ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2307/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2307/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor penale de față, constată că,

Prin sentința penală nr. 585/F

din 12 mai 2008, Tribunalul București, sectia I penală, a dispus, în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

achitarea inculpaților G.T., L.L. și M.M. sub aspectul infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art.

246 raportat la art. 248

1

C. pen., precum și a inculpatului l.C.

pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art.

246 cu referire la art. 248

1

C. pen., întrucât faptele nu sunt

prevăzute de legea penală.

Totodată, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., a dispus achitarea acelorași inculpați sub aspectul infracțiunilor de asociere

în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C.

pen., și de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr.

656/2002, întrucât faptele nu există.

A constatat că

inculpații l.C. și G.T. au fost reținuți și arestați preventiv de la 03 martie

2005 până la data de 28 mai 2005, iar, în baza art. 346 alin. (4) C. proc.

pen., a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei, dispunând rămânerea în

sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în fapt, că, în perioada 22

ianuarie 2003 - 3 octombrie 2003, între SC R. SA Onești, reprezentată de

inculpatul G.T., și SC M. SRL Câmpina, reprezentată de martorul A.M., s-au

încheiat următoarele contracte comerciale: 1. Contractul de vânzare - cumpărare

din data de 22 ianuarie 2003, prin care SC R. SA Onești, în calitate de

vânzător, se obliga să livreze cumpărătorului SC M. SRL Câmpina cantitatea de

854,28 tone benzină Euro 3 Premium, la prețul total de 26.772.000.000 lei.

Referindu-se la

clauzele contractuale convenite de părți, s-au menționat cele cuprinse în art.

2 - conform căruia, în situația în care apărea o „cauză imprevizibilă" și

care depășea controlul vânzătorului sau dacă vânzătorul primea de la furnizorii

săi o cantitate mai mică de țiței decât cea prevăzută în grafic, atunci acesta

avea dreptul de a diminua sau chiar de a sista livrările fată de cantitățile

stabilite în contract, în funcție de cantitatea de titei prelucrată în perioada

respectivă, în art. 16 - prin care au fost recunoscute cazurile de forță

majoră, așa cum le definea legea, care urmau să exonereze de răspundere partea

aflată într-o astfel de situație, în art. 7 - care stipula obligația

cumpărătorului de a achita în avans, într-un termen de 3 zile bancare de la

semnarea contractului, prețul integral al produselor petroliere contractate, precum

și obligația vânzătorului de a asigura cumpărătorul că va efectua livrările la

termenele și în condițiile contractate, scop în care se prevedea constituirea

unei garanții reale mobiliare asupra pachetului de acțiuni în număr de

3.404.572 acțiuni nominative, cu o valoare nominală de 25.000 lei/acțiune,

deținute de SC R. SA Onești la SC E. SA Slatina, în art. 11 - în care se

prevedea obligația vânzătorului de a livra întreaga cantitate de produse

petroliere în termen de 15 zile de la data achitării avansului datorat de

cumpărător cu titlu de plată a valorii totale a contractului, precum și în art.

26 - care stabilea că „în situația în care vânzătorul nu efectuează livrările

în maximum 15 zile de la data avansului virat în contul vânzătorului,

cumpărătorul va fi îndreptățit sa execute garanțiile constituite în favoarea

sa, fiind absolvit de obligația de a solicita intervenția oricărei instituții

de stat sau private, instanțe de judecată sau organ de executare".

de garanție reală. mobiliară din data de 22 ianuarie 2003, conform căruia SC R.

SA Onești a constituit în favoarea SC M. SRL Cîmpina un gaj fără deposedare, de

rangul I, asupra unui număr de 3.404.572 acțiuni nominative, cu o valoare

nominală de 25.000 lei/acțiune, deținute la SC E. SA Slatina.

Analizând

circumstanțele în care s-a realizat executarea acestui contract, instanța a

făcut trimitere la ordinul de plată nr. 86 și extrasul de cont nr.  17, ambele

din data de 28 ianuarie 2003 - prin care SC M. SRL Câmpina a achitat integral

prețul benzinei, la adresa din 14 februarie 2003 - prin care SC R. SA a

înștiințat cumpărătorul SC M. SRL Câmpina că „din cauze independente de voința

vânzătorului, societatea noastră nu si-a onorat obligația contractuală asumată

prin contractul din 22 ianuarie 2003 si solicită ca aceasta să procedeze la executarea

garanției constituite prin contractul din 22 ianuarie 2003", precum și la

sentința civila nr. 406 din 03 martie 2003 a Tribunalului Bacău, definitivă la

data de 10 aprilie 2003 - prin care garanția a fost executată și, astfel,

pachetul de 3.404.572 acțiuni în valoare nominală totală de 85.114.300.000 lei

a trecut în proprietatea SC M. SRL, care a devenit acționar principal la SC E.

SA (42,66%).

S-a

concluzionat că, în urma executării contractului, față de valoarea nominală

totală a acțiunilor, în sumă de 85.114.300.000 lei, SC R. SA Onești a

înregistrat o pierdere de 58.342.300.000 lei (85.114.300.000 lei-26.772.000.000

lei).

de cesiune de creanță înregistrat din data de 22 ianuarie 2003, prin care SC R.

SA Onești, în calitate de cedent, cesiona către SC M. SRL Câmpina, în calitate

de cesionar, creanța în valoare nominală de 224.710.202.681 lei deținută asupra

SC E. SA Slatina pentru suma de 1.200.000 dolari, care urma a fi plătită în

termen de 2 ani, astfel: 50.000 dolari plătibili în 12 zile bancare de la data

semnării contractului, 50.000 dolari plătibili în luna octombrie 2003, 300.000

dolari plătibili în luna februarie 2004 și 800.000 dolari plătibili în luna

iunie 2004.

Cu privire la

suma de 224.710.202.681 lei, reprezentând totalul creanțelor cesionate către SC

M. SRL, Tribunalul a arătat că aceasta se compunea din soldul în valoare de

193.224.229.102 lei al creanțelor asupra SC E. SA existent în evidența SC R. SA,

conform procesului verbal de punctaj din 22 ianuarie 2003, din care s-a redus

soldul debitelor S.C. A.T.A. Dărmănești S.A. față de SC E. SA, în sumă de

2.412.565.418 lei, preluat de SC R. SA de la aceasta conform procesului verbal

de punctaj din 31 ianuarie 2003, rămânând, așadar, suma de 190.811.663.684 lei

(193.224.229.102 - 2.412.565.418), precum și din soldul creanțelor în sumă de

33.898.538.997 lei, deținute de un număr de patru societăți comerciale asupra SC

E. SA și preluate de SC R. SA la valoarea nominală, cu contracte de cesiune de

creanțe, astfel: creanța de 6.423.132.881 lei preluată de la SC D. SA în baza

contractului din 31 ianuarie 2003, creanța de 3.999.558.182 lei preluată de la SC

M.I. SA în baza contractului din 31 ianuarie 2003, creanță de 2.989.875.000 lei

preluată de la SC V.F.G. SRL conform contractului din 31 ianuarie 2003 și

creanța în sumă 20.485.972.934 lei preluată de la SC A.T.A. Dărmănești S.A. în

baza contractului din 31 ianuarie 2003.

Cu privire la

cele trei convenții menționate, s-a mai reținut că, prin hotărârea nr. 1

adoptată în ședința A.G.E.A. din data de 29 aprilie 2003, au fost validate

încheierea contractului de cesiune creanțe cu firma SC M. SRL Câmpina și

gajarea pachetului de acțiuni de la SC E. SRL Slatina în favoarea aceleiași

firme. De asemenea, la încheierea exercițiului financiar al anului 2003,

bilanțul contabil și contul de profit și pierderi al societății a fost aprobat

de aceeași Adunare Generală, iar, la data de 3 octombrie 2003 administrarea

societății a fost încredințată SC V.V.T.C. SA, ocazie cu care noul

administrator a întocmit un raport de activitate a societății până la 30

septembrie 2003, adus la cunoștința A.G.A., fiind avute în vedere și aspectele

legate de respectivele contracte.

Referitor la

forma de organizare a S.C. R.A.F.O. Onești și la calitatea deținută de

inculpați în cadrul firmei la data încheierii contractelor, Tribunalul a arătat

că aceasta era o societate pe acțiuni cu capital integral privat, în structura

acționariatului societății intrând C.C.S. L.D.A. și SC I.O. SA, care avea

poziția de acționar majoritar strategic, inculpatul I.C. fiind acționar

majoritar la SC V.F.G. SA, care era acționar la SC I.O. SA în ceea ce îl

privește pe inculpatul G.T., acesta a fost administrator unic la SC R. SA

Onești, fiind ales de A.G.A. la data de 21 iulie 2000 și reconfirmat în funcție

de același organ pe 10 ianuarie 2001, iar, cu ocazia A.G.A. din 2 februarie 2002,

i-au fost conferite de către acționari puteri lărgite, conform art. 114 din

Legea nr. 31/1990, reconfirmându-se, astfel, calitatea sa de administrator

unic. Inculpatul M.M. a ocupat în perioada 2000-2002 funcția de director

general adjunct la SC V.F.G. SA, ulterior transferându-se la SC R. SA Onești,

unde, la data încheierii contractelor, îndeplinea funcția de director general

adjunct de management, ocupându-se de problemele de acționariat și patrimoniu

ale rafinăriei, precum și de chestiunile legate de secretariat și administrație

internă a societății. Inculpata L.L. avea, în luna ianuarie 2003, funcția de

director al Direcției de Management.

Examinând

activitatea desfășurată de inculpați în legătură cu încheierea și derularea

celor trei contracte, Tribunalul a reținut, în esență, că, în cursul anului

2002, martorii A.M. și T.E., reprezentanți ai SC M. SRL Câmpina, l-au contactat

pe inculpatul I.C., despre care știau că era acționar la SC R. SA Onești,

manifestându-și dorința de a derula activități comerciale cu această societate,

legate în principal de livrarea de produse petroliere și de posibilitatea

cumpărării creanței pe care rafinăria o avea la S.C. SC M. SRL Slatina, ocazie

cu care inculpatul le-a spus că nu are mandat să reprezinte societatea, dar că

îi va prezenta conducerii S.C. 'R.A.F.O. S.A. Onești, lucru pe care 1-a și

făcut în cursul lunii ianuarie 2003, cu prilejul unei ședințe de bilanț la care

au participat reprezentanții mai multor societăți comerciale, printre care SC

R. SA, SC E. SA Slatina și S.C. Rafinăria Dărmănești.

S-a arătat că

negocierea celor trei contracte s-a purtat între martorii A.M. și T.E., în

calitate de

reprezentanți

ai SC M. SRL Câmpina, și reprezentanți ai SC R. SA Onești, printre care

inculpatul M.M., fiind prezent și inculpatul I.C. Cu ocazia acelei întâlniri,

au fost stabilite clauzele contractuale, iar, ulterior, inculpatul M.M. i-a

cerut inculpatei L.L., directorul Direcției de Management, care se afla în

subordinea sa directă, conform organigramei, și care, potrivit normelor interne

aplicabile la nivelul rafinăriei, nu avea ca atribuții de serviciu încheierea

contractelor comerciale, să întocmească proiectele de contract, indicându-i termenii

contractuali, ceea ce aceasta a și făcut. La întocmirea draft-urilor de contract,

inculpata s-a consultat cu martora V.A., șefa Oficiului juridic, contractele

fiind datate 22 ianuarie 2003 și înregistrate la O.J.D.M. Toate cele trei

contracte au fost semnate de inculpatul G.T., directorul general și

administratorul unic cu puteri lărgite al SC R. SA Onești.

A mai reținut

judecătorul fondului că, tot la solicitarea inculpatului M.M., inculpata L.L. a

întocmit, împreună cu șefa Oficiului juridic, martora V.A., adresa din 14

februarie 2003, prin care se comunica martorului A.M. faptul că rafinăria nu

își poate onora obligația asumată prin contractul de produse petroliere din

cauza lipsei de materii prime și a altor situații obiective și se propunea

soluționarea diferendului comercial în condițiile prevăzute în contract, adresa

fiind semnată de directorul Direcției Comerciale, martora P.M.. Ca urmare a

neexecutării obligației de livrare a benzinei asumată prin contractul din 22

ianuarie 2003, SC M. SRL Câmpina a formulat acțiune în instanță pentru

executarea contractului de garanție mobiliară din 22 ianuarie 2003, acțiune ce

a fost admisă prin sentința civilă nr. 406 din 03 martie 2003 a Tribunalului

Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la 10 aprilie 2003, în baza acesteia

pachetul de 3.404.572 acțiuni în valoare nominală totală de 85.114.300.000 lei

trecând în proprietatea SC M. SRL întâmpinarea depusă în cauză de SC R. SA a

fost semnată de martorul R.C., întrucât inculpatul G.T. lipsea din societate,

dar, ulterior, a semnat și acesta două exemplare, care s-au depus la dosarul

Oficiului juridic.

Analizând

materialul probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale, căt

și în faza cercetării judecătorești, la care a făcut pe larg trimitere în

cuprinsul considerentelor hotărârii,

Tribunalul a

apreciat că acesta nu confirmă acuzațiile de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor (în forma autoratului și, respectiv, al complicității),

asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și spălare de bani, aduse de

Parchet, ci, dimpotrivă, permite concluzia că faptele imputate inculpaților I.C.,

G.T., M.M. și L.L. nu îmbracă forma ilicitului penal, atitudinile și acțiunile

lor legate de încheierea și derularea contractele încheiate între SC R. SA

Onești și SC M. SRL Câmpina plasându-se strict în sfera unor raporturi

comerciale, reglementate de dispozițiile C. com. și ale C. civ.

În ceea ce

privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

Tribunalul a constatat că probele dosarului dezvăluie o situație de fapt

diferită de aceea prezentată de procuror, din declarațiile martorilor A.M. și T.E.

rezultând, fără echivoc, că aceștia au avut inițiativa încheierii celor trei

contracte, în calitate de reprezentanți ai SC M. SRL Câmpina, fiind interesați

în achiziționarea produselor petroliere de la SC R. SA Onești.

Făcând

trimitere la depozițiile acelorași persoane, la declarația inculpatului G.T.,

precum și la mărturia numitei C.S., instanța a mai arătat, sub același aspect,

că ansamblul probator al cauzei nu demonstrează temeinicia susținerii

procurorului, în sensul că ceea ce s-ar fi negociat în realitate cu inculpatul I.C.

și cu persoane din conducerea SC R. SA ar fi fost vânzarea - cumpărarea

pachetului de acțiuni deținut la SC E. SA și că, pentru a eluda procedura

prevăzută de legislația în domeniu, s-ar fi convenit încheierea contractului de

vânzare-cumpărare produse petroliere din 22 ianuarie 2008 și a celui de

garanție mobiliară, stabilind-se, în același timp, ca SC R. SA să nu-și onoreze

obligația de livrare pentru ca SC M. SRL să poată intra în posesia respectivelor

acțiuni, împrejurarea că inițiativa constituirii garanției a aparținut

reprezentanților SC M. SRL și că S.C. R.A.F.O. Onești a oferit, inițial, cu

acest titlu, alte bunuri, astfel cum au menționat martorii, constituind, în

opinia judecătorului fondului, o dovadă clară că, prin încheierea convenției din

2003, nu s-a urmărit o „vânzare mascată de acțiuni" și că nu a existat o

înțelegere frauduloasă între părți.

În sprijinul

aceleiași concluzii, Tribunalul a mai precizat că procedura de transmitere către

SC M. SRL a dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de SC R. SA la SC

E. SA., respectiv în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile (sentința

civilă nr. 406 din 03 martie 2003 a Tribunalului Bacău), era prevăzută de art.

43 lit. d) din O.U.G. nr. 28/2002 care reglementează piața de capital, precum

și faptul că, în relațiile comerciale dintre cele două societăți contractante,

exista practica garantării de către S.C. R.A.F.O. Onești a îndeplinirii

obligațiilor asumate, dovadă fiind copiile contractelor depuse la dosar în

cursul cercetării judecătorești.

Totodată, având

în vedere prevederile art. 106 din Legea nr. 317/1990, prima instanță a arătat

că, fiind acțiuni nominative ce încorporează anumite drepturi, acțiunile SC E.

SA puteau face obiectul unei garanții mobiliare, constituirea unei astfel de

garanții de către vânzător în favoarea cumpărătorului pentru obligația de a

face (în speță a livra produse petroliere) fiind, totodată, permisă de

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 99/1999.

În ceea ce

privește cantitatea atipică de benzină ce a constituit obiectul contractului de

vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 2003, respectiv 854,28 tone, în condițiile în

care, de regulă, în legătură cu livrările de carburant erau consemnate cifre

rotunde, Tribunalul a reținut, din declarațiile martorilor A.M., T.E. și C.S.,

că aceasta reprezintă rezultatul negocierilor dintre părți, fiind cantitatea ce

putea fi achiziționată cu suma de 26 miliarde lei (prețul maxim oferit de

cumpărător) și transportată pe cale ferată, respectiva cantitate menționată în

contract neavând semnificație penală, așa cum a susținut Parchetul. Nici tipul

carburantului ce a constituit obiectul contractului, și anume benzina Euro 3,

nu a fost apreciat de Tribunal ca reprezentând un element ce dovedește intenția

frauduloasă a inculpaților, din concluziile raportului de expertiză contabilă

întocmit în cursul urmăririi penale, precum și din înscrisul intitulat „Listă

de prețuri", depus la dosar de inculpatul G.T., rezultând că acest

carburant era produs și livrat atât pe piața externă, cât și internă.

De asemenea,

deși a acceptat faptul că, la încheierea celor trei contracte, a fost încălcată

procedura specială prevăzută de normele T.U.V. privind controlul calității,

precum și Regulamentul de organizare și funcționare a societății, aspect

necontestat, de altfel, nici de inculpați și confirmat de martorii P.M., M.M., N.M.,

C.C. și V.A., Tribunalul a apreciat că nerespectarea acestor reglementări nu

conduce la concluzia comiterii de către inculpați a unor fapte prevăzute de

legea penală, în condițiile în care, potrivit art.  6 din O.G. nr. 39/1998

privind activitatea de standardizare națională, aprobată prin Legea nr.

355/2002, aplicarea unui standard național nu este obligatorie, fiind o procedură

cu caracter voluntar.

Nici

neexecutarea de către SC R. SA Onești a contractului de vânzare-cumpărare nr.

69/2 ianuarie 2008 nu a fost considerată de judecătorul fondului ca

reprezentând o dovadă a „vânzării mascate de acțiuni" către SC M. SRL

Câmpina, stabilindu-se, pe baza concluziilor rapoartelor de expertiză contabilă

efectuate în ambele faze procesuale, coroborate cu depoziția martorei P.M.

făcută în fața instanței și cu declarația inculpatului G.T., că societatea

vânzătoare nu dispunea de carburant pentru a-și onora obligațiile contractuale,

toată producția SC R. SA din perioada decembrie 2002 - martie 2003 fiind

utilizată la export. în legătură cu acest aspect, s-a mai arătat că, deși

contractele de export nu cuprindeau clauze de penalități moratorii, SC R. SA

Onești avea interesul de a respecta termenele de livrare la export, întrucât

cumpărătorii puteau să ceară pe cale arbitrală despăgubiri de la vânzător în

cazul livrării cu întârziere a mărfurilor, într-un astfel de caz pierderea

echivalând cu dezdăunările pe care cumpărătorul le-a plătit subdobânditorului

căruia i-a revândut, tot cu întârziere, produsul.

S-a apreciat,

totodată, ca fiind „discutabilă" și vătămarea produsă interesului SC R. SA

Onești ca urmare a transferării pachetului de acțiuni deținut la SC E. SA

Slatina, în condițiile în care, așa cum rezultă din adresa din 08 aprilie 2005

emisă de Rasdaq, valoarea de tranzacționare a respectivelor acțiuni în perioada

ianuarie 2002 - aprilie 2003 era cuprinsă între 3000 - 4000/lei acțiune, în timp

ce SC R. SA a încasat, urmare tranzacției încheiate cu SC M. SRL, suma de

26.772.000.000 lei care, împărțită la numărul acțiunilor (3.404.572) conduce la

un preț de 7.864 lei/acțiune, deci mult mai mare decât valoarea de

tranzacționare a acestora. Cotatia constant scăzută a acțiunilor SC E. SA pe

piața bursieră a fost reținută de instanță și pe baza concluziilor rapoartelor

de expertiză contabilă și a declarațiilor martorilor B.E., V.A. și P.G.

Cu privire la

contractul de cesiune de creanță din data de 22 ianuarie 2003 încheiat între

S.C.' R.A.F.O. SA Onești și SC M. SRL Câmpina, Tribunalul a arătat că

cesionarea creanței de 224.710.202.681 lei pentru un preț mai mic decât

valoarea nominală a acesteia nu constituie o încălcare a legii, fiind permisă

de dispozițiile art. 1391-1398 C. civ., precum și faptul că a reprezentat

rezultatul negocierilor dintre inculpați și partenerii lor de contract

(declarațiile martorilor A.M. și T.E.), fiind acceptată de reprezentanții

cedentului în încercarea de a limita pierderile rezultate din neexecutarea

creanței, dată fiind situația economico-financiară dificilă a SC E. SA Slatina,

confirmată atât de expertizele efectuate în cauză, cât și de inculpați și

martorii C.T., C.E., C.E., D.B. și P.E.

În legătură cu

valoarea reală a datoriei pe care SC E. SA Slatina o avea la data de 22

ianuarie 2003 față de SC R. SA Onești, judecătorul fondului a acceptat că,

într-adevăr, aceasta se cifra doar la suma de 193.224.229.102 lei și provenea

din livrările de mărfuri efectuate de rafinărie în perioada octombrie 2001-21

ianuarie 2003, diferența de 33.899.538.919 lei până la suma de 224.710.202.681

lei, prevăzută în contractul de cesiune de creanță din 22 ianuarie 2003, fiind obținută

de SC R. SA ulterior, prin cesiuni de creanțe încheiate în data de 31 ianuarie

2003 cu SC D. SRL, SC M. SA, SC V.F.G. SA și S.C. SNP P. SA - A.T.A. Dărmănești

S.A. Cu referire la acest aspect, prima instanță a apreciat, însă, că

încheierea contractelor de cesiune cu societățile menționate la o dată

ulterioară (31 ianuarie 2003) perfectării contractului de cesiune de creanță cu

SC M. SRL Câmpina (22 ianuarie 2003) este irelevantă în privința răspunderii

penale a inculpaților, din moment ce respectivele contracte sunt expresia unor

raporturi juridice reale între societățile implicate (declarațiile martorilor R.V.,

S.R., C.A., P.L., C.E., D.L., C.G., C.E., C.G., Ț.C., I.L., I.Ș., C.Ș., R.E., D.C.),

iar diferența dintre datele inserate pe contracte este rezultatul unei

înregistrări defectuoase a acestora la Oficiul Juridic (declarațiile inculpatei

L.L. și ale martorei V.A., procesele verbale de punctaj care au stat la baza

încheierii contractelor). în opinia Tribunalului, problema care se ridică în

legătură cu respectivele contracte nu este aceea a legalității lor, pentru că,

în mod cert, acestea nu contravin normelor legale în materie, cesiunea de

creanță fiind unul din modurile de stingere a datoriilor reciproce între două

părți, ci aceea a oportunității lor, a rațiunii economice care a stat la baza

încheierii acestora, în condițiile în care SC R. SA Onești nu-și putea încasa

nici propria creanță provenită din derularea unor contracte comerciale cu SC E.

SA Slatina, însă a apreciat că respectivele aspecte nu pot fi cenzurate de

instanța de judecată, fiind atributul exclusiv al A.G.A., potrivit Legii nr.

31/1990. S-a arătat în acest sens că, fiind vorba de o societate cu capital

integral privat, numai titularii de patrimonii puteau face aprecieri privind

oportunitatea încheierii unor asemenea contracte, aceștia având posibilitatea

înlocuirii din funcție a administratorului unic sau a promovării împotriva

acestuia a acțiunii în răspundere civilă, conform Legii nr. 31/1990. în cauză,

însă, A.G.A. a validat, în ședința din 29 aprilie 2003, cesionarea creanței

către SC M. SRL Câmpina, iar, la o ședință ulterioară, propunerea martorului B.D.

de a se promova o acțiune civilă pentru angajarea răspunderii administratorului

a fost respinsă, inculpatul G.T. fiind descărcat de gestiune, situație în care

statul, nefiind titularul vreunui drept patrimonial, nu se poate substitui

aprecierii managerilor cu privire la eficiența administrării patrimoniului

societății.

Referitor la

contractele de cesiune de creanță din 3 septembrie 2003 (având ca obiect

preluarea de către SC R.D. SA, în calitate de cesionar, a datoriei de

6.423.132.881 lei pe care cedentul SC D. SRL Comănești o avea asupra

debitorului cedat SC R. SA Onești, urmare a contractului de cesiune de creanță

din 31 ianuarie 2003), din 3 septembrie 2003 (având ca obiect preluarea de

către SC R.D. SA, în calitate de cesionar, a datoriei de 3.999.558.182 lei pe

care cedentul SC M. SA Comănești o avea asupra debitorului cedat SC R. SA

Onești, urmare a contractului de cesiune de creanță din 31 ianuarie 2003)

(având ca obiect preluarea de către SC R.D. SA, în calitate de cesionar, a

datoriei de 2.989.875.000 lei pe care cedentul SC V.F.G. SA Bacău o avea asupra

debitorului cedat SC R. SA Onești, urmare a contractului de cesiune de creanță

din 31 ianuarie 2003), în legătură cu care procurorul a susținut că au avut ca

scop transferarea întregii datorii acumulate în patrimoniul SC R. SA Onești la

data de 31 ianuarie 2003 față de SC D. SRL Comănești, SC M. SA Comănești și SC

V.F.G. SA Bacău către SC R.D. SA, societate care, în perioada imediat următoare

acestor tranzacții, a fost declarată în faliment, prima instanță a subliniat,

pe de o parte, că inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea

vreunei fapte de natură penală în legătură cu încheierea și derularea

respectivelor contractelor, iar, pe de altă parte, că valorile nominale

prevăzute în cuprinsul lor nu sunt identice cu cele inserate în contractele de

cesiune de creanță din 31 ianuarie 2003.

Analizând, în

continuare, susținerea procurorului semnatar al actului de sesizare, în sensul

că SC R. SA Onești nu a făcut niciun demers pentru recuperarea creanței de

193.224.229.102 lei de la SC E. SA Slatina, judecătorul fondului a constatat

că, într-adevăr, aceasta este corectă, astfel cum rezultă din ambele expertize

contabile efectuate în cauză și confirmate de martorii C.T. și Ciocârlan Emil,

însă a apreciat că nu poate fi reținută ca un argument juridic serios în

susținerea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu de către inculpați,

având în vedere că datoria SC E. SA Slatina față de SC R. SA Onești s-a

acumulat începând cu anul 2001 și a rezultat din derularea unor operațiuni

comerciale între cele două societăți, neputându-se afirma că nu s-a solicitat

plata acesteia pe parcursul a doi ani pentru ca inculpații să poată transfera

creanța către SC M. SRL în 22 ianuarie 2003, în scopul de a-i asigura acestei

societăți poziția de monopol pe piața de electrozi. De asemenea, pornind de la

declarația inculpatului G.T. dată în instanță, care se coroborează cu

depozițiile martorilor P.M., D.B., C.T. și D.C., precum și cu răspunsul la

obiectiunile formulate de Parchet la raportul de expertiză contabilă,

Tribunalul a arătat că efectuarea, în continuare, de livrări către societatea

debitoare, în ciuda datoriilor acumulate în decursul a doi ani, a fost

justificată de imposibilitatea de vânzare către alți clienți a reziduului

produs de SC R. SA din activitatea de distilare fracționată a țițeiului

(petrococul). A mai opinat prima instanță că neefectuarea unor demersuri ferme

în vederea recuperării creanței deținute asupra SC E. SA nu are nicio

semnificație penală, fiind un aspect care privește managementul societății,

supus cenzurii comisiei de cenzori și A.G.A., conform Legii nr. 31/1990.

Același

argument a fost oferit de Tribunal și cu privire la pasivitatea manifestată de

conducerea SC R. SA Onești în legătură cu rentabilizarea SC E. SA, în perioada

în care a fost acționar la această din urmă societate, apreciindu-se că a

imputa factorilor de decizie ai SC R. SA această atitudine echivalează cu o

ingerință nepermisă a organelor judiciare în hotărârile managementului și în

politica economică a societății, persoană juridică de drept privat. în legătură

cu același aspect, prima instanță a oferit ca explicație pentru recuperarea, în

decurs de numai 1 an, de către SC M. SRL Câmpina a creanței de de

224.710.202.681 lei preluată de la SC R. SA Onești, concomitent cu

rentabilizarea SC E. SA, împrejurarea că, prin Hotărârea A.G.A. din 2003, SC M.

SRL a devenit acționar majoritar la SC E. SA, deținând controlul asupra

managementului societății, spre deosebire de SC R. SA Onești, care deținuse la

respectiva societate doar calitatea de acționar semnificativ, nu majoritar. în

acest sens, s-a făcut trimitere la depozițiile martorilor A.M., T.E., C.E.,

G.N.F. și C.E.

În continuare,

sintetizând faptele reținute de procuror în sarcina fiecărui inculpat ca

reprezentând acțiuni ilicite și analizându-le prin raportare la prevederile

normei de încriminare, Tribunalul a arătat, în ceea ce-l privește pe inculpatul

I.C., că niciodată acesta nu a avut calitatea de funcționar ori salariat la SC

R. SA, fiind acționar indirect la respectiva societate, prin intermediul SC

I.O. SA, care avea în structura acționariatului SC V.F.G. SA, al cărui acționar

majoritar era inculpatul. De asemenea, după prezentarea unor considerații de

ordin teoretic în legătură cu înțelesul noțiunii de administrare a unei

societăți comerciale, prima instanță a concluzionat că inculpatul nu a acționat

în calitate de administrator de fapt al SC R. SA Onești, așa cum a susținut

Parchetul, din moment ce nu a semnat niciun act decizional, nu a luat și nu a

dispus nicio măsură concretă cu privire la administrarea sau activitatea

comercială desfășurată de societate și nu a dat nicio dispoziție personalului

acesteia, participarea la ședințele organizate de conducerea SC R. SA, în care

i se prezentau situații vizând producția, relațiile comerciale derulate de

rafinărie cu alte societăți, participațiile la alte societăți comerciale și

politica de personal, nefiind suficientă pentru a demonstra contrariul, atâta

vreme cât nu s-a făcut dovada că inculpatul s-ar fi substituit

administratorului de drept și ar fi dispus măsuri concrete legate de

activitatea rafinăriei. Participarea inculpatului la asemenea ședințe și convocarea

lor a fost privită de judecătorul fondului prin prisma dreptului la informare

recunoscut acționarilor de Legea nr. 31/1990 și a calității sale de

reprezentant local al puterii politice, apreciindu-se că nu are nicio conotație

de natură penală. Totodată, făcând trimitere la depozițiile martorilor A.M., T.E.

și C.S., instanța a apreciat că teza fundamentală pe care se sprijină

construcția juridică a actului de sesizare, respectiv aceea că inculpatul l.C.

„a inițiat și stabilit" cele trei contracte comerciale încheiate între SC

R. SA și SC M. SRL, nu este susținută din punct de vedere probator, simplul

fapt că acesta i-a recomandat pe primii doi martori conducerii SC R. SA și că a

fost prezent la momentul în care s-au purtat negocieri cu privire la încheierea

celor trei contracte comerciale, fără a avea, însă, un rol determinant în

stabilirea clauzelor acestora, neputând fi inclus în sfera ilicitului penal.

Raportat la

inculpatul G.T., s-a arătat, în esență, că acesta nu a luat parte la discuția

legată de încheierea celor trei contracte dintre SC R. SA Onești și SC M. SRL

(declarații inculpat și martori A.M., T.E.) și nu a avut nicio implicare în

executarea/neexecutarea obligațiilor contractuale, adresa prin care SC R. SA

comunica SC M. SRL imposibilitatea onorării obligației de livrare nefiind

semnată de acesta, ci de martora P.M., după ce a fost întocmită de martora V.A.,

la cererea inculpatei L.L., urmare discuției cu inculpatul M.M., iar

întâmpinarea la acțiunea promovată în instanță de partenerul contractual fiind

redactată de aceeași martoră, V.A., șefa oficiului juridic, în baza

prevederilor stipulate în contract, a ordinului de plată și a extrasului de

cont privind plata sumei de 26,7 miliarde lei, după care a fost semnată de

directorul general adjunct tehnic, R.C., întrucât inculpatul G. lipsea din

societate. Semnarea, ulterioară, a întâmpinării de către inculpat, după ce

aceasta fusese deja depusă la dosarul Tribunalului Bacău, a fost apreciată de

judecătorul fondului ca fiind lipsită de semnificație juridică, ca și decizia

de a nu se ataca la instanța superioară hotărârea prin care s-a dat câștig de

cauză SC M. SRL, aceasta fiind luată de inculpat în contextul în care șefa

oficiului juridic l-a asigurat că este legală și temeinică, corespunzând clauzelor

contractuale, astfel încât nu poate fi interpretată ca o îndeplinire

defectuoasă a sarcinilor sale de serviciu (declarații martora V.A.).

De asemenea,

s-a considerat că nici semnarea de către inculpat a contractului de

vânzare-cumpărare produse petroliere fără a avea fișa de analiză a

compartimentelor din subordine nu poate fi asimilată unei atitudini abuzive din

partea acestuia, opiniile respectivelor compartimente neavând decât caracterul

unor avize consultative, de care directorul general putea să țină seama sau nu,

el fiind cel care își asuma răspunderea pentru actele încheiate în numele

societății în fața A.G.A., potrivit Legii nr. 31/1990 (declarații inculpați G.T.,

I.C., depoziții martori D.B., P.M., înscrisuri reprezentând alte contracte de

vânzare-cumpărare produse petroliere care poartă numai semnătura inculpatului,

în calitate de director general). Găsirea de către SC R. SA Onești a unui

cumpărător dispus să plătească prețul produselor petroliere integral, în avans,

în 3 zile bancare de la semnarea contractului, în condițiile unei nevoi acute

de lichidități a rafinăriei, a justificat, în opinia Tribunalului,

nerespectarea procedurii interne de încheiere a contractelor, în absența

oricăror probe care să dovedească o înțelegere ocultă între inculpat și

ceilalți coinculpați sau între inculpat și reprezentanții SC M. SRL în sensul

de a se eluda normele interne în scopul de a produce o vătămare intereselor SC

R. SA și al favorizării SC M. SRL.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul M.M., prima instanță a constatat ca fiind reale

susținerile Parchetului, în sensul că acesta, în calitate de director adjunct

al SC R. SA și persoană de legătură a inculpatului I.C. la societate, i-a dat

dispoziție inculpatei L.L., director de management în cadrul Direcției pe care

el o conducea, să întocmească cele trei contracte ce urmau a fi încheiate cu SC

M. SRL în termenii conveniți cu ocazia negocierilor dintre reprezentanții celor

două părți, însă, având în vedere că parcurgerea procedurii prin Direcția

Comercială ar fi condus la întârzierea perfectării convențiilor, în condițiile

în care cumpărărtorul era dispus să plătească în avans prețul integral al

benzinei contractate, SC R. SA Onești avea nevoie de lichidități financiare,

iar situația economică a SC E. SA era una dificilă, existând șanse reduse ca SC

R. SA să-și recupereze creanța de la aceasta, s-a apreciat că atitudinea

inculpatului nu poate fi interpretată ca o acțiune îndreptate împotriva

interesului societății în cadrul căreia își desfășura activitatea, în absența

oricărei probe care să dovedească un interes personal contrar sau o înțelegere

frauduloasă cu reprezentanții cumpărărtorului.

Și cu privire

la inculpata L.L., instanța de fond a concluzionat că actele materiale

desfășurate de aceasta exced sferei ilicitului penal, având în vedere, pe de o

parte, faptul că a acționat la solicitarea șefului său ierarhic superior, că

respectiva solicitare nu era vădit nelegală, ținând seama de explicațiile care

i-au fost oferite, că a manifestat transparență, adresându-se Oficiului juridic

pentru a o sprijini în redactarea contractelor și a se asigura de legalitatea

acestora, înregistrându-le, totodată, la acest Oficiu și la Direcția de

Management, iar, pe de altă parte, împrejurarea că nerespectarea procedurilor

nu constituia o încălcare a legislației, ci o neconformitate pentru sistemul

calității implementat la nivelul societății, Standardele având un caracter

voluntar, conform O.G. nr. 39/1998, că încălcarea Regulamentului de organizare

și funcționare a societății ar fi putut atrage, cel mult, o răspundere

disciplinară, iar nu penală, și că, indiferent care ar fi fost persoana ce s-ar

fi ocupat de întocmirea și semnarea celor trei contracte, efectul acestora

asupra patrimoniului societății ar fi fost același.

Încheind analiza

efectuată cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, pentru care cei patru inculpați au fost trimiși în judecată (în

forma autoratului sau complicității), Tribunalul a arătat că, pentru a putea fi

reținută susținerea procurorului semnatar al actului de acuzare - în sensul că

aceștia au acționat cu știință, încălcând procedurile interne, în scopul

transferării acțiunilor și creanțelor SC E. SA Slatina către SC M. SRL Câmpina

pentru a-i permite celei din urmă să devină acționar majoritar la SC E. SA și,

în același timp, creditor al acestei societăți, astfel încât să dobândească

poziția strategică de monopol pe piața electrozilor din siderurgie, deoarece

era acționar majoritar la singura societate cu profil similar, SC E. SA Titu,

acțiunea ce a avut ca urmare prejudicierea directă a SC R. SA Onești cu suma de

242.894.502.681 lei - era necesar ca Parchetul să demonstreze că inculpații au

acționat de conivență cu reprezentanții SC M. SRL, că a existat o înțelegere

frauduloasă cu aceștia în scopul menționat, precum și cointeresare materială

sau de altă natură a acuzaților în efectuarea tranzacțiilor comerciale, numai

în acest context putându-se accepta în mod rezonabil o intenție a inculpaților,

ale căror interese materiale erau strâns legate de buna funcționare a SC R. SA

Onești, de a înstrăina activele și resursele acesteia în scopul de a favoriza o

societate cu care niciunul dintre ei nu avea vreo legătură.

S-a apreciat,

însă, că Ministerul Public nu a dovedit existența unei asemenea înțelegeri

frauduloase și nici nu s-au conturat aspecte în sensul că inculpații ar fi

obținut direct sau indirect vreun avantaj material sau de altă natură din

încheierea celor trei contracte comerciale sau că vreuna dintre „societățile

controlate de inculpatul I.C." ar fi avut vreun asemenea avantaj, în

absența unor asemenea probe care să dovedească o înțelegere ocultă, frauduloasă

a inculpaților cu reprezentanții SC M. SRL Câmpina și a unui interes particular

al acestora, concluzionându-se că cele trei contracte încheiate între

respectiva societate și SC R. SA Onești au constituit operațiuni pur

comerciale, guvernate de principiul libertății contractuale, consacrat de

dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit cărora „convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante". S-a arătat, în

același sens, că respectivele contracte nu conțin clauze contrare legii și sunt

rezultatul negocierilor purtate între partenerii de afaceri, astfel încât nu se

poate susține că acțiunile inculpaților legate de încheierea și derularea lor

ar îmbracă forma ilicitului penal. Ca urmare, constatând că inculpații nu au

comis acte de încălcare a legii care sunt incriminate ca infracțiuni, s-a

apreciat de către judecătorul fondului că încheierea celor trei contracte

comerciale a reprezentat o decizie managerială, guvernată de legea cererii și a

ofertei, luată în contextul situației economico-financiare a societăților

implicate și supusă controlului adunărilor generale a acționarilor, care sunt titulari

de patrimonii, singurii în măsură să aprecieze eficiența administrării și

gestionării bunurilor societății sau dacă le-au fost prejudiciate cu

rea-credință interesele, patrimoniul sau creditul. în consecință, sub aspectul

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă

calificată, prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

C.

pen., Tribunalul a dispus achitarea inculpaților, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., constatând că faptele nu sunt

prevăzute de legea penală și că ar putea atrage, eventual, un alt tip de

răspundere juridică (răspundere civilă contractuală sau delictuală, materială),

în condiții determinate, examinare care nu intră, însă, în competența instanței

penale.

Cu privire la

infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de

art. 323 C. pen., prima instanță, după ce a făcut o analiză a elementelor

constitutive ale acesteia, sub aspectul laturii obiective, a arătat că

materialul probator administrat în cauză nu confirmă săvârșirea de către

inculpați a vreuneia dintre acțiunile la care se referă norma de încriminare,

fiind imposibil ca cei patru acuzați să constituie un grup infracțional în

perioada 2000-2003, așa cum se precizează în rechizitoriu, din moment ce

inculpata L.L. a fost angajată la SC R. SA Onești în anul 2001, iar inculpatul M.M.

în octombrie 2002, astfel încât nu se poate susține că, într-o perioadă în care

acești inculpați își desfășurau activitatea în cadrul altor societăți comerciale,

s-au asociat între ei, precum și cu inculpații I.C. și G.T. pentru a săvârși

infracțiuni grave în viitor, când vor fi angajați ai SC R. SA.

În ceea ce

privește împrejurările referitoare la angajarea inculpaților G.T., M.M. și L.L.

la SC R. SA Onești, precum și mențiunile făcute în legătură cu calitatea și

funcțiile deținute de toți cei patru inculpați în cadrul societății, aspecte

reținute de procuror în susținerea acuzației de asociere pentru săvârșirea de

infracțiuni, Tribunalul a apreciat că acestea sunt simple elemente de fapt,

care nu au nicio legătură cu conținutul specific al infracțiunii prevăzute de

art. 323 C. pen.

Totodată,

instanța a înlăturat și celelalte argumente aduse de Parchet în încercarea de a

demonstra asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni și care vizau elemente

din conținutul pretinsei infracțiuni de abuz în serviciu - faptul că inculpații

I.C. și M.M. au negociat contractele, inculpatul G.T. le-a semnat, iar

inculpata L.L. le-a întocmit și le-a înregistrat în cadrul societății -

subliniind caracterul distinct al celor două infracțiuni, respectiv autonomia

asocierii în raport de comiterea faptelor care constituie scopul acesteia.

Ca urmare,

constatând că, prin probele administrate în cauză, nu a fost dovedită existenta

unor acte materiale de executare care să se circumscrie laturii obiective ce

caracterizează infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni,

Tribunalul a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., achitarea inculpaților sub aspectul infracțiunii prevăzute de

art. 323 C. pen.

Raportat la

infracțiunea de spălare de bani, instanța fondului, făcând referire la

prevederile art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, care condiționează

existenta laturii obiective, constând în schimbarea sau transferai unor bunuri,

de proveniența acestora din săvârșirea unei infracțiuni, a arătat că, în speță,

valorile transferate ca urmare a încheierii și derulării celor trei contracte

comerciale din 22 ianuarie 2003 nu îndeplinesc cerința provenienței ilicite

prevăzută de textul de lege menționat, pachetul de acțiuni SC E. SA Slatina

fiind dobândit de SC R. SA Onești în baza sentinței civile nr. 1443/D din 17

iulie 2002 a Tribunalului Bacău, prin care SC R.D. SA era obligată „să dea în

plată un număr de 3.404.672 acțiuni nominative cu o valoare nominală de 25.000

lei/acțiune", iar creanța de 224.710.202.681 lei reprezentând datoria pe

care SC R. SA Onești o avea de încasat de la SC E. SA Slatina în urma derulării

unor operațiuni comerciale și valoarea unor creanțe preluate de la alte

societăți în temeiul unor contracte legale de cesiune.

Pe de altă

parte, s-a menționat că pachetul de acțiuni și creanța deținute de SC R. SA

Onești la SC E. SA au intrat în patrimoniul SC M. SRL Câmpina în baza unor

operațiuni perfect valabile din punct de vedere al legislației comerciale și

civile, fiind înregistrate în evidențele contabile ale celor două entități

juridice, iar sumele de bani obținute în schimbul acțiunilor și al creanței

cesionate au intrat în conturile SC R. SA Onești în baza unor instrumente de

plată legale (ordine de plată), nefiind demonstrat că, ulterior, inculpații sau

vreunul dintre ei ar fi dispus în orice mod de acei bani, direct sau prin

persoane interpuse, sau că ar fi intervenit direct sau indirect în cadrul SC M.

SRL pentru a dirija în favoarea lor destinația pachetului de acțiuni și a

creanței dobândite în urma tranzacției comerciale cu SC R. SA.

A mai apreciat

judecătorul fondului că acuzația de spălare de bani adusă inculpaților este una

lipsită de seriozitate, dovadă în acest sens fiind împrejurarea că, spre

deosebire de celelalte două infracțiuni reținute în rechizitoriu, cea prevăzută

de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu a fost abordată de procuror din

perspectiva elementelor ei constitutive, dar și faptul că Parchetul nu a

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 25 din același act normativ, obligatorii

în cazul în care se reține săvârșirea respectivei infracțiuni, nu a dispus vreo

măsură asiguratorie pe parcursul urmăririi penale și nu a precizat care ar fi

sumele sau bunurile ce ar trebui confiscate de către instanță. în legătură cu

acest aspect, s-a mai arătat de către judecător că suma de 242.894.502.681 lei

cu privire la care A.N.A.F. a solicitat confiscarea, baza art. 25 din Legea nr.

656/2002, reprezintă, de fapt, diferența dintre valorile nominale ale

pachetului de acțiuni SC E. SA și ale creanței cesionate de SC R. SA Onești

către SC M. SRL, respectiv valoarea prejudiciului cauzat de inculpați prin

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fiind solicitată cu titlu de

despăgubiri civile de către SC R. SA, constituită parte civilă în cauză, fiind

împotriva oricărei logici juridice obligarea inculpaților la plata respectivei

sume cu titlu de despăgubiri civile către SC R. SA Onești și confiscarea

cocomitentă a aceleiași sume de bani pentru a se face venit la bugetul

statului.

Ca urmare, și

în privința infracțiunii de spălare de bani, Tribunalul a constatat lipsa de

temeinicie a acuzațiilor aduse de Parchet, care nu a reușit să demonstreze cu

mijloacele de probă strânse în dosarul cauzei că fapta există și că a fost

săvârșită cu vinovăție de către inculpați și să răstoarne, astfel, prezumția de

nevinovăție instituită de lege în favoarea acestora.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lăngă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și partea civilă SC R. SA Onești, ultima

fără a indica, în concret, criticile aduse hotărârii primei instanțe.

În apelul său,

Ministerul Public a invocat atât aspecte de nelegalitate, în legătură cu

modalitatea de administrare a expertizei în cursul cercetării judecătorești,

arătând, în esență, că au fost nesocotite dispozițiile procedurale care

reglementează desfășurarea acesteia, respectiv numirea experților, dezbaterea

obiectivelor, formularea obiecțiunilor și ascultarea expertului în ședință

publică, cât și de netemeinicie, în ce privește greșita achitare a inculpaților

pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor în actul de sesizare,

susținând că instanța fondului nu a valorificat întregul material probator

existent în cauză, acordând valoare discreționară și supremă declarațiilor date

de inculpați și unor pasaje din depozițiile anumitor martori și omițând a se

pronunța cu privire la alte probe ce infirmă aspectele reținute în justificarea

soluției de achitare.

S-a arătat,

astfel, că starea de fapt probată în speță dovedește fără dubiu împrejurarea că

maniera de transmitere a acțiunilor aleasă, concepută de inculpați și realizată

ca urmare a neexecutării unui contract, este în realitate o stare juridică

creată în mod nelegal prin folosirea instituției simulației, fiind o procedură

verificată și utilizată de acuzați și cu alte ocazii, respectiv în anul 2002,

când aceleași acțiuni au trecut din proprietatea SC R.D. SA (societate la care

inculpatul l.C. era acționar) în proprietatea SC R. SA Onești, scopul evident

al recurgerii la o asemenea variantă fiind acela al eludării dispozițiilor

O.U.G. nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții

financiare și piețele reglementate, întrucât, prin oferta publică de vânzare,

ar fi putut apărea și alți ofertanți, care ar fi ridicat prețul acțiunilor și,

ca atare, SC M. SRL Câmpina ar fi riscat să piardă achiziția.

În susținerea

caracterului fraudulos al tranzacției încheiate cu această din urmă societate,

Parchetul a făcut referire, pe de o parte, la împrejurarea că, la nici opt luni

de la primirea, în același mod, a pachetului de acțiuni de la SC R.D. SA,

pentru suma de 85.114.300.000 lei, SC R. SA Onești, prin inculpații trimiși în

judecată, a fost de acord să-l cedeze pentru o sumă cu mult inferioară,

respectiv 26.672.000.000 lei, în condițiile în care SC M. SRL nu era un client

esențial și nu era în poziția de a impune vreo clauză rafinăriei, iar, pe de

altă parte, făcând trimitere la declarațiile inculpaților G.T. și L.L., precum

și la depozițiile martorelor P.M., N.M. și Moldovan Mirela, a menționat că

reprezentanții SC R. SA au refuzat, în mod inexplicabil, să execute contractul din

2003, deși societatea avea în stoc cantitatea de benzină ce trebuia livrată,

sau să facă, eventual, aplicarea art. 2 din respectivul contract, invitând,

practic, SC M. SRL, prin adresa din 14 februarie 2003, să cheme în judecată

vânzătorul pentru executarea garanției.

Totodată,

unicitatea contractului de garanție reală mobiliară încheiat cu SC M. SRL

Câmpina, în raport cu alte societăți comerciale ce au achiziționat produse

petroliere de la SC R. SA Onești, cantitatea atipică, de 854,28 tone de benzină

Euro Premium 3, ce a făcut obicetul contractului de vânzare-cumpărare dintre

cele două societăți, cantitate, practic, imposibil de livrat, precum și

împrejurarea că, așa cum a stabilit expertiza contabilă, SC R. SA avea, la data

de 13 februarie 2003, cantitatea de 6145 tone benzină Euro 3 disponibilă în

stoc, nefîind identificate alte contracte încheiate cu terții la data scadentă

privind livrarea de produse petroliere, au fost apreciate de Ministerul Public

ca elemente ce demonstrează neseriozitatea și caracterul de simulație al

contractului de vânzare-cumpărare din 2003, prețul de 26.772.000.000 lei

reprezentând de fapt valoarea negociată pe pachetul de acțiuni al SC E. SA

Slatina adus drept garanție și nu prețul de achiziție al produsului petrolier.

în acest sens, au fost invocate declarațiile martorilor P.M., P.C., N.M., D.B.,

B.E., Ț.V., D.T.L., E.C., A.F., P.G., T.L., C.D. și M.M., susținându-se că

acestea, în mod nejustificat, au fost ignorate de prima instanță î