ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1011/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 339 din 30

septembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, s-a dispus condamnarea inculpatului D.S.

la pedeapsa de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 -

175 lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea

disp. art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest a inculpatului D.S. și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și

arestării preventive de la 8 martie 2009 la zi.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În seara zilei de 6

martie 2009, în jurul orelor 21:00 - 22:00, inculpatul s-a întors acasă, unde

locuia împreună cu fratele său - martorul D.M. și cu tatăl său - victima D.H.,

după ce în cursul zilei, fusese plecat în sat, unde a reparat o căruță, timp în

care a consumat băuturi alcoolice.

După ce au mâncat

împreună, martorul D.M. s-a așezat pe patul situat în dreapta ușii de intrare

în camera respectivă, iar victima D.H. s-a așezat pe patul din partea opusă ușii,

lângă soba din încăpere, unde dormea de obicei.

Pe fondul alcoolului

consumat în acea zi, așa cum făcea când era în stare de ebrietate, inculpatul a

început să facă scandal, după care l-a lovit cu pumnul în abdomen pe fratele

său, iar apoi a luat cleștele de la sobă, a mers la patul pe care era întins

tatăl său, a tras plapuma de pe acesta și a început să-i aplice lovituri cu

acel clește, peste piept și membre.

Ulterior, inculpatul

a tras victima jos din pat, pe podea, unde a continuat să o lovească cu cleștele

și cu pumnii, moment în care martorul D.M., căruia îi era frică de inculpat și

nu putea interveni deoarece se resimțea în urma loviturilor cu parul pe care i

le aplicase inculpatul în seara precedentă, a fugit din casă, inculpatul

continuând să-i aplice victimei lovituri cu pumnii și picioarele.

În acest timp,

martorul D.M. a urcat în podul casei, deasupra camerei unde inculpatul continua

să-și lovească tatăl, iar de acolo a ascultat zgomotele agresiunii pe care

inculpatul continua să o exercite asupra victimei.

La un moment dat,

lovind în continuare victima, inculpatul l-a scos pe tatăl său din casă, acesta

căzând în noroiul din fața casei, după care l-a dus din nou în locuință, unde a

continuat să-l agreseze.

Instanța de fond a

reținut că întreaga agresiune a durat, cu intermitențe, circa 3 ore, timp în

care inculpatul a mai ieșit în curte, pe la miezul nopții, făcând scandal și

țipând la vecinul său C.V.

Ulterior, inculpatul

s-a culcat pe patul de lângă ușă, în care dormea de obicei fratele său, iar

victima a rămas pe patul său, unde dormea de obicei împreună cu inculpatul.

S-a mai reținut că

atunci când zgomotele agresiunii au încetat, martorul D.M., dându-și seama că

inculpatul a adormit, a revenit în casă, unde nu mai ardea becul, fiind doar

puțină lumină de la televizorul lăsat în funcțiune, după care, văzând că în

patul său dormea inculpatul, s-a așezat lângă tatăl său, pe celălalt pat și a

adormit.

În timpul nopții,

martorul D.M. a fost trezit de inculpat, care i-a cerut să se mute în patul său,

inculpatul culcându-se lângă victimă.

În dimineața zilei

următoare, inculpatul a plecat cu martorul T.V. la moară, cu un sac de cereale,

iar martorul D.M. a rămas acasă, cu victima, care stătea întinsă pe pat și nu

se putea mișca din cauza loviturilor primite de la inculpat în noaptea

precedentă.

Martorul D.M. a

constatat dimineață că becul din încăpere era spart, iar pe sobă se aflau

cleștele de la foc și o secure, care în seara anterioară se aflase în holul

casei, după ușă, dându-și astfel seama că victima a fost lovită de inculpat și

cu securea.

Prima instanță a mai

reținut că victima i-a cerut repetat martorului D.M. să-i dea să bea apă, iar

pe la ora 10:00 inculpatul s-a întors de la moară cu un sac de făină, după care

a plecat din nou.

Înainte de acest

moment, în drum spre casă, inculpatul i-a mărturisit martorului T.V. că îl

bătuse în seara anterioară pe tatăl său.

După ce inculpatul a

plecat din nou în sat, victima a încercat să coboare din pat, dar a căzut pe

jos, lângă pat, iar martorul D.M. nu a reușit să-l ridice, astfel că l-a lăsat

acolo și s-a culcat pe patul său.

În jurul orelor

14:00, a revenit acasă inculpatul D.S., care a constatat că victima a decedat,

după care a plecat în sat pentru a-i telefona surorii sale, D.G., și pentru a

face pregătiri pentru înmormântare.

În acest timp,

martorul D.M. a apelat serviciul de urgență „112”, fără a spune ce s-a

întâmplat în realitate, apoi s-a dus la vecinul său Z.V., căruia i-a povestit

că victima a fost bătută de inculpat în seara anterioară.

Inițial, inculpatul

D.S. nu a recunoscut că l-a bătut pe tatăl său D.H., apoi, după confruntarea cu

martorul D.M., a susținut că nu-și amintește ce a făcut din cauza beției,

pentru ca ulterior, cu ocazia reaudierilor, să-și recunoască vinovăția.

În cauză a fost întocmit

raportul de expertiză medico-legală nr. 49/N/2009 al Serviciului Medico-Legal

județean Vaslui, ale cărui concluzii se coroborează cu datele de anchetă, pe

care le completează și le confirmă, dovedind atât dimensiunile agresiunii

săvârșite de inculpat asupra victimei, cât și consecințele acestei agresiuni.

Recunoașterile

constante ale inculpatului se coroborează cu datele ce rezultă din

procesele-verbale de cercetare la fața locului, raportul de expertiză

medico-legală și declarațiile martorilor D.M., Z.V., Z.G. și C.V.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul D.S., criticând-o pentru netemeinicie,

respectiv sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că pedeapsa de 18

ani închisoare este prea severă raportat la conduita sa procesuală de

recunoaștere a faptei și la atitudinea de regret, la circumstanțele sale

personale și reale.

Prin Decizia penală

nr. 176 din 17 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 01059/89/2009, Curtea

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat împotriva sentinței anterior menționate, pe care a

menținut-o.

Totodată, a fost

menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă durata

arestării preventive de la 30 septembrie 2009 la zi.

Curtea de Apel Iași a

reținut că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art.

72 C. pen., precum și scopul și funcțiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen.,

reținându-se pericolul social concret al faptei săvârșite, datele privind persoana

inculpatului și atitudinea acestuia în timpul procesului penal.

S-a apreciat că

circumstanțele și împrejurările de săvârșire a faptei, dar și datele ce țin de

persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a recunoscut fapta, nu

sunt de natură să conducă la reducerea pedepsei, just individualizată de

instanța de fond.

Împotriva acestei

decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.S., criticând-o

pentru netemeinicie.

În drept, recursul

inculpatului a fost întemeiat pe disp. art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Concluziile

apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Parchetului și ultimul

cuvânt al recurentului inculpat D.S. au fost consemnate în partea introductivă

a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul

declarat de inculpat, prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte

constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.

În prezenta cauză,

vinovăția recurentului inculpat este pe deplin dovedită de ansamblul probelor

administrate, stabilindu-se corect situația de fapt anterior redată, care a

fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, în cauză s-a

stabilit în mod corect că fapta recurentului inculpat întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c)

C. pen.

Cu privire la motivul

de recurs prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat de

apărare, se reține că, potrivit disp. art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea

și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale C. pen., de

limitele speciale ale pedepselor, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Înalta Curte

apreciază că prima instanță, în procesul individualizării, pornind de la

criteriile generale anterior menționate, a stabilit pedeapsa într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și

circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că

fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă

fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni,

cât și împrejurările comiterii faptei și modul de acționare.

Înalta Curte constată

că, în mod just, instanțele nu au reținut circumstanțe atenuante în favoarea

inculpatului, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 74 C. pen.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul D.S.

Totodată, se va

deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și

arestării preventive de la 8 martie 2009 la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva Deciziei penale nr.

176 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

minori.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

8 martie 2009 la 17 martie 2010.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 martie 2010.

Procesat

de GGC - NN