ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5255/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2458 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Comisariatul pentru Societatea Civilă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, și l-a obligat pe acesta din urmă să elibereze reclamantului dovada de disponibilitate a denumirii „Federația Comisariatului General al Națiunilor Unite”. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prevederile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, invocate de pârât, nu pot constitui motiv pentru refuzul de acordare a disponibilității denumirii, întrucât se referă la autorități sau instituții publice de interes național sau local iar nu internațional, așa cum este O.N.U.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței recurate, nu este lipsit de relevanță nici faptul că pârâtul a eliberat reclamantului, în luna februarie 2008, dovada disponibilității aceleiași denumiri, prelungind-o până la data de 15 august 2008, apreciind că nu există niciun impediment, deși erau, și la acea dată, în vigoare dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente, anume ale O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Astfel, argumentează autoritatea recurentă, instanța de fond și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, ignorând faptul că între data eliberării primei dovezi de disponibilitate a denumirii în litigiu, prelungită până la data de 15 august 2008 și actuala cerere de rezervare a denumirii respective, formulată la data de 3 februarie 2009, dispozițiile legale incidente au fost modificate prin Legea nr. 305/2008. În întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, modificările aduse art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, nefiind în măsură să constituie temei pentru respingerea cererii de înregistrare a denumirii în litigiu, iar susceptibila confuzie cu Înaltul Comisariat al O.N.U.

pentru Refugiați nu este posibilă, din moment ce aceasta este o substructură care funcționează în cadrul O.N.U. Recursul este întemeiat. Într-adevăr, denumirea pentru care intimata-reclamantă a solicitat reacordarea disponibilității este aceea de „Comisariatul General al Națiunilor Unite”, iar în cadrul O.N.U. funcționează Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, ca o agenție specializată pentru protecția refugiaților. Potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 26/2000, în forma anterioară modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 305/2008: „(1) Oricare dintre membrii asociați, pe baza împuternicirii date în condițiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociației în registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială urmează să-și aibă sediul.

(2) Cererea de înscriere va fi însoțită de următoarele documente: actul constitutiv, statutul asociației, actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial; dovada disponibilității denumirii eliberată de Ministerul Justiției sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia”. Prin Legea nr. 305/2008, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 855/19.12.2008, a fost adăugat un nou alin., alin. (3) cu următorul conținut: „(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociației a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice de interes național ori local”. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a reținut în mod greșit, în considerentele hotărârii pronunțate, că autoritatea competentă ar fi fost de acord cu denumirea respectivă în condițiile în care dispozițiile art. 7 alin. (3), introduse prin Legea nr. 305/2008, erau în vigoare.

În realitate, la data soluționării favorabile a primei solicitări – februarie 2008, prelungită la 15 august 2008, Legea nr. 305/2008 nu era în vigoare, fiind publicată abia la 19 decembrie 2008. Deci, abia solicitarea înregistrată a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2008, astfel că autoritatea publică recurentă a reținut, în mod legal că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/200, refuzând în mod motivat eliberarea dovezii de disponibilitate a denumirii în litigiu, făcând aplicația art. 7 alin. (4) din aceeași ordonanță. În același timp, instanța de recurs reține că este lipsită de temei și apărarea intimatei-reclamante, potrivit căreia dispozițiile art. 7 alin. (3) nu ar fi aplicabile, singura confuzie posibilă fiind aceea cu Înaltul Comisariat al O.N.U.

pentru Refugiați care, însă, nu este o autoritate sau instituție publică de interes național ori local, la care se referă dispozițiile legale respective. Astfel, având în vedere că România este membră a O.N.U., iar în țara noastră funcționează din anul 1991 Înaltul Comisariat O.N.U. pentru Refugiați, Înalta Curte apreciază că legiuitorul, dacă a urmărit prin dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 să împiedice orice confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice de interes național ori local, a fortiori a urmărit ca asemenea confuzii să se producă în legătură cu autorități sau instituții publice internaționale.

În concluzie, instanța de recurs reține că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, urmând ca recursul să fie admis, iar sentința atacată să fie modificată în totalitate, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată, refuzul autorității fiind pe deplin justificat, dreptul de apreciere fiind exercitat în limitele marjei legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței nr. 2458 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.