ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 493 din 31 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București – secția I penală, în dosarul nr. 32127/3/2010 s-a dispus, în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și alin. (3) C. pen., condamnarea inculpatei V.E., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (în dauna părții civile C.G.S.). S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 și art. 82 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la data de 12 martie 2008 la data de 28 martie 2008. În temeiul art. 14, art. 17 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998-999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată C.G.S. și a obligat pe inculpată la plata sumei de 3.000 euro, în echivalent în lei la data plății pe teritoriul României, cu titlu de daune morale, către partea civilă.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în fapt următoarele: La data de 13 februarie 2008, martora S.G. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că inculpata V.E., prin amenințare, exploata sexual victimele N.N. în vârstă de 19 ani și C.G.S. în vârstă de 16 ani, ambele fiind „cumpărate” de la alte persoane. Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că inculpata V.E. era sunată în mod frecvent de mai mulți bărbați, care îi solicitau acesteia să stabilească întâlniri cu persoane de sex feminin pentru a întreține relații sexuale, în locuința sa situată în București.

Inculpata a profitat, pe de o parte, de situația precară a celor două victime iar pe de altă parte de starea de minoritate a părții vătămate C.G.S. care era lipsită de supraveghere, fiind abandonată de părinți. Victimele erau sechestrate în locuința inculpatei iar banii obținuți erau dați acesteia. Inculpata V.E. apela sau era apelată de diverși bărbați care-i solicitau întâlniri cu persoane de sex feminin, iar ulterior, aceasta le chema pe cele două victime în locuința sa unde le obliga să întrețină raporturi sexuale. La data de 12 martie 2008, în urma unei percheziții domiciliare la locuința inculpatei au fost identificate părțile vătămate C.G. și martorii D.I. și S.S., acesta din urmă fiind îmbrăcat sumar care a și recunoscut că se afla acolo pentru a întreține relații sexuale cu „domnișoarele pe care le găsea”.

În drept, fapta inculpatei V.E. a fost încadrată în dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Împotriva sentinței a declarat apel inculpata V.E., solicitând achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., probele administrate nefiind suficiente pentru a proba vinovăția în raport de faptele expuse în actul de sesizare. Prin decizia penală nr. 49/A din 20 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București –secția a II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpata V.E., menținându-se sentința ca fiind legală și temeinică. În esență, instanța de apel a reținut că probele administrate dovedesc dincolo de orice dubiu, voința inculpatei astfel că hotărârea de condamnare este la adăpost de orice critică.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpata V.E. invocând incidența cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen. Sub primul aspect s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de prostituție prev. de art. 329 C. pen. și achitarea inculpatului întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Sub cel de-al doilea aspect, recurenta inculpată a solicitat reducerea pedepsei iar pe latură civilă respingerea pretențiilor civile ca fiind nedovedite. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.

se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Starea de fapt reținută de prima instanță – constând în aceea că în cursul lunilor februarie-martie 2008, inculpata a racolat partea vătămată C.G., în vârstă de 17 ani obligând-o să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați, la locuința acesteia, în schimbul unor sume de bani – este corectă. De asemenea, încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, este legală. Vinovăția inculpatei, rezultă, pe de o parte din declarațiile părții vătămate care se coroborează cu celelalte probe testimoniale iar pe de altă parte cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice. Astfel, partea vătămată a arătat că inculpata cunoștea că a fost abandonată de părinți, că nu avea un venit constant și în acest context, deși a refuzat propunerea de a întreține relații sexuale cu alți bărbați, inculpata a amenințat-o, obligând-o să practice prostituția.

I s-a interzis victimei să vorbească despre identitatea sa și să confirme, dacă este întrebată, că a împlinit vârsta de 18 ani. Din analiza proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice a rezultat că inculpata era cea care stabilea întâlnirile, victima fiind chemată la locuința sa. La data de 12 martie 2008, în urma unei percheziții domiciliare efectuate la locuința inculpatei au fost identificați martorii D.I.G. și S.S. care a recunoscut că scopul său a fost acela de a întreține relații sexuale, condițiile fiind stabilite de inculpata V.E. Martorul a confirmat, de asemenea, că s-a întâlnit cu victima, de două sau de trei ori, nu cunoaște numele acesteia și nici vârsta. În același sens sunt și declarațiile martorei D.I.

care a arătat că a fost chemată de inculpata V.E. pentru a întreține raporturi sexuale cu un bărbat. Activitatea infracțională a fost confirmată și de martorele G.V. și N.N. care au susținut că au practicat prostituția pentru inculpata V.E. Ca atare, în raport de probele administrate, Înalta Curte reține că vinovăția inculpatei a fost dovedită, fapta sa realizând elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Inculpata avea cunoștință de vârsta minorei – cerându-i victimei să nu-și decline nici identitatea și nici vârsta - elemente la care a făcut referire și martorul S.S. - de situația sa familială și materială, obligând-o, prin amenințare, să practice prostituția.

Ca atare, nici cererea de schimbare a încadrării juridice și nici achitarea inculpatei nu sunt fondate. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, în raport de gradul de pericol social concret al faptei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa stabilită de prima instanță este corectă, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare a acesteia. În fine, sub aspectul despăgubirilor, dat fiind suferința morală a victimei, obligarea inculpatei la plata sumei de 3.000 euro este pe deplin justificată. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.E.

împotriva deciziei penale nr. 48/A din 20 februarie 2012 a Curții de Apel București – secția a II-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.E. împotriva deciziei penale nr. 48/A din 20 februarie 2012 a Curții de Apel București – secția a II-a penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 iunie 2012.