ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

493 din 31 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București – secția I penală, în

dosarul nr. 32127/3/2010 s-a dispus, în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și alin.

(3) C. pen., condamnarea inculpatei V.E., la pedeapsa de 3 (trei) ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (în dauna părții

civile C.G.S.).

S-a făcut aplicarea art.

71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C.

pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 și

art. 82 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii,

pe un termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În temeiul art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 88 C.

pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la data de 12

martie 2008 la data de 28 martie 2008.

În temeiul art. 14, art.

17 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998-999 C. civ., s-a admis

acțiunea civilă formulată de partea vătămată C.G.S. și a obligat pe inculpată

la plata sumei de 3.000 euro, în echivalent în lei la data plății pe teritoriul

României, cu titlu de daune morale, către partea civilă.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut în fapt următoarele:

La data de 13

februarie 2008, martora S.G. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul

că inculpata V.E., prin amenințare, exploata sexual victimele N.N. în vârstă de

19 ani și C.G.S. în vârstă de 16 ani, ambele fiind „cumpărate” de la alte

persoane.

Din cercetările

efectuate în cauză s-a stabilit că inculpata V.E. era sunată în mod frecvent de

mai mulți bărbați, care îi solicitau acesteia să stabilească întâlniri cu

persoane de sex feminin pentru a întreține relații sexuale, în locuința sa

situată în București.

Inculpata a profitat,

pe de o parte, de situația precară a celor două victime iar pe de altă parte de

starea de minoritate a părții vătămate C.G.S. care era lipsită de supraveghere,

fiind abandonată de părinți.

Victimele erau

sechestrate în locuința inculpatei iar banii obținuți erau dați acesteia.

Inculpata V.E. apela

sau era apelată de diverși bărbați care-i solicitau întâlniri cu persoane de

sex feminin, iar ulterior, aceasta le chema pe cele două victime în locuința sa

unde le obliga să întrețină raporturi sexuale.

La data de 12 martie 2008,

în urma unei percheziții domiciliare la locuința inculpatei au fost identificate

părțile vătămate C.G. și martorii D.I. și S.S., acesta din urmă fiind îmbrăcat

sumar care a și recunoscut că se afla acolo pentru a întreține relații sexuale

cu „domnișoarele pe care le găsea”.

În drept, fapta

inculpatei V.E. a fost încadrată în dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr.

678/2001.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpata V.E., solicitând achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., probele

administrate nefiind suficiente pentru a proba vinovăția în raport de faptele

expuse în actul de sesizare.

Prin decizia penală nr.

49/A din 20 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București –secția a

II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de

inculpata V.E., menținându-se sentința ca fiind legală și temeinică.

În esență, instanța

de apel a reținut că probele administrate dovedesc dincolo de orice dubiu,

voința inculpatei astfel că hotărârea de condamnare este la adăpost de orice

critică.

Împotriva ambelor

hotărâri a declarat recurs inculpata V.E. invocând incidența cazurilor de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen.

Sub primul aspect s-a

solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de prostituție prev. de

art. 329 C. pen. și achitarea inculpatului întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii.

Sub cel de-al doilea

aspect, recurenta inculpată a solicitat reducerea pedepsei iar pe latură civilă

respingerea pretențiilor civile ca fiind nedovedite.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și

din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt

reținută de prima instanță – constând în aceea că în cursul lunilor

februarie-martie 2008, inculpata a racolat partea vătămată C.G., în vârstă de

17 ani obligând-o să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați, la locuința

acesteia, în schimbul unor sume de bani – este corectă.

De asemenea,

încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001, este legală.

Vinovăția inculpatei,

rezultă, pe de o parte din declarațiile părții vătămate care se coroborează cu

celelalte probe testimoniale iar pe de altă parte cu procesele verbale de

redare a convorbirilor telefonice.

Astfel, partea

vătămată a arătat că inculpata cunoștea că a fost abandonată de părinți, că nu

avea un venit constant și în acest context, deși a refuzat propunerea de a

întreține relații sexuale cu alți bărbați, inculpata a amenințat-o, obligând-o

să practice prostituția. I s-a interzis victimei să vorbească despre identitatea

sa și să confirme, dacă este întrebată, că a împlinit vârsta de 18 ani.

Din analiza

proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice a rezultat că inculpata

era cea care stabilea întâlnirile, victima fiind chemată la locuința sa.

La data de 12 martie 2008,

în urma unei percheziții domiciliare efectuate la locuința inculpatei au fost

identificați martorii D.I.G. și S.S. care a recunoscut că scopul său a fost

acela de a întreține relații sexuale, condițiile fiind stabilite de inculpata V.E.

Martorul a confirmat,

de asemenea, că s-a întâlnit cu victima, de două sau de trei ori, nu cunoaște

numele acesteia și nici vârsta.

În același sens sunt

și declarațiile martorei D.I. care a arătat că a fost chemată de inculpata V.E.

pentru a întreține raporturi sexuale cu un bărbat.

Activitatea

infracțională a fost confirmată și de martorele G.V. și N.N. care au susținut

că au practicat prostituția pentru inculpata V.E.

Ca atare, în raport

de probele administrate, Înalta Curte reține că vinovăția inculpatei a fost

dovedită, fapta sa realizând elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

de persoane prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Inculpata avea

cunoștință de vârsta minorei – cerându-i victimei să nu-și decline nici

identitatea și nici vârsta - elemente la care a făcut referire și martorul S.S.

- de situația sa familială și materială, obligând-o, prin amenințare, să

practice prostituția.

Ca atare, nici

cererea de schimbare a încadrării juridice și nici achitarea inculpatei nu sunt

fondate.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, în raport de gradul de pericol social

concret al faptei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa stabilită de prima

instanță este corectă, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de

executare a acesteia.

În fine, sub aspectul

despăgubirilor, dat fiind suferința morală a victimei, obligarea inculpatei la

plata sumei de 3.000 euro este pe deplin justificată.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata V.E. împotriva deciziei penale nr. 48/A din 20 februarie 2012

a Curții de Apel București – secția a II-a penală.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata V.E. împotriva deciziei penale nr. 48/A

din 20 februarie 2012 a Curții de Apel București – secția a II-a penală.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 iunie

2012.