ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3206/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 174 din 12 martie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 403 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul V.G. împotriva sentinței penale nr. 1291 din 14 octombrie 2004 a Tribunalul București, secția a II-a penală, cu obligarea revizuentului la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în motivarea cererii, revizuentul condamnat a arătat că numitul I.A. este cel care a insistat ca împreună să-l găsească pe numitul R.A.N. pentru a-1 bate, având în vedere că acesta din urmă avea să-i dea revizuentului condamnat suma de 27 lei.

A arătat că au găsit-o pe victimă pe peron, revizuentul condamnat i-a cerut să-i dea banii, aceasta spunând că nu îi are, moment în care I.A. i-a spus că îi va da el banii dacă revizuentul condamnat este de acord să o bată pe partea vătămată, revizuentul condamnat spunându-i că să o bată el dacă vrea acest lucru. Victima a lovit cu pumnul și s-a ferit de lovitura cu pumnul pe care a vrut să i-o aplice I.A., lovindu-se cu capul de perete și spărgându-și capul. Revizuentul condamnat i-ar fi spus lui I.A. că nu este bine ce a făcut și i-ar fi dat acestuia un pumn, fapt care l-a enervat pe I.A., care i-a spus că îi dă 100 lei, amândoi începând să o bată pe victimă. I.A. a lovit-o pe victimă cu picioarele în cap, iar revizuentul condamnat i-a aplicat acesteia lovituri în cu piciorul în gură și în burtă, I.A.

lovind-o pe victimă și în spate. Victima a început să plângă, iar numitul C.R.C. a tras de revizuentul condamnat și de I.A. pentru a-i determina să renunțe, I.A. mai aplicând, însă, victimei trei lovituri cu piciorul în cap. C.R.C. 1-a bătut pe I.A., iar revizuentul condamnat l-a întrebat pe cel dintâi dacă vrea să îi ia viața victimei, iar la răspunsul negativ al lui I.A., i-a spus să îl lase în pace. La venirea organelor de poliție, care au întrebat ce s-a întâmplat, revizuentul condamnat și I.A. au spus că plânge victima și au plecat. Peste două zile, I.A. a declarat că revizuentul condamnat a bătut-o pe victimă, acesta din urmă recunoscând că a făcut acest lucru. Revizuentul condamnat a mai învederat că urmează să dea în judecată pe procurorul care 1-a anchetat pentru că în mod nereal a consemnat că i-a dat cu ranga în cap părții vătămate, revizuentul condamnat neștiind să citească.

Prin rezoluție s-a dispus trimiterea cererii de revizuire Parchetului de pe lângă Tribunalul București, spre competentă soluționare, iar în data de 14 iunie 2011, cererea de revizuire înaintată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu referatul procurorului conținând concluziile sub aspectul admisibilității acesteia, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 47556/3/2011.

În referatul procurorului cu nr. 1104/III-6/2011 din data de 09 iunie 2011 se arată că, raportat la hotărârile pronunțate și la motivele expuse în cererea de revizuire, cererea este inadmisibilă întrucât în cauză inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii, iar în ultimul cuvânt și-a exprimat regretul că a săvârșit fapta, în cauză au fost administrate probatorii care au creat convingerea instanței în ceea ce privește vinovăția acestuia (declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, expertiza medico-legală a părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului), iar starea sănătății inculpatului a fost cunoscută instanțelor, acesta fiind motivul aplicării art. 113 C. pen. S-a constatat că în cauză nu au apărut împrejurări noi, rămase necunoscute instanțelor și care ar fi putut conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate.

Prima instanță a reținut că împrejurarea potrivit căreia nu doar revizuentul condamnat i-ar fi aplicat lovituri părții vătămate Rada Alexandru, nu este un element de fapt nou, pe care cel dintâi să nu îl fi menționat în fața organelor judiciare în cursul procesului penal în care s-a pronunțat condamnarea sa definitivă pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, încă de la primele declarații date în faza urmăririi penale acesta menționând că și numitul I.A.L. i-ar fi aplicat victimei astfel de lovituri, chiar mai grave decât cele pe care el însuși le-a aplicat. S-a constatat că revizuentul condamnat nici nu a invocat mijloace de probă noi, a căror administrare ar fi fost imposibilă în cadrul procesului penal sus-menționat și pe baza cărora să se poată reține ca fiind conformă cu realitatea situația de fapt pe care a prezentat-o, astfel că nu sunt întrunite condițiile cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., pentru ca instanța să aprecieze ca admisibilă în principiu cererea de revizuire sub acest aspect. De asemenea, un alt motiv pentru care s-a apreciat că cererea de revizuire nu este admisibilă, este acela al nerespectării dispozițiilor alin. (2) al art. 394 C. proc. pen. întrucât, chiar în ipoteza în care s-ar reține ca fiind conforme cu realitatea susținerile revizuentului condamnat, nu s-ar ajunge la o soluție diametral opusă, de achitare a sa sub aspectul infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la activitatea procurorului de caz, s-a reținut că acestea ar putea justifica admiterea în principiu a cererii de revizuire doar în situația în care, pentru fapta pretins săvârșită de procuror în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, s-ar fi pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare sau o ordonanță prin care s-ar fi dispus asupra fondului acuzației ori ar fi existat o imposibilitate legală de analiză a fondului acuzației de către organele de urmărire penală și instanțe.

Argumentul din referatul procurorului potrivit căruia starea sănătății inculpatului a fost cunoscută instanțelor, acesta fiind motivul aplicării art. 113 C. pen., s-a apreciat că nu este pertinent, revizuentul condamnat neinvocând acest aspect în motivarea cererii formulate (acest temei a fost invocat în susținerea unei alte cereri de revizuire, care a făcut obiectul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 60978/3/2010). Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul, invocând, personal și prin avocat, cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., în sensul că nu doar apelantul a aplicat lovituri victimei, ci și numitul I.A.L., care i-a aplicat lovituri mult mai grave Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, curtea de apel a constatat că apelul este nefondat, reținând că motivele invocate de revizuentul condamnat nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen. S-a reținut că instanța de fond a constatat in mod corect că motivele cererii de revizuire nu reprezintă date suficiente pentru admiterea în principiu, împrejurările arătate de revizuent fiind cunoscute cie instanța fondului și analizate cu prilejul judecații.

Pe de altă parte, s-a reținut că, în conformitate cu art. 394 alin. (2) C. proc. pen., noile împrejurări trebuie să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, condiție care nu ar fi îndeplinită chiar dacă împrejurările arătate ar fi fost necunoscute de instanța care a judecat fondul. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal a declarat recurs revizuentul condamnat V.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea orală a recursului, s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la împrejurarea că nu a fost singurul care a aplicat lovituri victimei, aceasta din urma fiind agresată și de numitul I.A.L., care i-a aplicat lovituri mult mai grave. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii cunoscută de instanță la momentul judecății. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare. În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent condamnat a făcut referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul condamnat nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei, aspectele la care face referire acesta fiind învederate încă din faza de urmărire penală. Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. In temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat V.G. împotriva deciziei penale nr. 136/A din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I p enală. Obligă revizuentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2012.