ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1388/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1388/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 1054/110/2008 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul P.C.C. a chemat în judecată pe pârâții P.F., Z.V., B.G.C. și SC R.C.C. SA OITUZ, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Hotărârii AGA din 16 septembrie 2002. În motivarea cererii, așa cum a fost precizată ulterior, reclamantul a arătat că Hotărârea AGA din 16 septembrie 2002 are caracter ilicit, fiind luată de pârâți în scopul de a transfera patrimoniul SC R.C.C. SA Oituz la SC B. SRL Dărmănești, societate creată de pârâți, prin interpușii lor N.N.D., C.E.V., C.S.S. și V.M., asociați deținători a câte 25% din părțile sociale ale SC B. SRL, cu sediul în orașul Dărmănești, județul Bacău.
La data când s-a luat această hotărâre P.F., ce deținea funcția de administrator al SC R.C.C. SA, a prezentat datorii fictive, cu scopul de a justifica că SC R.C.C. SA trebuie să achite o datorie inexistentă la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Datoria era prezentată în certificatul fiscal nr. 59693 din 9 octombrie 2002 și era de 19.670.794 lei vechi. Suma pretinsă ca datorie, invocată de P.F. și susținută de Z.V. și V.B.I. este aferentă altei societăți și nu SC R.C.C. SA. Astfel, pentru o datorie de 19.670.794 lei vechi, a fost înstrăinat un patrimoniu de peste 50.000.000.000 lei, adică 5.000.000 RON. Anterior acestei operațiuni au fost introduse în contabilitatea SC R.C.C. SA facturi de transport false pentru cumpărarea a 6 mijloace de transport, cu o valoare de 2.838.150.000 lei vechi și motoare electrice în valoare de 5.355.000.000 lei vechi care nu au fost niciodată utile societății.
Pârâții s-au asociat astfel în acțiunea lor de fraudare a societății SC R.C.C. SA creând o majoritate nelegală. Participarea lui A.O. și V.B.I. în locul pârâtului C.B. a fost nelegală, cu atât mai mult cu cât nici pârâții P.F. și Z.V. nu aveau drepturi legale de vot. Pârâtul Z.V. a depus la data de 16 iunie 2000 întreg pachetul său de acțiuni de 17,15 % la societate, drept garanție, pentru a fi numit în funcția de director, perioadă în care deja a produs prejudicii intereselor legitime ale SC R.C.C. SA OITUZ și nu și-a mai recăpătat pachetul de acțiuni. Pârâtul P.F., ce deține 14,3% din acțiuni, nu avea drept legal de vot pentru că operațiunile la care participa vizau persoana sa și persoane interpuse: rude până la gradul IV, aspect ce este interzis de lege - art.125 din Legea nr. 31/1990.
Gradul de rudenie rezultă din adresa nr. 25460 (8 august 2005) comunicată de Poliția Bacău. Procurile lui A.O. și V.B.I. nu sunt speciale și nu au fost depuse la societate cu 48 ore înainte, conform art. 125. Gradul de rudenie evident și notoriu îi făcea pe pârâți incompatibili să participe și să voteze hotărâri AGA. Pârâtul P.F. ca administrator al SC R.C.C. SA Oituz era administrator și la SC B. SRL Dărmănești, iar asociatul cu 25% din capital, N.N.D., era cumnatul său. Pârâtul Z.V., ca director tehnic la SC R.C.C. SA Oituz, era director tehnic și la SC B. SRL Dărmănești, iar asociata cu 25% din capital, C.E.V., este cumnata lui. Pârâtul C.B. a interpus pe A.O. și V.B.I. pentru a-l reprezenta, dar fără o procură specială, aceștia asigurând interfața cu V.M.
și C.S.S. , asociați interpuși la SC B. SRL Dărmănești fiecare cu câte 25% din capital, fiind astfel încălcat art. 127 din Legea nr. 31/1990, modificată. S-a mai arătat că Adunarea Generală a Acționarilor din 16 septembrie 2002 este lovită de nulitate absolută, ca urmare a încălcării normelor imperative privind convocarea acestei adunări generale, dar și a hotărârilor luate, care sunt contrare intereselor SC R.C.C. SA Oituz precum și a Legii nr. 31/1990 modificată, nefiind îndeplinită procedura de publicare în Monitorul Oficial a Convocării și a Hotărârii AGA. Nu a fost respectată tematica convocării, toate materialele care vizează activele societății și operațiunile financiar-contabile prezentate de pârâtul P.F.
sunt nule de drept, pentru că exclud pe cenzori, ele reflectând doar punctul de vedere personal și subiectiv a lui P.F. , ce excede prevederilor legale, sancțiunea fiind nulitatea absolută, nefiind îndeplinite cerințele art. 111, art. 125 din Legea nr. 31/1990, modificată. S-a mai arătat că n u au fost îndeplinite condițiile de fond și de procedură privind convocarea AGA și întocmirea procesului verbal al adunării generale. AGA nu a împuternicit pe nimeni să vândă patrimoniul, activele, creanțele și fondul de comerț de la SC R.C.C. SA Oituz. Convocarea nu s-a făcut cu 30 zile înainte de data publicării convocării în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, încălcând prevederile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată.
Operațiunile economice de la SC R.C.C. SA Oituz, ce au fost puse la cale de pârâți, nu au fost vizate sau controlate, analizate, verificate de cenzori, așa cum prevede legea, mandatul cenzorilor fiind expirat la data de 14 iulie 2001, responsabilitatea numirii altor cenzori sau reînnoirea mandatului fiind în sarcina directă a pârâtului P.F., administrator al SC R.C.C SA Oituz. Scopul acestor operațiuni a fost ilicit, iar apoi transformarea SC R.C.C. SA Oituz din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată a fost stopată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin Decizia Civilă nr. 123/C/Ap din 21 iunie 2005, dosar nr. 758/C/Ap/2005 al Curții de Apel Brașov și de Înalta Curte de Casație și Justiție București, secția comercială, prin Decizia nr. 1577 din 10 mai 2006 în dosarul nr. 13216/1/2005, prin care s-a respins încercarea de a transforma SC R.C.C.
SA Oituz în societate cu răspundere limitată - S.R.L. Pârâții, prin întâmpinare, au solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 12/2008 a Tribunalului Bacău a fost respinsă acțiunea, ca fiind tardiv formulată, în considerentele sentinței reținându-se că din moment ce s-a dispus dizolvarea SC R.C.C. SA Oituz, societatea își continuă existența juridică numai pentru operațiuni de lichidare. Împotriva sentinței de mai sus a formulat apel reclamantul, iar prin decizia civila nr. 7/2008 a Curții de Apel Bacău, a fost admis apelul, desființată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Bacău. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 202/110/2009 a Tribunalului Bacău și a fost administrată proba cu interogatoriu solicitată de reclamant.
Prin sentința comercială nr. 122 din 23 martie 2009 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant și s-a respins acțiunea, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția calității de reprezentant a avocatului T.M., pentru SC R.C.C. SA, invocată de reclamant la termenul din 23 februarie 2009 , având în vedere că împuternicirea avocațială este și pentru această societate, instanța a respins excepția, ca nefondată. Referitor la fondul acțiunii, conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, s-a reținut că numai acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra și au cerut să se insereze acest lucru în procesul verbal al ședinței pot introduce acțiunea în anularea ori nulitatea hotărârii.
În consecință, acționarii care au votat în favoarea hotărârii lovite de nulitate ori care s-au abținut de la vot nu au calitatea de a introduce acțiunea în nulitate, o altă soluție echivalând cu încurajarea propriei turpitudini. În cauză, din cuprinsul procesului verbal al AGA a SC R.C.C. SA din 16 septembrie 2002, rezultă că reclamantul a participat la ședința din 16 septembrie 2002 și a fost de acord cu vânzarea patrimoniului unității pentru a fi achitate datoriile către bugetul statului și către ceilalți creditori, fiind împuternicită conducerea unității să urgenteze formalitățile pentru vânzare, plata datoriilor către stat și alții, prin negociere directă. Deși reclamantul ar fi avut posibilitatea, acesta nu a invocat în ședință criticile de fond și de formă cu privire la luarea hotărârii AGA, pe care le invocă în prezenta acțiune, reclamantul criticând doar faptul că cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, ceea ce a fost de natură a prejudicia societatea.
În ședința din 16 septembrie 2002 nu s-au arătat care erau datoriile societății și nici către cine urmau să fie vândute activele societății, iar administrarea (conducerea) societății la acel moment era asigurată de către administratorul unic, P.F. Din nicio probă nu rezultă că reclamantul ar fi fost indus în eroare pentru a fi de acord cu hotărârea luată, prin prezentarea unor datorii fictive, ci dimpotrivă, din cuprinsul deciziei penale nr. 389/270/2006 a Tribunalului Bacău (fila 40 dosar nr.1054/110/2008) rezultând că în contabilitatea societății au fost înregistrate corect documentele contabile. Totodată, reclamantul a invocat după mai mulți ani inducerea sa în eroare, mai întâi în anul 2005, printr-o plângere penală, iar apoi în anul 2008, prin prezenta acțiune comercială, respectiv după mai mult de 4 ani și 6 luni de la data hotărârii.
De asemenea, nu rezultă că s-ar fi urmărit o cauză ilicită prin luarea hotărârii, raportat la motivele invocate de către reclamant, din moment ce nu s-a arătat în hotărâre către cine să fie vândut patrimoniul societății. De altfel, mare parte din criticile formulate de reclamant vizează aspecte ulterioare luării hotărârii din 16 septembrie 2002, respectiv privind modul cum a fost adusă la îndeplinire această hotărâre prin vânzările realizate către terțe persoane. Or, cauzele de nulitate trebuie să fie concomitente încheierii actului juridic și nu ulterioare, hotărârea din 16 septembrie 2002 urmărind, în principiu, un scop licit, respectiv acoperirea unor datorii ale societății. Modalitățile prin care a fost pusă în aplicare hotărârea nu privesc modul și cauza pentru care s-a luat hotărârea, ci executarea acesteia și tocmai de aceea nu pot constitui motive de nulitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.C. Prin decizia nr. 2/CC din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Societatea R.C.C. SA a fost constituită din acționarii: P.C. - cu o participare de 14,30%; P.F. - cu o participare de 14,30%; P.V. - cu o participare de 14,30%; C.B. - cu o participare de 28,50%; Z.V. - cu o participare de 14,30% și D.D. - cu o participare de 14,30%, așa cum rezultă din actul constitutiv autentificat sub nr. 1349 din 6 mai 1998 (filele 71-78). Ulterior, structura acționariatului s-a modificat, astfel că la data de 16 septembrie 2002, potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, necontestate de părți, acționarii și cotele de participare erau: P.C.
– 17,16%, P.V. - 17,16%, C.B. - 34,23%, Z.V. - 17,15% și P.F. - 14,30%. Așa cum rezultă din convocatorul din 29 august 2002 (fila 33 dosar), s-a convocat adunarea generală a acționarilor în data de 16 septembrie 2002, ora 15,00, la sediul societății, iar prin convocator s-a stabilit ca ordine de zi:
Analiza situației economico-financiare și administrative a societății;
Diverse. Totodată s-a stabilit și data pentru a doua adunare generală în cazul în care la prima convocare nu s-ar fi întrunit condițiile legale. Este adevărat că prin convocator nu s-a precizat dacă adunarea generală este ordinară sau extraordinară, însă din conținutul ordinii de zi și față de dispozițiile art. 111 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data desfășurării AGA, instanța de apel a reținut că adunarea generală din 16 septembrie 2002 a avut caracterul unei adunări generale ordinare. Referitor la convocarea adunării generale a acționarilor s-a reținut că potrivit art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, convocarea se poate face și prin afișare la sediul societății, însoțită de convocator. Existența convocatorului, chiar nesemnat de acționari, prezumă că administratorul a optat pentru acest mod de convocare, dispozițiile din actul constitutiv neinterzicându-le. Pe de altă parte, regulile privind convocarea protejează interesele personale ale acționarilor, convocarea realizată cu încălcarea acestor reguli fiind lovită de nulitate relativă. În acest context, în condițiile în care reclamantul a participat la AGA și a votat în favoarea măsurilor dispuse, acesta nu poate invoca faptul că ar fi fost vătămat prin convocarea realizată cu încălcarea regulilor prevăzute de lege. Așa cum rezultă din procesul-verbal al AGA din 16 septembrie 2002 la adunarea generală au participat acționarii P.F., Z.V., P.V. și P.C., reprezentând 65,77% din capitalul social. De asemenea, la adunarea generală au participat și numiții V.B. și A.O., care l-au reprezentat pe acționarul C.B. Potrivit art. 9 din Actul constitutiv, acționarii pot fi reprezentați de alte persoane, în baza unor procuri speciale. Cum în cauză nu s-ar fi făcut dovada că cei doi participanți au reprezentat pe acționarul C.B., instanța de apel a verificat legalitatea AGA, fără a reține prezența acestuia la adunare. Având în vedere că toți acționarii prezenți au votat în favoarea măsurilor propuse adunării generale, instanța de apel a reținut că hotărârea s-a luat cu cvorumul legal, prevăzut de art. 112 din Legea nr. 31/1990. Susținerea apelantului că acționarul Z.V. nu ar avea drept de vot deoarece și-a depus acțiunile ca garanție pentru exercitarea funcției de director la societate nu a fost reținută. Astfel, dispozițiile art. 105 din Legea nr. 31/1990, invocate de apelant, nu sunt incidente în cauză, acestea se referă la constituirea, de către societate, a propriilor acțiuni ca garanție. În cauză, acționarul Z.V. a exercitat funcția de director la societate și i s-a impus – potrivit susținerilor apelantului – să depună pachetul de acțiuni drept garanție pentru exercitarea funcției. Această garanție are drept efect indisponibilizarea acțiunilor - acestea neputând fi tranzacționate – însă nu împiedică acționarul să-și exercite drepturile izvorâte din Actul Constitutiv și lege. În ceea ce privește acționarul P.F., apelantul-reclamant a susținut că acesta nu ar fi avut drept de vot, conform art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data de 16 septembrie 2002, se referă la obligația de abținere a acționarului care, într-o anumită operațiune, are un interes contrar societății. Încălcarea acestei obligații de către acționar nu afectează valabilitatea hotărârii AGA ci, potrivit alin. (2) din același articol, este răspunzător de daune, în condițiile prevăzute de această dispoziție legală. În ceea ce privește pretinsele acțiuni de inducere în eroare efectuate de către administratorul societății, privind datoriile pe care acesta le-ar fi avut, apelantul-reclamant a invocat chiar pasivitatea sa, deoarece, potrivit art. 133 1 și art. 33 2 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data desfășurării adunării generale, orice acționar avea dreptul să se informeze asupra gestiunii societății, iar acționarii care dețin cel puțin 10% din acțiuni – și apelantul deținea 17,16% - pot solicita instanței desemnarea unui expert care să verifice anumite operațiuni din gestiunea societății. S-a mai reținut că este fără relevanță, în prezenta cauză, modul în care administratorul societății și-a exercitat funcția, remediul într-o astfel de situație nefiind anularea hotărârii AGA, alte instituții din Legea nr. 31/1990 și din alte ramuri de drept pot asigura realizarea drepturilor persoanelor vătămate prin exercitarea unei administrări contrare actului constitutiv și dispozițiilor legale. Referitor la susținerile apelantului-reclamant că societatea nu ar mai avea organe de conducere din 26 mai 2005 aceasta, chiar reală, nu poate afecta o hotărâre a AGA din 2002, o astfel de situație punând în discuție doar reprezentarea societății, aceasta cu atât mai mult cu cât prin sentința comercială nr. 1369 din 31 octombrie 2007, irevocabilă prin decizia nr. 1321 din 17 decembrie 2009, societatea comercială intimată este dizolvată. Instanța de apel a mai reținut că celelalte susțineri din motivele de apel și precizările ulterioare se referă la aspecte ulterioare hotărârii AGA și care nu au incidență în cauză, neconstituind motive de nulitate a hotărârii AGA. Astfel, modul în care a fost înstrăinat activul societății pârâte, este un aspect ulterior hotărârii AGA, chiar dacă înstrăinarea activului s-a hotărât de AGA. De asemenea, publicarea hotărârii AGA în Monitorul Oficial și înscrierea ei în Registrul Comerțului nu pot constitui cauze de nulitate, aceste împrejurări afectând opozabilitatea hotărârii și nu legalitatea ei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantu-recurent P.C.C., aducându-i următoarele critici. 1. La instanța de apel nu a avut parte de o judecată corectă, deoarece, pe de o parte, membrii completului de judecată nu s-au abținut, iar pe de altă parte, cererea de recuzare formulată de reclamant a fost respinsă, judecătorii care au soluționat această cerere precizând, în mod nelegal, în încheierea din 18 februarie 2010, că hotărârea lor este irevocabilă, deși aceasta nu este irevocabilă, putând fi atacată cu recurs, odată cu fondul, conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ. 2. Deși completul a fost recuzat la data de 16 februarie 2010, iar cererea de recuzare a fost soluționată la data de 18 februarie 2010, completul de judecată a hotărât deja pe data de 16 februarie 2010 și a emis decizia recurată la data de 23 februarie 2010, fără să repună cauza pe rol, să citeze părțile și să acorde un termen legal de judecată. Aceste aspecte contravin prevederilor legale, respectiv dispozițiilor art. 1 și art. 24 din Constituție, art. 3 C. civ., art. 6 din CEDO, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 1, 4, 5, 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ.
Motivarea instanței de apel este contradictorie, deoarece, pe de o parte, instanța de apel i-a respins cererea de administrare a unor noi probe, iar pe de altă parte, a reținut că afirmațiile reclamantului nu sunt probate, aspect de dovedește denegarea de nedreptate. De asemenea, instanța de apel a reținut aspecte scoase din context, trunchiate și denaturate.
În mod greșit a fost soluționată excepția lipsei calității de reprezentant al SC R.C.C. SA Oituz, a avocatului T.M., deoarece, de la data de 26 mai 2005 această societate nu a mai avut o administrare legală, P.F. fiind administrator al societății în perioada 26 mai 2001 - 26 mai 2005. Recurentul-reclamant a apreciat că el este reprezentantul legal al societății, desemnat în urma AGEA din 9 iulie 2009, convocată ca urmare a sentinței civile nr. 150/2009 a Tribunalului Bacău. Recurentul mai apreciază că nici din punct de vedere al Legilor nr. 514/2003 și respectiv nr. 51/1995, avocatul nu putea să reprezinte societatea.
Hotărârea AGA din 16 februarie 2002 este contrară legii și este lovită de nulitate absolută. Astfel, convocarea AGA s-a făcut la 29 august 2002 fără să se fi respectat termenul de minim 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, în Monitorul Oficial al României nu a fost făcută nicio publicare a vreunei convocări pentru AGA din 16 septembrie 2002 și nici într-un ziar, iar în convocator nu au fost înscrise mențiunile obligatorii prevăzute de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Din conținutul convocării nu rezultă în nici un fel problema vânzării patrimoniului societății, nu rezultă nivelul datoriilor. Hotărârea AGA a fost luată cu încălcarea art. 9 din statutul societății, care impunea participarea acționarilor care să dețină minim 75% din capital, or, prin neparticiparea acționarului B.G.C., ce deținea 34,23% din capital, nu a fost realizat acest cvorum. Recurentul-reclamant mai susține că au fost încălcate dispozițiile art. 126 din Legea nr. 31/1990, deoarece, asociații P.F., Z.V. și B.G.C. aveau interese contrare cu cele ale societății iar persoana și administrarea efectuată de ei, era în discuție. Prin urmare, și sub acest aspect nu a fost îndeplinit cvorumul, aceștia neavând voie să voteze, astfel încât, în situația expusă, cvorumul a fost de doar 34,32% din capitalul social. La data de 20 septembrie 2010 la dosarul cauzei a fost depusă o întâmpinare din partea SC R.C.C. SA Oituz, prin administrator P.C., prin care s-a solicitat admiterea recursului. La data de 15 noiembrie 2010 intimații P.F., Z.V. și B.G.C. au depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. 1. Prima critică nu poate fi reținută, chiar dacă în încheierea din 18 februarie 2010, prin care s-a soluționat cererea de recuzare formulată de recurentul reclamant împotriva membrilor completului de judecată, s-a menționat faptul că aceasta este irevocabilă, deoarece, ulterior, prin încheierea din 4 martie 2010, a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamant, menționându-se că în loc de „irevocabilă” se va trece „cu recurs odată cu fondul”. De altfel, calea de atac este dată de lege și nu de judecător, or, potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută. Cererea de recuzare a fost formulată, inițial, oral, în fața instanței de judecată, or, tocmai în vederea soluționării cererii de recuzare și pentru ca apelantul-reclamant să aibă posibilitatea să formuleze concluzii scrise, a fost amânată pronunțarea la data de 23 februarie 2010. Cum, prin încheierea din 18 februarie 2010, a fost respinsă cererea de recuzare, iar în dosarul de fond a fost declarate închise dezbaterile, așa după cum rezultă din încheierea pronunțată în data de 16 februarie 2010, în mod legal instanța de apel s-a pronunțat pe fondul apelului, nefiind obligată de nicio dispoziție legală să repună cauza pe rol, să acorde un termen și să citeze părțile. Recurentul-reclamant nu arată în ce sens contravine această situație dispozițiilor art. 1 și art. 24 din Constituție, art. 3 C. civ. și art. 6 din CEDO, astfel că nu se poate răspunde acestei critici. 3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută. Instanța de apel a făcut o motivare amplă a soluției pronunțate și a răspuns tuturor criticilor formulate de apelantul reclamant. Cererea de probatorii a fost pusă în discuția părților, iar instanța de apel a respins această cerere, apreciind că nu sunt utile cauzei, fiind suficiente probele administrate în cauză. Aspectul privind greșita interpretare a materialului probator de către instanța de apel, nu poate face obiectul analizei de către instanța de recurs, deoarece această critică vizează netemeinicia deciziei recurate, or, instanța de recurs nu poate analiza decât criticile de nelegalitate, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. 4. Nici critica privind greșita soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a avocatului T.M. nu poate fi reținută. La fila 28 din dosarul instanței de apel se află o împuternicire avocațială dată d-lui avocat T.M. de SC R.C.C. SA dar și de intimații pârâți P.F., Z.V. și B.G.C. Prin urmare d-ul avocat T.M. reprezenta cel puțin pe cei 3 pârâți persoane fizice. Potrivit dispozițiilor din Legea societăților comerciale, într-o cerere ce vizează constatarea nulității unei hotărâri a AGA, trebuie citată și societatea comercială. De altfel, la fila 18 din dosarul instanței de apel se află o precizare a reclamantului, prin care acesta învederează instanței că el este reprezentantul legal al societății. În încheierea din 16 februarie 2010 societatea este menționată ca intimată-pârâtă, iar prin prezența reclamantului, care avea și calitatea de reprezentant legal al acesteia, procedura a fost legal îndeplinită. Prin urmare, faptul că pe delegația de reprezentare a d-lui avocat T.M. era trecut, ca mandant, și SC R.C.C. SA, nu a vătămat în nici un fel pe reclamant, acesta având posibilitatea să-și facă apărările, atât în calitate de acționar-reclamant, cât și în calitate de reprezentant al societății intimate. 5. Nici criticile ce vizează fondul cauzei nu pot fi reținute. Astfel, în mod legal a reținut instanța de apel că regulile privind convocarea adunării generale ordinare, prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, protejează interesele personale ale acționarilor, convocarea realizată cu încălcarea acestor reguli fiind lovită de o nulitate relativă, condiționată de dovedirea vătămării intereselor personale ale acționarului care o invocă. Prin urmare, în acest context sunt importante prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990, care reglementează condițiile în care pot fi atacate hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv. În cauza de față, așa după cum rezultă din procesul-verbal al AGA din 16 septembrie 2002 la adunarea generală au participat acționari reprezentând 65,77% din capitalul social, inclusiv reclamantul-recurent, or, potrivit art. 132 alin. (2) din LSC, pot să atace hotărârile AGA doar acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau cei care, deși au luat parte, au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Cum recurentul-reclamant a luat parte la adunare, dar a votat pentru, el nu mai putea să atace respectiva hotărâre a AGA, cel puțin sub aspectul convocării, el nefiind vătămat, fiind prezent la adunare și votând în cunoștință de cauză. Nu pot fi reținute nici criticile cu privire la neîndeplinirea condițiilor de cvorum. Astfel, este neadevărată susținerea recurentului-reclamant că art. 9 din statutul societății ar impune un cvorum de 75% din capitalul social pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare, din cuprinsul dispozițiilor art. 9 al actului constitutiv (fil.116 penultimul alineat – dosar recurs) rezultând că cvorumul necesar este de ½ din capitalul social. Din acest punct de vedere, în mod legal a reținut instanța de apel, că cvorumul cerut atât de lege (art. 112 din LSC) cât și de art. 9 din actul constitutiv a fost respectat, chiar dacă nu s-a luat în considerare calitatea de reprezentanții ai acționarului B.G.C., a numiților V.B. și A.O. Nu poate fi reținută nici critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) din LSC, deoarece, încălcarea acestei dispoziții legale de către unul din acționari, nu poate afecta valabilitatea unei hotărâri AGA, acționarii respectivi putând răspunde în condițiile art. 127 alin. (2) din LSC. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., recurentul-reclamant va fi obligat la 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților-pârâți P.F., Z.V. și B.G.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.C.C. împotriva deciziei nr. 2/CC din 23 februarie 2010 și a tuturor încheierilor pronunțate în dosarul nr.202/110/2009 de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2500 lei, în favoarea intimaților pârâți P.F., Z.V. și B.G.C. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 31 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.