ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5255/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2458 din 9 iunie 2009, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamantul Comisariatul pentru Societatea Civilă, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, și l-a obligat pe acesta

din urmă să elibereze reclamantului dovada de disponibilitate a denumirii „Federația

Comisariatului General al Națiunilor Unite”.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prevederile art. 7 alin. (3)

din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, invocate de pârât, nu

pot constitui motiv pentru refuzul de acordare a disponibilității denumirii, întrucât

se referă la autorități sau instituții publice de interes național sau local iar

nu internațional, așa cum este O.N.U.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței recurate, nu este lipsit de relevanță nici faptul că

pârâtul a eliberat reclamantului, în luna februarie 2008, dovada disponibilității

aceleiași denumiri, prelungind-o până la data de 15 august 2008, apreciind că nu

există niciun impediment, deși erau, și la acea dată, în vigoare dispozițiile

art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul invocând prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a dat

o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente, anume

ale O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Astfel, argumentează autoritatea

recurentă, instanța de fond și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 7 alin.

(3) din O.G. nr. 26/2000, ignorând faptul că între data eliberării primei dovezi

de disponibilitate a denumirii în litigiu, prelungită până la data de 15 august

2008 și actuala cerere de rezervare a denumirii respective, formulată la data de

3 februarie 2009, dispozițiile legale incidente au fost modificate prin Legea

nr. 305/2008.

În întâmpinarea formulată,

intimata-reclamantă a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală

și temeinică, modificările aduse art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000, nefiind

în măsură să constituie temei pentru respingerea cererii de înregistrare a denumirii

în litigiu, iar susceptibila confuzie cu Înaltul Comisariat al O.N.U. pentru Refugiați

nu este posibilă, din moment ce aceasta este o substructură care funcționează în

cadrul O.N.U.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, denumirea

pentru care intimata-reclamantă a solicitat reacordarea disponibilității este aceea

de „Comisariatul General al Națiunilor Unite”, iar în cadrul O.N.U. funcționează

Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, ca o agenție specializată

pentru protecția refugiaților.

Potrivit dispozițiilor

art. 7 din O.G. nr. 26/2000, în forma anterioară modificărilor și completărilor

aduse prin Legea nr. 305/2008:

„(1) Oricare dintre membrii

asociați, pe baza împuternicirii date în condițiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate

formula o cerere de înscriere a asociației în registrul asociațiilor și fundațiilor

aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială urmează să-și

aibă sediul.

(2) Cererea de înscriere

va fi însoțită de următoarele documente: actul constitutiv, statutul asociației,

actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial; dovada disponibilității

denumirii eliberată de Ministerul Justiției sau, după caz, refuzul motivat al eliberării

acesteia”.

Prin Legea nr. 305/2008,

publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 855/19.12.2008, a fost adăugat un

nou alin., alin. (3) cu următorul conținut: „(3) Este interzisă utilizarea în denumirea

asociației a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea

unor autorități sau instituții publice de interes național ori local”.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a reținut în mod greșit, în considerentele hotărârii pronunțate,

că autoritatea competentă ar fi fost de acord cu denumirea respectivă în condițiile

în care dispozițiile art. 7 alin. (3), introduse prin Legea nr. 305/2008, erau în

vigoare. În realitate, la data soluționării favorabile a primei solicitări – februarie

2008, prelungită la 15 august 2008, Legea nr. 305/2008 nu era în vigoare, fiind

publicată abia la 19 decembrie 2008.

Deci, abia solicitarea

înregistrată a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2008, astfel

că autoritatea publică recurentă a reținut, în mod legal că sunt incidente dispozițiile

art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/200, refuzând în mod motivat eliberarea dovezii

de disponibilitate a denumirii în litigiu, făcând aplicația art. 7 alin. (4) din

aceeași ordonanță.

În același timp, instanța

de recurs reține că este lipsită de temei și apărarea intimatei-reclamante, potrivit

căreia dispozițiile art. 7 alin. (3) nu ar fi aplicabile, singura confuzie posibilă

fiind aceea cu Înaltul Comisariat al O.N.U. pentru Refugiați care, însă, nu este

o autoritate sau instituție publică de interes național ori local, la care se referă

dispozițiile legale respective.

Astfel, având în vedere

că România este membră a O.N.U., iar în țara noastră funcționează din anul 1991

Înaltul Comisariat O.N.U. pentru Refugiați, Înalta Curte apreciază că legiuitorul,

dacă a urmărit prin dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 să împiedice

orice confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice de interes național

ori local, a fortiori a urmărit ca asemenea confuzii să se producă în legătură cu

autorități sau instituții publice internaționale.

În concluzie, instanța

de recurs reține că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, urmând

ca recursul să fie admis, iar sentința atacată să fie modificată în totalitate,

cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată, refuzul autorității fiind pe

deplin justificat, dreptul de apreciere fiind exercitat în limitele marjei legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței

nr. 2458 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2009.