ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4640/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra prezentei contestații în anulare, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 26 octombrie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea

D.V. a atacat cu contestație în anulare decizia nr. 4983 din 05 octombrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost invocat

motivul prevăzut de art. 318 și urm. C. proc. civ.

În fapt, contestatoarea

a apreciat că respingerea recursului prin decizia atacată a fost determinată de

existența unor vădite greșeli prin decizia atacată a fost determinată de existența

unor vădite greșeli materiale și Curtea a omis să cerceteze, dintr-o regretabilă

eroare, toate motivele de modificare și de casare, ceea ce a condus la pronunțarea

unei hotărâri de natură să afecteze grav interesele justiției și ale contestatoarei.

Prin decizia

nr. 4983 din 05 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse

ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D.V. și de pârâtul Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 166 din 28 octombrie 2009 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Cauza a privit

o acțiune în pretenții morale formulată la 17 august 2006 de reclamanta D.V. împotriva

Statului Român, în temeiul art. 504 și urm. C. proc. pen.

După două cicluri

procesuale, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că eroarea

judiciară s-a putut produce datorită atitudinii culpabile a petentei, manifestată

pe parcursul urmăririi penale, reclamanta, cu bună știință, pentru a-și proteja

fiul, a indus în eroare organele de urmărire penală, asumându-și astfel riscul unei

condamnări penale.

Sentința Tribunalului

Prahova nr. 272 din 30 ianuarie 2004 a fost menținută prin decizia 166 din 28

octombrie 2009 a Curții de Apel Prahova și a devenit irevocabilă prin decizia

nr. 4983 din 05 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin contestația

în anulare contestatoarea reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 318

C. proc. civ.

Potrivit acestui

articol, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare,

în două situații: fie când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale,

fie când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Contestatoarea

nu a identificat greșelile care permit această cale extraordinară de atac, contestația

în anulare specială, reglementată de art. 318 teza

I,

pentru

ca instanța să verifice dacă în cauză este vorba despre o greșeală materială. În

înțelesul art. 318, greșelile trebuie să aibe un caracter procedural, să nu necesite

o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, să fie săvârșite de instanță,

ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

În lipsa unor

precizări care să permită instanței un demers de verificare din limitele arătate,

se constată că acest motiv nu este în fapt susținut.

Nici motivul prevăzut

de art. 318 teza a ll-a nu este precizat.

Contestatoarea

se referă la împrejurarea că instanța a omis să cerceteze toate motivele de casare

sau/și de modificare.

În primul rând,

este de observat că formularea art. 318 teza a ll-a, se referă la omiterea vreunui

motiv de casare sau modificare, ceea ce presupune ca omiterea să opereze în raport

de motivele cu care instanța a fost sesizată și nu în raport de toate motivele prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În al doilea rând,

și pentru acest motiv de contestație în anulare, contestatoarea se limitează la

termeni generali, fără să indice precis care este motivul de recurs omis a fi cercetat

din eroare, de instanța care i-a respins recursul.

Examinând decizia

instanței de recurs, sub acest din urmă aspect, se constată că aceasta a reținut,

potrivit cererii de recurs de la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, că

reclamanta a atacat decizia Curții de Apel pentru motivele prevăzute de art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Respingerea recursului

reclamantei a fost argumentată amplu în decizie, în care a fost examinat individual

fiecare motiv în parte, în raport de criticile formulate.

Pe cale de consecință,

constatând că în cauză nu sunt dovedite motivele de contestație în anulare formulate

și întemeiate pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., s-a respins ca nefondată contestația

în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația formulată de D.V. împotriva deciziei nr. 4983 din 05 octombrie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 31 mai 2011.