 202/110/2009 a Tribunalului Bacău și a fost administrată

proba cu interogatoriu solicitată de reclamant.

Prin sentința comercială nr. 122 din

23 martie 2009 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant și s-a respins

acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că în ceea ce privește excepția calității de reprezentant a

avocatului T.M., pentru

SC

R.C.C. SA, invocată de reclamant la termenul din 23 februarie 2009

, având în vedere că împuternicirea

avocațială este și pentru această societate, instanța a respins excepția, ca

nefondată.

Referitor la fondul acțiunii,

conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, s-a reținut că numai

acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra și au cerut să

se insereze acest lucru în procesul verbal al ședinței pot introduce acțiunea

în anularea ori nulitatea hotărârii.

În consecință, acționarii care au

votat în favoarea hotărârii lovite de nulitate ori care s-au abținut de la vot

nu au calitatea de a introduce acțiunea în nulitate, o altă soluție echivalând

cu încurajarea propriei turpitudini.

În cauză, din cuprinsul procesului

verbal al AGA a SC R.C.C. SA din 16 septembrie 2002, rezultă că reclamantul a

participat la ședința din 16 septembrie 2002 și a fost de acord cu vânzarea

patrimoniului unității pentru a fi achitate datoriile către bugetul statului și

către ceilalți creditori, fiind împuternicită conducerea unității să urgenteze

formalitățile pentru vânzare, plata datoriilor către stat și alții, prin

negociere directă. Deși reclamantul ar fi avut posibilitatea, acesta nu a

invocat în ședință criticile de fond și de formă cu privire la luarea hotărârii

AGA, pe care le invocă în prezenta acțiune, reclamantul criticând doar faptul

că cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, ceea ce a fost de natură a

prejudicia societatea.

În ședința din 16 septembrie 2002 nu

s-au arătat care erau datoriile societății și nici către cine urmau să fie

vândute activele societății, iar administrarea (conducerea) societății la acel

moment era asigurată de către administratorul unic, P.F. Din nicio probă nu

rezultă că reclamantul ar fi fost indus în eroare pentru a fi de acord cu

hotărârea luată, prin prezentarea unor datorii fictive, ci dimpotrivă, din

cuprinsul deciziei penale nr. 389/270/2006 a Tribunalului Bacău (fila 40 dosar

nr.1054/110/2008) rezultând că în contabilitatea societății au fost

înregistrate corect documentele contabile. Totodată, reclamantul a invocat după

mai mulți ani inducerea sa în eroare, mai întâi în anul 2005, printr-o plângere

penală, iar apoi în anul 2008, prin prezenta acțiune comercială, respectiv după

mai mult de 4 ani și 6 luni de la data hotărârii.

De asemenea, nu rezultă că s-ar fi

urmărit o cauză ilicită prin luarea hotărârii, raportat la motivele invocate de

către reclamant, din moment ce nu s-a arătat în hotărâre către cine să fie

vândut patrimoniul societății. De altfel, mare parte din criticile formulate de

reclamant vizează aspecte ulterioare luării hotărârii din 16 septembrie 2002,

respectiv privind modul cum a fost adusă la îndeplinire această hotărâre prin

vânzările realizate către terțe persoane. Or, cauzele de nulitate trebuie să

fie concomitente încheierii actului juridic și nu ulterioare, hotărârea din 16

septembrie 2002 urmărind, în principiu, un scop licit, respectiv acoperirea

unor datorii ale societății. Modalitățile prin care a fost pusă în aplicare

hotărârea nu privesc modul și cauza pentru care s-a luat hotărârea, ci

executarea acesteia și tocmai de aceea nu pot constitui motive de nulitate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamantul P.C.

Prin decizia nr. 2/CC din 23

februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Societatea R.C.C. SA a fost

constituită din acționarii: P.C. - cu o participare de 14,30%; P.F. - cu o

participare de 14,30%; P.V. - cu o participare de 14,30%; C.B. - cu o

participare de 28,50%; Z.V. - cu o participare de 14,30% și D.D. - cu o

participare de 14,30%, așa cum rezultă din actul constitutiv autentificat sub

nr. 1349 din 6 mai 1998 (filele 71-78).

Ulterior, structura acționariatului

s-a modificat, astfel că la data de 16 septembrie 2002, potrivit informațiilor

furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău,

necontestate de părți, acționarii și cotele de participare erau: P.C. – 17,16%,

P.V. - 17,16%, C.B. - 34,23%, Z.V. - 17,15% și P.F. - 14,30%.

Așa cum rezultă din convocatorul din

29 august 2002 (fila 33 dosar), s-a convocat adunarea generală a acționarilor

în data de 16 septembrie 2002, ora 15,00, la sediul societății, iar prin

convocator s-a stabilit ca ordine de zi:

economico-financiare și administrative a societății;

data pentru a doua adunare generală în cazul în care la prima convocare nu s-ar

fi întrunit condițiile legale.

Este adevărat că prin convocator nu

s-a precizat dacă adunarea generală este ordinară sau extraordinară, însă din

conținutul ordinii de zi și față de dispozițiile art. 111 din Legea nr. 31/1990,

în forma în vigoare la data desfășurării AGA, instanța de apel a reținut că

adunarea generală din 16 septembrie 2002 a avut caracterul unei adunări generale ordinare.

Referitor la convocarea adunării

generale a acționarilor s-a reținut că potrivit art. 117 alin. (5) din Legea

nr. 31/1990, convocarea se poate face și prin afișare la sediul societății,

însoțită de convocator. Existența convocatorului, chiar nesemnat de acționari,

prezumă că administratorul a optat pentru acest mod de convocare, dispozițiile

din actul constitutiv neinterzicându-le. Pe de altă parte, regulile privind

convocarea protejează interesele personale ale acționarilor, convocarea

realizată cu încălcarea acestor reguli fiind lovită de nulitate relativă.

În acest context, în condițiile în

care reclamantul a participat la AGA și a votat în favoarea măsurilor dispuse,

acesta nu poate invoca faptul că ar fi fost vătămat prin convocarea realizată

cu încălcarea regulilor prevăzute de lege.

Așa cum rezultă din procesul-verbal

al AGA din 16 septembrie 2002 la adunarea generală au participat acționarii P.F.,

Z.V., P.V. și P.C., reprezentând 65,77% din capitalul social.

De asemenea, la adunarea generală au

participat și numiții V.B. și A.O., care l-au reprezentat pe acționarul C.B. Potrivit

art. 9 din Actul constitutiv, acționarii pot fi reprezentați de alte persoane,

în baza unor procuri speciale. Cum în cauză nu s-ar fi făcut dovada că cei doi

participanți au reprezentat pe acționarul C.B., instanța de apel a verificat

legalitatea AGA, fără a reține prezența acestuia la adunare.

Având în vedere că toți acționarii

prezenți au votat în favoarea măsurilor propuse adunării generale, instanța de

apel a reținut că hotărârea s-a luat cu cvorumul legal, prevăzut de art. 112

din Legea nr. 31/1990.

Susținerea apelantului că acționarul

Z.V. nu ar avea drept de vot deoarece și-a depus acțiunile ca garanție pentru

exercitarea funcției de director la societate nu a fost reținută. Astfel,

dispozițiile art. 105 din Legea nr. 31/1990, invocate de apelant, nu sunt

incidente în cauză, acestea se referă la constituirea, de către societate, a

propriilor acțiuni ca garanție. În cauză, acționarul Z.V. a exercitat funcția

de director la societate și i s-a impus – potrivit susținerilor apelantului –

să depună pachetul de acțiuni drept garanție pentru exercitarea funcției.

Această garanție are drept efect indisponibilizarea acțiunilor - acestea

neputând fi tranzacționate – însă nu împiedică acționarul să-și exercite

drepturile izvorâte din Actul Constitutiv și lege.

În ceea ce privește acționarul P.F.,

apelantul-reclamant a susținut că acesta nu ar fi avut drept de vot, conform

art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

în vigoare la data de 16 septembrie 2002, se referă la obligația de abținere a

acționarului care, într-o anumită operațiune, are un interes contrar

societății. Încălcarea acestei obligații de către acționar nu afectează

valabilitatea hotărârii AGA ci, potrivit alin. (2) din același articol, este

răspunzător de daune, în condițiile prevăzute de această dispoziție legală.

În ceea ce privește pretinsele

acțiuni de inducere în eroare efectuate de către administratorul societății,

privind datoriile pe care acesta le-ar fi avut, apelantul-reclamant a invocat

chiar pasivitatea sa, deoarece, potrivit art. 133

1

și art. 33

2

din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data desfășurării adunării generale, orice

acționar avea dreptul să se informeze asupra gestiunii societății, iar

acționarii care dețin cel puțin 10% din acțiuni – și apelantul deținea 17,16% -

pot solicita instanței desemnarea unui expert care să verifice anumite

operațiuni din gestiunea societății.

S-a mai reținut că este fără

relevanță, în prezenta cauză, modul în care administratorul societății și-a

exercitat funcția, remediul într-o astfel de situație nefiind anularea

hotărârii AGA, alte instituții din Legea nr. 31/1990 și din alte ramuri de

drept pot asigura realizarea drepturilor persoanelor vătămate prin exercitarea

unei administrări contrare actului constitutiv și dispozițiilor legale.

Referitor la susținerile apelantului-reclamant

că societatea nu ar mai avea organe de conducere din 26 mai 2005 aceasta, chiar

reală, nu poate afecta o hotărâre a AGA din 2002, o astfel de situație punând

în discuție doar reprezentarea societății, aceasta cu atât mai mult cu cât prin

sentința comercială nr. 1369 din 31 octombrie 2007, irevocabilă prin decizia

nr. 1321 din 17 decembrie 2009, societatea comercială intimată este dizolvată.

Instanța de apel a mai reținut că celelalte

susțineri din motivele de apel și precizările ulterioare se referă la aspecte

ulterioare hotărârii AGA și care nu au incidență în cauză, neconstituind motive

de nulitate a hotărârii AGA.

Astfel, modul în care a fost

înstrăinat activul societății pârâte, este un aspect ulterior hotărârii AGA,

chiar dacă înstrăinarea activului s-a hotărât de AGA. De asemenea, publicarea

hotărârii AGA în Monitorul Oficial și înscrierea ei în Registrul Comerțului nu

pot constitui cauze de nulitate, aceste împrejurări afectând opozabilitatea

hotărârii și nu legalitatea ei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantu-recurent P.C.C., aducându-i următoarele critici.

parte de o judecată corectă, deoarece, pe de o parte, membrii completului de

judecată nu s-au abținut, iar pe de altă parte, cererea de recuzare formulată

de reclamant a fost respinsă, judecătorii care au soluționat această cerere

precizând, în mod nelegal, în încheierea din 18 februarie 2010, că hotărârea

lor este irevocabilă, deși aceasta nu este irevocabilă, putând fi atacată cu

recurs, odată cu fondul, conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ.

data de 16 februarie 2010, iar cererea de recuzare a fost soluționată la data

de 18 februarie 2010, completul de judecată a hotărât deja pe data de 16

februarie 2010 și a emis decizia recurată la data de 23 februarie 2010, fără să

repună cauza pe rol, să citeze părțile și să acorde un termen legal de

judecată.

Aceste aspecte contravin

prevederilor legale, respectiv dispozițiilor art. 1 și art. 24 din Constituție,

art. 3 C. civ., art. 6 din CEDO, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 1,

4, 5, 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

contradictorie, deoarece, pe de o parte, instanța de apel i-a respins cererea

de administrare a unor noi probe, iar pe de altă parte, a reținut că

afirmațiile reclamantului nu sunt probate, aspect de dovedește denegarea de

nedreptate.

De asemenea, instanța de apel a

reținut aspecte scoase din context, trunchiate și denaturate.

excepția lipsei calității de reprezentant al SC R.C.C. SA Oituz, a avocatului T.M.,

deoarece, de la data de 26 mai 2005 această societate nu a mai avut o

administrare legală, P.F. fiind administrator al societății în perioada 26 mai

2001 - 26 mai 2005.

Recurentul-reclamant a apreciat că el este

reprezentantul legal al societății, desemnat în urma AGEA din 9 iulie 2009, convocată

ca urmare a sentinței civile nr. 150/2009 a Tribunalului Bacău.

Recurentul mai apreciază că nici din punct de

vedere al Legilor nr. 514/2003 și respectiv nr. 51/1995, avocatul nu putea să

reprezinte societatea.

este contrară legii și este lovită de nulitate absolută.

Astfel, convocarea AGA s-a făcut la

29 august 2002 fără să se fi respectat termenul de minim 30 de zile prevăzut de

dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, în Monitorul Oficial al României nu

a fost făcută nicio publicare a vreunei convocări pentru AGA din 16 septembrie

2002 și nici într-un ziar, iar în convocator nu au fost înscrise mențiunile

obligatorii prevăzute de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Din conținutul convocării nu rezultă

în nici un fel problema vânzării patrimoniului societății, nu rezultă nivelul

datoriilor.

Hotărârea AGA a fost luată cu

încălcarea art. 9 din statutul societății, care impunea participarea

acționarilor care să dețină minim 75% din capital, or, prin neparticiparea

acționarului B.G.C., ce deținea 34,23% din capital, nu a fost realizat acest

cvorum.

Recurentul-reclamant mai susține că

au fost încălcate dispozițiile art. 126 din Legea nr. 31/1990, deoarece,

asociații P.F., Z.V. și B.G.C. aveau interese contrare cu cele ale societății

iar persoana și administrarea efectuată de ei, era în discuție.

Prin urmare, și sub acest aspect nu

a fost îndeplinit cvorumul, aceștia neavând voie să voteze, astfel încât, în

situația expusă, cvorumul a fost de doar 34,32% din capitalul social.

La data de 20 septembrie 2010 la

dosarul cauzei a fost depusă o întâmpinare din partea SC R.C.C. SA Oituz, prin

administrator P.C., prin care s-a solicitat admiterea recursului.

La data de 15 noiembrie 2010 intimații

P.F., Z.V. și B.G.C. au depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care au solicitat

respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente.

reținută, chiar dacă în încheierea din 18 februarie 2010, prin care s-a

soluționat cererea de recuzare formulată de recurentul reclamant împotriva

membrilor completului de judecată, s-a menționat faptul că aceasta este

irevocabilă, deoarece, ulterior, prin încheierea din 4 martie 2010, a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamant, menționându-se că

în loc de „irevocabilă” se va trece „cu recurs odată cu fondul”.

De altfel, calea de atac este dată

de lege și nu de judecător, or, potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ.,

încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu

fondul.

poate fi reținută.

Cererea de recuzare a fost formulată,

inițial, oral, în fața instanței de judecată, or, tocmai în vederea

soluționării cererii de recuzare și pentru ca apelantul-reclamant să aibă

posibilitatea să formuleze concluzii scrise, a fost amânată pronunțarea la data

de 23 februarie 2010.

Cum, prin încheierea din 18

februarie 2010, a fost respinsă cererea de recuzare, iar în dosarul de fond a

fost declarate închise dezbaterile, așa după cum rezultă din încheierea

pronunțată în data de 16 februarie 2010, în mod legal instanța de apel s-a pronunțat

pe fondul apelului, nefiind obligată de nicio dispoziție legală să repună cauza

pe rol, să acorde un termen și să citeze părțile.

Recurentul-reclamant nu arată în ce

sens contravine această situație dispozițiilor art. 1 și art. 24 din

Constituție, art. 3 C. civ. și art. 6 din CEDO, astfel că nu se poate răspunde

acestei critici.

poate fi reținută.

Instanța de apel a făcut o motivare

amplă a soluției pronunțate și a răspuns tuturor criticilor formulate de

apelantul reclamant.

Cererea de probatorii a fost pusă în

discuția părților, iar instanța de apel a respins această cerere, apreciind că

nu sunt utile cauzei, fiind suficiente probele administrate în cauză.

Aspectul privind greșita

interpretare a materialului probator de către instanța de apel, nu poate face

obiectul analizei de către instanța de recurs, deoarece această critică vizează

netemeinicia deciziei recurate, or, instanța de recurs nu poate analiza decât

criticile de nelegalitate, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind

abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a avocatului T.M. nu

poate fi reținută.

La fila 28 din dosarul instanței de

apel se află o împuternicire avocațială dată d-lui avocat T.M. de SC R.C.C. SA

dar și de intimații pârâți P.F., Z.V. și B.G.C.

Prin urmare d-ul avocat T.M.

reprezenta cel puțin pe cei 3 pârâți persoane fizice.

Potrivit dispozițiilor din Legea

societăților comerciale, într-o cerere ce vizează constatarea nulității unei

hotărâri a AGA, trebuie citată și societatea comercială.

De altfel, la fila 18 din dosarul

instanței de apel se află o precizare a reclamantului, prin care acesta

învederează instanței că el este reprezentantul legal al societății.

În încheierea din 16 februarie 2010

societatea este menționată ca intimată-pârâtă, iar prin prezența reclamantului,

care avea și calitatea de reprezentant legal al acesteia, procedura a fost

legal îndeplinită.

Prin urmare, faptul că pe delegația

de reprezentare a d-lui avocat T.M. era trecut, ca mandant, și SC R.C.C. SA, nu

a vătămat în nici un fel pe reclamant, acesta având posibilitatea să-și facă

apărările, atât în calitate de acționar-reclamant, cât și în calitate de

reprezentant al societății intimate.

cauzei nu pot fi reținute.

Astfel, în mod legal a reținut

instanța de apel că regulile privind convocarea adunării generale ordinare,

prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, protejează interesele personale

ale acționarilor, convocarea realizată cu încălcarea acestor reguli fiind

lovită de o nulitate relativă, condiționată de dovedirea vătămării intereselor

personale ale acționarului care o invocă.

Prin urmare, în acest context sunt

importante prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990, care reglementează

condițiile în care pot fi atacate hotărârile adunării generale contrare legii

sau actului constitutiv.

În cauza de față, așa după cum

rezultă din procesul-verbal al AGA din 16 septembrie 2002 la adunarea generală au

participat acționari reprezentând 65,77% din capitalul social, inclusiv

reclamantul-recurent, or, potrivit art. 132 alin. (2) din LSC, pot să atace

hotărârile AGA doar acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau

cei care, deși au luat parte, au votat contra și au cerut să se insereze

aceasta în procesul-verbal al ședinței.

Cum recurentul-reclamant a luat

parte la adunare, dar a votat pentru, el nu mai putea să atace respectiva

hotărâre a AGA, cel puțin sub aspectul convocării, el nefiind vătămat, fiind

prezent la adunare și votând în cunoștință de cauză.

Nu pot fi reținute nici criticile cu

privire la neîndeplinirea condițiilor de cvorum.

Astfel, este neadevărată susținerea

recurentului-reclamant că art. 9 din statutul societății ar impune un cvorum de

75% din capitalul social pentru validitatea deliberărilor adunării generale

ordinare, din cuprinsul dispozițiilor art. 9 al actului constitutiv (fil.116

penultimul alineat – dosar recurs) rezultând că cvorumul necesar este de

½ din capitalul social.

Din acest punct de vedere, în mod

legal a reținut instanța de apel, că cvorumul cerut atât de lege (art. 112 din

LSC) cât și de art. 9 din actul constitutiv a fost respectat, chiar dacă nu s-a

luat în considerare calitatea de reprezentanții ai acționarului B.G.C., a

numiților V.B. și A.O.

Nu poate fi reținută nici critica

vizând încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) din LSC, deoarece,

încălcarea acestei dispoziții legale de către unul din acționari, nu poate

afecta valabilitatea unei hotărâri AGA, acționarii respectivi putând răspunde

în condițiile art. 127 alin. (2) din LSC.

Având în vedere cele de mai sus,

Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul,

ca nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant va fi obligat la 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată în favoarea intimaților-pârâți P.F., Z.V. și B.G.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul P.C.C. împotriva deciziei nr. 2/CC din 23 februarie 2010 și a

tuturor încheierilor pronunțate în dosarul nr.202/110/2009 de Curtea de Apel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata

cheltuielilor de judecată, în sumă de 2500 lei, în favoarea intimaților pârâți P.F.,

Z.V. și B.G.C.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 31 martie 2011.