ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3001/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3001/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, reclamanta P.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro echivalent în lei la

cursul BNR de la data efectuării plății, pentru prejudiciul moral suferit ca

urmare a condamnării politice a soțului său, P.I., în perioada 18 mai 1957 - 17

aprilie 1964.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 312/S din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins

cererea de chemare în judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 1358

pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21.10 2010 au fost declarate

neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În conformitate cu

prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție dispozițiile legale constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la

publicare deciziei dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui

termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de

drept.

Începând cu data

publicării deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, 15 noiembrie 2010, aplicarea

acestor prevederi este suspendată de drept.

Până la pronunțarea

sentinței în prezenta cauză, Parlamentul nu a pus de acord dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) cu Constituția.

Cererea de chemare în

judecată fiind întemeiată pe prevederi legale a căror aplicare este suspendată,

nu este întemeiată, astfel că a fost respinsă.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel reclamanta.

Prin Decizia nr.

49/Ap din 18 martie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând

următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1358

din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate invocată de Statul Român și a constatat că prevederile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările

cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările

ulterioare sunt neconstituționale.

Deciziile Curții

Constituționale, care, în exercitarea controlului corect posterior, rezolvă

prin admitere excepția de neconstituționalitate, sunt obligatorii și produc

efecte erga omnes și ex nunc.

Ca o consecință a

caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale,

prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai

poate fi aplicată de niciun subiect de drept, încetându-și de drept efectele,

pentru viitor, ulterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul

Oficial al României.

Potrivit art. 147 din

Constituție, dispozițiile constatate ca neconstituționale își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Ca urmare, faptul că

cererea de chemare în judecată a fost introdusă anterior constatării

neconstituționalității, nu este de natură a înlătura aplicarea deciziei Curții

Constituționale, care are caracter obligatoriu.

Prevederile art. 5

alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

juridice, în baza acestei decizii și nu mai pot fi aplicate, fiind suspendate

de drept.

Dispozițiile Legii

nr. 221/2009 nu aduc atingere drepturilor fundamentale stabilite de Convenția

Europeană și Protocolul 1 iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din

21 octombrie 2010 se constata caracterul neconstituțional al unor dispoziții,

care și-au încetat temporar aplicabilitatea, fără a fi încălcate prin aceasta

Pactele și Tratatele internaționale la care România este parte.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care,

invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a

apreciat, în mod greșit, că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, are ca efect netemeinicia

acțiunii.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, decizia Curții Constituționale nu era aplicabilă

în speță, ci doar raporturilor juridice născute după publicarea deciziei.

La data formulării

cererii de chemare în judecată era în vigoare Legea nr. 221/2009, acesta fiind

actul normativ care se aplică pe tot parcursul procesului.

Recurenta susține că

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 20 din Constituția României,

întrucât nu a ținut seama de reglementările internaționale, respectiv

Rezoluțiile nr. 1096/1996 și 1481/1996 ale Adunării Parlamentare a Consiliului

Europei, Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele

infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptată de Adunarea Generală a ONU

prin Rezoluția nr. 40/1985.

Totodată, recurenta

susține că prin modificarea legii printr-o ordonanță declarată

neconstituțională, la interval de un an și șase luni de la data apariției Legii

nr. 221/2009, i-a fost încălcat dreptul la o judecată corectă, precum și

dreptul la apărare.

Analizând decizia

civilă recurată din perspectiva criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și a Deciziei pronunțate în interesul legii nr. 12/2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Problema de drept

care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii formulate de reclamantă în baza

lor, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010.

Contrar susținerilor

recurentei, această problemă de drept a fost dezlegată corect de către instanța

de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010,

publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în

faza procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul

declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea

de daune morale.

Cu privire la

efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în

curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin

Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011,

stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au

încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în

recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în Monitorul Oficial, așa încât, în raport de decizia în

interesul legii sus-menționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea

recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea

recursului în interesul legii.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

Față de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că

Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulară a unui

"bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data

publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

De asemenea, nu se

poate reține nici că prin aplicarea la speță a Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 s-ar încălca principiul nediscriminării.

Principiul

nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și

rezonabile.

Situația de

dezavantaj sau de discriminare în care reclamanta s-ar găsi, dat fiind că cererea

sa nu fusese soluționată de o manieră definitivă la momentul pronunțării

deciziei Curții Constituționale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă

din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de

proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit, acela de

înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite

de previzibilitate.

Izvorul

"discriminării" constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale

și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de

constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de

neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are

atribuțiile și funcțiile bine definite.

De asemenea, prin respectarea

efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură

imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente,

era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

În același timp, nu

poate fi vorba despre o încălcare a principiului nediscriminării nici din

perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție, care

garantează, într-o sferă mai largă de protecție decât cea reglementată de art.

14, "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, fără nici o

discriminare, bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie,

opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială,

apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă

situație".

Este vorba așadar de garantarea

dreptului la nediscriminare în privința tuturor drepturilor și libertăților

recunoscute persoanelor în legislația internă a statelor.

În speță însă,

drepturile pretinse de reclamantă nu mai au o astfel de recunoaștere în

legislația internă a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat,

după cum s-a arătat deja, nu intervenției intempestive a legiuitorului, ci

controlului de constituționalitate.

Față de toate aceste

considerente, reținute prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea recurată apare ca fiind dată

cu aplicarea corectă a normelor naționale și convenționale anterior analizate.

În consecință,

nefiind întrunite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat,

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva Deciziei nr. 49/Ap din

18 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2012.

Procesat de GGC - GV